Paradigma Crucii

cruce

„Cruce” numim suferinţa, necazurile noastre de zi cu zi, care ne curăţă cu răbdare, ca aurul în topitoare. O numim „cruce” de la Crucea pe care S-a răstignit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Şi ce a făcut El pe Cruce? După ce şi-a purtat-o până pe Dealul Golgotei şi S-a lăsat întins şi ţintuit, de om, pe ea, ca un Miel pe altarul de jertfă, i-a binecuvântat pe cei ce-L chinuiau şi L-a rugat pe Tatăl Ceresc să-i ierte, pentru că “nu ştiu ce fac”. Aşa s-a sfinţit altarul (Crucea) şi s-a produs cutremurul în toată aşezarea duhovnicească şi morală a acestei lumi şi a celeilalte: prin iubirea totală şi smerenia desăvârşită a Lui. Odată cu Jertfa pe Cruce, de la legea talionului s-a trecut la legea iertării vrăjmaşilor şi întoarcerea celuilalt obraz, calea răzbunării devenind calea iertării şi a dragostei pentru duşmani, iar adevăratele comori s-au dovedit a fi nu cele de aici, de pe pământ, ci acelea din ceruri. Suferinţa a căpătat sens. Conform noii învăţături, nu cei puternici şi bogaţi şi plini de competenţe sau abilităţi universal-recunoscute de această lume (profesionişti, eficienţi, proactivi, cu calităţi de lider, buni vorbitori, culţi, performeri) sunt de lăudat/fericit, ci acei care flămânzesc şi însetează de dreptate, cei blânzi, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei prigoniţi pentru dreptate, cei smeriţi, cei făcători de pace – nu primii, ci cei din urmă vor moşteni pământul, vor vedea Împărăţia Cerurilor, se vor mângâia, se vor sătura şi se vor bucura de vederea Lui Dumnezeu. A fost o totală revoluţie, în toată puterea cuvântului, revoluţie care a inclus coborârea Domnului în iad, la duhoarea şi vaietul de acolo, şi s-a încheiat cu biruinţa ridicării Sale prin Înviere şi apoi, prin Înălţarea la cer.

Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi!” (Sf. Ap. Pavel, către efeseni)

Noi trăim roadele acelei Jertfe, prin toate transformările noastre, date de pocăinţa lăuntrică şi celelalte Sfinte Taine din Biserică.

Citește în continuare »


Maica Domnului – Stăpâna cerurilor inimilor noastre

buna vestire2

Astăzi, de Buna Vestire, sărbătorim exact ceea ce afirmăm în Crez (Simbolul de Credinţă): “Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.

Astăzi Fecioara Maria a primit acea Veste mare, cea mai bună veste primită de om, în toată istoria, până atunci. Vestea cerească i-a fost adusă de Arhanghelul Gavriil: va fi însărcinată şi va naşte un fiu… “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Iar ea, cu naivitatea şi încrederea unui copil, când a auzit că va fi însărcinată a întrebat pe Arhanghelul Gavriil cum va fi cu putinţă aceasta, căci nu ştie de bărbat (întrucât se făgăduise Domnului din fragedă pruncie şi din această întrebare se înţelege că nici nu avea de gând să calce această făgăduinţă). Răspunsul Căpeteniei îngerilor este lămuritor, căci îi spune Fecioarei Maria de verişoara sa primară, Elisabeta, soţia preotului Zaharia, cea care a rămas însărcinată la bătrâneţe, fiind acum deja în a şasea lună de sarcină, adăugând apoi că “la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. La auzul acestora, a zis, atunci, Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!„. Şi imediat, Domnul se pogoară în pântecele ei fecioresc. Aceasta este atitudinea şi acestea sunt cuvintele care au salvat neamul omenesc! Doar astfel a binevoit Domnul să se pogoare şi să se întrupeze, doar astfel a început existenţa Lui ca Om, printre noi. Citește în continuare »


Prin confort crescendo, încotro?

alien_12

La un articol despre un experiment de supraveghere totalitară din Mexic (instalarea unor scannere de retină, care să identifice locuitorii în timp real), într-un comentariu se spune că nu reprezintă niciun pericol cardurile, la care poţi renunţa la un moment dat (!), ci doar acel biocip, care va fi implantat pe mână sau pe frunte. Îmi permit să extind acest exemplu cu alte lucruri la care ai putea renunţa la un moment dat: televizor, calculator, distracţiile de tot felul etc. La toate acestea se poate renunţa la un moment dat – dar când? Aş vrea să-i răspund că până la biocip mai sunt nişte paşi, paşi prin care oamenii sunt pregătiţi (căliţi, înmuiaţi, sau mai bine zis anesteziaţi) pentru momentul potrivit, când vor fi incapabili de a recunoaşte şi de a opune rezistenţă adevăratului pericol.

Lucrurile vin pe rând, nu de-a valma, pentru că atunci ar fi prea simplu. Şi dacă acceptăm cu uşurinţă orice „noutate” de acest gen, nu cumva avem o slăbiciune cel puţin vizavi de comoditate, pe care o căutăm oriunde, indiferent dacă „noutatea” este necesară sau nu?

  • E mai comod să ai banii pe card, pentru că (aşa suntem educaţi) nu mai stai cu teancul în buzunar sau la saltea, poţi vedea oricând extrasul de cont şi ţine mai uşor o evidenţă a banilor tăi, în plus… nu-ţi mai sunt la fel de uşor de furat, cum e cash-ul. Mai mult, angajatorul tău nu mai stă cu grija transportului banilor de la bancă la sediu, cu munca manuală de împărţire, verificare, punere în plic, evidenţa semnăturilor de primire; scade şi numărul de înregistrări contabile etc.
  • E mai comod să ai card de RATB şi metrou, pentru că nu mai stai Citește în continuare »

Ceea ce contează

Iisus Hristos biciuit - flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Alba

Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba

Pe scurt…

La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).

Dar…

Citește în continuare »


Trei Duminici: trei oameni, Un Domn

Georgiy Kolosov."Wonder-worker"

Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.

Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.

Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Citește în continuare »


Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând

Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"

Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.

Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »


De 1 Mai, cuvânt de învăţătură de la Cuv. Paisie Aghioritul: „Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?”

În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.

A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.

– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.

– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)

Citește în continuare »


Hristos a murit pentru noi – adevărata şi singura „ştire”

Singura „ştire” care contează astăzi este aceea că HRISTOS A MURIT PENTRU NOI. Dar, ne-am putea întreba, de ce contează atât de mult, ce e atât de important în Pătimirea Domnului, în Răstignirea si Moartea Sa pe Cruce şi de ce toate celelalte nu sunt importante?

