Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva – cu trimitere la acceptarea documentelor cu biocip-uri

Sf. Apostol Pavel, apostolul neamurilor

Sf. Apostol Pavel, apostolul neamurilor

Este adevărat că rugăciunea şi lupta cu păcatul personal este lucrarea fundamentală a creştinului, dar să ne aducem aminte că şi nouă se potrivesc aceste cuvinte: ”În lupta voastră cu păcatul, nu v-aţi împotrivit încă până la sânge.” (Evr.12,4) Si iarăşi să ne aducem aminte că în Sfânta Scriptură în acelaşi loc unde zice ”Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.” (I Tes.5,16-18), continuă aşa ”Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” (I Tes.5,20-22)

Citește în continuare »


De dragoste (1) – Wish you were here

Mai avem astăzi timp de dragoste? Mai avem timp de romantism? Când te îndrăgosteşti, în adolescenţă, tinzi să fii romantic, atunci îţi descoperi latura aceasta, a meditaţiei la dragoste – ce este dragostea, de unde vine şi poate încotro merge? Câţi dintre noi ne-am dorit să iubim şi să fim iubiţi? Cred că fiecare om „din lume” îşi doreşte asta, sau şi-a dorit-o, mai ales în adolescenţă. Spun „mai ales” pentru că atunci este omul cât de cât mai pur, faţă de ce va urma, cel puţin în năzuinţe, în aspiraţii. Dragostea apare ca ceva nou, extraordinar, nevoia de celălalt ne loveşte brusc, ne muşcă „leoaica de faţă” şi nu mai contează nimic, nu contează decât prezenţa celuilalt, pe care-l vedem peste tot „dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnişoară”.

Citește în continuare »


Eminescu şi cipurile biometrice

eminescu-mustata1

Şi dacă

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeuna.

1883, 13/15 noiembrie

Citește în continuare »


Cum să (nu) îţi distrugi, eficient, copilul

Dacă nu vă interesează ce va ieşi din copiii voştri când vor creşte, dacă nu daţi importanţă faptului că mai încolo vă pot cere socoteală pentru nepăsarea sau indiferenţa voastră, faceţi întocmai, precum scrie mai jos. Şi veţi avea o viaţă plină de durere şi tristeţe.

Iar dacă doriţi tot binele copiilor voştri şi familiei voastre, dacă doriţi binecuvântarea Domnului peste voi, luaţi aminte la cele de mai jos şi păziţi-vă să nu faceţi acelea.

• Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate, şi că are numai drepturi.

• Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte „deştept”!

• Nu îi spuneţi niciodată: „Aceasta este o faptă rea!” Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutăţile vieţii sau ceva rău i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea că societatea este
aceea care îl nedreptăţeste.

Citește în continuare »


Generaţia „emo” – copiii nimănui?

Câţi suntem din aceia care nu găsim o rezolvare imediată problemelor cotidiene, fie ele materiale ori spirituale? Majoritatea covârşitoare. 99,(9)%… Însă unii dintre semenii noştri aleg să-şi pună capăt zilelor pentru această aşteptare, pe care ei o consideră prea lungă, zadarnică. Acest fenomen al suicidului devine cu atât mai alarmant, cu cât acesta face tot mai multe victime în rândul adolescenţilor, adepţi ai unui curent răspândit în Occident şi cu tot mai mulţi susţinători la noi, curentul „emo“.

Citește în continuare »


Lumea în care trăim

Ştiaţi că… Shakespeare trăieşte?

Da, trăieşte! Prin opera sa, Shakespeare trăieşte, respiră, e mai viu decât mulţi dintre contemporanii noştri „în viaţă”. Citind versurile de mai jos, m-am convins odată în plus că aceleaşi probleme esenţiale au fost şi pe vremea Mântuitorului, şi cu 1500 de ani mai târziu (pe vremea lui Shakespeare), dar şi acum.

