Cu post îmi bucur nădejdea mea

Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou.

Postul îmi grăbeşte pregătirile pentru venirea Ta, singura aşteptare a zilelor şi a nopţilor mele.

Postul îmi subţiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai uşor cu duhul.

În timp ce Te aştept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viaţa vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simţi bucuria aşteptării mele.

Dar cu adevărat, înfrânarea de la mâncare nu mă va mântui. Chiar dacă ar fi să mă hrănesc doar cu nisipul din lac, Tu n-ai veni la mine dacă postul n-ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.

Am venit să cunosc prin rugăciunea mea faptul că postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat, foarte bun pentru cel ce abia a început să nădăjduiască în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care pur şi simplu îl practică.

De aceea am adus postul în sufletul meu spre a-L curăţi de multele sale necurăţii şi spre a-l pregăti doar pentru Tine ca pe o fecioară.

Citește în continuare »


La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)

Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.

Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.

Citește în continuare »


Orice păcat este un atentat împotriva Lui Dumnezeu (Sf. Nicolae Velimirovici)

Dumnezeu este ultima tinta a tuturor pacatelor.

Cand minti, minti pe Dumnezeu.

Cand furi, furi pe Dumnezeu.

Cand te mandresti, te mandresti inaintea lui Dumnezeu.

Cand urasti, urasti pe Dumnezeu.

Cand faci un juramant, drept sau nedrept, il faci lui Dumnezeu.

Cand desfranezi, te arunci cu necuratie asupra lui Dumnezeu.

Cand nu-ti iubesti parintii, nu-l cinstesti pe Dumnezeu.

Cand invidiezi, invidiezi pe Dumnezeu.

Cand esti zgarcit fata de cei saraci, esti zgarcit fata de Dumnezeu.

Cand cugeti raul, il cugeti impotriva lui Dumnezeu.

Cand vorbesti de rau, vorbesti de rau impotriva lui Dumnezeu.

Cand savarsesti raul, il savarsesti impotriva lui Dumnezeu.

Cand negi adevarul, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi binele, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi viata, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi dragostea, il negi pe Dumnezeu.

Orice pacat este un atentat impotriva lui Dumnezeu.”

Continuarea cuvântului Sfântului Nicolae – pe război întru cuvânt.

Citește în continuare »


Canonul Cel Mare al Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul – Imnul Pocăinţei

În prima săptămână a Postului Mare şi apoi la Denia din Joia săptămânii a cincea (care se ţine în ziua de miercuri a săptămânii a cincea Postului Paştilor), Biserica ne adună pe toţi în jurul analogului pentru a cânta împreună Canonul cel Mare. Scopul acestui canon, scris de Sf. Andrei Criteanul († cca. 740 dHr.) este să ne readucă aminte de starea noastră de păcătoşenie, de necesitatea chemării numelui lui Iisus în inima noastră şi de importanţa pe care o are pocăinţa în viaţa noastră. Despre autorul Canonului, despre valoarea şi aplicabilitatea sa în lume, vom aminti în cele de mai jos.

Autorul Canonului – Sf. Andrei Criteanul

S-a născut în Damasc în jurul anului 660 dHr. Adolescent fiind încă, şi-a început viaţa monahală la mănăstirea Sfântului Sava din Ierusalim. Mai târziu a mers în Constantinopol ca reprezentant al patriarhiei de Ierusalim. În Constantinopol s-a îngrijit de tineri până la data când a fost ales mitropolit al Gortinei, localitate din insula Creta. În 712 la presiunea împăratului bizantin şi împotriva voinţei sale a fost în partida monotelistă, dar a retractat mai apoi. Moare în 740 în localitatea Eresso, din insula Lesbos. Amintirea sa se face în fiecare an la data de 4 iulie.

Opera Sf. Andrei Criteanul

Sf. Andrei Criteanul a fost un bun orator şi poet. Ca orator a scris Omilii la diferite sărbători, prezentând pentru prima dată sistemul sărbătorilor. Însă cea mai importantă specie de poezie creştină pe care a redactat-o a fost canonul, o nouă speţă a poeziei bisericeşti mult mai lungă în comparaţie cu cele ale Sfântului Ioan Damaschin (8 sau 9 bucăţi poetice cu structură şi melodie proprie). A scris idiomele, canoane la Învierea lui Lazăr, la duminica Mironosiţelor, la naşterea Maicii Domnului, la zămislirea Sf. Ana, etc., creaţii din care se inspiră masiv Teodor Studitul. A scris şi un mic poem de 128 trimetri iambici în care-şi exprimă adeziunea la hotărârile Sinodului VI Ecumenic.

Citește în continuare »


Despre iconoclasm (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.3)

Sfânta Ortodoxie, biruind toate ereziile, s-a întărit pe veci.

Mulţi învăţători mincinoşi, făcători de schisme şi eretici, a cunoscut creştinismul, începând din vechime. Unele erezii – cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie şi cea iconoclastă – au zguduit Biserica veacuri întregi. Ele au adus Bisericii suferinţe nenumărate şi foarte grele; mulţi au fost mărturisitorii şi mucenicii care şi-au vărsat sângele pentru adevărul Ortodoxiei în lupta cu aceşti învăţători mincinoşi şi eretici. Mulţi ierarhi mari au fost surghiuniţi, unii au fost chiar alungaţi de câteva ori de la catedrele lor – iar Flavian, Patriarhul de Constantinopol, a fost bătut atât de crunt la sinodul numit „tâlhăresc”, condus de către ereticul Dioscor, încât a murit după trei zile.

Citește în continuare »


Despre soarta ereticilor (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.2)

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Citește în continuare »


Despre fericiri (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.1)

Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, lanţ sfânt, care a fost făurit pentru noi de către însuşi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lanţ de aur, dar numele acesta este prea mărunt pentru el, fiindcă e nesfârşit mai preţios decât aurul. Lanţul acesta ne poate ridica uşor la înălţime, la însuşi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e făurit lanţul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziţi la fiecare Liturghie şi pe care trebuie să le păstraţi adânc în inima voastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt săracii cu duhul? Cei ce duhovniceşte se aseamănă oamenilor sărmani, flămânzi, săraci trupeşte, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toată inima socot că nu au nici un fel de calităţi duhovniceşti şi morale. Dacă fac vreun lucru bun, aceştia cred, plini de smerenie, că nu l-au făcut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Citește în continuare »