„Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România

Într-o sinteză de ştiri din zilele trecute, de pe războiîntrucuvânt, citeam că: „focul grecesc, altădată o armă redutabilă a armatei bizantine, este acum o metaforă plastică pentru a desemna plaga falimentului – inevitabilă pentru Grecia şi … zonele limitrofe, cum am fi noi şi bulgarii, întâmplător toate 3… ţări ortodoxe. Dupa scrisoarea “secretă” a ministrului de finanţe german, decizia Standard and Poor’s este al doilea semnal că Grecia trebuie să intre în faliment. Practic, ce s-a întâmplat: Standard and Poor’s a degradat ratingul Greciei la CCC, semn că agenţia de rating consideră că va fi forţată să coboare ratingul Atenei la default (D) – de vreme ce este posibil ca creditori privaţi să fie implicaţi în următorul pachet de ajutor. Grecia este acum cea mai slab cotată din lume, sub Ecuador, Jamaica, Pakistan sau Grenada.

În afara de S&P, „atacuri” vin şi din Europa, unul dintre ele este declaraţia noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, care opinează că “euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei”, de fapt referindu-se la faptul că băncile greceşti au cote de piaţă semnificativ de mari doar în România şi Bulgaria, în celelalte ţări prezenţa lor fiind destul de slabă, deci impactul acolo ar fi unul minor. Deşi sunt şi bănci occidentale care au expunere pe Grecia, marea parte a crizei greceşti s-ar opri, însă, la porţile zonei Euro, unde băncile greceşti deţin cele mai mari cote.

Citește în continuare »

Reclame

Cum să ne comportăm la serviciu – Sf. Nicodim Aghioritul

Aveţi mai jos un fragment din cuvântul Sf. Nicodim Aghioritul adresat nouă, tuturor fraţilor întru Hristos ce ducem lupta pentru mântuire, un cuvânt de mare importanţă pentru cei care ne câştigăm pâinea prin muncă – despre modul în care suntem ispitiţi de diavol la locul de muncă. Să luăm aminte – dacă toţi ne-am face datoria pentru Hristos, dacă am căuta mai mult să facem Voia Lui, atunci uşor-uşor n-am mai minţi şi n-am mai înşela; n-am mai fi nepăsători faţă de lucrul făcut sau faţă de colegi, ori faţă de ustensilele de lucru; am fi ordonaţi în toate şi am evita timpii morţi (plictiseala, bârfa); n-am munci „pentru carieră”; ci toate le-am face SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU. În cazul acesta, diferenţa dintre teorie şi practică este mică, totul este să pui, efectiv, în practică, totul este să vrei să urmezi drumul cel drept: „toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor„.

Multe şi de multe feluri sunt meşteşugurile urâtorului de bine diavol, binecuvântaţilor fraţi, cu care se luptă să piardă sufletele creştinilor. Din cele multe însă, trei sunt mai de căpetenie. Cea dintâi meşteşugire a lui este lupta să împiedice pe creştini să nu facă vreun bine desăvârşit. A doua meşteşugire a lui este, dacă se va birui şi nu va putea să-i împiedice, a nu-i lăsa să facă binele pe care îl începuse după Dumnezeu şi cum se cuvine.

Iar a treia meşteşugire este a face pe creştini, după ce ar isprăvi binele acela după Dumnezeu, să se mândrească şi să se slăvească în deşert pentru acel bine pe care l-au făcut, ca prin mândrie să-şi piardă plata; aşa hotărăşte preacuviosul Ioan, arhitectonul scării celei cereşti: „Trei gropi ne sapă nouă dracii; şi întâi se luptă, ca pe lucrul cel bun să-l oprească de a se face. Iar al doilea, după întâia lor biruire, ca nu cumva după Dumnezeu lucrul cel întâmplat să se facă. Iar după ce furii şi pe acest scop al lor nu-1 dobândesc, atunci de aceea cu lesnire venind de faţă în sufletul nostru, ne fericesc pe noi, ca şi cum după Dumnezeu întru toate am petrece” (Cuv. 26, pentru desluşire).

