Trei Duminici: trei oameni, Un Domn

Georgiy Kolosov."Wonder-worker"

Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.

Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.

Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Citește în continuare »


Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând

Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"

Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.

Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »


De 1 Mai, cuvânt de învăţătură de la Cuv. Paisie Aghioritul: „Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?”

În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.

A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.

– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.

– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)

Citește în continuare »


Ce sunt „retelele de socializare”?

Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".

Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".

In timp ce unii specialisti avertizeaza ca Facebook şi Twitter au creat o generaţie de narcisisti, „de tineri obsedaţi de propria persoană, care au o nevoie permanentă şi copilărească de apreciere din partea celorlalţi”, ca prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului, putand duce la “un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii” (cele doua afirmatii citate apartin dnei Susan Greenfield, neurolog la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a se vedea aici si aici), ramanem, fara sa ne pese de consecinte, intr-o pasivitate menita sa ne transforme cu adevarat in “oameni noi” izolati, condusi in principal de instinctele de consum.

Si totusi, ce placere si ce avantaje ofera Facebook? Umbla vorba ca „fara Facebook nu existi”, se fac conturi pe Facebook pentru a tine legatura cu vechi, noi prieteni/cunostinte, pentru a posta fotografii si a le vizualiza pe ale celorlalti, pentru a schimba impresii, pentru comentarii diverse… S-ar putea spune despre Facebook, care ofera aceasta posibilitate de a mentine sau de a forma legaturi intre oameni, ca face un lucru – cum altfel? – bun si frumos. Si totusi, ne-am pus problema ca e posibil sa nu fie chiar asa? Daca Facebook a fost creat cu alt scop si daca este folosit de unii „useri” cu alt scop decat cel cu care-l folosim noi? Am lua in calcul iesirea de pe aceasta platforma de socializare?

Citește în continuare »


26 septembrie – Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul. „Apostolul iubirii” şi chemarea Lui Dumnezeu

In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit, iar dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata in inima celui credincios prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata spre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret (Pr. Cleopa).

Astazi, 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a „Apostolului iubirii”, sau „fiu al tunetului”, dupa cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.

In ziua de Pasti auzim citindu-se urmatoarele cuvinte din prologul Sfantului Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, prin El toate s-au facut si nimic din ce s-a facut, fara de El nu s-a facut”. Si celelalte. Deci Sf. Apostol si Evanghelist Ioan incepe istoria vietii lui Iisus din vesnicie. Si dupa aceea, de-a lungul Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan urmareste sa arate dumnezeirea Mantuitorului Hristos. La nimeni din ceilalti trei evanghelisti nu-i asa de mult accentuat acest gand, aceasta intentie a Sfantului Ioan. Numai aici gasim aceste cuvinte: “Eu si Tatal una suntem”; “Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal Meu”; “Eu sunt inainte de a fi lumea”, spune Iisus, “inainte de a fi Avraam”; “Eu nu sunt din lumea aceasta”. Ceea ce nu spun ceilalti evanghelisti despre Iisus. Si asa continua toata Evanghelia sa.

Sf. Apostol Ioan este cel despre care el insusi povesteste in Sf. Evanghelie pe care ne-a lasat-o, ca in seara Cinei Celei de Taina statea rezemat la pieptul Lui Hristos: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Sf. Ev. Ioan 13, 23-25).

Citește în continuare »


Tânguirea noastră la Adormirea Ei şi Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)

În toată lumea creştină se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Domnul. Priveşte la Adormire, si vei pricepe care este nădejdea chemării noastre, iar când vei pricepe nu vei cruţa nimic pentru a o dobândi.

Iată icoana! Maica Domnului a trecut la cele veşnice. O înconjoară Apostolii, care se tânguiesc. Pe loc Se pogoară însă Domnul, înconjurat de îngeri de toţi sfinţii, şi primeşte în braţele Sale preacuratul ei suflet. Aşa a fost Maica lui Dumnezeu. Ea este însă şi Maica noastră, a tuturor, şi a înnoit această cale de mutare din viaţa aceasta în cealaltă, ca în urma ei să se strămute mai apoi la Dumnezeu, pe aceeaşi cale, şi toţi apropiaţii ei, şi ca la vremea potrivită să poată mărturisi: „Iată eu şi copiii mei!” (Sf. Teofan Zăvorâtul)

Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Dom­nului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la iz­gonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fi­indcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.

Citește în continuare »


Sf. Nicodim Aghioritul (14 iulie): „Cercetarea conştiinţei”

Trei lucruri sunt necesare in cercetarea constiintei : greselile din fiecare zi, cauza lor, inima si silinta ce ai a lupta cu ele si a castiga virtutile corespunzatoare.

Pentru greseli, fa ce ti-am spus in cap. XXVI : „Cand ne vom rani”; in ce priveste cauza lor, ataca-o, surpa-o si tranteste-o la pamant.

Cat priveste silinta in aceasta biruinta, fortifica-ti vointa cu neincrederea. in tine. Nu te bizui in tine. Ci nadajduieste si cuteaza numai in Domnul. Sileste-te, frate, a pazi totdeauna la orice fapta, gand si cuvant, constiinta neprihanita. Caci cine cearca adanc dreapta si sfanta constiinta nu poate gresi niciodata, ori chiar de greseste se indreapta. Aceasta-i legea naturala data de Dumnezeu in inimile oamenilor sa-i indrumeze la cele bune totdeauna ca o faclie. Astfel a zis si Sfantul Nil : „Foloseste constiinta ta o faclie pentru lucrurile tale„, iar sfantul Pavel : „Legea lui Dumnezeu este scrisa in inimi” (Rom. 2, 15).

Constiinta trebuie sa o pazesti neprihanita : catre Dumnezeu, catre tine, catre aproapele si catre celelalte lucruri.

