Despre Eva si Maria
Postat: 31 iulie 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, reeducare | Tags: Adam si Eva, diavol, feciorie, Hristos, intelepciune, Maica Domnului, moarte, pacat, rai, viata, virtuti Scrie un comentariu
Eva şi Maria
Pentru noi, Eva şi Maria înseamnă de fapt înţelepciunea trupească şi înţelepciunea duhovnicească. În cântările bisericeşti auzim: „femeia s’a făcut pricină suferinţei, femeia s’a făcut şi pricină mântuirii.” Eva a dorit mai mult decât ce puteau să-i dea soţul ei şi Dumnezeu fără să o primejduiască. Şi, împreună cu diavolul, a sărit în prăpastie, trăgând după sine întregul Rai. Această prăpastie este istoria. În mijlocul acestei prăpăstii a patimilor arzânde, unde pomul ispitei s’a înmulţit ca viermele, Maria şi-a înălţat sufletul său mult deasupra istoriei şi l-a logodit cu Duhul Sfânt. Roada jocului Evei cu diavolul a fost întâiul ei născut, omul ucigaş. Roada logodnei Mariei cu Duhul Sfânt a fost întâiul ei născut: omul-Dumnezeu. Eva a întors roata vieţii în jos, iar Maria a îndreptat-o în sus. Întreaga tragedie a Evei şi a Mariei nu ar avea nici pentru mine, nici pentru tine, prietene, neapărat o însemnătate, dacă n’ar fi întocmai înfăţişarea tragediei sufletului nostru!
„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică
Postat: 30 iulie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: desfranare, excitare, excitatie, leac impotriva desfranarii, masturbare, moarte, pacat, sfaturi, Sfintii Parinti, tinere, Tineri, viata 3 comentarii
Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).
Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).
Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…
„Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România
Postat: 16 iunie 2011 Înscris în: Asigurări, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Vitamine de criza | Tags: biserica, criza, cruce, necaz, ortodox, pacat, sarac, suflet 4 comentarii
Într-o sinteză de ştiri din zilele trecute, de pe războiîntrucuvânt, citeam că: „focul grecesc, altădată o armă redutabilă a armatei bizantine, este acum o metaforă plastică pentru a desemna plaga falimentului – inevitabilă pentru Grecia şi … zonele limitrofe, cum am fi noi şi bulgarii, întâmplător toate 3… ţări ortodoxe. Dupa scrisoarea “secretă” a ministrului de finanţe german, decizia Standard and Poor’s este al doilea semnal că Grecia trebuie să intre în faliment„. Practic, ce s-a întâmplat: Standard and Poor’s a degradat ratingul Greciei la CCC, semn că agenţia de rating consideră că va fi forţată să coboare ratingul Atenei la default (D) – de vreme ce este posibil ca creditori privaţi să fie implicaţi în următorul pachet de ajutor. Grecia este acum cea mai slab cotată din lume, sub Ecuador, Jamaica, Pakistan sau Grenada.
În afara de S&P, „atacuri” vin şi din Europa, unul dintre ele este declaraţia noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, care opinează că “euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei”, de fapt referindu-se la faptul că băncile greceşti au cote de piaţă semnificativ de mari doar în România şi Bulgaria, în celelalte ţări prezenţa lor fiind destul de slabă, deci impactul acolo ar fi unul minor. Deşi sunt şi bănci occidentale care au expunere pe Grecia, marea parte a crizei greceşti s-ar opri, însă, la porţile zonei Euro, unde băncile greceşti deţin cele mai mari cote.
24 septembrie: Sf. Siluan Athonitul – Tânjirea după Dumnezeu; Cuvânt despre rugăciune
Postat: 24 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire | Tags: nadejde, ortodoxie, pacat, rugaciune, Sf. Siluan Athonitul Un comentariu
Astăzi este prăznuit alesul nevoitor al Domnului, acest înger pământesc, Sfântul Cuvios Siluan Athonitul, cel dăruit din belşug cu Har Dumnezeiesc pentru a fi luminat ca şi de o stea călăuzitoare în drumul său către mântuire, întărindu-l prin har urmare a dragostei sale fierbinţi şi nevoitoare, precum odinioară pe Sf. Prooroc Ilie la Pârâul Horeb, hrănindu-l în chip minunat din comorile Sfântului Duh.
Vrând Dumnezeul nostru să arate în dânsul o nouă făclie a harului, ca pe o ramură de măslin cu rădăcina în pământul rusesc al pustiului Athosului l-a răsădit, şi cu harul Sfântului Duh l-a înrourat, mult folos făcând să dobândim noi de la dânsul: prin faptele şi cuvintele sale, ca printr-un untdelemn de viaţă-dătător, spre curăţie şi înfrânare, cucernicie şi iubire de fraţi pe toţi ne-a povăţuit. Pentru aceasta, uniţi fiind prin legătura dragostei, supunând pe cele mai rele prin cele mai bune, să cântăm cu toţii lui Dumnezeu: Aliluia!
CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…
Postat: 26 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Anastasie Malamas, boala, credinta, Iov, ortodoxie, pacat, rabdare, sfintii zilelor noastre Scrie un comentariu
Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"
“Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 27-29)
Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:
– Îl iubeşti pe Hristos?
– Da, Îl iubesc!
Cum să ne comportăm la serviciu – Sf. Nicodim Aghioritul
Postat: 14 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Diverse, Economie & Business, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, credinta, crestin, munca, nicodim aghioritul, ortodox, pacat, serviciu, sfaturi, Tineri 5 comentariiAveţi mai jos un fragment din cuvântul Sf. Nicodim Aghioritul adresat nouă, tuturor fraţilor întru Hristos ce ducem lupta pentru mântuire, un cuvânt de mare importanţă pentru cei care ne câştigăm pâinea prin muncă – despre modul în care suntem ispitiţi de diavol la locul de muncă. Să luăm aminte – dacă toţi ne-am face datoria pentru Hristos, dacă am căuta mai mult să facem Voia Lui, atunci uşor-uşor n-am mai minţi şi n-am mai înşela; n-am mai fi nepăsători faţă de lucrul făcut sau faţă de colegi, ori faţă de ustensilele de lucru; am fi ordonaţi în toate şi am evita timpii morţi (plictiseala, bârfa); n-am munci „pentru carieră”; ci toate le-am face SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU. În cazul acesta, diferenţa dintre teorie şi practică este mică, totul este să pui, efectiv, în practică, totul este să vrei să urmezi drumul cel drept: „toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor„.
Multe şi de multe feluri sunt meşteşugurile urâtorului de bine diavol, binecuvântaţilor fraţi, cu care se luptă să piardă sufletele creştinilor. Din cele multe însă, trei sunt mai de căpetenie. Cea dintâi meşteşugire a lui este lupta să împiedice pe creştini să nu facă vreun bine desăvârşit. A doua meşteşugire a lui este, dacă se va birui şi nu va putea să-i împiedice, a nu-i lăsa să facă binele pe care îl începuse după Dumnezeu şi cum se cuvine.
Iar a treia meşteşugire este a face pe creştini, după ce ar isprăvi binele acela după Dumnezeu, să se mândrească şi să se slăvească în deşert pentru acel bine pe care l-au făcut, ca prin mândrie să-şi piardă plata; aşa hotărăşte preacuviosul Ioan, arhitectonul scării celei cereşti: „Trei gropi ne sapă nouă dracii; şi întâi se luptă, ca pe lucrul cel bun să-l oprească de a se face. Iar al doilea, după întâia lor biruire, ca nu cumva după Dumnezeu lucrul cel întâmplat să se facă. Iar după ce furii şi pe acest scop al lor nu-1 dobândesc, atunci de aceea cu lesnire venind de faţă în sufletul nostru, ne fericesc pe noi, ca şi cum după Dumnezeu întru toate am petrece” (Cuv. 26, pentru desluşire).
Reeducarea din comunism şi continuarea ei de acum
Postat: 6 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Economie & Business, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: credinta, crestin, criza, cruce, necaz, ortodox, pacat, reeducare, sfant, Tineri 9 comentarii
Aflăm, de la supravieţuitorii anchetelor, temniţelor şi lagărelor de muncă bolşevice care au apucat să lase mărturie despre infernul prin care au trecut, că „reeducarea” s’a făcut ştiinţific, după reţetă. Astfel, pe lângă bătăi, frig, foame şi izolare, două erau metodele cele mai eficiente. Prima era să te facă să nu mai ai încredere în nimeni, nici măcar în tine, să nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul în care se obţinea acest lucru era, de exemplu, introducerea în celula ta, adică în mica ta lume, a unor deţinuţi noi. Timp de o lună, de exemplu, noii deţinuţi erau complicii, prietenii tăi. Totul decurgea normal, discutai cu ei şi păreau că au cam aceleaşi idei cu tine, sau măcar că îşi argumentau normal diferenţele de opinie, sufereai împreună cu ei, combăteai împreună cu ei, regăseai împreună cu ei, chiar şi în acele împrejurări carcerale, un grăunte de umanitate şi de normalitate. Într’un miez de noapte însă, brusc, aceşti prieteni năvăleau peste tine, cu bâte, lanţuri şi urlete bestiale acuzându-te de cele mai fantastice sau reproşându-ţi cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alţi oameni. Întorşi cu 180 de grade. Tot ce discutaseşi cu ei până atunci era folosit impotriva ta, şi, în plus, îţi erau aruncate în cârcă tot felul de acuzaţii noi.