Citește în continuare »


Reeducarea din comunism şi continuarea ei de acum

Aflăm, de la supravieţuitorii anchetelor, temniţelor şi lagărelor de muncă bolşevice care au apucat să lase mărturie despre infernul prin care au trecut, că „reeducarea” s’a făcut ştiinţific, după reţetă. Astfel, pe lângă bătăi, frig, foame şi izolare, două erau metodele cele mai eficiente. Prima era să te facă să nu mai ai încredere în nimeni, nici măcar în tine, să nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul în care se obţinea acest lucru era, de exemplu, introducerea în celula ta, adică în mica ta lume, a unor deţinuţi noi. Timp de o lună, de exemplu, noii deţinuţi erau complicii, prietenii tăi. Totul decurgea normal, discutai cu ei şi păreau că au cam aceleaşi idei cu tine, sau măcar că îşi argumentau normal diferenţele de opinie, sufereai împreună cu ei, combăteai împreună cu ei, regăseai împreună cu ei, chiar şi în acele împrejurări carcerale, un grăunte de umanitate şi de normalitate. Într’un miez de noapte însă, brusc, aceşti prieteni năvăleau peste tine, cu bâte, lanţuri şi urlete bestiale acuzându-te de cele mai fantastice sau reproşându-ţi cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alţi oameni. Întorşi cu 180 de grade. Tot ce discutaseşi cu ei până atunci era folosit impotriva ta, şi, în plus, îţi erau aruncate în cârcă tot felul de acuzaţii noi.

Şi asta te ducea către a doua metodă de reeducare. Trebuia fie să „recunoşti,” uneori nici nu ţi se spunea ce anume să „recunoşti” şi trebuia să găseşti tu ceva de care să te acuzi singur şi eventual să-i implici şi pe alţii în imaginarul complot, fie să repeţi papagaliceşte mârşăviile pe care ţi le dictau sau impuneau anchetatorii (dacă erai preot, să „slujeşti” o liturghie alterată blasfemiator), fie să repeţi la infinit afirmaţii mincinoase. Unii, după cum povestesc D. Bacu sau Gh. Bordeianu, ajungeau chiar să creadă ceea ce spuneau. Citește în continuare »


Îndemn la vedere duhovnicească – consideraţii asupra evenimentelor contemporane

Alexander Krasotkin."The way to the light"

Alexander Krasotkin."The way to the light"

Bănuiesc ca aţi primit şi voi pe e-mail, în ultimele două luni, acel fişier excel cu cheltuielile lunare ale deputaţilor (salarii, diurne, deplasări, cazări etc.), destul de mari ca valoare (per total erau cam 1.5 mil. €). Cum se face că un astfel de fişier a „apărut” tocmai după momentul în care Băsescu a făcut anunţul tăierii salariilor, pensiilor şi a altor cheltuieli bugetare, când ne vorbea de omul gras şi omul slab, cel care-l duce pe gras în spate? Vă aduceţi aminte, nu? Eh, cam în aceeaşi perioadă a apărut şi tabelul ăsta şi tot cam în perioada aceea, „Naşul” Moraru îi dădea zor la B1 cu salariile şi chiriile parlamentarilor, de parcă acolo era cheia crizei, alternativa tăierii pensiilor şi salariilor, prezentând aceasta ca pe nu ştiu ce soluţie salvatoare. Desigur că emisiunile acelea erau făcute doar ca să slăbească atenţia şi concentrarea oamenilor de la adevăratele probleme. Se apropiau 31 mai, 1 iunie, zile anunţate ca zile de grevă generală, inclusiv în transportul bucureştean (cunoscut, de altfel, pentru „apropierea” liderilor de sindicat de opoziţie) – grevă în transport care n-a mai avut loc (deşi ai opoziţiei!), se făceau calcule peste calcule şi domniile lor aveau nevoie de timp şi de linişte pentru a lucra (chipurile – pentru) România. Ei nu aveau nevoie ATUNCI de o greva serioasa, desi bineinteles că era luată în calcul şi aceasta. Oamenii se uitau cu gura căscată la aceste afişări ale beneficiilor salariale (sau asimilate salariilor) ale parlamentarilor, la „Naşul” (sau la cine ştie ce alte emisiuni de divertisment sau scandal), amorţindu-şi conştiinţele cu probleme complet paralele de ale lor, incomparabile ca gravitate cu cele de fond, care li se pregăteau în fundal nădăjduind în cai verzi pe pereţi; în timp ce alţii se amărau la cele gen „Sinteza zilei”, deznădăjduind şi enervându-se, plangând fără speranţă starea deplorabilă în care se ajunsese. Trebuie să ne străduim să înţelegem că la televizor (şi e valabil şi pentru internet, ziare etc.) nu se priveşte acceptând pur şi simplu ce vedem, ci trebuie privit cât mai puţin, cât mai selectiv şi mai ales în spirit critic, activ. Şi în primul rând, toate trebuie să fie trecute prin filtrul credinţei

