Duminica Sfinţilor Români – a doua duminică după Rusalii

Dupa ce in prima duminica de dupa Rusalii sunt praznuiti Toti Sfintii Bisericii lui Hristos, dintotdeauna si de pretutindeni, in duminica urmatoare Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a randuit praznuirea speciala a Tuturor Sfintilor Romani, aducandu-ne aminte ca neamul nostru s-a nascut crestin si a pastrat credinta cea adevarata, ca daca Sfintii i-au lipsit multa vreme din calendar, totusi ei au existat in fiecare veac, stiuti sau nestiuti de oameni: cuviosi si cuvioase, martiri si martire, arhierei si voievozi, propovaduitori si aparatori ai Sfintei Cruci, neincetat au punctat istoria neamului nostru si au adus dinaintea lui Dumnezeu prinosul evlaviei romanesti. Acest neintrerupt sir de Sfinti daruiti de Dumnezeu neamului nostru, dintre care o parte se regasesc astazi si nominal in calendarul bisericesc,  ne innobileaza si ne obliga deopotriva ca neam crestin. Iar multi dintre ei isi asteapta canonizarea oficiala, ca bunaoara martirii credintei din secolul 20, care s-au jertfit pentru Cruce si Neam in lunga infruntare cu comunismul ateu si antinational.

Duminica Sfintilor Romani – Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, la 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa sa fie numita „Duminica Sfintilor Romani„. In anul 1950, Sfantul Sinod a hotarat inscrierea in randul sfintilor a unor vrednici traitori, marturisitori si aparatori ai dreptei credinte, recunoscand si confirmand cinstirea pe care poporul dreptcredincios o aducea acestor sfinti de mult timp, pentru ca in anul 1955-1956 sa proclame prin Tomos sinodal canonizarea lor. Tinand seama ca poporul a continuat sa cinsteasca si pe alti alesi ai lui Dumnezeu, o comisie sinodala si-a indreptat cercetarile si catre acestia, propunand Sfantului Sinod lor ca sfinti.

Citește în continuare »

Reclame

Despre simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt (Sf. Nicolae Cabasila)

Mulţi dintre fraţii noştri în credinţă au început să împrumute din protestantism – involuntar, desigur, dar din cauză că acordă o importanţă scăzută ortodoxiei, credinţei adevărate, dar una sporită părerii proprii – concepţia că forma este foarte puţin importantă, punând accentul aproape exclusiv pe aşa-zisul conţinut („aşa-zis” adică fals, deoarece afirmaţia JUSTĂ, de altfel, adusă împotriva rigorismului exagerat, cum că la urma urmei ceea ce contează în final este conţinutul – adică străpungerea inimii, pocăinţa – , este folosită de aceştia contrar sensului ei şi contrar predaniei Bisericii care ne arată în multe feluri CUM se ajunge la mântuire). De fapt, toată credinţa noastră se bazează atât pe conţinut, cât şi pe formă, credinta dobandindu-se mai usor prin ascultare, printr-o ordine, printr-un mod de a face fapta potrivit invataturilor Bisericii. În fond, susţinând puţina importanţă a formei, se intenţionează a se face o întoarcere la creştinismul primar, de imediat după Înălţarea Domnului, lepădând subtil, puţin câte puţin, din Sfânta Predanie a Bisericii. Ori în felul acesta ajungem la concepţia cum că numai pe Scriptură ne putem baza, restul fiind relativ, incert! Nu ştiu câţi dintre voi conştientizează pericolul care-i paşte pe unii din aceştia. Ca prim exemplu pe care il dau mai ales pentru aceia, dar şi pentru noi ceilalţi, spre a ne fi tuturor de ajutor a înţelege importanţa FORMEI în care Îl slujim pe Domnul, în Ortodoxie, vă pun înainte câteva scurte explicaţii ale Sfântului Nicolae Cabasila asupra unora dintre FORMELE in care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, dîn lucrarea „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii”.

Citește în continuare »