Pentru aceasta este nevoie ca, pentru început, să ne întoarcem puţin în urmă. În sâmbăta ce-a trecut, Hristos a înviat pe Lazăr cel mort de 4 zile, aceasta făcând-o ca să înţelegem noi Cine este El, Cel ce are stăpânire asupra morţii şi a vieţii. Îi sunt unse picioarele cu mir scump, de femeia cea păcătoasă, un act care-l revoltă pe Iuda cel împătimit şi obsedat de bani şi eficienţă, pe ucenicul Domnului Iuda, cel care deşi Îl avusese lângă el pe Hristos Dumnezeu, nu a putut să înţeleagă niciodată Cine era de fapt El… Cum să simtă el, viitorul trădător, „graba” femeii care nemaiputând să rabde până la îngroparea Domnului, vine acum şi-I unge picioarele, anticipând Pătimirile Sale de peste câteva zile? În Duminica Floriilor are loc intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când intră – din nou smerit – călare pe un măgar, pe poarta de aur a cetăţii, în ovaţiile mulţimilor, ovaţii cărora nu le răspunde. Dar aceşti oameni care de Florii Îl aclamă, peste câteva zile strigă „Să se răstignească!”, ignorând total nevinovăţia Sa, îmbătaţi fiind de nădejdea în puterea lumească, căci ei într-adevăr aşteptau pe Mesia, dar nu pe Cel smerit, ci unul războinic şi plin de slavă lumească,  unul care să le aducă şi lor slavă lumească, bogăţie, ca să poată trăi fără griji, inclusiv grija faţă de Lege şi faţă de păcat…

După aceea, în Joia Mare, Domnul Însuşi spală picioarele ucenicilor Săi – scenă deosebit de cutremurătoare, căci Hristos Domnul şi Stăpânul a toate se apleacă la picioarele apostolilor Săi şi le spală picioarele, într-un act de infinită smerenie. În deplin contrast cu ierarhia lumească de atunci şi de acum, Îl vedem pe Cel Căruia trebuie să I se slujească cum se pleacă şi slujeşte El Citește în continuare »


Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)

Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.

Citește în continuare »


Prin duminicile Postului Mare, spre Înviere

Dupa ce în prima duminică din Postul Mare am sărbătorit Duminica Ortodoxiei, adică biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, am sărbătorit dreapta credinţă care a fost menţinută până astăzi cu foarte multe lupte şi osteneli, în duminica a doua, Duminica Sf. Grigorie Palama, sărbătorim o altă biruinţă, din vremea renaşterii, cea asupra “realismului raţional”, când Sf. Grigorie Palama, bazat pe Sf. Scriptură, pe Sf. Tradiţie si pe experienţa sfinţilor isihaşti, respinge metodologia scolastică a epocii sale, conform căreia am ajunge la cunoaşterea Lui Dumnezeu prin filozofie şi prin propriile posibilităţi de cugetare, de înţelegere. Raţionalismului scolasticilor, sfântul îi opune experienţa tainică a îndumnezeirii, aşa cum este ea trăită continuu în tradiţia ortodoxă, omul fiind chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă din această viaţă: ”Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt‘ (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45). Pentru Sfântul Grigorie, îndumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morală la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plină de har care presupune curăţia inimii şi este împlinită prin împărtăşirea de energiile necreate ale dumnezeirii.

În primele două duminici ne-a fost întărită credinţa prin exemplele de biruinţă, găsind răspuns la întrebări ce pot apărea înaintea fiecăruia, despre dreapta credinţă, despre rostul rugăciunii, al postului, despre Sfintele Dogme, Sfintele Taine ale Bisericii etc.

La jumătatea Postului ne întâlnim cu Duminica Sfintei Cruci, aşezată aici precum pomul vieţii în mijlocul Raiului. Ne închinăm Crucii slăvind pe Cel care de bunăvoie a ridicat păcatele lumii primind răstignirea pe ea. Crucea ne este adusă înainte spre amintirea scopului nostru (mântuirea, prin lupta cu păcatul şi nădejdea în ajutorul Domnului în necazurile ce ne sunt îngăduite spre a nu ne îndeparta prea mult de El şi spre a câstiga cununi de biruinţă), precum şi a finalităţii postului – Patimile, Răstignirea şi apoi Învierea Domnului spre bucuria şi nădejdea noastră. Astfel, avem înainte bucuria pentru care ne ostenim postind atât de mâncare cât şi de păcate şi de aici intrăm în partea a doua a Postului, abia întrezarind finalul.

Citește în continuare »


26 septembrie – Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul. „Apostolul iubirii” şi chemarea Lui Dumnezeu

In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit, iar dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata in inima celui credincios prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata spre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret (Pr. Cleopa).

Astazi, 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a „Apostolului iubirii”, sau „fiu al tunetului”, dupa cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.

In ziua de Pasti auzim citindu-se urmatoarele cuvinte din prologul Sfantului Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, prin El toate s-au facut si nimic din ce s-a facut, fara de El nu s-a facut”. Si celelalte. Deci Sf. Apostol si Evanghelist Ioan incepe istoria vietii lui Iisus din vesnicie. Si dupa aceea, de-a lungul Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan urmareste sa arate dumnezeirea Mantuitorului Hristos. La nimeni din ceilalti trei evanghelisti nu-i asa de mult accentuat acest gand, aceasta intentie a Sfantului Ioan. Numai aici gasim aceste cuvinte: “Eu si Tatal una suntem”; “Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal Meu”; “Eu sunt inainte de a fi lumea”, spune Iisus, “inainte de a fi Avraam”; “Eu nu sunt din lumea aceasta”. Ceea ce nu spun ceilalti evanghelisti despre Iisus. Si asa continua toata Evanghelia sa.

Sf. Apostol Ioan este cel despre care el insusi povesteste in Sf. Evanghelie pe care ne-a lasat-o, ca in seara Cinei Celei de Taina statea rezemat la pieptul Lui Hristos: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Sf. Ev. Ioan 13, 23-25).

Citește în continuare »


Sf. Nicodim Aghioritul (14 iulie): „Cercetarea conştiinţei”

Trei lucruri sunt necesare in cercetarea constiintei : greselile din fiecare zi, cauza lor, inima si silinta ce ai a lupta cu ele si a castiga virtutile corespunzatoare.

Pentru greseli, fa ce ti-am spus in cap. XXVI : „Cand ne vom rani”; in ce priveste cauza lor, ataca-o, surpa-o si tranteste-o la pamant.

Cat priveste silinta in aceasta biruinta, fortifica-ti vointa cu neincrederea. in tine. Nu te bizui in tine. Ci nadajduieste si cuteaza numai in Domnul. Sileste-te, frate, a pazi totdeauna la orice fapta, gand si cuvant, constiinta neprihanita. Caci cine cearca adanc dreapta si sfanta constiinta nu poate gresi niciodata, ori chiar de greseste se indreapta. Aceasta-i legea naturala data de Dumnezeu in inimile oamenilor sa-i indrumeze la cele bune totdeauna ca o faclie. Astfel a zis si Sfantul Nil : „Foloseste constiinta ta o faclie pentru lucrurile tale„, iar sfantul Pavel : „Legea lui Dumnezeu este scrisa in inimi” (Rom. 2, 15).

Constiinta trebuie sa o pazesti neprihanita : catre Dumnezeu, catre tine, catre aproapele si catre celelalte lucruri.

