Trei Duminici: trei oameni, Un Domn

Georgiy Kolosov."Wonder-worker"

Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.

Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.

Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Citește în continuare »

Reclame