Şi asta te ducea către a doua metodă de reeducare. Trebuia fie să „recunoşti,” uneori nici nu ţi se spunea ce anume să „recunoşti” şi trebuia să găseşti tu ceva de care să te acuzi singur şi eventual să-i implici şi pe alţii în imaginarul complot, fie să repeţi papagaliceşte mârşăviile pe care ţi le dictau sau impuneau anchetatorii (dacă erai preot, să „slujeşti” o liturghie alterată blasfemiator), fie să repeţi la infinit afirmaţii mincinoase. Unii, după cum povestesc D. Bacu sau Gh. Bordeianu, ajungeau chiar să creadă ceea ce spuneau. Citește în continuare »
Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!
Postat: 15 iunie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, credinta, cruce, cuvant, despre hula, dragoste, educatie, hula, moarte, necaz, ortodoxie, pacat, prieteni, Sf. Ioan Gura de Aur, sfant 5 comentarii
Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii
De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?”, Citește în continuare »
Semnele sfârşitului lumii
Postat: 2 iunie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: necaz, ortodoxie, pacat, pocainta, semne si simboluri, Semnele sfarsitului lumii, Semnele vremurilor, Sf. Nicolae Velimirovici 4 comentarii
1. „Spune nouă… care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului?” l-au întrebat ucenicii pe Hristos. /Mat. 24:3/ Iar El le-a înşirat numeroase semne. Aceste semne se vor arăta prin gânduri rătăcite şi simţăminte grosolane, prin oameni, prin lucruri, prin întâmplări între oameni, prin stihii şi prin fenomenele naturale. Pe scurt, mulţimea tuturor semnalelor de tot felul se va arăta înaintea sfârşitului lumii şi veacului.
2. Precum înainte de potop toate cugetele omeneşti erau îndreptate spre rău, aşa va fi şi înainte de sfârşitul lumii. Gândurile multor oameni vor fi rătăcite şi rele, iar simţămintele lor vor arăta dragoste răcită faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Răci-se-va dragostea multora.” /Mat. 24:12/ Şi se vor arăta numeroşi hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Cei credincioşi se vor ţine de singurul Messía adevărat, Iisus Hristos, şi nu se vor lepăda de El nici cu preţul vieţii pământeşti. Pentru aceasta, ei vor fi urâţi de necredincioşi şi de amăgitori, şi vor fi prigoniţi şi chinuiţi. „Iar cela ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” /Mat. 10:22/
3. Apostolii lui Hristos îndepărtează ceva mai mult vălul tainei pe care Domnul le-a încredinţat-o. Pétru spune: „Aceasta mai nainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocuritori, dupre poftele lor umblând.” /II Pet. 3:3/ Încă şi Pável îi scrie lui Timothéi: „Va veni vremea când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi, ci dupre poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători cari să le gâdile urechile. Şi dela adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basne se vor pleca.” /II Tim. 4:3-4/ Acelaşi Apostol şi mai tare vesteşte păcatele celei din urmă generaţii de pe pământ, zicând: „Ci aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, semeţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, necuvioşi.” /II Tim. 3:1-2/ Toate acestea se potrivesc acelor cuvinte ale lui Hristos despre prorocii mincinoşi şi răcirea dragostei.
„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc?” – Predică la Înălţarea Domnului a Sf. Nicolae Velimirovici
Postat: 13 mai 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Vitamine de criza | Tags: biserica, credinta, crestin, educatie, Iisus, Inaltarea Domnului, necaz, ortodoxie, pacat, sarbatori, Sf. Nicolae Velimirovici, sfant, suflet 2 comentarii
Evanghelia despre Inaltarea Domnului
Luca 24:36-53
Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El lea zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.
Un dezastru naţional?
Postat: 11 mai 2010 Înscris în: Copii si parinti, Economie & Business, familie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, criza, masuri anticriza, ortodoxie, pacat, perspectiva ortodoxa, Romania 2 comentarii
Aseară (luni, pe 10) am vazut „Sinteza Zilei” de pe Antena 3… Nu sunt un fan al emisiunii sau al cuiva de acolo (deşi uneori mai uit TV-ul pe A3), dar pur şi simplu eram curios ce va spune invitatul emisiunii, fondatorul trustului Intact, senatorul Dan Voiculescu. Şi am văzut multă minciună, informare parţială, opinii părtinitoare, într-un cuvânt – dezinformare. Domnul senator a adus vorba la un moment dat despre creşterea pensiilor şi a acordării altor avantaje materiale unor categorii sociale (inclusiv pe fondul alegerilor parlamentare si prezidenţiale) fără acoperire, fără ca puterea de atunci să fi recunoscut faptul că nu erau bani la buget. Dar dânsul a „uitat” momentul din 2008 prilejuit de legea pentru creşterea salariilor profesorilor cu 50%, de scandalul făcut atunci, când (împreună cu PSD-ul) îl acuza pe premierul Tăriceanu că îi umileşte pe profesori pentru că nu respectă legea. Dânsul spunea atunci (spre deosebire de aseară), referindu-se la această lege, că “s-a demonstrat clar că bani sunt”, dar lipseşte voinţa politică. Cu puţin timp înaintea acestui moment, premierul Tăriceanu afirmase despre economia României că „duduie”, iar preşedintele Băsescu ne „asigură” că valul de criză ne va ocoli.
În mass-media românească se încearcă de luni bune agitarea maselor, o instigare la revoltă, puţini fiind aceia care încearcă, măcar, să îşi păstreze un echilibru. Toate se potrivesc de minune cu atitudinea guvernanţilor şi a preşedintelui, care parcă „cerşesc” o ieşire în stradă a oamenilor nemulţumiţi şi sătui de atâta incompetenţă. Şi când te gândeşti că noi ne temem de cutremure, de gripe porcine, în timp ce dezastrul chiar ne trece pragul!
“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)
Postat: 26 aprilie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: copii, credinta, Iisus, ortodoxie, pacat, parinti, prieteni, Sf. Ioan Gura de Aur, suflet, talcuire Scrie un comentariu
“Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).
1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.
2. Credinţa paralizatului
***
Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?
Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »
Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos
Postat: 23 aprilie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: bani, biserica, copii, credinta, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, moarte, ortodox, pacat, sarbatori, Sf. M. Muc. Gheorghe, sfant, suflet, Tineri 8 comentarii
“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 4)
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli (Condac, gl. 4)”
Hristos a înviat!
Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe.
Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia (a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare) dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.
Sfinţii, adevăratele noastre exemple de credinţă, demnitate si dragoste
Postat: 13 aprilie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: credinta, demnitate, dregoste, nadejde, ortodoxie, pacat, Sfintenie, sfinti mucenici, toleranta Scrie un comentariu
Poveşti am citit cu toţii şi ne amintim cu plăcere de vremurile când, copii fiind, credeam în zâne, în feţi frumoşi, în zmei, ilene cosânzene… Dar nicio poveste citită în copilărie nu se compară cu vieţile sfinţilor. Acelea sunt poveşti, fantastice, cu un efect cel mult moralizator, iar vieţile sfinţilor sunt mărturii scrise, reale, despre acei înaintaşi vrednici ai noştri, pe care Domnul i-a adus în slavă, pentru că la rândul lor şi-au dedicat viaţa slujirii Lui şi a Bisericii Sale. Astăzi, pe 13 aprilie, este prăznuit alături de alţi sfinţi, Sfântul Mucenic Artemon.
Dintotdeauna adevăraţii creştini au fost persecutaţi, prigoniţi, prin diferite metode, dar primele secole au dat cel mai mare număr de mucenici, aceştia plătind cu viaţa refuzul de a se închina idolilor şi zeilor păgâneşti, alegând a se inchina Dumnezeului Cel Adevărat, alegând a face parte din Sfântă Biserica Sa.
