Paradigma Crucii

cruce

„Cruce” numim suferinţa, necazurile noastre de zi cu zi, care ne curăţă cu răbdare, ca aurul în topitoare. O numim „cruce” de la Crucea pe care S-a răstignit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Şi ce a făcut El pe Cruce? După ce şi-a purtat-o până pe Dealul Golgotei şi S-a lăsat întins şi ţintuit, de om, pe ea, ca un Miel pe altarul de jertfă, i-a binecuvântat pe cei ce-L chinuiau şi L-a rugat pe Tatăl Ceresc să-i ierte, pentru că “nu ştiu ce fac”. Aşa s-a sfinţit altarul (Crucea) şi s-a produs cutremurul în toată aşezarea duhovnicească şi morală a acestei lumi şi a celeilalte: prin iubirea totală şi smerenia desăvârşită a Lui. Odată cu Jertfa pe Cruce, de la legea talionului s-a trecut la legea iertării vrăjmaşilor şi întoarcerea celuilalt obraz, calea răzbunării devenind calea iertării şi a dragostei pentru duşmani, iar adevăratele comori s-au dovedit a fi nu cele de aici, de pe pământ, ci acelea din ceruri. Suferinţa a căpătat sens. Conform noii învăţături, nu cei puternici şi bogaţi şi plini de competenţe sau abilităţi universal-recunoscute de această lume (profesionişti, eficienţi, proactivi, cu calităţi de lider, buni vorbitori, culţi, performeri) sunt de lăudat/fericit, ci acei care flămânzesc şi însetează de dreptate, cei blânzi, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei prigoniţi pentru dreptate, cei smeriţi, cei făcători de pace – nu primii, ci cei din urmă vor moşteni pământul, vor vedea Împărăţia Cerurilor, se vor mângâia, se vor sătura şi se vor bucura de vederea Lui Dumnezeu. A fost o totală revoluţie, în toată puterea cuvântului, revoluţie care a inclus coborârea Domnului în iad, la duhoarea şi vaietul de acolo, şi s-a încheiat cu biruinţa ridicării Sale prin Înviere şi apoi, prin Înălţarea la cer.

Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi!” (Sf. Ap. Pavel, către efeseni)

Noi trăim roadele acelei Jertfe, prin toate transformările noastre, date de pocăinţa lăuntrică şi celelalte Sfinte Taine din Biserică.

Citește în continuare »


Maica Domnului – Stăpâna cerurilor inimilor noastre

buna vestire2

Astăzi, de Buna Vestire, sărbătorim exact ceea ce afirmăm în Crez (Simbolul de Credinţă): “Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.

Astăzi Fecioara Maria a primit acea Veste mare, cea mai bună veste primită de om, în toată istoria, până atunci. Vestea cerească i-a fost adusă de Arhanghelul Gavriil: va fi însărcinată şi va naşte un fiu… “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Iar ea, cu naivitatea şi încrederea unui copil, când a auzit că va fi însărcinată a întrebat pe Arhanghelul Gavriil cum va fi cu putinţă aceasta, căci nu ştie de bărbat (întrucât se făgăduise Domnului din fragedă pruncie şi din această întrebare se înţelege că nici nu avea de gând să calce această făgăduinţă). Răspunsul Căpeteniei îngerilor este lămuritor, căci îi spune Fecioarei Maria de verişoara sa primară, Elisabeta, soţia preotului Zaharia, cea care a rămas însărcinată la bătrâneţe, fiind acum deja în a şasea lună de sarcină, adăugând apoi că “la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. La auzul acestora, a zis, atunci, Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!„. Şi imediat, Domnul se pogoară în pântecele ei fecioresc. Aceasta este atitudinea şi acestea sunt cuvintele care au salvat neamul omenesc! Doar astfel a binevoit Domnul să se pogoare şi să se întrupeze, doar astfel a început existenţa Lui ca Om, printre noi. Citește în continuare »


Rezervele femeilor faţă de îndemnurile la decenţă şi buna-cuviinţă

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos „Antiphonitria” de la Sf. M. Manastire Vatopedi, Sf. Munte Athos

Sunt foarte multe sfaturile sfinţilor, ale unor părinţi contemporani îmbunătăţiţi sau chiar ale unor simpli mireni, adresate femeilor, cu privire la modul acestora de a se comporta în societate, în familie etc.: cuviincios. Unele dintre aceste sfaturi sunt scrise cu mai mult tact, altele mai neglijent, dar reacţiile pe care le dezvoltă asupra femeilor de astăzi, sunt, în mare, cam acestea: pare că femeile s-ar fi săturat să li se tot spună / impună ce să (nu) facă şi pe de altă parte ar vrea să scape de această responsabilitate care li se pune în cârcă, anume a ispitirii bărbaţilor. Şi într-o anumită măsură au dreptate, pentru că bărbaţii nu sunt neputincioşi, au şi ei aceleaşi „arme” de luptă împotriva ispitelor: paza ochilor, paza minţii, rugăciunea, Sfintele Taine ş.a.

