Al cui chip să purtăm? (3) Despre sfială şi cuviinţă la femeia ortodoxă

Mâna dreaptă a sfântului Ioan Gura de Aur, la Mănăstirea Filotheu (Muntele Athos)

Pentru că am auzit adesea din partea unor femei că sunt nemulţumite că Domnul, istoria etc. le-ar fi pus mai prejos decât bărbatul şi nici explicându-le după priceperea mea nu au crezut şi nu au înţeles că femeii îi este dat să se poarte altfel decât bărbatul, atât la înfăţişare, cât şi ca mod de a se comporta în societate, familie; pentru că femeia modernă (în înţelesul lumesc) înţelege foarte greu că feminismul, deşi apărut ca reacţie firească la abuzurile unor bărbaţi faţă de femei, a căzut totuşi în capcana de a fi o mişcare ce duce pe femei la pierderea identităţii; în fine – pentru acestea şi pentru multe altele, aduc pentru început, în atenţia femeilor ortodoxe (dar nu numai lor) şi a bărbaţilor cu frică de Dumnezeu următoarele cuvinte ale Sf. Ioan Gură de Aur, extrase din Omilia IX din Comentariul la Epistola I către Timotei.

Femeia să se înveţe în linişte cu toată supunerea, femeii să înveţe [pe altul] nu-i îngădui, nici să-l stăpânească pe bărbat, ca să fie întru linişte. Căci Adam a fost plăsmuit mai întâi, apoi Eva. Şi Adam nu a fost înşelat, ci Eva fiind înşelată a călcat [porunca]. Dar se va mântui prin naşterea de prunci, dacă ei vor rămâne în credinţă si în dragoste şi în sfinţire dimpreună cu întreaga înţelepciune”(ITim. 2,11-15).

1. Multă sfială cere fericitul Pavel de la femei şi multă cuviinţă. De aceea nu s-a rezumat doar la înfăţişarea şi îmbrăcămintea lor, ci s-a referit chiar şi la voce. Şi ce zice? „Femeia în linişte să se înveţe”. Ce înseamnă asta? Nicidecum să nu vorbească femeia în biserică. Asta a scris-o şi în Epistola către Corinteni când zice: “Ruşinos este pentru femei să vorbească în biserică”(I Cor. 14,35). De ce? Fiindcă legea le-a supus [ bărbatului]. Şi iarăşi tot acolo: “Dacă vor să se înveţe ceva să întrebe pe bărbaţii lor acasă”(l Cor. 14,35).

Citește în continuare »


Lumea în care trăim

Ştiaţi că… Shakespeare trăieşte?

Da, trăieşte! Prin opera sa, Shakespeare trăieşte, respiră, e mai viu decât mulţi dintre contemporanii noştri „în viaţă”. Citind versurile de mai jos, m-am convins odată în plus că aceleaşi probleme esenţiale au fost şi pe vremea Mântuitorului, şi cu 1500 de ani mai târziu (pe vremea lui Shakespeare), dar şi acum.

Asfel, putem deduce că societatea (aşa cum s-a „reclădit”, nu cum a fost creată de Dumnezeu) sau lumea (un cuvânt mai de „jos”) deşi a fost clădită pe valori, a fost reconstruită şi bază îi este un sistem de valori care, de fapt, sunt… contravalori. Pentru că tocmai tupeistul ajunge sus, femeia este folosită ca obiect şi ni se serveşte aceeaşi sintagmă cu cea mai veche meserie (da, cum sa nu? şi atunci femeia aia ce mânca? de unde avea pâine??), tocmai nesimţirea este cea care stă jos în autobuz, tocmai pentru cei care au case şi bani se construiesc locuinţe, tocmai noi suntem cei ciudaţi, cei care mergem la biserică şi ne închinăm când trecem pe lângă ele, cei care avem o icoană pe birou, la serviciu, în fine democratia de fapt este demoNOcratie, pentru că, deşi sună cam tragic pentru vremurile astea de comedie, se pare că ne îndreptăm spre înapoi, spre catacombe.

Citește în continuare »