Sfântul Mucenic Artemon a trăit şi a pătimit în vremea împăratului Diocleţian, când era mare prigoană împotriva creştinilor. Împăratul trimisese oamenii săi în toate cetăţile şi ţările stăpînirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor şi să silească pe creştini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască şi să-i ucidă. Astfel, în părţile Capadochiei a fost trimis un comit cu numele Patrichie, care săvîrşea porunca împăratului.
Mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflînd că se apropia comitul, a luat pe Sfîntul Artemon presbiterul şi pe oarecare din creştini şi s-a dus noaptea în capiştea Artemidei şi au sfărmat toţi idolii ce au fost acolo şi i-au ars cu foc. Apoi întorcîndu-se la biserica lor, creştină, care era la cinci stadii de cetate, îşi săvîrşeau obişnuitele rugăciuni şi-i întărea pe credincioşi, zicîndu-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrînd să ucidă pe creştini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele şi nici un fel de moarte oricît de cumplită”.
„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35) – Tâlcuiri despre dragostea dezinteresată
Postat: 16 martie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, credinta, cruce, dragoste, educatie, Iisus, iubire, mila, moarte, ortodox, pacat, prieteni, Sf. Apostol si Evanghelist Ioan, sfant, suflet, Tineri Scrie un comentariu
“Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Cum era adevărat că ucenicii auzind aceste cuvinte şi lucruri, vor fi cuprinşi de teamă şi de groază, aşa ca nişte oameni cu totul părăsiţi, Învaţatorul lor îi mângâie, şi pentru a-i face mai siguri şi a-i întări, El plantează în inima lor rădăcina tuturor felurilor de virtuţi, adică iubirea; ca şi cum ar zice: fiindcă Eu plec, voi sunteţi trişti şi abătuţi; dar dacă vă iubiţi unii pe alţii veţi fi mai tari şi mai curajoşi. Pentru ce le-a zis cu aceste cuvinte? Fiindcă felul în care le-a zis era mult mai folositor şi mult mai avantajos.
„Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos le arată că întărindu-i în iubire, şi însemnaţi cu acest semn, nimic nu-i va putea risipi pe cei ce s-au unit in acest fel. Apoi, Mântuitorul le-a făcut această prezicere după ce trădătorul a ieşit şi s-a despărţit de ei. Dar pentru ce numeşte El nouă, o porucă din legea veche? Aceasta, fiindcă a făcut-o nouă prin felul în care a răspândit-o El; întrucât zicând: „Dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, a adăugat: „Precum v-am iubit Eu”. Eu nu mi-am achitat o datorie, eu nu v-am iubit ca răsplată pentru meritele voastre din trecut, ci am început eu primul să vă iubesc, zice El, şi să vă fac bine; astfel trebuie ca voi, la fel, să faceţi bine prietenilor voştri, chiar fără a avea faţă de ei o obligaţie imediată. Citește în continuare »
Întâmpinarea Domnului în inimile noastre
Postat: 3 februarie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, credinta, crestin, Dreptul Simeon, Iisus, Intampinarea Domnului, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, Proorocita Ana, sarac, sfant, smerenia Scrie un comentariu
De multe ori ne întrebăm de ce ne este aşa dragă sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”? De multe ori înţelegem, dar apoi iarăşi intrăm într-un con de umbră din cauza neluării aminte şi a îndepărtării de Dumnezeu şi avem nevoie, iarăşi şi iarăşi, de a ni se reaminti, în fiecare an, cele ce trebuie să purtăm pururea, în gând şi în inimă.
Şi acest praznic este unul măreţ – tocmai prin smerenie, căci întocmai ca şi la Naşterea Domnului, pe cât este de mare smerenia, pe atât de mare este Slava Sa, la care îi face co-participanţi şi pe robii Săi.
La Naştere, în ieslea cea neştiută, pe Pruncul nou născut L-au vestit îngerii, şi L-au întâmpinat păstorii, I s-au închinat Magii, daruri de preţ aducându-I, cu toţii mărturisind naşterea Împăratului şi Mântuitorului lumii.
La patruzeci de zile de la Naştere, când noi prăznuim Întâmpinarea Domnului, regăsim aceeaşi smerenie, căci Maica Domnului, însoţită de dreptul Iosif, vine la Templu pentru a împlini totul conform Legii, şi încă aduce jertfa celor săraci. Nimic nu pare aici ieşit din comun, nimic care să atragă atenţia. Dar şi aici, Pruncul este întâmpinat şi mărturisit ca Mesia. De această dată, cei care-l întâmpină pe Fiul lui Dumnezeu nu sunt păstorii sau magii, ci doi bătrâni venerabili, iubitori de Dumnezeu: dreptul Simeon şi proorociţa Ana. În smerenia lor, aceşti doi martori ai prezentării lui Iisus la templu strălucesc prin darul lui Dumnezeu. Ei sunt prăznuiţi a doua zi, pe 3 februarie.
Cuiva care întreabă despre inocenţa dormitului împreună şi a atingerilor intime între tinerii necăsătoriţi
Postat: 1 februarie 2010 Înscris în: Copii si parinti, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, credinta, crestin, curatie, cuvant, dragoste, educatie, feciorie, iubire, masturbare, moarte, necaz, pacat, patima, post, prieteni, sexualitate, sfant, sleeping together, suflet, tinerete 5 comentarii
Am auzit, mai demult, pe cineva întrebând pe un site: „Şi eu, când eram mai mică, am suferit fiind chinuită de păcatul masturbării, dar acum nu mai fac acelea. În prezent sunt la facultate, stau în cămin şi am un prieten şi cum e şi el cu mine la acelaşi cămin la aceeaşi facultate şi în aceeaşi grupă evident că stăm împreună în cameră (deşi ştiu că nu ar trebui). Sunt mai multe: eu sunt cam emotivă, timidă şi din cauza asta stau cu el si facem asta, dar nu l-am lasat sa faca dragoste (sex) cu mine pentru că ştiam că e păcat. Dar dacă facem asta, e ca şi cum am face dragoste, nu e aşa?„
Înţeleg ceea ce zici, dar chiar dacă nu faci dragoste efectiv, faptul că vă atingeti în felul acela, nefiind căsătoriţi, este desfrânare, este păcat.
Nu trebuie sa faci neapărat, efectiv, dragoste. Mintea voastră este marcată deja, dar asta nu înseamnă, bineînteles, ca puteţi trece la “pasul” următor. Ba chiar din contră! Masturbarea este un păcat – asta trebuie să o ştiţi şi să o conştientizaţi amândoi şi să vă opriţi din ceea ce faceţi acum. Însă aceasta nu v-o spun ca pe ceva imperativ, în sensul că voi ar trebui să faceţi neapărat aşa pentru ca aşa vi s-a spus…
Tocmai din cauză că sunteţi oameni mari şi stiţi că masturbarea este un păcat, înseamnă că gândiţi suficient de mult ca să renunţaţi la păcat odată ce îl şi ÎNŢELEGEŢI ca păcat. Citește în continuare »
Sfătuiţi drept, dar cu dragoste! (consideraţii logice asupra milosteniei prin cuvânt)
Postat: 14 ianuarie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: adevar, angajament, biserica, contract, dragoste, erezie, Hristos, Iisus, intelegere, iubire, ortodoxie, pacat, prietenie, sfat, Tineri 7 comentarii
Astăzi s-a ajuns la o dispută între “iubire” şi “dreptate”. Trecând peste “dreptatea” pe care o poate avea orice persoană prin simpla exprimare a unei păreri, care poate fi “bună” sau “greşită” şi care (părerea) este, de obicei, subiectivă, cuvântul DREPTATE are legătură directă cu ADEVĂRUL, provenind din acela nu etimologic, ci ca înţeles.
Astfel, pentru că ortodocşii susţin (pe bună dreptate, acest lucru reieşind în primul rand din Sfânta Tradiţie – complementara Sfintei Scripturi, şi din practica Bisericii) că Biserica Ortodoxă este de fapt şi de drept Unica Biserică a Lui Hristos, această susţinere bazându-se pe lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine şi în cei ce iau parte, în Duh şi în Adevăr, la ele, au apărut aceia care, pe principiul că iubirea e mai mare decât dreptatea, încep să pună la îndoială dreptatea, prin urmare Însuşi Adevărul revelat – pe Hristos!
Aceştia uită, însă, că “iubirea” este de fapt, dumnezeiască şi că este imposibilă în afară de Adevăr. Să vedem de ce.
