Credinţa ta este bogăţia ta

De ce te-ai speriat? Împotriva bogăţiei tale s-au ridicat săracii şi tu te-ai speriat?
Dintotdeauna a fost aşa: săracii s-au uitat urât la bogaţi. Credinţa ta este bogăţia ta. Credinţa ta creştină cuprinde cerul şi veşnicia, şi viaţa, şi adevărul şi dreptatea, şi bucuria, şi lumina, şi ingerii, şi cântarea. Iar cei ce sunt lipsiţi de toate acestea se răzvrătesc împotriva ta, adevăratul bogătaş. Dacă s-ar răzvrăti ca să devină şi ei bogaţi duhovniceşte ca şi tine, ar trebui să ne bucurăm.
Dar nu: ei vor doar să te sărăcească pe tine. Aici este deosebirea dintre răzvrătiţii împotriva bogătaşilor lumeşti şi răzvrătiţii împotriva bogătaşilor duhovniceşti. Cei dintâi ar vrea să ia şi să îşi însuşească, ceilalţi- să ia şi să arunce.
La cei dintâi, deseori este la mijloc nevoia, adesea şi pizma, în timp ce la ceilalţi la mijloc este josnicia. Iar josnicia este întreţinută de întunericul neştiinţei şi îşi poartă pedeapsa chiar în sânurile sale.
Dacă urăşti pe omul josnic, de două ori îl pedepseşti.
Dacă te temi de el, pe tine te pedepseşti.
Nu vă temeţi deloc de cei potrivnici, ne învaţă apostolul; căci zice împotrivirea este în ce-i priveşte pe ei semn al pierzării, iar în ce vă priveşte pe voi al mântuirii, şi aceasta de la Dumnezeu este (Filip. 1,28)

Cel atotvăzător vă vede şi pe tine şi pe potrivnicii tăi; vă priveşte neîncetat, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Gândeşte-te la Cel atotvăzător şi nu te vei mai teme.

Un tânăr viteaz mi-a scris cum se luptă el pentru sufletul său. “Când mă gândesc”, zice, “că Dumnezeu este cu mine, nu mă tem deloc de potrivnici; dar cum se depărtează de la mine gândul că Dumnezeu este aproape, mă cuprinde frica”.
Şi oaia se simte vitează lângă păstorul său.

Citește în continuare »


Lumea în care trăim

Ştiaţi că… Shakespeare trăieşte?

Da, trăieşte! Prin opera sa, Shakespeare trăieşte, respiră, e mai viu decât mulţi dintre contemporanii noştri „în viaţă”. Citind versurile de mai jos, m-am convins odată în plus că aceleaşi probleme esenţiale au fost şi pe vremea Mântuitorului, şi cu 1500 de ani mai târziu (pe vremea lui Shakespeare), dar şi acum.

Asfel, putem deduce că societatea (aşa cum s-a „reclădit”, nu cum a fost creată de Dumnezeu) sau lumea (un cuvânt mai de „jos”) deşi a fost clădită pe valori, a fost reconstruită şi bază îi este un sistem de valori care, de fapt, sunt… contravalori. Pentru că tocmai tupeistul ajunge sus, femeia este folosită ca obiect şi ni se serveşte aceeaşi sintagmă cu cea mai veche meserie (da, cum sa nu? şi atunci femeia aia ce mânca? de unde avea pâine??), tocmai nesimţirea este cea care stă jos în autobuz, tocmai pentru cei care au case şi bani se construiesc locuinţe, tocmai noi suntem cei ciudaţi, cei care mergem la biserică şi ne închinăm când trecem pe lângă ele, cei care avem o icoană pe birou, la serviciu, în fine democratia de fapt este demoNOcratie, pentru că, deşi sună cam tragic pentru vremurile astea de comedie, se pare că ne îndreptăm spre înapoi, spre catacombe.

Citește în continuare »