Să nu prăznuim Naşterea Domnului în mod lumesc, ci supralumesc , căci nu pe ale noastre le serbăm, ci pe ale Stăpânului

Sf. Grigorie de Nazianz, în una din Cuvântările din lucrarea „Taina M-a Uns”, ne arată cum ar trebui să prăznuim Naşterea Domnului.

Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul! Si ca sa spun doua lucruri deodata, cerurile sa se veseleasca si pamantul sa se bucure pentru Cel ceresc si acum pamantesc. Hristos este acum in trup! Veseliti-va de aceasta, cu cutremur si cu bucurie: una, din pricina pacatului, alta, din pricina nadejdii. Hristos este acum din Fecioara! Femeilor, faceti-va ca fecioarele, ca sa va faceti si voi maici ale lui Hristos! Cine nu se inchina acum Celui care a fost de la inceput si cine nu mareste pe Cel care Se naste acum?

Inca o data intunericul se risipeste, inca o data lumina se infiinteaza. Inca o data Egiptul se pedepseste cu intuneric si inca o data Israelul este calauzit prin stalp de lumina! Poporul care sade in intunericul necunostintei, sa vada lumina cea mare a cunostintei! Ce a fost vechi a trecut; iata, toate sunt noi! Litera da indarat, spiritul biruieste! Umbrele trec grabite, Adevarul paseste in lume! Melhisedecii sunt acum laolalta; Cel nascut fara de maica, Se face acum fara tata: fara de maica dupa ceea ce era El mai inainte, iar fara de tata dupa ceea ce a fost El mai pe urma. Se rastoarna legi ale firii. Trebuie sa se implineasca lumea de sus. Hristos ne porunceste, sa nu ne impotrivim! „Voi, neamurile toate, plesniti din palme“[Psalmul 46]; „caci prunc ni S-a nascut Fiul si ni S-a dat noua, a caruia stapanire sta pe umarul Lui, caci se ridica odata cu crucea si numele Lui este chemat inger al Sfantului cel Mare” [Isaia 9,5], adica al Tatalui. Sa strige Ioan: „Gatiti calea Domnului” [Matei 3,3], iar eu am sa vestesc cu glas mare puterea acestei zile: Cel nepipait Se pipaie; Cel mai presus de trup Se incepe; Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al omului, Iisus Hristos ieri si azi si in veci! (…)

Citește în continuare »


Gânduri către tineri

copii1

O, daca as putea sa patrund in inima unui tanar, de as putea sa ii patrund in intimitate si sa il trezesc, sa il fac sa constientizeze efemeritatea lucrurilor. De as indrazni sa il fac sa inteleaga atatea aspecte… atatea idei… O, daca as putea intra in inima unui tanar si sa strig: Nu te lasa inselat si ucis de lume! Nu incerca sa te lasi condus de ea, de atractiile ei, de logica ei. Lumea nu e ceea ce pare! Lumea e o iluzia, lumea nu poate oferi, nu poate crea. Binele ei este o mare minciuna! Iti va devora sufletul prin placeri si distractii in inceput, insa, apoi, dupa ce ti-a luat toata vlaga, toata puterea, toata-ti capacitatea creatoare te abandoneaza deznadejdii, te uita, te inunda cu complexitatea nepasarii si iti raneste asteptarile prin indiferenta!

Lumea este puterea ce isi urmareste doar propriul scop. Iti foloseste expresia vitala si apoi te abandoneaza, te abandoneaza minciunii si nonsensului. Lumea e cuprinsa de tristete, plafonare si mediocritate. Ea nu te implineste, nu se ridica la masura nazuintelor tale. Ea percepteaza defectuos, nu reprezinta etalonul credintelor tale. Ofera prostgust, ura, mizerie, suferinta… Si chiar daca nu esti cu ea, nu inseamna ca esti singur.

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (2)

moda femeilor ortodoxe

Referindu-se la îmbrăcămintea femeilor, la machiaj, dar şi la cei care sunt vinovaţi pentru purtarea  femeii, părintele Filothei Zervakos ne spune cele de mai jos. Poate că vor fi persoane care vor judeca aceste cuvinte ale părintelui drept „prejudecăţi”; pe aceştia îi îndemn sa citească mai atent textul.

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.

Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (1)

alcuichip

Hristos a Înviat!