Despre frustrarea în faţa variantelor multiple. Costurile de oportunitate
Postat: 9 decembrie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Economie & Business, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, costurile de oportunitate, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, dragoste, educatie, frustrari, Iisus, mila, moarte, nasterea domnului, necaz, ortodox, pacat, post, sarac, sfant, suflet 11 comentarii
Am constatat cu toţii că dacă avem de ales între 100 de canale TV pentru a găsi ceva la care să ne uităm, că serile se desfăşoară cam aşa: începem prin a vedea ce e pe canalul al treilea, apoi pe al cincilea, apoi trecem pe canalul 1 si tot aşa. Iar la sfârşit constatăm că n-am văzut nimic. Ne petrecem timpul trecând de la un canal la altul, fără să stăm mai mult de 30 de secunde pe unul.
Tot aşa se întâmplă şi pe internet, chiar când navigăm printre site-uri ortodoxe, pentru că am început să căutăm senzaţionalul, am început chiar şi din credinţa noastră sfântă sa alegem numai ce e mai ieşit din comun, căutăm ce ni “se potriveşte”. Doar aşa-i la modă, nu?
Serile noastre seamănă, în felul acesta, cu un mozaic de scene neterminate si ne simţim frustraţi si nesatisfăcuţi, sau din contră, amăgindu-ne că am înţeles, când de fapt n-am înţeles mare lucru sau şi mai rău, n-am înţeles nimic! Pentru că ortodoxia nu e senzaţională, ci este smerită – şi tocmai aici este senzaţionalul ei, dar această latură nu poate fi cunoscută decât prin revelaţie…
Vorba dulce, blândeţea şi caracterul paşnic şi rugător al Sfântului Ierarh Nicolae
Postat: 6 decembrie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, blandete, credinta, crestin, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, sarac, Sf. Ier. Nicolae, sfant, suflet Un comentariu
Ne confruntăm astăzi cu fel şi fel de „păreri”, venite atât din afara Bisericii, cât şi din interior, păreri proprii ce exprimă adevăruri de credinţă greşit înţelese, din varii motive, de cele mai multe ori din înălţarea minţii şi mândria de a gândi ceva în mod autonom.
Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, ne oferă un exemplu de comportament în discuţiile cu aceştia şi în general, cu toţi semenii noştri. Episodul cu Arie, dacă la acesta vă aşteptaţi – este şi acela este un exemplu, însă palma aceea vine după îndelungi discuţii, după multe rugăciuni şi postiri – şi nu despre acel episod intenţionam să scriu. Ci despre blândeţea Sf. Nicolae, despre acea blândeţe despre care spune Sf. Ioan Hrisostom că „vine dintr-un suflet mărinimos şi dintr-o cugetare sănătoasă”, căci se cuvine să fim blânzi în discuţiile cu toţi, dar să ţinem credinţa, căci spune Sf. Vasile Cel Mare: „Tuturor întreprinderilor să le premeargă credinţa în Dumnezeu” – şi despre Care Dumnezeu putea să vorbească Marele Vasile, dacă nu de Cel pe Care-L marturisim în Simbolul de Credinţă?
În faţa oglinzii duhovniceşti
Postat: 18 noiembrie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, credinta, crestin, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, mila, moarte, nasterea domnului, necaz, ortodox, pacat, parinti, patimi, placere, Pofte, post, prieteni, suflet 3 comentarii
Pentru că am de scris despre un lucru mai greu de înţeles, m-am gândit să vă amintesc o întâmplare, care poate să ne lămurească mai bine cuvântul nostru. În preajma unui târg de vite (sau iarmaroc) se afla un magazine mare de sticlărie. Între alte lucruri scumpe de sticlă, erau şi diferite soiuri de oglinzi mari de perete.
Într-o bună zi, când venea lume multă la iarmaroc, erau întinse la arătare în vitrina magaziei cele mai frumoase obiecte de sticlă, între care se afla şi o oglindă mare cu ramă.
Toţi târgoveţii care treceau pe alături de magazine îşi vedeau chipul în oglindă. Unii dintre ei se opreau anume ca să-şi potrivească pălăriile în faţa oglinzii.
Din întâmplare, a trecut pe alături şi un negustor de vite, care ducea de funie un ţap voinic şi nişte capre la iarmaroc.
„Autojustificarea prin credinţă” – un articol şi un concept periculos
Postat: 12 noiembrie 2009 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, credinta, criza, dragoste, educatie, lene, necaz, pacat, parinti, sarac, suflet, Tineri 31 comentarii
Am găsit zilele acestea un articol ce mi s-a părut interesant, despre care am gândit că ar fi potrivit multora dintre noi.
Articolul original, cel pe care l-am pus acum două zile (pe 12 nov.) pe blog şi pe care l-am retras astăzi, pentru câteva ore, era lipsit de orice precizari, fără de care se putea cădea foarte uşor exact în înşelarea de care se vorbeşte acolo: autojustificarea prin credinţă! Adică noi, cei credincioşi, recunoşteam în exemplele din articol pe mulţi dintre cunoscuţii noştri, şi chiar pe noi! Nu ar fi o problemă să te recunoşti pe tine într-o povestire, dar este o problemă atunci cănd povestirea e scrisă greşit şi duce la concluzii greşite şi la confuzie, până la o mărturisire (spovedanie) răsturnată. Înşelarea este forte subţire, intr-adevăr, şi poate pătrunde atât de uşor dacă nu luăm aminte…
Articolul cu pricina, al carui autor este Bogdan Mateciuc, este mai jos.
Ana lucrează la o firmă privatizată recent. Noul management este străin si implementează un alt stil de lucru, mai eficient. Vechile deprinderi ale angajatilor trebuie să se schimbe. Ca si în alte domenii ale vietii, cine nu se adaptează, trebuie să părăsească sistemul, într-un fel sau altul.
Pe lângă problemele de adaptare, Ana mai are o problemă. Cu putin timp înainte de privatizare, a luat acasă un copiator care părea să nu mai fie necesar în birou.
Noua conducere a luat notă de disparitia copiatorului si, pe lângă problemele de adaptare la schimbare, i-a pus în vedere Anei să îl aducă înapoi. Ana însă l-a vândut unui vecin.
„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” (tâlcuire la Crez, partea V)
Postat: 26 octombrie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: biserica, credinta, crestin, criza, cruce, educatie, Iisus, moarte, necaz, ortodox, pacat, prieteni, sarac, Sf. Nicolae Velimirovici, Simbolul Credintei, suflet, talcuire, Tineri 5 comentarii
Precum o mamă care se apleacă şi se înclină asupra copilului care plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului între oamenii din această lume temporală şi văzută, coborârea din existenţa Sa miraculoasă în istorie. Noi, oamenii, şi mântuirea noastră am fost cauza coborârii Sale şi a modului cum s-a făcut aceasta: născut din Fecioara Maria şi din Sfântul Duh. Cine spune aceasta? Dacă noi, oamenii, am afirma aceasta, ar mai rămâne loc şi de îndoială. Dar El Insuşi a spus-o, Unul, lucru de care nu se poate îndoi nici unul dintre cei ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine.
El Insuşi, Unul, Adevăratul, a spus despre Sine că a venit „ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Adică, ca să servească oamenilor şi să Se dea pe Sine ca răscumpărare pentru oameni. Acesta este scopul coborârii Sale. Şi nu un om a arătat modul în care El a coborât (nimeni nu l-ar fi crezut), ci un arhanghel al lui Dumnezeu. Gavriil, arhanghelul lui Dumnezeu, a descoperit aceasta Fecioarei Maria din Nazaret: „Vei lua în pântec şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui lisus„. Citește în continuare »
Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt
Postat: 19 octombrie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: biserica, cateheze, credinta, crestin, criza, cruce, educatie, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, sarac, suflet, Tineri 5 comentarii
Pregatirea aperceptiva:
In cuvintele noastre din trecut am vorbit despre pacat si am vazut ca Biserica le imparte in: usoare si grele, iar pe cele grele in: capitale, impotriva Sf. Duh si strigatoare la cer. In incheiere la pacatele capitale am raspuns la intrebarea de ce uraste Dumnezeu si Biserica, pacatul? Pentru ca el ne strica si ne ucide pe noi.
Anuntarea:
Astazi cand vom vorbi despre „Pacatele impotriva Sf. Duh” vom vedea cum duce pacatul la distrugerea noastra.
Tratarea:
Intrucat toata lucrarea de sfintire si mantuire se implineste de Duhul cel trimis de la Tatal de Mantuitorul, atunci acelea vor fi pacatele impotriva Sf.Duh, care se impotrivesc lucrarii Lui, mai ales impotriva credintei, nadejdii, dragostei.
Cel dintai pacat impotriva Sf. Duh este nepocainta pana la moarte cu indreptatirea indrazneata ca Dumnezeu este iubire si trebuie sa ierte. Credinta slabeste, faptele bune lipsesc si sfarsitul te gaseste in pacat si asa te fixeaza in aceasta stare – despartit de Dumnezeu.
