Despre soarta ereticilor (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.2)

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Citește în continuare »

Reclame

Despre fericiri (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.1)

Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, lanţ sfânt, care a fost făurit pentru noi de către însuşi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lanţ de aur, dar numele acesta este prea mărunt pentru el, fiindcă e nesfârşit mai preţios decât aurul. Lanţul acesta ne poate ridica uşor la înălţime, la însuşi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e făurit lanţul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziţi la fiecare Liturghie şi pe care trebuie să le păstraţi adânc în inima voastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt săracii cu duhul? Cei ce duhovniceşte se aseamănă oamenilor sărmani, flămânzi, săraci trupeşte, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toată inima socot că nu au nici un fel de calităţi duhovniceşti şi morale. Dacă fac vreun lucru bun, aceştia cred, plini de smerenie, că nu l-au făcut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Citește în continuare »


Dacă vrei, poţi (să-ţi păstrezi fecioria)

„Bucurie”! Suntem în „anotimpul iubirii”, vine ziua de Sf. Valentin, „sărbătoarea” de import şi apoi a Dragobetelui autohton, şi am putea pretinde ca asistăm la o adevarată feerie a dragostei! „Bucurie!”, căci asta pretindem toţi, că suntem bucuroşi, fericiţi, deşi în interior suntem găunoşi şi neştiind ce să mai facem ca să nu fim singuri, comitem greşeli mari, facem compromisuri care ne costă apoi multe nopţi de nesomn, multe gânduri ce nu ne vor da pace, preţul plătit fiind chiar pătarea conştiinţei noastre, pierderea bucuriei adevărate de a avea o conştiinţă curată, de a fi mângaiaţi în singurătate (deşi nu doar în singurătate suntem mângâiaţi), de Însuşi Domnul nostru! Însă nimic nu e pierdut!

La intrebarea dintr-un articol: “SE MAI MERITA SA-TI TII FECIORIA IN ZIUA DE AZI?”, o tanara a postat un comentariu prin care a exprimat ceea ce cred multi dintre noi – de fapt, acesta este glasul acelora care nedandu-si seama intre ce au de ales, opteaza pentru renuntarea la floarea unica a fecioriei in schimbul “intrarii in lume” (problema astazi este mai ales ca multi chiar nu-si mai dau seama ca sunt in fata unei optiuni – caci a-ti pastra fecioria este nu numai o optiune, ci chiar de dorit, dar astazi s-a “trecut” deja şi de faza “libertatii” de gandire care-ţi oferea dreptul să crezi că ai de ales, ajungandu-se la impunerea ideii ca renuntarea la feciorie cat mai timpuriu este o necesitate!).

Citește în continuare »


Sfătuiţi drept, dar cu dragoste! (consideraţii logice asupra milosteniei prin cuvânt)

Astăzi  s-a ajuns la o dispută între “iubire” şi “dreptate”. Trecând peste “dreptatea” pe care o poate avea orice persoană prin simpla exprimare a unei păreri, care poate fi “bună” sau “greşită” şi care (părerea) este, de obicei, subiectivă, cuvântul DREPTATE are legătură directă cu ADEVĂRUL, provenind din acela nu etimologic, ci ca înţeles.

Astfel, pentru că ortodocşii susţin (pe bună dreptate, acest lucru reieşind în primul rand din Sfânta Tradiţie – complementara Sfintei Scripturi, şi din practica Bisericii) că Biserica Ortodoxă este de fapt şi de drept Unica Biserică a Lui Hristos, această susţinere bazându-se pe lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine şi în cei ce iau parte, în Duh şi în Adevăr, la ele, au apărut aceia care, pe principiul că iubirea e mai mare decât dreptatea, încep să pună la îndoială dreptatea, prin urmare Însuşi Adevărul revelat – pe Hristos!

Aceştia uită, însă, că “iubirea” este de fapt, dumnezeiască şi că este imposibilă în afară de Adevăr. Să vedem de ce.

Citește în continuare »


„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (tâlcuire la Crez, partea IV)

492px-00058_christ_pantocrator_mosaic_hagia_sophia_656x800_edited

Proorocul si vizionarul a privit către eternitate şi a văzut că nu existau soarele, luna sau stele; si totuşi, era o lumină inefabilă care pătrundea totul şi lumina totul (Luca 60,19 şi Apoc. 21, 23). Ştiţi voi, o, aleşilor, ce fel de lumină era aceasta ? Bănuiţi: este lumina eternă a chipului Celui Preaînalt. Este lumina eternului Tată, lumina eternului Fiu şi lumina eternului Duh Sfânt – o Lumină, o Dumnezeire, o Frumuseţe.