1. Catre Dumnezeu sa-ti cercetezi constiinta daca ai pazit toate cele ce esti dator a le pazi catre El : toate, toate poruncile Lui pana la cele mai mici si daca L-ai iubit pe El (+) si I-ai slujit cu tot sufletul si esti gata a muri pentru Dansul, dupa datoria ce o ai. Daca nu ai pazit acestea, sileste-te a le pazi pe viitor.

Citește în continuare »


„Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România

Într-o sinteză de ştiri din zilele trecute, de pe războiîntrucuvânt, citeam că: „focul grecesc, altădată o armă redutabilă a armatei bizantine, este acum o metaforă plastică pentru a desemna plaga falimentului – inevitabilă pentru Grecia şi … zonele limitrofe, cum am fi noi şi bulgarii, întâmplător toate 3… ţări ortodoxe. Dupa scrisoarea “secretă” a ministrului de finanţe german, decizia Standard and Poor’s este al doilea semnal că Grecia trebuie să intre în faliment. Practic, ce s-a întâmplat: Standard and Poor’s a degradat ratingul Greciei la CCC, semn că agenţia de rating consideră că va fi forţată să coboare ratingul Atenei la default (D) – de vreme ce este posibil ca creditori privaţi să fie implicaţi în următorul pachet de ajutor. Grecia este acum cea mai slab cotată din lume, sub Ecuador, Jamaica, Pakistan sau Grenada.

În afara de S&P, „atacuri” vin şi din Europa, unul dintre ele este declaraţia noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, care opinează că “euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei”, de fapt referindu-se la faptul că băncile greceşti au cote de piaţă semnificativ de mari doar în România şi Bulgaria, în celelalte ţări prezenţa lor fiind destul de slabă, deci impactul acolo ar fi unul minor. Deşi sunt şi bănci occidentale care au expunere pe Grecia, marea parte a crizei greceşti s-ar opri, însă, la porţile zonei Euro, unde băncile greceşti deţin cele mai mari cote.

Citește în continuare »


„Adu-ţi aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui”. Cu gândul la suferinţa japonezilor

Se pare că ceva în genul cuvintelor Sf. Antonie cel Mare ar fi răsunat la un moment dat în mintea unuia dintre guvernatorii japonezi când a spus unor reporteri că  tsunami-ul a fost “pedeapsă divină” pentru “egoismul” japonezilor. Dar iată, dragi fraţi şi surori în Domnul, că inclusiv în aceste momente de maximă tensiune primează tot corectitudinea politică. Din respect pentru victimele dezastrului, nu este momentul să strigi acum păcatele în gura mare, pare că i s-ar fi spus guvernatorului Ishihara, ci păstrează-ţi sângele rece şi treci la treabă, dacă mai vrei un al patrulea mandat la viitoarele alegeri!

http://english.kyodonews.jp/news/2011/03/78168.html

Shintaro Ishihara, guvernatorul Tokyo, a fost forţat să îşi ceară scuze pentru remarca făcută luni, raportează Kyodo News. Se pare că acesta a spus reporterilor că tsunamiul a fost “pedeapsă divină” pentru “egoismul” japonezilor. Luni, Ishihara a spus reporterilor, “Politica Japoniei este pângarită de egoism şi populism. Ar trebui să folosim tsunamiul pentru a şterge egoismul, egoism care s-a infiltrat precum rugina pe mentalitatea japonezilor de-a lungul unei perioade lungi de timp.

Citește în continuare »


CHEMARE LA RUGĂCIUNE (II)

În continuarea primului îndemn la rugăciune adresat tuturor fraţilor în credinţă, în Postul Naşterii Domnului, Părintele ieromonah Teofan Popescu de la Măn. Putna ne adresează,  prin intermediul fraţilor de la Război întru Cuvânt, un nou îndemn la rugăciune.

Frați și surori întru Domnul!

La începutul postului Învierii se cuvine să ne reamintim că întreaga noastră viață trebuie să fie o pregătire pentru Înviere. Având în minte acest lucru, vom ști cum să luptăm cu întristarea sau deznădejdea care ne cuprinde atunci când vedem cum se năruie atâtea lucruri în România. Prin puterea lui Dumnezeu multe se vor putea reface, dacă ne vom osteni ca sufletele noastre să fie vii, să fie înfrumusețate de puterea Sfântului Duh.

Să nu fim delăsători! Dumnezeu se bucură când vede că vrem să facem ceva pentru neamul nostru. Să nu uităm că cel mai important ajutor pe care îl putem da cuiva este rugăciunea.

Să nu fim nici fanatici, să ținem dreapta măsură în tot ceea ce facem. Să fim în Adevăr și Iubire! Este atât de necesar astăzi ca viața noastră să fie o lumină pentru cei din jur.

În acest post al Paștelui vă îndemnăm ca, alături de psaltire, de rugăciunile de pocăință, să citim cu atenție și o frumoasă rugăciune către Sfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, cat mai multi romani sa se angajeze in lupta cea buna, duhovniceasca.

Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fim mai uniti.

Amin.

Cu dragoste, ieromonah Teofan Popescu, mânăstirea Putna

7 martie 2011

Citește în continuare »


La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)

Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.

Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.

Citește în continuare »


Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea (Stăpânirea timpului, partea 2)

Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"

Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"

De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.


A acţiona astfel este în puterea noastră şi trebuie să ajungem la aceasta. Dar aici ca şi în alte domenii se cere un antrenament sistematic şi inteligent. Deprindeţi-vă să stăpâniţi timpul: veţi deveni capabili, orice aţi face, oricare ar fi tensiunea, pe furtună, în plină tragedie sau pur şi simplu în confuzia vieţii moderne, să vă menţineţi în pace, nemişcaţi în prezent, în faţa lui Dumnezeu în tăcere sau în dialog. Dacă-i vorbiţi lui Dumnezeu aduceţi-i tot ce vă înconjoară, întreaga furtună. Dacă păstraţi tăcerea vă puteţi odihni în linişte. Citește în continuare »


Este timpul prea scurt? În realitate, suntem prea grăbiţi (Stăpânirea timpului, partea 1)

În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving că dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil. Dacă ne gândim la numărul de minute goale dintr-o zi, în timpul cărora facem ceva pentru că ne e groază de vid, groază de a ne afla singuri cu noi înşine, vom vedea că există multe momente scurte, care ar putea să aparţină, totodată, lui Dumnezeu şi nouă.

Dar vreau mai ales să vă vorbesc aici de o problemă care îmi pare şi mai importantă încă: felul în care putem controla şi opri timpul. Nu ne putem ruga decât dacă ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu într-o stare de linişte şi pace interioară care ne eliberează de noţiunea timpului; nu mă refer aici la timpul obiectiv, care poate fi măsurat, ci la impresia subiectivă că timpul curge şi că „nu avem timp”. Mi-ar place la început să vă atrag atenţia supra unui lucru pe care-l ştim cu toţi şi care este un subiect permanent de discuţie. E absolut inutil să alergăm după timp pentru a-l prinde din urmă. Departe de a fugi de noi, el se grăbeşte să ne întâlnească. Fie că doriţi cu căldură ca minutul care vine să fie deja prezent, fie că nu daţi nici o importanţă acestui lucru, puteţi fi siguri că va sosi, şi orice veţi face, viitorul va deveni prezent; aşa că nu e nevoie să sărim din prezent în viitor. Citește în continuare »


Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei privind CAUZELE crizei, ale tulburărilor sociale, despre PLANUL DE INROBIRE mondială şi SOLUŢIILE DUHOVNICEŞTI

„CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei

Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.

Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.

Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-creditorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.

Citește în continuare »


Raportul dintre Biserică şi Stat la Sf. Ioan Gură de Aur

Capul Sf. Ioan Gura de Aur de la Man. Vatopedu, Muntele Athos

Capul Sf. Ioan Gura de Aur de la Man. Vatopedu, Muntele Athos

Teoretizari hrisostomice privitoare la raportul dintre Biserica si Stat

În conceptia Sfântului Ioan Gura de Aur, raportul dintre Biserica si Stat trebuie vazut în mod esential în relatie cu doi termeni fundamentali: pacatul adamic si necesitatea unui model de ordine (80). Raportul dintre cele doua este de cauza-efect: pacatul adamic este cel care a stricat ordinea si armonia existente anterior în mod firesc, astfel ca acum, în conditiile unui univers decazut, haotic si lipsit de armonia originara, un model de ordine, de data aceasta impus prin consimtamântul tuturor, conform caruia sa ne rânduim viata, este absolut necesar atât pentru dezvoltarea noastra spirituala, cât si pentru pacea lumii.

Astfel de modele de ordine se constata în toata creatia lui Dumnezeu, în trupul omenesc, în persoana umana (la modul ideal, în raportul dintre suflet si trup), în asezarea societatii, si chiar în ipostasul treimic al dumnezeirii (Tatal este unicul principiu). Toate acestea detin doua caracteristici fundamentale (81):
a) în primul rând, o armonie sau consonanta generala a unei diversitati de elemente care conlucreaza între ele;
b) în al doilea rând, o ierarhizare ordonata a partilor constitutive ale acestora, esentiala pentru înlesnirea si mentinerea unei conlucrari armonioase între ele.

Daca în cadrul creatiei si al trupului omenesc, conlucrarea armonioasa a diferitelor parti care sunt dispuse ierarhic – si, de aceea, neegale – pare ca se desfasoara în mod firesc, de la sine, în cazul armoniei persoanei umane (conlucrarea dintre suflet si trup) si al celei care trebuie sa existe în societate, elementul volitiv joaca un rol esential. Sa le luam sistematic.

Citește în continuare »


Falsa frică şi falsa îngrijorare (Jean Claude Larchet)

Frica sta in centrul maladiilor psihice numite „nevroze fobice”, avand forma unei temeri insotite de neliniste, produsa de anumite obiecte sau situatii. O putem numi „falsa frica”, pentru ca este excesiva, disproportionata in raport cu obiectul sau situatia la care se refera, si cel mai adesea neintemeiata. Frica o isca de altfel mai putin obiectul sau situatia in sine, cat caracterul primejdios pe care imaginatia bolnavului il atribuie acestora.

Angoasa este prezenta in majoritatea bolilor psihi ce si componenta majora a tuturor nevrozelor. In fapt, corespunde unei „ingrijorari false” din punct de vedere duhovnicesc, pentru ca este nemotivata sau pricinuita de lucruri lipsite de orice valoare.

Teama si ingrijorarea sunt chipuri ale unei patimi: frica. Aceasta face parte dintre cele opt patimi de capetenie sau generice, si ca atare este descrisa adesea de Sfintii Parinti.(4) Dupa ei, in frica e, pe de o parte, temere, frica, spaima, pe de alta, anxietate, angoasa si disperare.

Citește în continuare »


Frica în faţa greutăţilor vieţii

Alexander Shurlakov."Our future".

Alexander Shurlakov."Our future".

Dragi fraţi şi surori întru Domnul, sunt mulţi aceia pe care îi încearcă un sentiment de singurătate, de abandonare, în aceste vremuri. Sper că vă daţi seama că aceasta este o ispită, o încercare îngaduită de Domnul pentru a ne căli în lupta ce avem de dus pentru mântuire! Vă pun înainte două pilde, pentru a ne fi de ajutor atât vouă, cât şi mie, păcătosului.

Cu aproape 1800 de ani în urmă, a vieţuit în pustiul Egiptului Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare. Spune Sf. Antonie: „am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: smerenia” (din Patericul Egiptean).

De asemenea, avem spre sprijin următoarea întâmplare din viaţa Sf. Siluan Athonitul, din secolul trecut, cel ce străduindu-se, într-una din nopţi, să afle calea de a învinge ispita si de a se ruga curat, s-a ridicat ca să facă metanii în faţa icoanelor din chilia sa, iar în acel moment a văzut între el şi icoanele din faţa sa silueta uriaşă a unui demon care aştepta să i se închine lui; uitându-se în jur, Sf. Siluan vede că toată chilia este plină de demoni. Atunci, cu inima îndurerată se aşează înapoi şi spune următoarea rugăciune: „Doamne, Tu vezi că încerc să mă rog Ţie cu minte curată, dar demonii mă împiedică. Învaţă-mă ce să fac ca sa nu mă mai tulbure”. Şi a primit acest răspuns în sufletul său: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, Învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. Şi din nou, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. (din „Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie„)

Ce au în comun cele două descoperiri primite de cei doi sfinţi de mai sus? Toţi cei care se luptă cu ispitele şi vor să scape de ele ştiind în inima lor că fără Dumnezeu e imposibil să facă asta, vor alerga la El. Este vorba, astfel, de smerenie.

Citește în continuare »


5 octombrie – Părintele Dumitru Stăniloae: Rugăciunea într-o lume secularizată

Mormântul Pr. Staniloae de la Măn. Cernica

Mormântul Pr. Staniloae de la Măn. Cernica

Cu 17 ani în urmă, pe 5 octombrie 1993 pleca la Domnul Părintele Dumitru Stăniloae – cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor, una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol, considerat cel mai mare teolog al secolului XX. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale măiastră de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, rămânându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe, sensibilitate. Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor …. şi s-ar putea adăuga aici încă multe atribute spirituale ale marelui Părinte Stăniloae. L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

Citește în continuare »


Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…

Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".

Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".

Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.

Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.

Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.

Citește în continuare »


Îndemn la RUGĂCIUNE STĂRUITOARE în vremurile tulburi pe care le traversăm

Postez mai jos un mesaj din partea Pr. Teofan de la Măn. Putna către fraţii de la Război întru Cuvânt şi către toţi fraţii şi surorile întru Hristos, un mesaj deosebit de important pentru această perioadă de mari framântări, cu perspective dintre cele mai rele, inclusiv în ce priveşte prigoana împotriva Bisericii şi a sufletelor credincioşilor. Vă rog să primiţi acest îndemn la rugăciune şi la pocăinţă din partea Părintelui Teofan şi să-i daţi curs. De asemenea, după cum spune părintele mai jos: „vă rog să adresați acest îndemn la cât mai multă lume„.

Fraților!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.

Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.

Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.

Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.

Citește în continuare »


„Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!” – Între bravadă şi smerenie

Yurii Makarov."...accept me as a communicant..."