Observând aceste reacţii, chiar la unele dintre femeile ortodoxe, care participă la Sfintele Slujbe: lehamite, indiferenţă la suferinţa celuilalt (pentru că e vorba de o suferinţă), mă întreb în general dacă mai putem să primim un cuvânt, gândindu-ne doar la folosul acelui cuvânt pentru noi înşine? Nu sunt foarte optimist în privinţa răspunsului şi nu-mi face niciun fel de plăcere să constat asta, anume că aceste îndemnuri sunt primite cu foarte mare greutate… Se găsesc fel şi fel de motive, orice, în afara puţinei noastre credinţe şi a lipsei de voinţă de a înţelege, a lipsei intenţiei noastre bune. În cazul de faţă, femeile spun că „piedica” de a accepta îndemnurile la mai multă pudoare vine din faptul că acele sfaturi se adresează doar lor, iar ele le percep doar ca pe nişte reproşuri, pe când bărbaţii ar beneficia de prea mare înţelegere… Dar nu prea este aşa: şi bărbaţii au parte de foarte multe „recomandări”, pentru că e vorba de păcate şi de mântuire, ori la Hristos şi în Biserică păcatul nu este trecut cu vederea dacă aparţine unui bărbat, şi înfierat dacă e al unei femei…

Vina bărbaţilor

De ce să nu recunoaştem că bărbaţii sunt mai uşor de atras în ispită şi sunt, poate, mai pătimaşi? Aceasta este o realitate. Bărbaţilor se adresează Hristos: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Citește în continuare »


Sf. Ignatie Briancianinov – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos (Predică în Vinerea Mare, la Vecernie)

00

Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).

Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?

La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea?

Citește în continuare »


Ceea ce contează

Iisus Hristos biciuit - flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Alba

Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba

Pe scurt…

La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).

Dar…

Citește în continuare »


Primăvară dulce, Hristoase-al nostru, dăruieşte-ne floarea sfintei pocăinţe

lrg-4361-icoane_iisus_hristos

Astăzi a fost prima zi de primăvară calendaristică, iar soarele a ţinut parcă să ne confirme şi el că am ieşit din iarnă, încălzind, luminând şi aducând bucurie. Fiind creştini, vorbim şi de primăvara duhovnicească, iar Soarele nostru este Hristos, Cel care S-a întrupat din Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, cea care a fost numită în imnografia ortodoxă: „cea luminată de Soarele cel veşnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată” (Acatistul Sfântului Acoperământ), „raza Soarelui celui înţelegător”, „soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi” (Acatistul Maicii Domnului), „căruţa Soarelui celui înţelegător”, „steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare”, „steaua, care arăţi Soarele”, „luceafărul dimineţii cel prealuminat, care singură ai purtat pe soarele Hristos” (Acatistul Bunei-vestiri).

Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii. Razele sale figurează influenţele cereşti – sau spirituale – primite de pământ. În afara faptului că dă viaţă, strălucirea soarelui face lucrurile clare, vizibile. Soarele este emblema lui Hristos, ale cărui douăsprezece raze sunt cei doisprezece apostoli; Hristos este numit „soarele dreptăţii”, fiind înfăţişat ca un soare care răspândeşte dreptate, întocmai soarelui spiritual sau inimii lumii; mai este şi „Soarele adevărului”, ceea ce evocă transfigurarea de pe Muntele Tabor. Monograma lui Hristos aminteşte de o roată solară, iar Marele Preot al evreilor purta pe piept un disc de aur simbolizând soarele divin.

Citește în continuare »


Familia modernă și provocările ei. Emisiune TVR cu Virgiliu Gheorghe

Invitat în direct în emisiunea Universul Credinței din 24 februarie 2013 a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic și autorul cărților “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fata nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI.

Transcriptul emisiunii:

Moderator (Corneliu Matache): Pe lângă studiile ştiinţifice, legate de impactul televiziunii asupra minţii umane, aţi susţinut în cariera dvs. mai multe conferinţe pe tema familiei. Aş începe cu o întrebare care a constituit şi lait-motivul reportajului pe care tocmai l-am urmărit. ESTE FAMILIA ÎN ZILELE NOASTRE UN ACT DE CURAJ?

V.G.: Dacă luăm în considerare datele statistice, ESTE, pentru că în Europa, cel puţin, 58% din familiile formate divorţează. Adică e mai mult decât o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne şi mie mi se pare că este chiar un fel de război, în care cuplurile cad aşa cum cad pe front soldaţii, căci dacă ne gândim bine, un cuplu înseamnă o unitate, ei devin „una” şi iată că se despart la un moment dat şi se surpă familia. De aceea, ca şi într-un război, potrivit studiilor, important este să ştii cu cine pleci la drum, deci o înţelepciune pe care trebuie s-o ai şi să cunoşti tactica acestui război.

C.M.: Multă vreme societatea, cel puţin până cu câteva decenii în urmă, a impus anumite tipare, bărbatul era cel care asigura în exclusivitate întreţinerea familiei şi femeia se ocupa în exclusivitate de casă. Acum aceste tipare s-au schimbat în sensul că femeia a dobândit independenţă financiară şi în unele cazuri a ajuns unică întreţinătoare de familie. Credeţi că aceasta inversare sau aceasta schimbare a tiparelor şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie?

Citește în continuare »