„Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat” (tâlcuire la Crez, partea VI)

Iisus in fata lui Pilat

Flacăra iubirii divine străluceşte continuu în inima paternităţii lui Dumnezeu şi a filiaţiei lui Dumnezeu. Adierea timpului nu ajunge până acolo niciodată. Schimbări capricioase nu ating niciodată acea flacără, nu o încovoaie, nu o măresc şi nu o micşorează. Din această cauză iubirea divină este viaţă fără vârstă, bucurie netulburată, putere nelimitată. Cu această miraculoasă flacără în mâinile Sale, în inima Sa şi în întreaga Sa fiinţă, Regele cerurilor a coborât în mod miraculos într-o misiune miraculoasă printre oameni. Şi El a rostit aceste cuvinte binecuvântate: „Foc am venit să arunc pe pământ si cât aş vrea să fie acum aprins” (Luca 12, 49). Fie ca o singură scânteie din acel foc sfânt să cadă asupra inimilor voastre si ar fi destul pentru a vă lumina lunga cale către viaţa veşnică. Nu-l stingeţi, ci ascundeţi-l şi păstraţi-l ca si cea mai nepreţuită moştenire, o, aleşilor, care purtaţi icoana lui Dumnezeu în voi.

Mult milostivul, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, a aplecat cerurile şi a coborât pe pământ pentru noi şi pentru mântuirea noastră. El nu a coborât de pe un tron pe altul, ci de pe tron pe pământ rece. A pătimit mult pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Chiar si pentru acestea, e suficient pentru a fi ruşinaţi si pentru a slăvi iubirea Sa. Dar pentru ca adevărul să fie complet, mai trebuie adăugate şi altele. Mântuitorul neamului omenesc a suportat defăimare, răutate, curse, scuipări, lovituri, ridiculizări şi biciuiri. Dar nici acum nu am spus totul. El a fost condamnat împreună cu hoţii, răstignit pe cruce; a pătimit până la moarte, şi-a dat ultima suflare în agonie şi a fost îngropat. El nu a respins paharul plin până sus al supliciului, nici nu a îndepărtat coroana de spini de pe fruntea Sa, nici nu a aruncat crucea grea de pe umerii Săi. Aşa a încoronat El adevărata credinţă ortodoxă – patima şi dragostea – sacrificându-se.

Citește în continuare »