Yurii Makarov."...accept me as a communicant..."

Noi, nu! (Nicolae Labiş)

O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.

Generaţii secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?

Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?

Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rînduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!

***

Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti. Cât pentru noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos. Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate.” (Filipeni 3,18-21)

Noi, ca şi creştini, afirmăm că NU suntem dintr-aceia care „se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos […] ca unii care au în gând cele pământeşti„, dar trebuie să luptăm continuu tocmai pentru ca acest „NU” să fie legitim, să fie întru Adevăr, întru Hristos. Pentru că dacă din gură spunem una, iar faptele ne vădesc că suntem altfel, ce folos dobândim, pe cine amăgim? Ar însemna ca suntem exact dintre aceia care „se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos„, dar atunci „Sfârşitul acestora este pieirea” şi „mărirea lor este întru ruşinea lor.

Citește în continuare »


Suntem atenţi cu adevărat la dorurile sufletului?

Frati crestini,

Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.

Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.

Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ”Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (…) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă”, ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.

Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ”cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate”; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.

Citește în continuare »


Semnul

De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor…

Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!

Şi puţini Îşi întorc privirile spre El… Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte… Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc… Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge „împotriva curentului”, a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere… deasupra Abisului!…

Citește în continuare »


Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici

Meditaţii extrase din „Rugăciuni pe malul lacului

XXXV

Mucenici ai adevăratei credinţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţa voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciţii serafimi şi preaputernicii heruvimi. Voi sunteţi mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată şi mai auzită de Dumnezeu.

Pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteţi fi şi mai preţuiţi în ceruri. Luaţi-ne şi pe noi cu voi, iar voi veţi zbura mai iute şi mai uşor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine singur umblă mai încet şi se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraţilor voştri, pe care-i trageţi după voi, cu atât mai iute veţi zbura.

Le-am spus oamenilor: voi toţi sunteţi martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credinţă nu sunt aceiaşi cu martirii pentru o credinţă falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forţă şi slăbiciune chiar şi oaselor.

Citește în continuare »


Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor

Cuvânt la Patima cea Mântuitoare a Cuvântului Dumnezeu-Om al Sfântului Radu Brâncoveanu:

Când Dumnezeu ne plânge cu lacrimi de sânge, oare ce suntem noi datori să facem? Când Ziditorul a toate lăcrimeaza pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă? O sânge dumnezeiesc! O, dumnezeieşti lacrimi! Unde eşti acum, Maria Magdalena, care erai obişnuită a cădea la picioarele Domnului, ca să verşi pâraie de lacrimi şi cu părul tău să ştergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfânt, ca să aduni nepreţuitele lacrimi ale Învăţătorului tău! Adu vasele cu aromate pe care le-ai deşertat în casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de preţ, pe care, pentru a-l aduna mai uşor, uite, iţi dau inima mea ca burete, si adună! O, dacă noi toţi, le-am primi de acolo în sufletele noastre, dacă noi, cei care suntem întunecaţi prin păcat, ne-am înveşmânta ca într-o porfiră cu Sângele cel roşu şi curăţitor de păcate al Mântuitorului!

Cu cazne fiind urgisit, rusinat si schingiuit, merge Iisus purtand Crucea. Aceasta este greutatea pacatelor noastre; si cat este ea de apasatoare, sa o pricepem dintru aceea ca, purtand-o Dumnezeul nostru, din pricina greutatii mai mult decat o data a cazut pe cale. Se suie la Golgota si, ostenit fiind, Cel Care atat de mult a suferit pe cale, ajungand la fruntariul patimirii, este intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni. Deschide mainile Sale pentru a ne primi in bratele Sale. Inclina capul, aratand prin acest semn ca pe toti ne cheama catre El. Citește în continuare »


Sf. Siluan Athonitul despre Maica Domnului

Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Dom­nului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la iz­gonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fi­indcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnu­lui şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi noro­dul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?

Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.

Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neîn­ţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.

Citește în continuare »


Astăzi, 5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul): PRICINILE DEZNĂDEJDII ŞI NĂDEJDEA CELOR CĂZUŢI

„Prin nadejde ne-am mantuit, zice Sfantul Apostol Pavel. A intrebat un frate pe un batran zicand: “Parinte, ce insemneaza Proorocul prin cuvintele acestea: „Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui!’?” Si a zis batranul:

Insemneaza gandurile deznadajduirii, cari vin de la draci la cel ce greseste si zic: De acuma nu iti este tie mantuire intru Dumnezeu! Prin asta il ispiteste de vrajmasi, ca sa-l arunce intru deznadajduire. Asupra lor trebuie sa se lupte omul zicand: Domnul este mantuirea mea si El va scoate din cursa picioarele mele„.

Cred ca le este cunoscuta la toti pilda cea din Pateric cu fratele care cadea in pacatul desfranarii in toate zilele si iarasi in toate zilele imblanzea pe Domnul prin pocainta lui cea cu multe lacrami si rugaciuni. Se pocaia si iarasi cadea in noroiul pacatului, insa nu se deznadajduia de mantuire niciodata. Desi se arata mincinos intru fagaduinta lui, dar Prea Milostivul Dumnezeul nu se intorcea de catre el, ci rabda faradelegea fratelui si astepta intoarcerea lui. Si aceasta cadere a fratelui insotita de mustrare a urmat vreme de 10 ani de zile si mai mult. Desigur ca vrajmasul mantuirii s-ar fi bucurat sa-l vada pe frate ca vine la deznadajduire dupa atatea caderi si dupa atatea fagaduinte mincinoase. Se astepta de asemenea, pizmasul sa vada ca si Domnul se manie si nu-l mai primeste pe cel care isi calca mereu fagaduinta si nu se indreapta, insa cu parere de rau vede ca nici fratele nu se deznadajduieste de mantuire si nici Milostivul Dumnezeu nu se manie, ci il primeste in toate zilele cand se pocaieste.

Citește în continuare »


Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.

Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii

Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.

Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).

Citește în continuare »


„Şi duhul lui s-a deşteptat” – cuiva care se plânge de nedreptăţile omeneşti

Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".

Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".