Mă gândeam zilele acestea dacă este importantă înfăţişarea noastră, felul în care arată chipul nostru, aşa cum este lăsat de Dumnezeu: bărbaţii în mod natural au barbă, iar femeile în mod natural au faţa curată, fără ruj sau fard. Bineînţeles că nu barba mântuieşte, dar haideţi să facem un mic exerciţiu, pentru bărbaţi – cum credeţi că v-aţi simţi cu barbă? Nu vorbesc de barbă precum au călugării, ci de acel semn distinctiv lăsat de Dumnezeu bărbaţilor ca să se deosebească de femei. Şi încă unul, pentru femei: v-ar fi greu să renunţaţi la ruj sau la machiaj?

De ce oare suntem atât de legaţi de aspectul fizic, de aceste lucruri deşarte? Cum am ajuns aici, astfel încât dacă aş vrea să port barbă, mi-ar fi puţin teamă de faptul că majoritatea colegilor de serviciu, majoritatea cunoscuţilor m-ar privi ciudat, ca şi când ar fi ceva în neregulă cu mine?

Citește în continuare »


Şi eu petrec Naşterea Domnului în familie

Prin multitudinea articolelor de pe internet, unul mi-a atras atenţia în mod deosebit, prin modul sincer de prezentare şi prin asemănarea cu ceea ce voi face şi eu, de Crăciun.

Redau mai jos textul integral al articolului de pe Ortodoxia Tinerilor – Campania tradiţii de Crăciun.

Există o întrebare care e pe buzele tuturor în preajma sărbătorilor: “Ce faci de Crăciun? sau “Unde faci Crăciunul?”. Poate unii care nu au nici un plan se simt ruşinaţi să răspundă că stau acasă.

Pe alţii îi auzi că se duc la Londra, în Austria la schi, la Vatra Dornei, sau măcar la Bran sau la Buşteni. Iar dacă nu pot pleca nicăieri, ca să “salveze” totuşi aparanţele îşi fac rezervare într-un club sau într-un bar.

E o ruşine să spui că stai acasă, nu eşti un tânăr adevărat dacă stai acasă cu familia ta. Eşti demodat dacă în seara ajunului Naşterii Domnului stai cu prietenii, cu părinţii, cu fraţii, cu bunicii, cu toată familia-n casă lângă brăduţ. Oare de ce?

Citește în continuare »


Moş Crăciun – Bun sau rău, pentru copii?

Ştiu că două articole consecutive despre acelaşi subiect nu „dau bine”, dar îmi asum riscul, pentru că nu sunt sigur ca în celălalt m-am făcut înţeles şi vreau să fiu obiectiv. Doamne ajută!

1. Dăunează Moş Crăciun copiilor?

DA. Pentru că dacă nu suntem atenţi şi îi „scăpăm” din mână, vor ajunge până acolo de nu vor mai şti care e diferenţa dintre Moş Crăciun şi Dumnezeu. Dar depinde de noi, de cât de preocupaţi suntem de a-i educa cum trebuie. De fapt (şi aici este esenţa, după părerea mea) depinde de noi cât de credincioşi suntem, adică: suntem creştini cu fapta, sau doar cu vorba? Trăim ceea ce afirmăm? Pentru că dacă suntem conştienţi NOI, părinţii, de diferenţa dintre Naşterea Domnului şi Sărbătoarea lui Moş Crăciun, nu este pericol. Dar ce zic constienţi? Mai bine spus dacă, aşa cum am întrebat mai înainte, trăim noi înşine sărbătoarea Naşterii Domnului.

Tot aici, în această categorie de pericol, intră copiii acelor părinţi care n-au timp de proprii lor copii (sau nu vor să-şi facă, niciunul dintre cei doi), preferând să-l lase la televizor, la desene animate, „că e mai liniştit aşa, mai cuminte”. În loc să-i explice despre lucrurile care-l îmbogăţesc sufleteşte, în loc să-i citească o poveste, sau chiar din Vieţile Sfinţilor (există şi cărţi speciale pentru copii), îl lasă să se uite la desene sau să facă un joc pentru că, nu-i aşa, „îl ţine ocupat şi mai e şi cuminte baiatu’ ”.

In concluzie, pe partea asta (confuzia între Moş Crăciun şi Dumnezeu), depinde de noi, dar pericolul există.

Citește în continuare »


Moş Crăciun şi… Crăciunul

Îl vedem pe moş cum împodobeşte pomul, cum pregăteşte jucăriile, cum priveşte în registru, cum coase hainele cu zâmbetul pe buze şi cu sclipiri sprinţare în ochi. Moşul cel bun umblă pe acoperişuri, coboară prin hornuri sau zboară purtat de sania trasă de renii aduşi din Nordul îndepărtat. După aceasta, au început şi serialele de filme despre Moş Crăciun, care au facut înconjurul lumii.