Unui comerciant, care se plânge că „Dumnezeu nu îl ascultă”
Postat: 6 octombrie 2009 Înscris în: Asigurări, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, credinta, crestin, criza, cruce, dragoste, educatie, Iisus, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, prieteni, rugaciune, sarac, Sf. Nicolae Velimirovici, suflet, Tineri 5 comentarii
Citind cuvântul de mai jos al Sf. Nicolae Velimirovici către un credincios, mă gândeam: oare câţi suntem asemenea aceluia, rugându-ne numai la nevoie, la necaz, dar imediat cum trece nevoia Îl înlăturăm uşor pe Dumnezeu de pe locul ce I se cuvine? Dacă la necaz ne rugăm, ne punem nădejdea in Domnul, cum putem după aceea să-L dăm la o parte, ca şi când n-am mai avea nevoie de „serviciile” Sale? Problema noastră, astăzi, nu este doar aceea că ne rugăm Domnului doar la necaz, dar am început să nu ne mai rugăm nici atunci! Din ce cauză? Ne-a înşelat vreodata Domnul? NU. Doar că începem a-L relativiza, a-L transforma din ce în ce mai mult, coborându-L până la nivelul unei instituţii lumeşti, pe care vrem nu vrem, e acolo şi ne aşteaptă. Îl privim noi, pe Domnul, ca pe un simplu prestator de servicii, procedând astfel? Din păcate, da. Şi cred că cele de mai jos se potrivesc multora, majorităţii chiar.
„Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Citește în continuare »
Care este adevărata Biserică a lui Iisus Hristos?
Postat: 7 septembrie 2009 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: Biserica catolica, catolici, credinta, cruce, ecumenism, educatie, moarte, ortodocsi, ortodox, pacat, sfant, suflet 13 comentarii
Uneori, apar unele discuţii, chiar între prieteni apropiaţi, despre diferenţele dintre ortodocşi şi catolici, despre respectarea sau nerespectarea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a unora sau a altora… Dorind să împace, într-un fel, ambele Biserici ca fiind valide, unii se întreabă de ce ortodocşii cred că numai Biserica Ortodoxă este Biserica Lui Hristos, lezând, intr-un fel (ortodocşii), acelaşi drept al Bisericii Catolice? Aceia văd în asta o răutate, o mândrie prea mare a ortodocşilor, o invidie a ortodocşilor pe catolici şi vin în sprijinul Bis. Catolice exact cu textul de la Matei, capitolul 16 (vezi mai jos), cel în care Hristos îi spune Lui Petru: „Si Eu îti zic tie, cã tu esti Petru si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”. Din afirmatia aceasta a Lui Hristos, mulţi sunt tentaţi să creadă chiar că de fapt, Biserica Catolică e mai presus de Cea Ortodoxă! Pentru a putea explica aceste diferenţe mai pe scurt (în afară de celelalte „diferenţe”: filioque, purgatoriul, azimile, imaculata conceptie etc.), este nevoie de o anumită pregătire, situaţia aceasta fiind un fel de provocare teologicã, fiindcã se pune o întrebare fundamentalã: unde este adevãrul?
Cateheza păcatului, partea II: Despre păcatele strigătoare la cer
Postat: 4 septembrie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte | Tags: biserica, credinta, crestin, criza, cruce, educatie, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, sarac, suflet, Tineri 4 comentarii
Iubitii mei frati,
Nu-i asa ca ori de cate ori ne aflam aici in Biserica, ne simtim mai departe de pacat? Si aceasta pentru ca suntem mai aproape de Dumnezeu; suntem doar in Casa Lui si aici toti, toti care ne-am strans laolalta in Casa Domnului, nu avem nici un gand strain, ci cu o gura si o inima slavim numele Lui. Spun aceasta pentru ca precum stiti, de catva timp noi vorbim despre pacat, pacatul – marele dusman al vietii noastre. Si v-aduceti aminte, cum in ultimele noastre convorbiri duhovnicesti noi am staruit pe larg asupra pacatului. Spuneam ca pacatul e calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera a voii lui Dumnezeu, fie prin gand, cuvant sau fapta.
Am aratat ca pacatul e de doua feluri : stramosesc de la Adam si Eva – nasterea noastra dupa fire – si personal. Pacatul personal se poate savarsi de fiecare din noi in parte. Pacatul personal este de doua feluri: usor si greu.
Pacatele usoare sunt acele pacate care nu atrag dupa ele pierderea Harului Divin. Pacatele grele insa sunt acelea care tind catre pierderea Harului Divin si sunt impartite in trei grupe mari: capitale, impotriva Duhului Sfant si strigatoare la cer. Astazi vom vorbi despre pacatele strigatoare la cer.
Cateheza păcatului, partea I: Despre păcatele capitale
Postat: 31 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte | Tags: biserica, credinta, crestin, criza, educatie, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, suflet, Tineri 2 comentarii
Pacatul este de doua feluri : stramosesc si personal. Pacatele personale sunt pacate usoare si pacate grele. Pacatele grele sunt acelea prin care omul cu multa rautate a voiei sale face lucruri oprite lamurit de poruncile lui Dumnezeu. Ele racesc in om dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Pacatele grele sau pacatele de moarte de bunavoie sunt de trei feluri:
1) Pacatele capitale sau pacatele de moarte;
2) Pacatele impotriva Duhului Sfant;
3) Pacatele strigatoare la cer.
Pacatele capitale sunt in numar de sapte : mandria, iubirea de arginti, desfranarea, pizma, lacomia, mania, lenea.
Omul e facut de Cel Atotputernic pentru preamarirea lui Dumnezeu in tot timpul vietii lui pamantesti, prin faptele lui cele bune. Totusi, cand traieste, omul pacatuieste. Cade in mandrie, lacomie, iubire de bani, isi intineaza trupul in desfranare, uraste pe aproapele si pe Dumnezeu.
Spovedania unui păcătos (un altfel de îndreptar de spovedanie)
Postat: 27 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: necaz, ortodox, pacat, prieteni, spovedanie, suflet, Tineri 9 comentarii
1. Mantuirea noastra incepe prin renuntarea la lumea aceasta pacatoasa si desfranata sau prin dispretuirea a tot ceea ce iubesc si lauda oamenii lumesti; prin indiferenta fata de bunurile pamantesti, care nu au nici un pret, spre deosebire de cele vesnice, din ceruri.
Dar eu sunt total dedat acestei lumi, caci iubesc banii, confortul, lauda, slava, imbracamintea frumoasa, distractiile si dansurile, desi stiu ca dupa acestea, ca dupa focul de paie, nu mai ramane nimic, in afara de scrum si cenusa. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului; slabeste si raceste in mine dragostea pentru lumea aceasta si, fie daca vreau sau nu, du-ma pe calea mantuirii.
Exemplu de familie creştină: Pătimirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia şi a celor împreună cu dînşii (26 august)
Postat: 26 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Tineri | Tags: biserica, casatorie, copii, crestin, criza, cruce, educatie, Iisus, iubire, moarte, mucenici, necaz, ortodox, pacat, pilda familiei crestine, prieteni, rugaciune, sfant, Sfintii Adrian si Natalia, suflet, Tineri Scrie un comentariu |
 |
Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgînul împărat Maximian, omorînd pretutindeni mulţi creştini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, şi a intrat mai întîi în capiştea idolească, de s-a închinat necuraţilor zei. Apoi, căzînd cu faţa în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu toţi cetăţenii. După aceea a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos, să-i caute şi să-i aducă la chinuire. Îngrozirea lui era înfricoşată asupra acelora ce ar ascunde un creştin; iar acelora ce ar şti undeva un creştin ascuns şi ar spune sau îl va prinde singur şi-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri şi cinste.
Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temîndu-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptînd plata. Pentru aceea, oarecare din păgîni, apropiindu-se de mai marii oştilor, au zis: „Iată, creştinii s-au ascuns în peşteră. Eu i-am auzit acolo în noaptea aceasta, cîntînd şi rugîndu-se Dumnezeului lor„. Atunci îndată s-au trimis ostaşi, care, alergînd degrabă şi ajungînd la acea peşteră, au prins pe toţi creştinii cîţi au fost în ea, adică 23 de bărbaţi, şi, legîndu-i cu lanţuri de fier, i-au adus în cetate ca să-i pună înaintea împăratului.