Odată a venit la Sfântul Nicolae Velimirovici (la acea vreme – Episcopul Nicolae) un bărbat care s-a plâns de nedreptatea omenească, întrucât fusese închis pe nedrept, fiind considerat, de către tribunalul lumesc, vinovat pentru o faptă pe care nu a comis-o. Răspunsul sfântului este surprinzător poate, pentru majoritatea dintre noi, căci gândiţi-vă: de câte ori n-am cerut şi noi socoteală celorlalţi (şi prin aceasta, inclusiv Lui Dumnezeu!) pentru nedreptăţile de care avem parte în viaţă? Aşadar, să luăm aminte la cuvintele sale, căci „sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor. 6,2). O vor judeca nu în sensul de a osândi pe unul şi pe altul dintre păcătoşi, ci fiecare se va osândi singur, pe el însuşi, când va sta faţă către faţă cu acele stele ale curăţiei, ale credinţei, având în centrul lor steaua cea neasemuită, pe Hristos, Cel a Cărui jertfă s-a făcut pentru mântuirea noastră, a oamenilor, pentru ca noi să credem şi să înţelegem că într-adevăr există salvare şi că SINGURA salvare în care trebuie să credem şi pe care trebuie să o dorim este viaţa Întru El, cu credinţă vie, încununată de fapte, PE VEŞNICIE. Nicio lipsă din viaţa aceasta nu ne poate lua mântuirea, nimic nu justifică deznădejdea care duce la gesturi extreme, de lepădare de Dumnezeu şi de noi înşine, refuzând Darul ce ne este pus înainte. Din contră – cu cât omul este mai apăsat de greutăţi, de necazuri, cu atât îi este mai lesne a se apropia de Dumnezeu şi Acela îi ajută mai repede, căci „care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?” (Luca 11, 11-12). Cu atât mai mult Tatăl nostru, din Ceruri! Aşadar, să încercăm din toate puterile a vedea greşelile noastre şi a le corecta, a vedea păcatele noastre şi a lupta împotriva lor, şi atunci vom osândi mai puţin pe ceilalţi, vom acuza mai puţin “nedreptăţile” de care avem parte şi cu ajutorul Domnului, poate chiar Îi vom mulţumi la vreme de necaz şi ispită, cerându-I, totodată, ajutorul, cu nădejde că-l vom şi primi negreşit.

Citește în continuare »


CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu (I Cor. 1, 27-29)

Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:

– Îl iubeşti pe Hristos?

– Da, Îl iubesc!

Citește în continuare »


„Dar cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?” – cuvânt la Duminica a opta după Rusalii al Sf. Ioan Gură de Aur

„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)

Despre binefacerea către săraci

Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.

Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.

Când omul de la ţară pune sămânţa în pământ, şi prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuşi nu se întristează şi nu socoteşte aceasta o pierdere, ci folos şi câştig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil şi mai roditor şi să dai banul tău lui Hristos Însuşi, te împotriveşti, eşti greoi şi te dezvinovăţeşti cu sărăcia ta.

Citește în continuare »


„A cui n-am fost, a cui n-oi fi”. Îndemn la responsabilitatea cea adevărată: faţă de suflet

În vremurile acestea deosebit de grele, când suntem ispitiţi din atâtea părţi, suportăm din ce în ce mai greu aerul acesta otrăvit, căruia lumea (ne)bună îi zice trend/tendință. Mai ales când tendința este sugerată, iar uneori chiar impusă.

Vedem la televizor sau citim în presă despre din ce în ce mai multe dezastre, despre cazuri de sinucideri ale căror motive sunt date de pierderea avutului propriu. Aflăm despre cutare om – înglobat în datorii – că nu a mai putut rezista și și-a pus capăt zilelor, lăsînd un bilet de adio… Foarte mulţi dintre aceştia au avut datorii la bănci și sub presiunea acestora au cedat psihic.

Dar acestea sunt vremuri în care nu numai cei cu datorii la bănci au de suferit cumplit, ci și alţii care în urma calamităţilor au rămas fără case, fără animale, fără bunuri, unii chiar fără fraţi, părinţi, bunici… Şi sunt vremuri în care chiar şi celor care au reuşit să agonisească un ban din greu sau celor pentru care ridicarea unei case a durat 15-20 ani și care acum ar trebui să se “bucure” de agoniseala lor, le va fi foarte greu, neputând să-şi achite datoriile zilnice, fiind nevoiţi să „strângă punga” din ce în ce mai mult. Și atunci ce e de făcut? Cum să te salvezi din aceste împresurări? Cum să îți dezlipești sufletul de lumea aceasta şi cum să aplici acel “Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie” (Luca 18:22)?

Cum altfel, decât prin credintă nestrămutată și o mare nădejde în Mantuitorul Iisus Hristos și Maica Domnului? Cum altfel decât prin gândire duhovnicească? Pentru că dacă nu vom gândi duhovniceşte ne vom asemăna bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.

Citește în continuare »


Reeducarea din comunism şi continuarea ei de acum

Aflăm, de la supravieţuitorii anchetelor, temniţelor şi lagărelor de muncă bolşevice care au apucat să lase mărturie despre infernul prin care au trecut, că „reeducarea” s’a făcut ştiinţific, după reţetă. Astfel, pe lângă bătăi, frig, foame şi izolare, două erau metodele cele mai eficiente. Prima era să te facă să nu mai ai încredere în nimeni, nici măcar în tine, să nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul în care se obţinea acest lucru era, de exemplu, introducerea în celula ta, adică în mica ta lume, a unor deţinuţi noi. Timp de o lună, de exemplu, noii deţinuţi erau complicii, prietenii tăi. Totul decurgea normal, discutai cu ei şi păreau că au cam aceleaşi idei cu tine, sau măcar că îşi argumentau normal diferenţele de opinie, sufereai împreună cu ei, combăteai împreună cu ei, regăseai împreună cu ei, chiar şi în acele împrejurări carcerale, un grăunte de umanitate şi de normalitate. Într’un miez de noapte însă, brusc, aceşti prieteni năvăleau peste tine, cu bâte, lanţuri şi urlete bestiale acuzându-te de cele mai fantastice sau reproşându-ţi cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alţi oameni. Întorşi cu 180 de grade. Tot ce discutaseşi cu ei până atunci era folosit impotriva ta, şi, în plus, îţi erau aruncate în cârcă tot felul de acuzaţii noi.

Şi asta te ducea către a doua metodă de reeducare. Trebuia fie să „recunoşti,” uneori nici nu ţi se spunea ce anume să „recunoşti” şi trebuia să găseşti tu ceva de care să te acuzi singur şi eventual să-i implici şi pe alţii în imaginarul complot, fie să repeţi papagaliceşte mârşăviile pe care ţi le dictau sau impuneau anchetatorii (dacă erai preot, să „slujeşti” o liturghie alterată blasfemiator), fie să repeţi la infinit afirmaţii mincinoase. Unii, după cum povestesc D. Bacu sau Gh. Bordeianu, ajungeau chiar să creadă ceea ce spuneau. Citește în continuare »


Îndemn la vedere duhovnicească – consideraţii asupra evenimentelor contemporane

Alexander Krasotkin."The way to the light"

Alexander Krasotkin."The way to the light"