Asfel, putem deduce că societatea (aşa cum s-a „reclădit”, nu cum a fost creată de Dumnezeu) sau lumea (un cuvânt mai de „jos”) deşi a fost clădită pe valori, a fost reconstruită şi bază îi este un sistem de valori care, de fapt, sunt… contravalori. Pentru că tocmai tupeistul ajunge sus, femeia este folosită ca obiect şi ni se serveşte aceeaşi sintagmă cu cea mai veche meserie (da, cum sa nu? şi atunci femeia aia ce mânca? de unde avea pâine??), tocmai nesimţirea este cea care stă jos în autobuz, tocmai pentru cei care au case şi bani se construiesc locuinţe, tocmai noi suntem cei ciudaţi, cei care mergem la biserică şi ne închinăm când trecem pe lângă ele, cei care avem o icoană pe birou, la serviciu, în fine democratia de fapt este demoNOcratie, pentru că, deşi sună cam tragic pentru vremurile astea de comedie, se pare că ne îndreptăm spre înapoi, spre catacombe.

Citește în continuare »


Să nu ne afirmăm ortodoxia călcând în picioare pe alţii

http://cuvseraphimrose.wordpress.com/icoane/

Cuviosul Serafim Rose

Crescând în creştinismul ortodox până când credinţa devenise însăşi substanţa întregii sale fiinţe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcând în picioare” pe alţii. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:

Întrucât te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi câteva sfaturi:

Citește în continuare »


Urcuş spre Moşi Crăciuni

A trecut şi Sărbătoarea Naşterii Domnului, pentru majoritatea dintre noi s-au terminat revederile cu cei dragi, s-a terminat concediul, s-a terminat vacanţa. Dar am rămas cu ce-i mai de preţ: cu binecuvântarea Domnului peste noi şi peste toate, cei care ne-am întâlnit cu El în biserici, de Ziua Sa, aducându-i cel mai de preţ dar: pe noi înşine, dându-i slavă. Ne-am adus aminte şi de cei ce ne-au fost cândva, dragi, sau încă ne mai sunt, dar nu ne mai bucură cu prezenţa lor fizică. Pe unii i-am cunoscut efectiv, din familie, prieteni etc. Iar pe alţii îi ştim din cărţi, din povestiri, din auzite. Şi cu siguranţă, mulţi dintre ei sunt „prieteni ai Lui Dumnezeu”.

Citește în continuare »


Legea eredităţii duhovniceşti (1)

constantin_si_elena

Citat din cartea „Pacatele parintilor si bolile copiilor” – K.V. Zorin

Vom incepe de la o problema care aparent nu este apropiata de tema noastra: problema originii sufletului. In aceasta privinta, in Ortodoxie nu exista o dogma unanim acceptata, ci cateva pareri diferite. In orice caz, Biserica respinde teoriile preexistentei si reincarnarii sufletului. Alt punct de vedere este ipoteza creerii sufletului de catre Dumnezeu in momentul in care se formeaza corpul embrionului; potrivit acesteia sufletul si trupul omului se nasc din parintii lui. Aceasta viziune ofera o buna explicatie pentru ereditatea neamului omenesc, pentru mostenirea caracteristicilor somatice si psihice ale parintilor.

Chiar din sec. XIX s-a incercat, de catre Arhim. Teofan (Avseniev), sa fie puse in acord aceste abordari aparent opuse. El a ajuns la concluzia ca sufletul omenesc ia nastere din sufletele parintilor sub inraurirea a doi factori: puterea creatoare pusa de Ziditor in natura omeneasca si actiunea nemijlocita a Proniei Dumnezeiesti.

Citește în continuare »


De ce mor tinerii?

Un articol pe un blogul unui jurnalist GSP, Justin Gafiuc. Acesta aduce la cunostinta opiniei publice drama unui rugbyst, sportiv de performanta de 25 de ani care moare in Spania. Povestea mortii sale, dupa cum scrie si jurnalistul, este socanta: maladie galopantă, septicemie, identitate falsificată…

Autorul incepe prin a specifica faptul ca in ziarele de asta vara, aceasta ar fi trecut ca o ştire oarecare: un rugbyst de la CSM Baia Mare, Tiberiu Apostol, originar din Paşcani, a murit la 25 de ani într-un spital din Spania în iulie, urmare a unei septicemii.

Citește în continuare »