Sfinţii Părinţi de la Niceea (325), luminaţi de această eternă Lumină, au arătat prin următoarele şase expresii care este legătura dintre Domnul nostru lisus Hristos, Tatăl ceresc şi creaţie.

Prima expresie, „Lumină din Lumină”, a fost rostită de un mare tâlcuitor al misterelor: „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I loan 1, 5). Dacă un tată este lumină, ce altceva poate fi fiul său decât numai lumină ? Dacă Tatăl veşnic este Lumină, Fiul Său este de asemenea Lumină. Fiul, mărturisindu-ne despre El, ne spune: „Eu sunt Lumina lumii” (loan 8, 12). Binecuvântaţi veţi fi de veţi putea fi numiţi măcar luminaţi de această Lumină!

Citește în continuare »


A existat Hristos?

Hristos

Să nu vă aşteptaţi cumva la o predică! Deşi pot fi citite şi în cărţi sau reviste, locul lor este în biserică şi mulţi sunt cei care o pot face mai bine ca mine.

Nu aşteptaţi nici cuvinte frumoase, alese de autor cu scopul de a trezi şoapte de admiraţie de genul: „Ce bine le mai zice!” şi din care fiecare să rămână cu ceea ce ştia dinainte. Intenţia mea este alta: aceea de a arăta că această credinţă pe care o păstram noi, creştinii, se bazează pe adevăr şi pe realitate, iar nu pe mit şi ficţiune.

Ţineţi minte anii trecuţi? Până în 1989 eram sufocaţi în scoli, la locul de muncă, în şedinţe, prin mass-media, cu aprecieri tendenţioase la adresa creştinismului: „Dumnezeu nu există, Hristos – ce sa mai vorbim de el -, nu a fost persoană istorică;, iar religia şi credinţa sunt simple basme, bune doar pentru cei neştiutori. Noi, acum – ni se spunea – suntem altfel decât înaintaşii, suntem culţi şi folosim din plin rezultatele cercetărilor ştiinţifice, care nu au găsit vreo urmă de-a lui Dumnezeu, aşa ca El nu există”.

Aduceau apoi argumentul suprem: „L-am căutat şi în cer, cu rachetele, şi nici acolo nu l-am găsit!”. Bieţii de ei nu înţelegeau un adevăr atât de elementar: spre a putea analiza ceva sau pe cineva, se impune folosirea de mijloace compatibile. Astfel, nu poţi măsura volumul folosind unităţi de lungime, tot aşa cum nu poţi măsura nivelul radiaţiilor utilizând balanţa sau viteza, folosind altimetrul. Dumnezeu este cognoscibil, dar, spre a-L putea detecta, trebuie folosită inima… Aşa cum noi, oamenii, ne deşertăm inimile în palmele celor pe care îi iubim, tot aşa şi Dumnezeu Se dăruieşte celor care Îl iubesc; El nu Se ascunde de ceilalţi, ci ei nu au ochi sa-L vadă.

Citește în continuare »


Tinerii fata in fata… cu moartea

201

Într-o cetate numită Nain, moartea nemiloasă răpise sufletul unui tânăr, singurul copil al unei mame văduve. Cine ar putea spune durerea ce sfâşia inima acestei mame! Strigătele ei de durere şi rugăciunile fierbinţi storceau lacrimi şi din inimile cele mai împietrite. Această mamă îndurerată dusese pe acelaşi drum spre cimitir şi pe iubitul ei soţ, iar acum îşi ducea spre mormânt pe unicul său fiu care se găsea în primăvara vieţii. Cufundată în plâns mergea în urma sicriului, către mormântul care trebuia să-i primească fiul ei scump.

Deodată în faţă pe acelaşi drum, se arată un alt cortegiu tot aşa de numeros însă cu totul deosebit. Bucuria strălucea pe toate feţele, iar toate privirile erau aţintite asupra unui om care mergea înconjurat de ucenicii Săi. Era Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în al doilea an al propovăduirii Sale, în vremea Cincizecimii.

Citește în continuare »