Bănuiesc ca aţi primit şi voi pe e-mail, în ultimele două luni, acel fişier excel cu cheltuielile lunare ale deputaţilor (salarii, diurne, deplasări, cazări etc.), destul de mari ca valoare (per total erau cam 1.5 mil. €). Cum se face că un astfel de fişier a „apărut” tocmai după momentul în care Băsescu a făcut anunţul tăierii salariilor, pensiilor şi a altor cheltuieli bugetare, când ne vorbea de omul gras şi omul slab, cel care-l duce pe gras în spate? Vă aduceţi aminte, nu? Eh, cam în aceeaşi perioadă a apărut şi tabelul ăsta şi tot cam în perioada aceea, „Naşul” Moraru îi dădea zor la B1 cu salariile şi chiriile parlamentarilor, de parcă acolo era cheia crizei, alternativa tăierii pensiilor şi salariilor, prezentând aceasta ca pe nu ştiu ce soluţie salvatoare. Desigur că emisiunile acelea erau făcute doar ca să slăbească atenţia şi concentrarea oamenilor de la adevăratele probleme. Se apropiau 31 mai, 1 iunie, zile anunţate ca zile de grevă generală, inclusiv în transportul bucureştean (cunoscut, de altfel, pentru „apropierea” liderilor de sindicat de opoziţie) – grevă în transport care n-a mai avut loc (deşi ai opoziţiei!), se făceau calcule peste calcule şi domniile lor aveau nevoie de timp şi de linişte pentru a lucra (chipurile – pentru) România. Ei nu aveau nevoie ATUNCI de o greva serioasa, desi bineinteles că era luată în calcul şi aceasta. Oamenii se uitau cu gura căscată la aceste afişări ale beneficiilor salariale (sau asimilate salariilor) ale parlamentarilor, la „Naşul” (sau la cine ştie ce alte emisiuni de divertisment sau scandal), amorţindu-şi conştiinţele cu probleme complet paralele de ale lor, incomparabile ca gravitate cu cele de fond, care li se pregăteau în fundal nădăjduind în cai verzi pe pereţi; în timp ce alţii se amărau la cele gen „Sinteza zilei”, deznădăjduind şi enervându-se, plangând fără speranţă starea deplorabilă în care se ajunsese. Trebuie să ne străduim să înţelegem că la televizor (şi e valabil şi pentru internet, ziare etc.) nu se priveşte acceptând pur şi simplu ce vedem, ci trebuie privit cât mai puţin, cât mai selectiv şi mai ales în spirit critic, activ. Şi în primul rând, toate trebuie să fie trecute prin filtrul credinţei

Poate că am cam scăldat-o până acum… Problema cu acel fişier este că te face să gândeşti: „Ia uite cât câştigă ăia, iar noi murim de foame! Uite cât câştigă unul care doarme în plen, pe când eu mă spetesc muncind pentru o sumă de nici 10 ori mai mică!”. E corect când gândeşte aşa unul sărac, care e îndreptăţit, în sărăcia şi neştiinţa lui, să „judece” astfel pe cei „mari”. Dar unul care ŞTIE că acelea se cuvin mai marilor ţării, n-ar trebui să ajungă la asemenea concluzii… Hei, dar aici apare diferenţa dintre teorie şi practică… Teoretic, acelea SE CUVIN, dar întrebarea justă este: CUI se cuvin? Unuia care acţionează CONTRA poporului care l-a pus (iarăşi – teoretic) acolo? Sau unuia care îşi dă interesul, care propune legi folositoare, care luptă pentru respectarea lor, ca un bun creştin ce se află? Problema nu este a banilor pe care îi câştigă, ci mai degrabă este a individului, de multe ori nedemn de funcţia pe care o deţine, ajuns acolo pe alte criterii decât pe cele morale (deşi de cele mai multe ori legale!). 

Citește în continuare »


Atenţie la măsurile de tip socialist…

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar, odata a picat o grupa intreaga.

Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA !

Profesorul le-a spus, “OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10”.

Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit un 7.

Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o “pomana”, asa incat si ei au studiat mai putin.

Citește în continuare »


Ce au făcut sfinţii în vreme de foamete

M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte (Filipeni 4 : 11-13)

Din viața Sfintei Iuliana din Lazarevo:

În acele vremuri a venit o mare foamete peste tot pământul Rusiei, încât mulţi dintre oameni ajungeau să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţimi de oameni au pierit de foame. În casa fericitei Iuliana erau o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nici măcar nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. S-a rugat de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase le-a vândut pe toate ca să cumpere mâncare, i-a hrănit pe slujitori şi a dat şi milostenie din belşug celor care cereau, căci în sărăcia ei ea nu a renunţat la obişnuita milostenie şi nici măcar un singur cerşetor nu pleca de la casa ei cu mâna goală. Când a ajuns la sărăcie lucie, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în toată casa, ea nu s-a îngrijorat, ci şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.

În acea vreme s-a mutat într-un alt sat, Vocinevo, din regiunea Nijni-Novgorod, unde cea mai apropiată biserică era la două verste depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Dar aducându-şi aminte de Sfântul Corneliu , care nu a fost vătămat fiindcă se ruga acasă, de Iov care stătea pe grămada de gunoi şi L-a văzut pe Dumnezeu, Citește în continuare »


Toleranţa în Sfânta Scriptură

Olga Stolyarchuk."Whole world in palm"

Olga Stolyarchuk."Whole world in palm"

În Sfânta Scriptură nu există acest cuvânt (doar în traducerea latină a Noului Testament, la II Corinteni 1,6, cuvântul grec care în română apare ca răbdare, aici este tradus prin tolerantia. Prin aceasta se confirmă că sensul obişnuit al toleranţei era acela de a răbda ceva ce e nefiresc).

Dar toleranţa, în sensul ei vechi, este o poruncă a Mântuitorului. Ea se bazează pe învăţătura Domnului că păcatul poate fi privit separat de păcătos. “Cu totul nou pentru neamul omenesc este mesajul Dumnezeului-om de a separa păcatul de păcătos: să urâm păcatul, dar să iubim pe păcătos; să ucidem păcatul, dar să-l salvăm pe păcătos; să nu ucidem pe păcătos din cauza păcatului, ci să-l salvăm din păcat. Un exemplu zguduitor în această privinţă este femeia prinsă în adulter. Atotmilostivul Mântuitor a despărţit păcatul femeii de existenţa ei după chipul Lui Dumnezeu, a condamnat păcatul şi a mustrat pe păcătoasă cu cuvintele pline de milă: “Nici Eu nu te osândesc; mergi şi nu mai păcătui” (Ioan 8,11). Aceasta este metoda Ortodoxiei ridicată la rang de “dogmă”, în lucrarea mântuirii păcătosului de păcat; metodă tradiţională, sfântă, dezvoltată cu înţelepciune dumnezeiască şi stabilită în Biserica Ortodoxă de către Sfinţii Părinţi. Ea a fost formulată, în chip de Dumnezeu insuflat, de către Sf. Simeon Noul Teolog: „Căci binele nu este bine când nu se face bineCitește în continuare »


Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!

Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii

De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?, Citește în continuare »


Înjosirea semenului este păcat împotriva Duhului Sfânt, pentru că e des-personalizare

Păcatul împotriva Sfântului Duh: cel care nu se iartă

Mă întreb dacă nu cumva o fi înjosirea persoanei semenului nostru — care e chip şi asemănare a lui Dumnezeu. De vreme ce dovada dragostei de Dumnezeu o facem iubindu-ne aproapele (adică făptura Sa), dovada hulei nu o dăm urându-l şi batjocorindu-l, reducându-l la rang de obiect, adică tratându-l ca şi cum ar fi lipsit de duh? Să nu fie oare creştinul în stare a pricepe ceea ce Simone de Beaouvoir a precizat atât de bine: că temeiul oricărei morale e respectarea libertăţii celuilalt, e considerarea lui ca pe o fiinţă a cărei libertate nu poate fi siluită?