Despre desfrâul Europei
Postat: 26 august 2009 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, copii, credinta, credite, crestin, criza, cruce, educatie, Iisus, iubire, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, sarac, Sf. Nicolae Velimirovici, sfant, suflet, Tineri 5 comentarii
Vlădica Nicolae (Sf. Nicolae Velimirovici), cel “întocmai cu apostolii”, este numit Noul Ioan Gură de Aur al Bisericii Sârbe (chiar de catre Sf. Iustin Popovici). Critica pe care Sf. Nicolae a făcut-o Europei este valoroasă nu numai prin faptul că este făcută după principii creştine; este valoroasă mai ales pentru că izvorăşte dintr-o minte creştină, dintr-un suflet care a mers pe calea sfinţeniei. Citind cuvintele Preasfinţitului episcop Nicolae, ne putem da seama cât de superficial este modul în care judecăm Europa contemporană. Trăind cu câteva decenii înaintea noastră, într-o Europă mult mai curată decât cea de astăzi, el a observat rănile care sunt trecute cu vederea de către analiştii convenţionali.
Despre păcatul împotriva Duhului Sfânt
Postat: 20 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, copii, crestin, criza, cruce, cuvant, educatie, Iisus, iubire, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, pacatul impotriva Duhului Sfant, parinti, post, Pr. Galeriu, prieteni, sfant, suflet, Tineri 4 comentarii
Mantuitorul nostru Iisus Hristos rosteste aceasta sentinta grava: „Orice pacat, orice hulire se va ierta oamenilor, dar hulirea impotriva Duhului Sfant nu se va ierta. Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie” (Matei: 12, 31-32).
Constiinta noastra se vede confruntata, prin acest cuvant divin, cu o intrebare tulburatoare: in ce consta acest pacat impotriva Duhului, impotriva Duhului Sfant, care nu va fi iertat nici in veacul de acum si nici in cel viitor?
In fata unei asemenea marturii divine, noi credem ca trebuie sa ne intrebam, mai intai, ce inseamna iertarea in intelesul ei cel mai adanc. Cu certitudine, in intelesul evanghelic al cuvintelor Mantuitorului, iertarea nu este un simplu act juridic sau gratial, o decizie in virtutea careia vinovatia mea nu-mi mai este imputata, dar ma lasa in aceeasi stare decazuta de mai inainte.
In sensul divin, iertarea inseamna vindecare. Cand patru barbati il aduc pe un paralitic la Iisus Hristos, Domnul ii zice: „fiule, iertate iti sunt pacatel tale”. Atunci, precum ne incredinteaza Sfanta Evanghelie, unii carturari de fata cugetau in inimile lor: „Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu. Si indata cunoscand Iisus cu Duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis: de ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: iertate iti sunt pacatele sau a zice: scoala-te, ia-ti patul tau si umbla! Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului; zic tie: scoala, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si slabanogul – s-a sculat indata” (Marcu: 2, 3-12). – Rezulta de aici limpede ca iertarea in duhul adanc si deplin al Evangheliei inseamna vindecare.
DESPRE PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA (Pr. Cleopa)
Postat: 14 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: Adormirea Maicii Domnului, biserica, copii, credinta, crestin, cuvant, educatie, Iisus, Maica Domnului, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, sfant, suflet, Tineri 2 comentariiDin “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003
Capitolul 6
DESPRE
PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA
(Sectarii nu admit nici preacinstirea Maicii Domnului)
Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu?
Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult ca pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28–29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40–43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic… (Luca 1, 48–49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu.
Cuvânt către cei ce în fiecare zi păcătuiesc şi în fiecare zi se pocăiesc (Sf. Efrem Sirul)
Postat: 11 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, copii, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, placere, pocainta, post, prieteni, rugaciune, Sf. Efrem Sirul, sfant, suflet, Tineri 6 comentarii
Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea, pentru cele trecute păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale.
Citește în continuare »
Chipul Lui Dumnezeu în om (Sf. Ignatie Briancianinov). Al Cui chip să purtăm? (7)
Postat: 7 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, chip, copii, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, dar, dragoste, educatie, Iisus, iubire, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, sarac, Sf. Ignatie Briancianinov, sfant, suflet, Tineri 4 comentarii
Omule! Pricepe vrednicia ta. Priveste poienile si tarinile, râurile întinse, marile nesfârsite, muntii înalti, pomii cei preafrumosi, toate fiarele si dobitoacele pamântului, toate fiarele si pestii care umbla în întinderile apelor, priveste stelele, luna, soarele, cerul: toate acestea sunt pentru tine totul a fost menit sa îti slujeasca. Afara de lumea pe care o vedem, mai este si lumea cea nevazuta cu ochii trupesti, neasemuit mai minunata ca cea vazuta. Si lumea nevazuta este pentru om.
Cum a cinstit Domnul chipul Sau! Ce rost înalt i-a menit! Lumea vazuta e doar pridvorul pregatitor al unui locas neasemuit mai maret si mai larg. Aici, ca într-un pridvor, chipul lui Dumnezeu este dator a se împodobi cu ultimele trasaturi si culori, pentru a capata cea mai desavârsita asemanare cu Originalul sau Cel Atotsfânt si Atotdesavârsit, ca întru frumusetea si minunatia acestei asemanari sa intre în acea camara unde Originalul petrece în chip de nepatruns, marginindu-si, parca, nemarginirea Sa spre a Se arata iubitelor Sale fapturi întelegatoare.
Chipul Treimii-Dumnezeu este treimea-om. Cele trei fete în treimea-om sunt cele trei puteri ale duhului sau, prin care se arata fiintarea duhului. Gândurile noastre si simtirile cele duhovnicesti arata fiintarea mintii, care, vadindu-se cu limpezime, ramâne totodata cu totul nevazuta si neurmata.În Sfânta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti este numit „duh” fie sufletul îndeobste, fie o putere aparte a sufletului. Parintii numesc aceasta putere a sufletului putere cuvântatoare. Ei o împart în trei parti: minte, gând sau cuvânt, si duh. Ei numesc „minte” însusi izvorul, însusi temeiul atât al gândurilor cât si al simtirilor duhovnicesti. Citește în continuare »
„Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc”
Postat: 6 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, copii, credinta, crestin, cruce, cuvant, educatie, Iisus, iubire, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, rugaciune, sfant, suflet, Tineri Un comentariu
În Postul Paştelui, un creştin a început să ajuneze în fiecare zi, până la apusul soarelui. Toţi colegii de serviciu îl lăudau pentru nevoinţa sa. Dar, într-o zi, au chemat un preot să le facă sfeştanie la birouri. Când i-au spus preotului despre nevoinţa colegului lor, acesta a întrebat:
– Dar ai binecuvântare de la duhovnic pentru un post atât de aspru?
– Nu, dar mă descurc, nu îmi e greu.
– Chiar dacă nu îţi e greu, tot e bine să ceri binecuvântare de la părintele tău.
Când a ajuns la duhovnic, acesta l-a mustrat, spunându-i:
Faptele bune se fac în ascuns
Postat: 6 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, familie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, copii, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, educatie, Iisus, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, rugaciune, sarac, sfant, suflet, Tineri Un comentariu
O fată credincioasă a plecat cu colegii şi cu diriginta ei într-o vacanţă la munte.
În fiecare seară, în faţa taberei se organiza o discotecă. Aproape toţi elevii dansau, dar fata îşi lua cartea de rugăciuni şi se ducea să îşi facă canonul în camera bucătăresei şefe. Bucătăreasa, rudă cu mama fetei, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Aşa că s-a bucurat că fata vroia să se roage în camera ei.
Un băiat, care o plăcea pe fată, tot căuta să o găsească în discotecă, să o invite la dans, dar nu o găsea. Întâlnind-o la cantină, a întrebat-o:
Rugăciunea Sfintei Iustina împotriva desfrânării
Postat: 4 august 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, copii, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, prieteni, rugaciune, sarac, Sf. Mucenita Iustina, Sf. Sfintit Mucenic Ciprian, sfant, suflet, Tineri 10 comentarii
Sfânta Muceniţă Iustina (2 oct.) este un exemplu de pământ bun pe care au căzut seminţele Cuvântului Lui Hristos. Căci, deşi născută din părinţi păgâni (tatăl său era chiar slujitor idolesc), ajunsă la vârsta maturităţii a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe lângă fereastra casei sale, care se numea Prailie, aceste cuvinte fiindu-i suficiente pentru a începe într-însa dezrădăcinarea spinilor necredinţei. Diaconul Prailie grăia despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos „că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci”.
Iustina voia ca mai mult şi mai desăvârşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe batrânul ei tată l-a adus la credinţă.
Postul potoleşte trupul, înfrânează poftele, înalţă sufletul
Postat: 31 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Pofte, Tineri | Tags: Adormirea Maicii Domnului, biserica, boala, copii, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, educatie, Iisus, mila, moarte, nasterea domnului, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, sarac, sarbatori, suflet, Tineri 12 comentarii
Astăzi a început postul Sfintei Marii, postul dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Postul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.
