Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!

Sfântul Macarie de la Optina – Sfaturi către cei căsătoriţi

Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.

În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini – în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi – lucru evident – că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?

Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni – căci este evident că aşa stau lucrurile –, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).

Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este – de fapt trebuie să fie – creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.

Citește în continuare »