Poate că am cam scăldat-o până acum… Problema cu acel fişier este că te face să gândeşti: „Ia uite cât câştigă ăia, iar noi murim de foame! Uite cât câştigă unul care doarme în plen, pe când eu mă spetesc muncind pentru o sumă de nici 10 ori mai mică!”. E corect când gândeşte aşa unul sărac, care e îndreptăţit, în sărăcia şi neştiinţa lui, să „judece” astfel pe cei „mari”. Dar unul care ŞTIE că acelea se cuvin mai marilor ţării, n-ar trebui să ajungă la asemenea concluzii… Hei, dar aici apare diferenţa dintre teorie şi practică… Teoretic, acelea SE CUVIN, dar întrebarea justă este: CUI se cuvin? Unuia care acţionează CONTRA poporului care l-a pus (iarăşi – teoretic) acolo? Sau unuia care îşi dă interesul, care propune legi folositoare, care luptă pentru respectarea lor, ca un bun creştin ce se află? Problema nu este a banilor pe care îi câştigă, ci mai degrabă este a individului, de multe ori nedemn de funcţia pe care o deţine, ajuns acolo pe alte criterii decât pe cele morale (deşi de cele mai multe ori legale!). 

Citește în continuare »


Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos

“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 4)
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli (Condac, gl. 4)”

Hristos a înviat!

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe.

Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia (a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare) dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a  doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Citește în continuare »


Celulele stem adulte vs. celulele stem embrionare – o nouă provocare/închinare

Hristos a Inviat!

Îmi cer iertare că nu scriu despre lucruri frumoase, ci tot despre suferință și păcălici vă vestesc. Pentru cine știe să citească în adevărata cheie este și aceasta o veste bună, căci se confirmă, dragi frați și surori întru Domnul, cele ce ni se tot „trâmbițează” de la o vreme încoace, anume că banii adevărați merg în anumite buzunare, de nimeni știute și de mulți banuite. Nu voi ajunge, însă, până acolo încât să intru în asemenea detalii…

Am primit în Săptămâna ce a trecut un e-mail din partea Asociației Provita, în care se spunea că tratamentele cu celulele stem embrionare (adică cele prelevate din sângele din cordonul ombilical al copilului nenăscut încă) nu au niciun efect, spre deosebire de cele pe bază de celule stem adulte (adică prelevate din sângele unei persoane vii) care ar face minuni de-a dreptul. Mie mi s-a părut cunoscută poezia asta, parcă am auzit-o și prin școală. Nu de alta, dar de pe atunci auzisem de constituirea depozitelor de celule stem la una din „băncile” ce săreau în ajutorul nișei respective, nou-creată. Deci cum nu mi s-a părut nimic nou, căci „toate-s vechi și nouă toate” (vorba poetului nepereche), am mers cu gândul doar puțin mai departe de momentul prezent, după cum se va vedea.

Citește în continuare »


„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35) – Tâlcuiri despre dragostea dezinteresată

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Cum era adevărat că ucenicii auzind aceste cuvinte şi lucruri, vor fi cuprinşi de teamă şi de groază, aşa ca nişte oameni cu totul părăsiţi, Învaţatorul lor îi mângâie, şi pentru a-i face mai siguri şi a-i întări, El plantează în inima lor rădăcina tuturor felurilor de virtuţi, adică iubirea; ca şi cum ar zice: fiindcă Eu plec, voi sunteţi trişti şi abătuţi; dar dacă vă iubiţi unii pe alţii veţi fi mai tari şi mai curajoşi. Pentru ce le-a zis cu aceste cuvinte? Fiindcă felul în care le-a zis era mult mai folositor şi mult mai avantajos.

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos le arată că întărindu-i în iubire, şi însemnaţi cu acest semn, nimic nu-i va putea risipi pe cei ce s-au unit in acest fel. Apoi, Mântuitorul le-a făcut această prezicere după ce trădătorul a ieşit şi s-a despărţit de ei. Dar pentru ce numeşte El nouă, o porucă din legea veche? Aceasta, fiindcă a făcut-o nouă prin felul în care a răspândit-o El; întrucât zicând: „Dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, a adăugat: „Precum v-am iubit Eu”. Eu nu mi-am achitat o datorie, eu nu v-am iubit ca răsplată pentru meritele voastre din trecut, ci am început eu primul să vă iubesc, zice El, şi să vă fac bine; astfel trebuie ca voi, la fel, să faceţi bine prietenilor voştri, chiar fără a avea faţă de ei o obligaţie imediată. Citește în continuare »