Cum se ţine Postul Adormirii Maicii Domnului?
Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.
SOŢIA – SLAVA BĂRBATULUI
Postat: 30 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: avraam, boala, casatorie, copii, credinta, crestin, cruce, cuvant, dragoste, educatie, iubire, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, rebecca, sarac, Sf. Ioan Gura de Aur, sfant, suflet, Tineri, virtute Scrie un comentariu
Textul de mai jos face parte din omilia „Laudă lui Maxim şi despre ce fel de soţie trebuie să ne luăm„, din Catehezele Maritale, ale Sf. Ioan Gură de Aur. E un text de mare folos atât băieţilor, bărbaţilor care-şi caută mireasă, cât şi viitoarelor mirese, dar tot atât de folositor este şi soţilor, sau părinţilor.
Tu însă, când vrei să-ţi iei nevastă, alergi cu multă grăbire la legile cele din afară şi stând asupra lor, le cercetezi în toată amănunţimea: cum să fie femeia, să nu aibă copii, dacă are copii, dacă are doi sau trei, şi ce fel de tată are, dacă ea se poate folosi de bunurile proprii, dacă mai are şi alţi fraţi la moştenire, ce parte îi revine [viitorului] soţ, şi când soţul va deveni stăpân peste toate ale ei ca să nu lase pe nimeni să ia nici o fărâmă din averea ei, şi în ce condiţii este lipsit acesta de toată averea. Şi multe altele de acest fel cercetând cu sârguinţă în legătură cu soţia, pe toate le cuprinzi şi le scrutezi ca nu cumva, în vreun fel, ceva din lucrurile cuvenite femeii să ajungă la altcineva. Şi cu toate că – ceea ce am şi spus – dacă se întâmplă ceva la care nu te-ai gândit, se va face pagubă în bunuri, însă nu laşi nimic dintre acestea trecut cu vederea. Aşadar, cum nu este lucru aiurit ca pentru nişte bunuri ce se vor i pierde să arătăm atâta sârguinţă, iar pentru primejdia ce ni se face sufletului şi pentru pedepsirile de acolo să nu mişcăm un deget, când ar trebui ca mai întâi de toate celelalte pe acestea să le căutăm şi pentru acestea să ne preocupăm şi să ne tocmim cu de-amănuntul.
De aceea, vă rog şi vă sfătuiesc pe cei ce urmaţi să vă însuraţi, să ieşiţi în întâmpinarea lui Pavel şi să citiţi legiuirile despre nuntă aşezate de el, şi să vă instruiţi mai întâi ce porunceşte să facem, să [cercetaţi] acea femeie dacă este rea şi vicleană ori robită de beţie, batjocoritoare, fără pic de minte, ori are alt scăzământ de acest fel, şi abia după aceea să vorbiţi despre nuntă. Dacă vezi că [Pavel] îţi dă [deplină] putere [să cercetezi], găsind una din aceste patimi la aceea, desparte-te de ea şi ai cutezanţa de a-ţi lua alta, ca să fii departe de orice primejduire. [Dar să-ţi lepezi femeia după nuntă] nu îngăduie, ci porunceşte ca pe cea care are toate celelalte neputinţe în afară de desfrâu, s-o iubeşti şi s-o ţii la tine, şi astfel te asigură că [trebuie] să porţi toată răutatea femeii. Citește în continuare »
Un exemplu de căsătorie în Sfânta Scriptură
Postat: 28 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: avraam, biserica, casatorie, copii, credinta, crestin, cruce, dragoste, educatie, isaac, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, prieteni, rebecca, sarac, suflet, Tineri 2 comentarii
O căsătorie în Biblie. Ea este de citit şi de meditat de către toţi părinţii creştini această Biblie, unde căsătoria fiului din făgăduinţă, Isaac, este plăcut istorisită. Ce învăţământ se concentrează aici! Ce lumină iese din ea! Cum un tată şi o mamă trebuie să înveţe din ea, cum trebuie să trateze o afacere atât de gravă, şi să rupă cu uşurătatea, rătăcirile, iluziile lumii. Concluzia căsătoriei lui Isaac va rămâne model din toate pentru părinţii înţelepţi şi credincioşi şi vor scoate concluzia sub ochiul lui Dumnezeu, pentru fericirea copiilor lor.
Primele preocupări părinteşti – Patriarhul Avraam a vegheat şi el se gândeşte la statornicia lui Isaac. Adesea părinţii uşuratici şi superficiali ascultă primele deschideri venite nu ştiu de unde şi vor angaja primele convorbiri cu înaintemergătorii ca garanţie. Cel mai adesea singurul lor ghid va fi ambiţia sau avariţia, înşelaţi cum sunt ei de soartă sau de nume. Oh! nu este aşa Avraam. Cum alegerea unei soţii este de o importanţă capitală, Eliezer este credinciosul lui intendent, omul de încredere, înţelept, experimentat pe care-l însărcinează să facă acele căutări.
Ce mâncăm în post?
Postat: 28 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Economie & Business, familie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: alimentatie, biserica, boala, copii, credinta, crestin, criza, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, sarac, sfant, suflet, Tineri 28 comentarii
La începutul fiecărui post multe dintre magazine pun la vedere standuri întregi cu „produse de post”. V-aţi întrebat vreodată ce conţin produsele respective? Pentru a avea o alimentaţie sănătoasă în post, facem apel la câteva sfaturi ale Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti:
Postul are o foarte mare eficienţă pentru organismul omului, demonstrată ştiinţific. Perioadele de post au fost aşezate cu foarte mare înţelepciune, în fiecare sezon trupul având nevoie de o perioadă de detoxifiere şi adaptare la perioada următoare. Eficienţa este valabilă însă numai dacă ţinem cont de anumite reguli în perioada postului, şi anume:
Sistemul de creditare (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.5)
Postat: 21 iulie 2009 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Economie & Business, familie, Pofte, Tineri | Tags: Asigurări, biserica, boala, copii, credinta, credite, crestin, criza, cruce, educatie, Iisus, iubire, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, sarac, sfant, suflet, Tineri 8 comentarii
Cărţi de credit, linii de credit etc. – tot acest sistem pare a fi o mână întinsă celor mulţi şi nevoiaşi care fără acest sistem nu ar putea să-şi asigure un cămin pentru familie. Totuşi efectul nu prea pare a fi aşa de roz. Bunicii au reuşit plecând de la zero ca până la vârsta de 30 de ani să-şi facă casă şi să-şi încropească o gospodărie suficientă fără nici un sistem bancar de creditare, într-o ţară nevoiaşă. Eu, la 30 de ani încă mai locuiam în apartamentul părinţilor. Acum, trăind într-o ţară “civilizata” (n.n. Canada), cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumpărat o casă, dar care de fapt nu-i a mea până nu o plătesc integral (adică în 25 de ani dacă totul merge bine), ci a băncii care m-a creditat. Şi în situaţia asta sunt cei mai mulţi care au salarii bune în ţările civilizate. Adică se înhamă la un credit pe viaţă pentru a avea o casă. Dar de ce nu ar putea să-şi construiască singuri casă fără a apela la credite? Pentru că tocmai acest sistem de creditare a dus la creşterea artificială a preţului caselor. Astfel dacă acum 60 de ani până pe la 30 de ani omul putea să-şi facă casă şi era a lui, acum până pe la 30 de ani omul poate avea o casă dar nu-i a lui, ci trebuie să muncească o viaţă pentru a o câştiga. Citește în continuare »
A existat Hristos?
Postat: 21 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, copii, credinta, crestin, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Hristos, Iisus, moarte, ortodox, pacat, parinti, prieteni, sfant, Sfanta Scriptura, suflet, Tineri 3 comentarii
Să nu vă aşteptaţi cumva la o predică! Deşi pot fi citite şi în cărţi sau reviste, locul lor este în biserică şi mulţi sunt cei care o pot face mai bine ca mine.
Nu aşteptaţi nici cuvinte frumoase, alese de autor cu scopul de a trezi şoapte de admiraţie de genul: „Ce bine le mai zice!” şi din care fiecare să rămână cu ceea ce ştia dinainte. Intenţia mea este alta: aceea de a arăta că această credinţă pe care o păstram noi, creştinii, se bazează pe adevăr şi pe realitate, iar nu pe mit şi ficţiune.
