Un preot misionar ungur ţine aprinsă candela ortodoxiei într-un sat din Mureş

Róbert Lukács a venit din Ungaria în România ca să cunoască ortodoxia la ea acasă. A învăţat româneşte de unul singur, s-a căsătorit cu o fată care se spovedea la acelaşi duhovnic. A fost uns preot şi acum ţine aprinsă candela ortodoxiei într-o parohie cu cinci credincioşi ortodocşi dintr-un sat de unguri din judeţul Mureş.

Róbert e ungur din oraşul Nyiregyháza, la 15 km de graniţa cu România. Acolo, prin secolul al XVII-lea, după o cruntă zvârcolire a ciumei, au fost aduşi colonişti români şi slovaci. Mulţi poartă şi azi nume româneşti, maghiarizate, dar de o sută de ani nu se mai vorbeşte decât maghiara. Cel mai mulţi sunt greco-catolici. Poate că uitatele lui rădăcini româneşti l-au făcut pe Róbert să treacă la ortodoxie. A simţit chemarea asta.

„Am învăţat singur româneşte, pentru că în limba asta mă pot apropia mai intim de adevărata credinţă. Am început să vin tot mai des în România, pe la mănăstiri, în pelerinaj, simţeam că adevărata mea viaţă va începe atunci când mă voi întoarce la rădăcinile mele”, mărturiseşte părintele.

Terminând Facultatea de teologie greco-catolică în Ungaria, Róbert Lukács a hotărât să-şi urmeze chemarea înfruntând riscul de a fi „doar un ungur printre români, iar printre unguri – unul care şi-a părăsit naţia şi credinţa”. La 6 decembrie 2009, la 30 de ani, a fost hirotonit preot ortodox, sub numele de Rafail, iar o săptămână mai târziu ţinea prima liturghie în parohia Păsăreni, înfiinţată cumva parcă pentru el. S-ar fi găsit greu alt preot care să slujească pentru patru-cinci români dintr-un sat de unguri.

Citește în continuare »


Interogatoriu imaginar cu jurnalistul de la România Liberă, cel care s-a prezentat la IPS Teodosie minţind că vrea să devină preot

201-interrogation-lg

Ştiu că poate intenţia celor de la România Liberă nu a fost aceea de a lovi în Biserica Ortodoxă, în toţi preoţii ei, însă efectul este acesta: după ce că şi-aşa, foarte mulţi credincioşi nu mai vin la biserici, nu apelează la preoţi decât pentru nunţi, botezuri şi înmormântări (ba chiar şi acestea au început să cadă, câte puţin, în „derizoriu”), acum eticheta de „corupt” este pusă celei mai mari părţi a preoţilor. Asta şi „datorită” articolelor din presă. Îmi dau seama că în viziunea lor, a majorităţii jurnaliştilor, dovedirea unor fapte nu se poate face decât printr-un flagrant. Însă flagrantul se face, de obicei, când iniţiativa pentru fapta ilicită vine din partea celui suspectat, nu când este ispitit.

Mi-am imaginat, astfel, că jurnalistul care a minţit la Constanţa, în numele unei intenţii „nobile”, ar ajunge în faţa unei „altfel” de instanţe pentru efectul pe care l-a avut articolul său. Este o analogie cu interogatoriul lui Iuda al Pr. Nicolae Steinhardt din primul capitol al cărţii lui Danion Vasile, Evanghelia versus Iuda. Concluzia, sfârşitul acestui interogatoriu fictiv este, spre deosebire de sinuciderea lui Iuda, lăsarea la alegerea jurnalistului dacă să se pocăiască sau nu. El încă are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu.

Citește în continuare »


Moartea unui preot homosexual. Sau despre pocainţă şi timp pierdut

biserica

Pe la sfârşitul lunii septembrie am citit, pe blogul lui Danion Vasile, o întâmplare minunată, despre care mai citisem înainte. Redau exact de pe blog:

«Nu cu mulţi ani în urmă un preot homosexual a păcătuit într-o seară cu cineva, şi a doua zi a slujit Sfânta Liturghie. După slujbă, preotul nu mai ieşea din altar. Au aşteptat oamenii vreme îndelungată, până s-au plictisit, dar preotul tot nu ieşea. Până la urmă, cineva a intrat în altar şi l-a găsit pe preot pe jos – cum stau unii să se roage în biserică punând capul pe podea şi fundul pe călcâie -, mort. În jurul preotului, era o baltă, efectiv o baltă. Când au dus puţin din apa aceea la analize, au constatat că balta era din lacrimi».

Bineînţeles că este imposibil să cunoaştem dacă el s-a mântuit sau nu, doar Domnul având puterea de a judeca. Dar sper că prin subiectul articolului, nu am adus pe nimeni în punctul de a-l judeca pe părintele respectiv… Nu judecaţi, căci nu se ştie niciodată când vine sfârşitul. Multi vorbesc prin mass-media despre sfârşitul lumii, dar câţi dintre noi ne gândim la sfârşitul nostru? Ne va găsi pe noi sfârşitul nostru în acea stare de pocăinţă pe care o avea preotul de mai sus?

Citește în continuare »