Numele de Santa Claus (dat în SUA lui Moş Crăciun) provine din termenul olandez Sinterkloos – Sfântul Nicolae, ocrotitorul copiilor. Astăzi, copiii primesc daruri din partea a doi moşi darnici: Santa Claus, în traducere Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Moş Crăciun locuieşte în Finlanda, la Ravaniemi. În fiecare an, din diverse părţi ale Pământului sosesc pe adresa moşului milioane de scrisori, prin care copiii îşi exprimă dorinţele. Iar moşul… le îndeplineşte. (citat dintr-un articol din ziarul Lumina – „De când poartă Moş Crăciun haine roşii?” de Narcisa Balaban).

Există, însă, păreri conform cărora Moş Crăciun nu ar fi bun pentru copii, pentru oameni, în general. Cum că ar fi de la diavol… Aceste păreri pornesc, însă, de la exagerările pe care noi înşine le facem cu prilejul Crăciunului. Şi nu mă refer aici la masa plină, căci în zi de sărbătoare se cuvine să avem toate cele de trebuinţă, dar să dăm şi altora, săracilor mai ales. Mă refer la abuzul de mâncare şi băutură, la prea multele desfătări, la cadourile prea multe care se fac în această perioadă în numele lui Moş Crăciun.

Citește în continuare »


Unde îţi cunoşti iubita/iubitul? Cum ajungi să (re)cunoşti Iubirea?

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana

În primul rând, ce faci dacă te simţi singur şi n-ai un iubit sau o iubită?

Am citit un articol pe tema intrebării de mai sus pe site-ul OrtodoxiaTinerilor.ro şi mi s-a părut interesant punctul de vedere şi unghiul de abordare. De ce? Pentru că, întâmplător sau nu, am trăit o experienţă asemănătoare cu cea povestită de Claudiu.

Pentru mine, Crăciunul este un motiv de bucurie în plus, pentru că în această perioadă, acum câţiva ani, am cunoscut inceputurile Iubirii – mi-am cunoscut soţia.

Treceam printr-o perioadă în care, în urma unor experienţe încheiate brusc, dupa cca o lună, mă gândeam foarte mult la zădărnicia acestor relaţii „de formă” cu o fată, în sensul de „a sta cu cineva”, a fi cu cineva, când tu ştii că nu-ţi place atât de mult persoana respectivă încât să-ţi doreşti să fii toată viaţa cu ea. Mă gândeam: cum o fi să iubeşti? Îmi doream atât de mult o relaţie frumoasă cu o fată, încât până la urmă am văzut doar la Dumnezeu singurul ajutor.

Citește în continuare »


Bucurii de Craciun

Nasterea Domnului

Vine Sfantul Nicolae si apoi Nasterea Domnului, Craciunul – doua sarbatori atat de dragi copiilor si adultilor, deopotriva. Magazinele sunt pline de jucarii, de globuri, de beteala – toate stralucitoare, aducatoare de bucurie. Daca bucuria celor mici este sincera, cum este bucuria noastra, cea provocata de chimvale, de beteala si de brazi impodobiti? Daca ne bucuram doar de acestea, de frigiderele pe care le vom avea pline, dupa posibilitati, vom fi ceva mai mult decat o niste maimute carora le-ai dat niste banane.

Cati dintre noi facem efortul de a intelege cu adevarat ce s-a intamplat acum 2000 de ani, pe 25 decembrie? Cati dintre noi auzim bataia la usa inimii noastre a Sfintei Fecioare Maria in cautarea unui adapost pentru Domnul nostru? Cati dintre noi deschidem? De ce nu deschidem? Pentru ca majoritatea nu pricep ca acela care bate e chiar El. Ei vad doar o femeie obosita, imbracata saracacios, cu mana intinsa si spun: „Las-o si pe-asta, ca gaseste ea ceva, nu trebuie sa-i dau eu. Cine stie cati bani face asta intr-o zi, pe cand eu muncesc o luna pentru a-mi duce traiul…”. Cred ca la fel au gandit si cei din Bethleem, cand n-au raspuns strigatului de ajutor al Mamei ce era gata sa nasca. N-aveau de unde sa stie pe Cine poarta in pantece, dar din pricina micimii inimii lor nu i-au deschis.

Citește în continuare »