Ţineţi minte anii trecuţi? Până în 1989 eram sufocaţi în scoli, la locul de muncă, în şedinţe, prin mass-media, cu aprecieri tendenţioase la adresa creştinismului: „Dumnezeu nu există, Hristos – ce sa mai vorbim de el -, nu a fost persoană istorică;, iar religia şi credinţa sunt simple basme, bune doar pentru cei neştiutori. Noi, acum – ni se spunea – suntem altfel decât înaintaşii, suntem culţi şi folosim din plin rezultatele cercetărilor ştiinţifice, care nu au găsit vreo urmă de-a lui Dumnezeu, aşa ca El nu există”.
Aduceau apoi argumentul suprem: „L-am căutat şi în cer, cu rachetele, şi nici acolo nu l-am găsit!”. Bieţii de ei nu înţelegeau un adevăr atât de elementar: spre a putea analiza ceva sau pe cineva, se impune folosirea de mijloace compatibile. Astfel, nu poţi măsura volumul folosind unităţi de lungime, tot aşa cum nu poţi măsura nivelul radiaţiilor utilizând balanţa sau viteza, folosind altimetrul. Dumnezeu este cognoscibil, dar, spre a-L putea detecta, trebuie folosită inima… Aşa cum noi, oamenii, ne deşertăm inimile în palmele celor pe care îi iubim, tot aşa şi Dumnezeu Se dăruieşte celor care Îl iubesc; El nu Se ascunde de ceilalţi, ci ei nu au ochi sa-L vadă.
Al Cui chip să purtăm? (6) Sf. Cuvioasă şi Mironosiţă Veronica – Pildă de negrăită milă
Postat: 11 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, Chipul Lui Hristos, copii, credinta, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, mila, moarte, necaz, ortodox, pacat, post, prieteni, rugaciune, sarac, Sf. Cuvioasa si Mironosita Veronica, sfant, suflet, Tineri 4 comentarii
Câte exemple putem lua de la sfinţi! O femeie sfântă ne apare ca pildă tuturor, de a intelege cum putem noi, oameni simpli si neputinciosi, nu numai sa nu participam sau sa fim complici la uciderea prin batjocura si hula a lui Hristos, dar sa si aducem o mangaiere, sa Il vedem si sa Il cercetam pe Cel ce se regaseste in toti fratii nostri mai mici.
Viata Sfintei Cuvioase si Mironosite Veronica sa ne arata ca ea este femeia despre care ne relateaza Evanghelia, care avand de 12 ani scurgere de sange, a fost tamaduita doar atingandu-se de poala hainei Mantuitorului. La putina vreme, Cuvioasa avea sa aiba ocazia sa-I “intoarca” acest dar minunat si, mai degraba, siesi sa-si sporeasca Darul – si apoi sa-l imparta mai departe omenirii, prin ceea ce numim prima Icoana nefacuta de mana – printr-un gest care avea sa implice, si el, legatura tamaduitoare cu aceeasi substanta a vietii, sangele, de aceasta data al Dumnezeului-Om.
„Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatorilor din lumea întreagă
Postat: 10 iulie 2009 Înscris în: Asigurări, Economie & Business, familie, Pofte, Tineri | Tags: biometric, biserica, boala, buletin electronic, cip, copii, credinta, credite, crestin, criza, cruce, cuvant, dragoste, educatie, Iisus, iubire, moarte, necaz, new world order, ortodox, pacat, parinti, pasaport electronic, post, prieteni, sarac, sfant, suflet, Tineri 9 comentarii
Aceasta este o afirmaţie a Prinţului Charles în faţa unor importanţi actori din industrie, într-un discurs în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul planetei. Conform calculelor sale, mai avem doar 96 de luni ca să salvăm lumea.
Capitalismul şi consumerismul au adus lumea la marginea colapsului economic şi climatic, preţul plătit pentru capitalism şi consumerim fiind, pur şi simplu, mult prea mare, în condiţiile în care s-a ajuns la ora actuală la o dublă criză: una economică şi una a mediului. Moştenitorul Coroanei Britanice a ţinut să precizeze că natura este cea mai mare bancă din lume şi, dacă nu se încearcă salvarea ei, odată ce va intra în „faliment”, nimeni nu va mai putea să o salveze.
Concepţia creştină despre muncă
Postat: 10 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, Economie & Business, familie, Tineri | Tags: biserica, copii, credinta, credite, crestin, criza, cruce, educatie, Iisus, munca, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, sarac, suflet, Tineri Scrie un comentariu
“Principala caracteristica a omului este munca. Capacitatea de a munci i-a fost data omului prin creatie, iar valorificarea ei incepe odata cu asezarea lui in rai, inainte de caderea in pacat: „Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a pus in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca” (Fac. 2, 15). Inainte de cadere, pentru om, munca nu era o povara, ci dimpotriva, era bucuria si placerea lui. Abia dupa cadere puterile lui au slabit, iar painea si-o va castiga din acest moment cu osteneala si durere.
Inca de la aparitia sa, crestinismul a adus in lume o conceptie noua despre munca. Munca este o activitate ce apartine exclusiv omului, fiind un proces constient de realizare a unui scop dinainte stabilit. Ea este legea existentei noastre, principiul care face sa progreseze oamenii si natiunile. Invatatura crestina nu limiteaza munca numai la scopurile sale pamantesti, caci, asa cum se spune, omul nu traieste ca sa manance, ci mananca pentru ca sa traiasca. Crestinismul acorda muncii o valoare religios-morala.
Cuvântul Sfântului Ignatie Briancianinov – despre citirea Sfinţilor Părinţi
Postat: 8 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, credinta, crestin, cruce, cuvant, educatie, Iisus, moarte, necaz, ortodox, pacat, parinti, prieteni, sarac, Sf. Ignatie Briancianinov, sfant, Sfanta Scriptura, Sfintii Parinti, suflet Un comentariu |
Tovărăşiile şi societatea au o mare înrîurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gînduri şi simţiri înalte, a unui călător multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. E limpede: tovărăşia şi apropierea Sfinţilor aduc sfinţenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi (Psalmi 17, 28, 29).
Fă cunoştinţă cu Sfinţii încă de pe acum din vremea vieţii pămînteşti, pe care Scriptura nici măcar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Cînd vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Luca 16, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strînsă decît legătura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (1 Corinteni 1, 10).
Însuşeşte-ţi gîndirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mîntuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mîntui.
Cerul i-a primit pe Sfinţii Părinţii în fericitele sale sînuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că gîndurile, simţirile şi faptele Sfinţilor Părinţi îi sînt plăcute. Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gîndurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sînt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.
Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială Duhul Sfînt.
Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie.
Echilibrul ecologic – o perspectivă ortodoxă
Postat: 7 iulie 2009 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Economie & Business, Pofte, Tineri | Tags: biserica, boala, copii, credinta, crestin, criza, cuvant, ecologie, educatie, Iisus, moarte, ortodox, pacat, perspectiva ortodoxa asupra lumii, sarac, suflet, Tineri Un comentariu
Felul în care găsesc hrana necesară, asigurându-şi supravieţuirea pe pământ nenumăratele specii ale organismelor vegetale şi animale, este o adevărată minune. Mintea preaînţeleaptă a Creatorului a conceput un plan care ne uimeşte prin înţelepciunea sa.
Acest lucru este şi mai uşor de înţeles, dacă ne gândim că fiecare specie are nevoie de o hrană anume. De anumite substanţe are nevoie iarba, de altele mărul, albina, păianjenul, porumbelul, capra, elefantul sau balena. Şi toate speciile trebuie să-şi asigure cele necesare traiului, fără a avea nici un motiv să fie nemulţumite.
Să începem cu plantele. Cum îşi găsesc ele hrana? Ce bucătărie le pregăteşte prânzul?
Sf. Siluan Athonitul – „Convorbiri cu nişte copii”
Postat: 7 iulie 2009 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: biserica, boala, copii, credinta, crestin, cruce, cuvant, dragoste, educatie, necaz, ortodox, pacat, parinti, post, prieteni, rugaciune, sarac, sfant, suflet, Tineri 4 comentarii
Nişte copii drăguţi alergau prin luncă, culegeau flori, cântau şi se bucurau, pentru că în ei sălăşluia harul lui Dumnezeu. Dar iată că au văzut un monah şi i-au spus:
– Priveşte! Domnul a împodobit cerul cu stele şi pământul cu râuri şi grădini; vulturi zboară în înălţimi deasupra norilor şi se desfată cu frumuseţea naturii, păsările cântă vesele în dumbrăvi şi în poieni, dar tu, monahule, şezi în chilie şi nu vezi toată frumuseţea lui Dumnezeu. Şezi şi plângi. De ce plângi în mica ta chilie când soarele străluceşte şi luminează toată lumea în frumuseţe şi pretutindeni e bucurie pe pământ?
Aşa au întrebat nişte copii pe un monah, iar el le-a răspuns:
N-am cuvinte... 
Ultimele comentarii