1. Catre Dumnezeu sa-ti cercetezi constiinta daca ai pazit toate cele ce esti dator a le pazi catre El : toate, toate poruncile Lui pana la cele mai mici si daca L-ai iubit pe El (+) si I-ai slujit cu tot sufletul si esti gata a muri pentru Dansul, dupa datoria ce o ai. Daca nu ai pazit acestea, sileste-te a le pazi pe viitor.

Citește în continuare »


Buna Vestire în iconografia ortodoxă

În fiecare an, pe data de 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sărbatori ale Bisericii. Icoana care înfăţişeaza acest eveniment ocupă un loc vizibil în pictura murală a naosului.

În bisericile mai vechi, cum sunt biserica Hosios Lukas, din Boetia, şi Daphni, de lângă Atena – ambele din secolul al XI-lea – Buna Vestire este zugrăvita într-una din trompele de colţ de sub cupola centrală (în nord-est). În bisericile de dată mai târzie, în care cupola centrală se sprijină pe coloane, Buna Vestire este pictată pe suprafaţa peretelui de deasupra coloanelor dinspre răsărit: Sfântul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Când nu există astfel de coloane, ca în basilicile fara cupolă, Buna Vestire este zugrăvită în acelaşi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.

Icoana Bunei Vestiri se bazează pe istorisirea evanghelică, preluată de iconografia Bisericii Ortodoxe. În primul capitol al Evangheliei după Luca citim următoarele:

Citește în continuare »


Rugăciune pentru Japonia după cutremur şi tsunami

Doamne, noi oamenii am încercat de nenumărate ori să devenim mai înalţi şi mai mari decât Tine, Unul şi Adevăratul Dumnezeu.

Am distrus tot ceea ce Tu ne-ai dat.

Am luat toate lucrurile din jurul nostru (natura, vieţile şi restul) ca fiind de la sine.

Rugămu-Te, Doamne, miluieşte-ne!

Rugămu-Te, ajută tuturor celor care în Japonia, în Hawai şi în alte locuri au fost loviţi de această catastrofă.

Să fie aceasta un prilej de adevarată pocăinţă pentru noi toţi,
Citește în continuare »


La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)

Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.

Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.

Citește în continuare »


Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…

Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".

Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".

Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.

Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.

Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.

Citește în continuare »


24 septembrie: Sf. Siluan Athonitul – Tânjirea după Dumnezeu; Cuvânt despre rugăciune

Sf. Siluan Athonitul

Astăzi este prăznuit alesul nevoitor al Domnului, acest înger pământesc, Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, cel dăruit din belşug cu Har Dumnezeiesc pentru a fi luminat ca şi de o stea călăuzitoare în drumul său către mântuire, întărindu-l prin har urmare a dragostei sale fierbinţi şi nevoitoare, precum odinioară pe Sf. Prooroc Ilie la Pârâul Horeb, hrănindu-l în chip minunat din comorile Sfântului Duh.

Vrând Dumnezeul nostru să arate în dânsul o nouă făclie a harului, ca pe o ramură de măslin cu rădăcina în pământul rusesc al pustiului Athosului l-a răsădit, şi cu harul Sfântului Duh l-a înrourat, mult folos făcând să dobândim noi de la dânsul: prin faptele şi cuvintele sale, ca printr-un untdelemn de viaţă-dătător, spre curăţie şi înfrânare, cucernicie şi iubire de fraţi pe toţi ne-a povăţuit. Pentru aceasta, uniţi fiind prin legătura dragostei, supunând pe cele mai rele prin cele mai bune, să cântăm cu toţii lui Dumnezeu: Aliluia!

Citește în continuare »


Suntem atenţi cu adevărat la dorurile sufletului?

Frati crestini,

Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.

Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.

Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ”Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (…) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă”, ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.

Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ”cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate”; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.

Citește în continuare »


Semnul

De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor…

Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!

Şi puţini Îşi întorc privirile spre El… Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte… Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc… Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge „împotriva curentului”, a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere… deasupra Abisului!…

Citește în continuare »


Previziuni sumbre pentru piaţa apartamentelor: preţurile se vor mai reduce cu 25-30% în următorul an

Acesta este titlul unui articol din Ziarul Financiar, apărut în 10 august, din care voi cita şi eu mai jos, un fragment:

„În perioada următoare se estimează că preţurile apartamentelor vechi şi noi vor scădea cu aproximativ 25-30%, în timp ce chiriile pot cunoaşte scăderi mai dramatice, de până la 50%. Considerăm că în cel mai optimist scenariu se prevede o revenire a pieţei imobiliare în perioada 2011 – 2012„, se arată în studiul semestrial al companiei de evaluare Darian, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa de profil. Potrivit indicelui imobiliar calculat de ZF, preţurile medii ale apartamentelor cu trei camere din Bucureşti au scăzut până la 81.000 de euro la jumătatea acestui an, după un maxim de 160.000 de euro în primăvara anului 2008.

Citește în continuare »


Astăzi, 5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul): PRICINILE DEZNĂDEJDII ŞI NĂDEJDEA CELOR CĂZUŢI

„Prin nadejde ne-am mantuit, zice Sfantul Apostol Pavel. A intrebat un frate pe un batran zicand: “Parinte, ce insemneaza Proorocul prin cuvintele acestea: „Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui!’?” Si a zis batranul:

Insemneaza gandurile deznadajduirii, cari vin de la draci la cel ce greseste si zic: De acuma nu iti este tie mantuire intru Dumnezeu! Prin asta il ispiteste de vrajmasi, ca sa-l arunce intru deznadajduire. Asupra lor trebuie sa se lupte omul zicand: Domnul este mantuirea mea si El va scoate din cursa picioarele mele„.

Cred ca le este cunoscuta la toti pilda cea din Pateric cu fratele care cadea in pacatul desfranarii in toate zilele si iarasi in toate zilele imblanzea pe Domnul prin pocainta lui cea cu multe lacrami si rugaciuni. Se pocaia si iarasi cadea in noroiul pacatului, insa nu se deznadajduia de mantuire niciodata. Desi se arata mincinos intru fagaduinta lui, dar Prea Milostivul Dumnezeul nu se intorcea de catre el, ci rabda faradelegea fratelui si astepta intoarcerea lui. Si aceasta cadere a fratelui insotita de mustrare a urmat vreme de 10 ani de zile si mai mult. Desigur ca vrajmasul mantuirii s-ar fi bucurat sa-l vada pe frate ca vine la deznadajduire dupa atatea caderi si dupa atatea fagaduinte mincinoase. Se astepta de asemenea, pizmasul sa vada ca si Domnul se manie si nu-l mai primeste pe cel care isi calca mereu fagaduinta si nu se indreapta, insa cu parere de rau vede ca nici fratele nu se deznadajduieste de mantuire si nici Milostivul Dumnezeu nu se manie, ci il primeste in toate zilele cand se pocaieste.

Citește în continuare »


Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.

Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii

Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.

Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).

Citește în continuare »


CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu (I Cor. 1, 27-29)

Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:

– Îl iubeşti pe Hristos?

– Da, Îl iubesc!

Citește în continuare »


Atenţie la măsurile de tip socialist…

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar, odata a picat o grupa intreaga.

Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA !

Profesorul le-a spus, “OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Notele tuturor vor fi mediate si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10”.

Dupa primul test, notele au fost mediate si toti au primit un 7.

Studentii care au studiat intens au fost suparati, iar cei care au studiat mai putin au fost bucurosi.

Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o “pomana”, asa incat si ei au studiat mai putin.

Citește în continuare »


Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!

Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii

De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?, Citește în continuare »


Despre simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt (Sf. Nicolae Cabasila)

Mulţi dintre fraţii noştri în credinţă au început să împrumute din protestantism – involuntar, desigur, dar din cauză că acordă o importanţă scăzută ortodoxiei, credinţei adevărate, dar una sporită părerii proprii – concepţia că forma este foarte puţin importantă, punând accentul aproape exclusiv pe aşa-zisul conţinut („aşa-zis” adică fals, deoarece afirmaţia JUSTĂ, de altfel, adusă împotriva rigorismului exagerat, cum că la urma urmei ceea ce contează în final este conţinutul – adică străpungerea inimii, pocăinţa – , este folosită de aceştia contrar sensului ei şi contrar predaniei Bisericii care ne arată în multe feluri CUM se ajunge la mântuire). De fapt, toată credinţa noastră se bazează atât pe conţinut, cât şi pe formă, credinta dobandindu-se mai usor prin ascultare, printr-o ordine, printr-un mod de a face fapta potrivit invataturilor Bisericii. În fond, susţinând puţina importanţă a formei, se intenţionează a se face o întoarcere la creştinismul primar, de imediat după Înălţarea Domnului, lepădând subtil, puţin câte puţin, din Sfânta Predanie a Bisericii. Ori în felul acesta ajungem la concepţia cum că numai pe Scriptură ne putem baza, restul fiind relativ, incert! Nu ştiu câţi dintre voi conştientizează pericolul care-i paşte pe unii din aceştia. Ca prim exemplu pe care il dau mai ales pentru aceia, dar şi pentru noi ceilalţi, spre a ne fi tuturor de ajutor a înţelege importanţa FORMEI în care Îl slujim pe Domnul, în Ortodoxie, vă pun înainte câteva scurte explicaţii ale Sfântului Nicolae Cabasila asupra unora dintre FORMELE in care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, dîn lucrarea „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii”.

Citește în continuare »


Semnele sfârşitului lumii

1. „Spune nouă… care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului?” l-au întrebat ucenicii pe Hristos. /Mat. 24:3/ Iar El le-a înşirat numeroase semne. Aceste semne se vor arăta prin gânduri rătăcite şi simţăminte grosolane, prin oameni, prin lucruri, prin întâmplări între oameni, prin stihii şi prin fenomenele naturale. Pe scurt, mulţimea tuturor semnalelor de tot felul se va arăta înaintea sfârşitului lumii şi veacului.

2. Precum înainte de potop toate cugetele omeneşti erau îndreptate spre rău, aşa va fi şi înainte de sfârşitul lumii. Gândurile multor oameni vor fi rătăcite şi rele, iar simţămintele lor vor arăta dragoste răcită faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Răci-se-va dragostea multora.” /Mat. 24:12/ Şi se vor arăta numeroşi hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Cei credincioşi se vor ţine de singurul Messía adevărat, Iisus Hristos, şi nu se vor lepăda de El nici cu preţul vieţii pământeşti. Pentru aceasta, ei vor fi urâţi de necredincioşi şi de amăgitori, şi vor fi prigoniţi şi chinuiţi. „Iar cela ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” /Mat. 10:22/

3. Apostolii lui Hristos îndepărtează ceva mai mult vălul tainei pe care Domnul le-a încredinţat-o. Pétru spune: „Aceasta mai nainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocuritori, dupre poftele lor umblând.” /II Pet. 3:3/ Încă şi Pável îi scrie lui Timothéi: „Va veni vremea când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi, ci dupre poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători cari să le gâdile urechile. Şi dela adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basne se vor pleca.” /II Tim. 4:3-4/ Acelaşi Apostol şi mai tare vesteşte păcatele celei din urmă generaţii de pe pământ, zicând: „Ci aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, semeţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, necuvioşi.” /II Tim. 3:1-2/ Toate acestea se potrivesc acelor cuvinte ale lui Hristos despre prorocii mincinoşi şi răcirea dragostei.

Citește în continuare »


Ca şi creştin, crezi că pot scrie Numele Domnului cu literă mică?

Cred ca mai toti dintre cei care citesc acest articol au facut cunostinta cu mesageria instant, cu programele de chat, tip Yahoo Messenger. De fiecare data, discutiile intermediate de acele interfete se poarta in graba, caci timpul e pretios, cuvintele se prescurteaza, se lasa la o parte ortografia, emotiile sunt redate prin emoticon-uri, caci este mai dificil sa empatizam cu celalalt in felul acesta…

Tot aici, in acest mediu, se poarta inclusiv discutii pe teme de credinta. Si nu numai in aceste discutii, dar chiar si in cele generale se pomeneste Numele Lui Dumnezeu. Noua, ca si crestini, ne place adesea sa afirmam ca cinstim pe sfinti, dar “cinstirea sfântului consistă în imitarea lui” – spune Sf. Ioan Gură de Aur. Ii cinstim, oare, pe sfinti, asa dupa cum spun chiar ei (vezi Sf. Ioan Gura de Aur)? Pentru ca de multe ori afirmam prea usor aceasta, voi incerca sa dau un exemplu intalnit in discutiile pe mess.

Nu intamplator am mentionat discutiile pe programele tip chat. Si nu intamplator am deviat apoi spre pomenirea Numelui Domnului. Am observat ca uneori nu acordam atentia cuvenita scrierii Numelui Sau cu litera mare, invocand binecunoscutul motiv al „grabei”. Ne-am obisnuit in epoca aceasta contemporana, dintr-o presupusa (si gresit/incomplet inteleasa) multumire de sine si de ceilalti (sa-i spunem mai degraba „comoditate”), sa-l luam in brate pe „lasa, ca e bine si asa”. Da, e bine si asa in viata de zi cu zi, in ce priveste lucrurile obisnuite si chiar e indicat sa ne multumim cu ce avem si sa multumim Domnului pentru toate. Numai ca acest „lasa ca merge si asa” nu se aplica in cazul acesta, cand e vorba de Dumnezeul nostru.

Citește în continuare »


Despre faptele bune ale celor de altă credinţă şi despre mântuirea neortodocşilor (Sf. Ignatie Briancianinov)

Cuvânt înainte

Astăzi Ortodoxia zace sub puterea celui rău, zbătându-se în agonia veacului celui de pe urmă, clătinată de vrăjmaşii cei din afară şi vândută de slujitorii cei dinăuntru.

 Trăim vremuri despre care au proorocit dumnezeieştii Părinţi ai Ortodoxiei, vremuri de apostazie vădită şi tăinuită, vremuri în care, precum oarecând în vechiul Babilon, la fel şi astăzi, omenirea îşi temeluieşte aşezământ din fărădelege, împotrivindu-se lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi. Creştini, apostaţi, eretici, păgâni şi atei, se adună spre a înălţa un nou turn: ecumenismul, iubirea, pacea, unitatea, toleranţa, comunicarea, etc. deopotrivă cu inovaţiile aduse de Biserică, sunt cărămizile şi schelăria acestuia. Arhitecţii sunt diavolii, slujiţi de calfe şi zidari destoinici: întâistătătorii laici şi religioşi ai popoarelor, împreună cu ierarhii lui Hristos: patriarhi, mitropoliţi, episcopi.

 Cine se ridică împotriva acestora, cine se încumetă să surpe turnul? Prea puţini, ca să nu spunem, aproape nimeni. Printre cei puţini se numără, iată şi Sfântul ierarh Briancianinov, care vădind minciuna şi înfruntând erezia, se arată vrednic mărturisitor şi urmaş al Sfinţilor Părinţi, din vechime, care n-au zăbovit a îndrepta şi a mustra cu bărbăţie, atunci când ortodoxia era în primejdie.

Citește în continuare »


„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc?” – Predică la Înălţarea Domnului a Sf. Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre Inaltarea Domnului

Luca 24:36-53

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El lea zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Citește în continuare »


Un dezastru naţional?

Aseară (luni, pe 10) am vazut „Sinteza Zilei” de pe Antena 3… Nu sunt un fan al emisiunii sau al cuiva de acolo (deşi uneori mai uit TV-ul pe A3), dar pur şi simplu eram curios ce va spune invitatul emisiunii, fondatorul trustului Intact, senatorul Dan Voiculescu. Şi am văzut multă minciună, informare parţială, opinii părtinitoare, într-un cuvânt – dezinformare. Domnul senator a adus vorba la un moment dat despre creşterea pensiilor şi a acordării altor avantaje materiale unor categorii sociale (inclusiv pe fondul alegerilor parlamentare si prezidenţiale) fără acoperire, fără ca puterea de atunci să fi recunoscut faptul că nu erau bani la buget. Dar dânsul a „uitat” momentul din 2008 prilejuit de legea pentru creşterea salariilor profesorilor cu 50%, de scandalul făcut atunci, când (împreună cu PSD-ul) îl acuza pe premierul Tăriceanu că îi umileşte pe profesori pentru că nu respectă legea. Dânsul spunea atunci (spre deosebire de aseară), referindu-se la această lege, că “s-a demonstrat clar că bani sunt”, dar lipseşte voinţa politică. Cu puţin timp înaintea acestui moment, premierul Tăriceanu afirmase despre economia României că „duduie”, iar preşedintele Băsescu ne „asigură” că valul de criză ne va ocoli.

În mass-media românească se încearcă de luni bune agitarea maselor, o instigare la revoltă, puţini fiind aceia care încearcă, măcar, să îşi păstreze un echilibru. Toate se potrivesc de minune cu atitudinea guvernanţilor şi a preşedintelui, care parcă „cerşesc” o ieşire în stradă a oamenilor nemulţumiţi şi sătui de atâta incompetenţă. Şi când te gândeşti că noi ne temem de cutremure, de gripe porcine, în timp ce dezastrul chiar ne trece pragul!

Citește în continuare »


“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »


Sfinţii, adevăratele noastre exemple de credinţă, demnitate si dragoste

Poveşti am citit cu toţii şi ne amintim cu plăcere de vremurile când, copii fiind, credeam în zâne, în feţi frumoşi, în zmei, ilene cosânzene… Dar nicio poveste citită în copilărie nu se compară cu vieţile sfinţilor. Acelea sunt poveşti, fantastice, cu un efect cel mult moralizator, iar vieţile sfinţilor sunt mărturii scrise, reale, despre acei înaintaşi vrednici ai noştri, pe care Domnul i-a adus în slavă, pentru că la rândul lor şi-au dedicat viaţa slujirii Lui şi a Bisericii Sale. Astăzi, pe 13 aprilie, este prăznuit alături de alţi sfinţi, Sfântul Mucenic Artemon.

Dintotdeauna adevăraţii creştini au fost persecutaţi, prigoniţi, prin diferite metode, dar primele secole au dat cel mai mare număr de mucenici, aceştia plătind cu viaţa refuzul de a se închina idolilor şi zeilor păgâneşti, alegând a se inchina Dumnezeului Cel Adevărat, alegând a face parte din Sfântă Biserica Sa.

Sfântul Mucenic Artemon a trăit şi a pătimit în vremea împăratului Diocleţian, când era mare prigoană împotriva creştinilor. Împăratul trimisese oamenii săi în toate cetăţile şi ţările stăpînirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor şi să silească pe creştini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască şi să-i ucidă. Astfel, în părţile Capadochiei a fost trimis un comit cu numele Patrichie, care săvîrşea porunca împăratului.

Mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflînd că se apropia comitul, a luat pe Sfîntul Artemon presbiterul şi pe oarecare din creştini şi s-a dus noaptea în capiştea Artemidei şi au sfărmat toţi idolii ce au fost acolo şi i-au ars cu foc. Apoi întorcîndu-se la biserica lor, creştină, care era la cinci stadii de cetate, îşi săvîrşeau obişnuitele rugăciuni şi-i întărea pe credincioşi, zicîndu-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrînd să ucidă pe creştini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele şi nici un fel de moarte oricît de cumplită”.

Citește în continuare »


Credinţa ta este bogăţia ta

De ce te-ai speriat? Împotriva bogăţiei tale s-au ridicat săracii şi tu te-ai speriat?
Dintotdeauna a fost aşa: săracii s-au uitat urât la bogaţi. Credinţa ta este bogăţia ta. Credinţa ta creştină cuprinde cerul şi veşnicia, şi viaţa, şi adevărul şi dreptatea, şi bucuria, şi lumina, şi ingerii, şi cântarea. Iar cei ce sunt lipsiţi de toate acestea se răzvrătesc împotriva ta, adevăratul bogătaş. Dacă s-ar răzvrăti ca să devină şi ei bogaţi duhovniceşte ca şi tine, ar trebui să ne bucurăm.
Dar nu: ei vor doar să te sărăcească pe tine. Aici este deosebirea dintre răzvrătiţii împotriva bogătaşilor lumeşti şi răzvrătiţii împotriva bogătaşilor duhovniceşti. Cei dintâi ar vrea să ia şi să îşi însuşească, ceilalţi- să ia şi să arunce.
La cei dintâi, deseori este la mijloc nevoia, adesea şi pizma, în timp ce la ceilalţi la mijloc este josnicia. Iar josnicia este întreţinută de întunericul neştiinţei şi îşi poartă pedeapsa chiar în sânurile sale.
Dacă urăşti pe omul josnic, de două ori îl pedepseşti.
Dacă te temi de el, pe tine te pedepseşti.
Nu vă temeţi deloc de cei potrivnici, ne învaţă apostolul; căci zice împotrivirea este în ce-i priveşte pe ei semn al pierzării, iar în ce vă priveşte pe voi al mântuirii, şi aceasta de la Dumnezeu este (Filip. 1,28)

Cel atotvăzător vă vede şi pe tine şi pe potrivnicii tăi; vă priveşte neîncetat, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Gândeşte-te la Cel atotvăzător şi nu te vei mai teme.

Un tânăr viteaz mi-a scris cum se luptă el pentru sufletul său. “Când mă gândesc”, zice, “că Dumnezeu este cu mine, nu mă tem deloc de potrivnici; dar cum se depărtează de la mine gândul că Dumnezeu este aproape, mă cuprinde frica”.
Şi oaia se simte vitează lângă păstorul său.

Citește în continuare »


Celulele stem adulte vs. celulele stem embrionare – o nouă provocare/închinare

Hristos a Inviat!

Îmi cer iertare că nu scriu despre lucruri frumoase, ci tot despre suferință și păcălici vă vestesc. Pentru cine știe să citească în adevărata cheie este și aceasta o veste bună, căci se confirmă, dragi frați și surori întru Domnul, cele ce ni se tot „trâmbițează” de la o vreme încoace, anume că banii adevărați merg în anumite buzunare, de nimeni știute și de mulți banuite. Nu voi ajunge, însă, până acolo încât să intru în asemenea detalii…

Am primit în Săptămâna ce a trecut un e-mail din partea Asociației Provita, în care se spunea că tratamentele cu celulele stem embrionare (adică cele prelevate din sângele din cordonul ombilical al copilului nenăscut încă) nu au niciun efect, spre deosebire de cele pe bază de celule stem adulte (adică prelevate din sângele unei persoane vii) care ar face minuni de-a dreptul. Mie mi s-a părut cunoscută poezia asta, parcă am auzit-o și prin școală. Nu de alta, dar de pe atunci auzisem de constituirea depozitelor de celule stem la una din „băncile” ce săreau în ajutorul nișei respective, nou-creată. Deci cum nu mi s-a părut nimic nou, căci „toate-s vechi și nouă toate” (vorba poetului nepereche), am mers cu gândul doar puțin mai departe de momentul prezent, după cum se va vedea.

Citește în continuare »


Orice păcat este un atentat împotriva Lui Dumnezeu (Sf. Nicolae Velimirovici)

Dumnezeu este ultima tinta a tuturor pacatelor.

Cand minti, minti pe Dumnezeu.

Cand furi, furi pe Dumnezeu.

Cand te mandresti, te mandresti inaintea lui Dumnezeu.

Cand urasti, urasti pe Dumnezeu.

Cand faci un juramant, drept sau nedrept, il faci lui Dumnezeu.

Cand desfranezi, te arunci cu necuratie asupra lui Dumnezeu.

Cand nu-ti iubesti parintii, nu-l cinstesti pe Dumnezeu.

Cand invidiezi, invidiezi pe Dumnezeu.

Cand esti zgarcit fata de cei saraci, esti zgarcit fata de Dumnezeu.

Cand cugeti raul, il cugeti impotriva lui Dumnezeu.

Cand vorbesti de rau, vorbesti de rau impotriva lui Dumnezeu.

Cand savarsesti raul, il savarsesti impotriva lui Dumnezeu.

Cand negi adevarul, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi binele, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi viata, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi dragostea, il negi pe Dumnezeu.

Orice pacat este un atentat impotriva lui Dumnezeu.”

Continuarea cuvântului Sfântului Nicolae – pe război întru cuvânt.

Citește în continuare »


Despre iconoclasm (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.3)

Sfânta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a întărit pe veci.

Mulţi învăţători mincinoşi, făcători de schisme şi eretici, a cunoscut creştinismul, începând din vechime. Unele erezii – cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie şi cea iconoclastă – au zguduit Biserica veacuri întregi. Ele au adus Bisericii suferinţe nenumărate şi foarte grele; mulţi au fost mărturisitorii şi mucenicii care şi-au vărsat sângele pentru adevărul Ortodoxiei în lupta cu aceşti învăţători mincinoşi şi eretici. Mulţi ierarhi mari au fost surghiuniţi, unii au fost chiar alungaţi de câteva ori de la catedrele lor – iar Flavian, Patriarhul de Constantinopol, a fost bătut atât de crunt la sinodul numit „tâlhăresc”, condus de către ereticul Dioscor, încât a murit după trei zile.

Citește în continuare »


Despre soarta ereticilor (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.2)

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Citește în continuare »


Despre fericiri (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.1)

Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, lanţ sfânt, care a fost făurit pentru noi de către însuşi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lanţ de aur, dar numele acesta este prea mărunt pentru el, fiindcă e nesfârşit mai preţios decât aurul. Lanţul acesta ne poate ridica uşor la înălţime, la însuşi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e făurit lanţul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziţi la fiecare Liturghie şi pe care trebuie să le păstraţi adânc în inima voastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt săracii cu duhul? Cei ce duhovniceşte se aseamănă oamenilor sărmani, flămânzi, săraci trupeşte, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toată inima socot că nu au nici un fel de calităţi duhovniceşti şi morale. Dacă fac vreun lucru bun, aceştia cred, plini de smerenie, că nu l-au făcut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Citește în continuare »


Dacă vrei, poţi (să-ţi păstrezi fecioria)

„Bucurie”! Suntem în „anotimpul iubirii”, vine ziua de Sf. Valentin, „sărbătoarea” de import şi apoi a Dragobetelui autohton, şi am putea pretinde ca asistăm la o adevarată feerie a dragostei! „Bucurie!”, căci asta pretindem toţi, că suntem bucuroşi, fericiţi, deşi în interior suntem găunoşi şi neştiind ce să mai facem ca să nu fim singuri, comitem greşeli mari, facem compromisuri care ne costă apoi multe nopţi de nesomn, multe gânduri ce nu ne vor da pace, preţul plătit fiind chiar pătarea conştiinţei noastre, pierderea bucuriei adevărate de a avea o conştiinţă curată, de a fi mângaiaţi în singurătate (deşi nu doar în singurătate suntem mângâiaţi), de Însuşi Domnul nostru! Însă nimic nu e pierdut!

La intrebarea dintr-un articol: “SE MAI MERITA SA-TI TII FECIORIA IN ZIUA DE AZI?”, o tanara a postat un comentariu prin care a exprimat ceea ce cred multi dintre noi – de fapt, acesta este glasul acelora care nedandu-si seama intre ce au de ales, opteaza pentru renuntarea la floarea unica a fecioriei in schimbul “intrarii in lume” (problema astazi este mai ales ca multi chiar nu-si mai dau seama ca sunt in fata unei optiuni – caci a-ti pastra fecioria este nu numai o optiune, ci chiar de dorit, dar astazi s-a “trecut” deja şi de faza “libertatii” de gandire care-ţi oferea dreptul să crezi că ai de ales, ajungandu-se la impunerea ideii ca renuntarea la feciorie cat mai timpuriu este o necesitate!).

Citește în continuare »


Un preot misionar ungur ţine aprinsă candela ortodoxiei într-un sat din Mureş

Róbert Lukács a venit din Ungaria în România ca să cunoască ortodoxia la ea acasă. A învăţat româneşte de unul singur, s-a căsătorit cu o fată care se spovedea la acelaşi duhovnic. A fost uns preot şi acum ţine aprinsă candela ortodoxiei într-o parohie cu cinci credincioşi ortodocşi dintr-un sat de unguri din judeţul Mureş.

Róbert e ungur din oraşul Nyiregyháza, la 15 km de graniţa cu România. Acolo, prin secolul al XVII-lea, după o cruntă zvârcolire a ciumei, au fost aduşi colonişti români şi slovaci. Mulţi poartă şi azi nume româneşti, maghiarizate, dar de o sută de ani nu se mai vorbeşte decât maghiara. Cel mai mulţi sunt greco-catolici. Poate că uitatele lui rădăcini româneşti l-au făcut pe Róbert să treacă la ortodoxie. A simţit chemarea asta.

„Am învăţat singur româneşte, pentru că în limba asta mă pot apropia mai intim de adevărata credinţă. Am început să vin tot mai des în România, pe la mănăstiri, în pelerinaj, simţeam că adevărata mea viaţă va începe atunci când mă voi întoarce la rădăcinile mele”, mărturiseşte părintele.

Terminând Facultatea de teologie greco-catolică în Ungaria, Róbert Lukács a hotărât să-şi urmeze chemarea înfruntând riscul de a fi „doar un ungur printre români, iar printre unguri – unul care şi-a părăsit naţia şi credinţa”. La 6 decembrie 2009, la 30 de ani, a fost hirotonit preot ortodox, sub numele de Rafail, iar o săptămână mai târziu ţinea prima liturghie în parohia Păsăreni, înfiinţată cumva parcă pentru el. S-ar fi găsit greu alt preot care să slujească pentru patru-cinci români dintr-un sat de unguri.

Citește în continuare »


Păcatele unui popor

Am găsit într-o carte pe care o „dădusem jos” mai demult, cuvinte pline de viaţă ale unui sfânt sârb din secolul trecut – Sf. Nicolae Velimirovici, cel numit şi „Noul Gură de Aur”. Sunt cuvinte adresate poporului său, sârb, cu mai bine de 50 de ani în urmă, dar care ni se potrivesc atât de bine şi nouă, astăzi! Diferenţa este că dacă sârbii, conform cuvintelor sfântului, au păcătuit în două moduri: „L-au părăsit pe Dumnezeu izvorul apei vii şi au săpat fântâni vărsătoare care nu ţin apa”, noi, după douăzeci de ani de la Revoluţie l-am şi părăsit pe Dumnezeu (numai „la arătare” îl mai avem, ca să ne vadă alţii, dar foarte puţini ducem lupta lăuntrică, privim în jos, spre noi înşine, căutând păcatul propriu), şi mai avem şi iluzia că deţinem „puterea” de a pune în fruntea ţării acesteia oamenii „potriviţi”, doriţi de noi. Spre deosebire de conducătorii sârbi, despre care scrie Sf. Nicolae mai jos, ai noştri n-au făcut nici măcar acele „fântâni care nu ţin apa” – adică „după modelul ereticilor şi al popoarelor păgâne”, denumindu-le prin termeni cum sunt „cultură şi civilizaţie sau ştiinţă şi modernism sau progres sau modă sau sport şi aşa mai departe”. Dacă ar fi făcut şi conducătorii noştri măcar atât, am fi avut spitale, am fi avut ce mânca, sau pe unde ne deplasa. Nu sunt acestea cele mai importante, căci se spune că ce este în sufletul şi în inima omului nu poate lua nimeni, dar vedem că deja suntem în plină reeducare, peste tot ni se predă schimbarea mentalităţii, care, chipurile, ar fi „învechită”.

Citește în continuare »


Sfătuiţi drept, dar cu dragoste! (consideraţii logice asupra milosteniei prin cuvânt)

Astăzi  s-a ajuns la o dispută între “iubire” şi “dreptate”. Trecând peste “dreptatea” pe care o poate avea orice persoană prin simpla exprimare a unei păreri, care poate fi “bună” sau “greşită” şi care (părerea) este, de obicei, subiectivă, cuvântul DREPTATE are legătură directă cu ADEVĂRUL, provenind din acela nu etimologic, ci ca înţeles.

Astfel, pentru că ortodocşii susţin (pe bună dreptate, acest lucru reieşind în primul rand din Sfânta Tradiţie – complementara Sfintei Scripturi, şi din practica Bisericii) că Biserica Ortodoxă este de fapt şi de drept Unica Biserică a Lui Hristos, această susţinere bazându-se pe lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine şi în cei ce iau parte, în Duh şi în Adevăr, la ele, au apărut aceia care, pe principiul că iubirea e mai mare decât dreptatea, încep să pună la îndoială dreptatea, prin urmare Însuşi Adevărul revelat – pe Hristos!

Aceştia uită, însă, că “iubirea” este de fapt, dumnezeiască şi că este imposibilă în afară de Adevăr. Să vedem de ce.

Citește în continuare »


Din prea multă iubire l-a pălmuit Sf. Nicolae pe ereticul Arie!

Pe 12 decembrie este prăznuit Sf. Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei. Acest sfânt ierarh este unul dintre cei 318 Sfinti Parinti care au participat la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 325, alaturi de Sf. Ierarh Nicolae.

Nu ştiu câţi dintre voi cunoaşteţi: Sinodul I Ecumenic a fost organizat de primul împărat creştin, Sf. Împărat Constantin Cel Mare, împreună cu mama sa, Sf.  Împărăteasă Elena. Sfinţii Părinţi au solicitat organizarea acestui prim Sinod Ecumenic ca urmare a ereziei lui Arie (sau Arius), un preot din Alexandria, care cu argumente raţionaliste, nega dumnezeirea Fiului şi deci mântuirea omului prin Hristos. El apela la firea credulă a oamenilor simpli, întrebând femeile gravide: „Fiul vostru exista înainte de a fi zămislit?” ca presupusă dovadă a naturii create, şi deci nemântuitoare a Fiului, care era văzut ca o „Creatură” de prim rang a Tatălui.

Erezia lui s-a răspândit în câţiva ani atît de mult încât rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspândească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Citește în continuare »


Sf. Ioan Gură de Aur – FAPTELE BUNE ÎN RAPORT CU CREDINŢA. Un cuvânt de îmbărbătare care transcende veacurile

MOASTELE SF. IOAN GURA DE AUR - PROCESIUNE

Astăzi prăznuim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Luminătorul şi dascălul lumii, stîlpul şi întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinţei. Avem şi noi, in România (Bucureşti), moaşte ale sfântului Ioan, se găsesc la paraclisul Facultăţii de Teologie – Biserica Sf. Ecaterina.

Sfântul Ioan Hrisostom, încă de tânăr a început a pricepe mai bine decât cei bătrâni, fiind înţelepţit de Duhul Sfânt. Chiar de a fost dat de părinţii săi la învăţătura înţelepciunii elineşti, a cunoscut pe pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Ziditorul tuturor şi a lepădat credinţa elinească, primind Sfântul Botez în credinţa cea dreaptă din mâinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei. După aceasta, tot foarte de tânăr, cu voia Preabunului Dumnezeu, a ajutat pe părinţii săi să primească lumina sfintei credinţe, nevoind Domnul să-i lase în întuneric pe aceia care au dat naştere unui astfel de luminător.

Citește în continuare »


Avem nevoie de spirit ascultător?

ascultarea_MD

În ultimii ani, toata atentia stiintei pedagogice este orientata la cultivarea unei personalitati cu spirit critic. Un spirit care cerceteaza, judeca, pune la îndoiala, creeaza proiecte inovative, orienteaza spre schimbari.

Psihologii afirma ca societatea are nevoie oricând de elementul critic, dar într-o masura care nu ar depasi 20%. Acesta este de fapt elementul revolutionar, cei care vad exceptia. Spiritul critic este partea motorie a societatii, dar daca procentajul ei creste excesiv, societatea se misca de la revolutionism spre haos. Temelia societatii o constituie spiritul mai conservativ, cel în care predomina elementul de ascultare. Acestia cerceteaza, primesc valorile, experienta, sunt cei ce respecta legea, o apara si manifesta prudenta la schimbari. Ei merg la schimbari datorita presiunilor ce le exercita asupra lor elementul critic al societatii care neutralizeaza tendinta acestora spre stagnare, conservare excesiva. Este nedorita pentru societate cresterea elementului conservativ mai mult de 80%, asa cum ponderea acestui element poate provoca o retinere daunatoare pentru procesul social. Deci societatea are nevoie atât de spiritul critic, cît si de cel ascultator. Citește în continuare »


SOLUŢII: Cum să ne manifestăm iubirea faţă de ea / respectul faţă de el?

Respectul pentru bărbat este la fel de important ca dragostea pentru femeie –  se spunea în prima parte, fiindu-vă prezentat un rezumat al analizei doctorului şi consilierului Emerson Eggerichs. Bărbatul şi femeia au fost creaţi de către Dumnezeu diferiţi, tocmai pentru ca împreună să formeze un întreg. Fiecare persoană este unică şi nu poate fi încastrată în nişte tipare, însă există un tipic masculin şi unul feminin, care se aplică majorităţii persoanelor.

Înţelegându-le putem evita multe conflicte inexplicabile altfel. Iată de ce continuăm să vă prezentăm sfaturile concrete ale aceluiaşi autor, doctor în asistenţa copilului şi familiei, care ne ajută să depăşim barierele „codurilor” diferite în care se exprimă, gândesc şi trăiesc cei doi parteneri şi ne ajută să ieşim în întâmpinarea nevoilor celuilalt, de cele mai multe ori diferite de ale noastre. Dacă punem în aplicare aceste sfaturi, vom ieşi din Ciclul nebuniei de care vorbeam data trecută şi vom intra într-un Ciclu al revigorării.

Citește în continuare »


Dragostea şi respectul în familie

Dragostea singură nu este de ajuns, spune Dr. Emerson Eggerichs, deţinătorul unui titlu de doctor în asistenţa copilului şi familiei. După 20 de ani de experienţă în consiliere, acesta a ajuns la concluzia că, pe lângă dragoste, mai este nevoie de un „ingredient”, fără de care cei doi soţi trăiesc un adevărat ciclul al nebuniei.

Ciclul nebuniei

Principala problemă de care se plâng soţiile sună aşa: „El nu mă iubeşte!”. Soţiile sunt făcute să iubească, îşi doresc să iubească şi aşteaptă să fie iubite, la rândul lor. Mulţi soţi însă nu reuşesc să le ofere acest lucru. Pe de altă parte, soţii au o altă problemă, pe care nu o mărturisesc, însă o gândesc: „Ea nu mă respectă!”. Soţii sunt făcuţi să fie respectaţi, îşi doresc respect şi aşteaptă să fie respectaţi. Şi multe soţii nu reuşesc să le ofere acest lucru.

În analiza acestor nevoi fundamentale pentru fiecare dintre cei doi, Dr. Eggerichs se bazează pe un verset din Sf. Scriptură, care se citeşte în Apostolul de la Taina Cununiei: „fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5, 33). Acest „să se teamă” apare în unele traduceri ca: „să-l respecte”. Iată deci că Sf. Ap. Pavel le transmite soţilor că Dumnezeu le cere fiecăruia doar un singur lucru: bărbatului să-şi iubească soţia, iar femeii să-şi respecte soţul. Şi le cere asta nu pentru că bărbatul nu trebuie să respecte iar femeia nu trebuie să iubească, ci tocmai pentru că asta este ceea ce le lipeşte: soţul nu îşi manifestă iubirea, iar soţia nu îşi arată respectul.

Citește în continuare »


ISTORIA ORTODOXIEI


O părere aproape oficială a B.O.R. despre cipuri

Pr. Iustin alături de IPS Teofan

Pr. Iustin Pârvu alături de IPS Teofan Savu

 

Ţinînd seama de faptul că mitropolitul Teofan este şi preşedintele Comisiei Canonice a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române trebuie să ne aşteptăm că punctul de vedere expus în acest studiu-raport va fi prezentat în următoarele zile ca părere oficială a BOR, ştergînd confuzia semănată printre credincioşi de purtătorul de cuvînt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica. Textul de mai jos aparţine părintelui profesor Mihai Valică, şi trebuie să remarcăm reacţia neîntârziată a mitropolitului Teofan faţă de o chestiune care părea să scape de sub control. 

“…demersul Părintelui Justin este justificat teologic, responsabil şi profetic”

Din ianuarie 2009 a început în România, cu o grabă suspectă şi tacită, eliberarea de paşapoarte şi permise de conducere cu cip RFID[1], fără ca cineva să cunoască în detaliu datele stocate pe cip. În vederea aderării fără rezerve la spaţiul Schengen[2], prevăzută pentru 2011, şi executând cu multă râvnă şi acrivie directivele UE[3], România extinde procedeul şi la alte documente personale, cum ar fi: actul de identitate, cardul de sănătate, precum şi alte documente de călătorie. Pe fondul acestei acţiuni, Părintele Justin Pârvu a dat un comunicat, care a creat anumite controverse, contestaţii şi reacţii.

Citește în continuare »