Cred în quasi-identitatea acestor două cuvinte: duh şi libertate. Cred că răpindu-i omului libertatea îl lipsim de pecetea duhului.

Procedeele anchetei penale bazată pe ideea că „justiţia e o formă a luptei de clasă” şi procesele cu „mărturisiri complete”, unde omul e pus să se terfelească singur până la capătul nopţii (Iuda Îl vinde pe Hristos noaptea, la capătul căreia ne duce şi Celine) unde trebuie să ajungă să-i fie scârbă de el însuşi şi să se urască de moarte (astfel încât viaţa pe care şi-a salvat-o prin trădare să nu mai preţuiască nimic), unde trebuie să-şi dea seama că a coborât până pe treapta cea mai de jos şi nu-şi mai poate răbda eul — şi se leapădă de libertate -, unde nu mai poate nici să iasă din sine şi să-şi ia crucea, pentru că a rupt şi ars toate punţile cu lumea stihiilor, nu constituie ele pilda vie şi întreagă a misteriosului păcat, singurul pentru care Iisus spune lămurit că nu poate fi iertare?

Citește în continuare »


Semnele sfârşitului lumii

1. „Spune nouă… care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului?” l-au întrebat ucenicii pe Hristos. /Mat. 24:3/ Iar El le-a înşirat numeroase semne. Aceste semne se vor arăta prin gânduri rătăcite şi simţăminte grosolane, prin oameni, prin lucruri, prin întâmplări între oameni, prin stihii şi prin fenomenele naturale. Pe scurt, mulţimea tuturor semnalelor de tot felul se va arăta înaintea sfârşitului lumii şi veacului.

2. Precum înainte de potop toate cugetele omeneşti erau îndreptate spre rău, aşa va fi şi înainte de sfârşitul lumii. Gândurile multor oameni vor fi rătăcite şi rele, iar simţămintele lor vor arăta dragoste răcită faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Răci-se-va dragostea multora.” /Mat. 24:12/ Şi se vor arăta numeroşi hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Cei credincioşi se vor ţine de singurul Messía adevărat, Iisus Hristos, şi nu se vor lepăda de El nici cu preţul vieţii pământeşti. Pentru aceasta, ei vor fi urâţi de necredincioşi şi de amăgitori, şi vor fi prigoniţi şi chinuiţi. „Iar cela ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” /Mat. 10:22/

3. Apostolii lui Hristos îndepărtează ceva mai mult vălul tainei pe care Domnul le-a încredinţat-o. Pétru spune: „Aceasta mai nainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocuritori, dupre poftele lor umblând.” /II Pet. 3:3/ Încă şi Pável îi scrie lui Timothéi: „Va veni vremea când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi, ci dupre poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători cari să le gâdile urechile. Şi dela adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basne se vor pleca.” /II Tim. 4:3-4/ Acelaşi Apostol şi mai tare vesteşte păcatele celei din urmă generaţii de pe pământ, zicând: „Ci aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, semeţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, necuvioşi.” /II Tim. 3:1-2/ Toate acestea se potrivesc acelor cuvinte ale lui Hristos despre prorocii mincinoşi şi răcirea dragostei.

Citește în continuare »


Romania – Da Land of Choiz

foto: ziare.com

foto: ziare.com

Textul de mai jos este primit pe e-mail.

România este o ţară de poveste. O ţară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Credeti-ne, pe cuvânt!

La noi, în România:

– Salariile cresc, scăzând
– Pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse
– Medicamentele gratuite trebuie cumpărate
– La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut
– Trăim în frig plătind tot mai multă căldură
– Plătim asistenţa medicală gratuită
– Avem un preşedinte care spune mereu adevărul dar fiecare promisiune a lui se dovedeşte a fi o minciună.Culmea, la fel se întâmplă şi cu primul ministru!
– Premierul ştie totdeauna ce vrea “românul” fără să-l întrebe niciodată
Citește în continuare »


„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc?” – Predică la Înălţarea Domnului a Sf. Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre Inaltarea Domnului

Luca 24:36-53

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El lea zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Citește în continuare »


Un dezastru naţional?

Aseară (luni, pe 10) am vazut „Sinteza Zilei” de pe Antena 3… Nu sunt un fan al emisiunii sau al cuiva de acolo (deşi uneori mai uit TV-ul pe A3), dar pur şi simplu eram curios ce va spune invitatul emisiunii, fondatorul trustului Intact, senatorul Dan Voiculescu. Şi am văzut multă minciună, informare parţială, opinii părtinitoare, într-un cuvânt – dezinformare. Domnul senator a adus vorba la un moment dat despre creşterea pensiilor şi a acordării altor avantaje materiale unor categorii sociale (inclusiv pe fondul alegerilor parlamentare si prezidenţiale) fără acoperire, fără ca puterea de atunci să fi recunoscut faptul că nu erau bani la buget. Dar dânsul a „uitat” momentul din 2008 prilejuit de legea pentru creşterea salariilor profesorilor cu 50%, de scandalul făcut atunci, când (împreună cu PSD-ul) îl acuza pe premierul Tăriceanu că îi umileşte pe profesori pentru că nu respectă legea. Dânsul spunea atunci (spre deosebire de aseară), referindu-se la această lege, că “s-a demonstrat clar că bani sunt”, dar lipseşte voinţa politică. Cu puţin timp înaintea acestui moment, premierul Tăriceanu afirmase despre economia României că „duduie”, iar preşedintele Băsescu ne „asigură” că valul de criză ne va ocoli.

În mass-media românească se încearcă de luni bune agitarea maselor, o instigare la revoltă, puţini fiind aceia care încearcă, măcar, să îşi păstreze un echilibru. Toate se potrivesc de minune cu atitudinea guvernanţilor şi a preşedintelui, care parcă „cerşesc” o ieşire în stradă a oamenilor nemulţumiţi şi sătui de atâta incompetenţă. Şi când te gândeşti că noi ne temem de cutremure, de gripe porcine, în timp ce dezastrul chiar ne trece pragul!

Citește în continuare »


Ai dificultăţi financiare şi abia supravieţuieşti? Ia aminte: aceasta a fost de la Mine

Textul de mai jos reprezintă o scrisoare trimisa de catre Sf. Serafim de Viriţa unui fiu duhovnicesc, episcop, care era într-o închisoare sovietică. Este o omilie plină de mângâiere si bună sfătuire pe care Dumnezeu Creatorul o adresează sufletului omului.

Te-ai gândit vreodată că tot ceea ce te priveşte pe tine Mă priveşte la fel de mult şi pe Mine? Lucrurile care te privesc pe tine sunt la fel de importante ca lumina ochilor Mei. Te preţuiesc atât de mult în ochii Mei (El vorbeşte despre suflet) şi te iubesc atât de mult; de aceea, e o bucurie atat de specială pentru Mine sa te pregătesc şi să te încerc. Când ispitele şi vrăjmaşul vin peste tine, revărsându-se precum un râu asupra ta, vreau să ştii că,

Aceasta a fost de la Mine.

Citește în continuare »


“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »