Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!

Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii

De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?, Citește în continuare »


“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »


Celulele stem adulte vs. celulele stem embrionare – o nouă provocare/închinare

Hristos a Inviat!

Îmi cer iertare că nu scriu despre lucruri frumoase, ci tot despre suferință și păcălici vă vestesc. Pentru cine știe să citească în adevărata cheie este și aceasta o veste bună, căci se confirmă, dragi frați și surori întru Domnul, cele ce ni se tot „trâmbițează” de la o vreme încoace, anume că banii adevărați merg în anumite buzunare, de nimeni știute și de mulți banuite. Nu voi ajunge, însă, până acolo încât să intru în asemenea detalii…

Am primit în Săptămâna ce a trecut un e-mail din partea Asociației Provita, în care se spunea că tratamentele cu celulele stem embrionare (adică cele prelevate din sângele din cordonul ombilical al copilului nenăscut încă) nu au niciun efect, spre deosebire de cele pe bază de celule stem adulte (adică prelevate din sângele unei persoane vii) care ar face minuni de-a dreptul. Mie mi s-a părut cunoscută poezia asta, parcă am auzit-o și prin școală. Nu de alta, dar de pe atunci auzisem de constituirea depozitelor de celule stem la una din „băncile” ce săreau în ajutorul nișei respective, nou-creată. Deci cum nu mi s-a părut nimic nou, căci „toate-s vechi și nouă toate” (vorba poetului nepereche), am mers cu gândul doar puțin mai departe de momentul prezent, după cum se va vedea.

Citește în continuare »


„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35) – Tâlcuiri despre dragostea dezinteresată

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Cum era adevărat că ucenicii auzind aceste cuvinte şi lucruri, vor fi cuprinşi de teamă şi de groază, aşa ca nişte oameni cu totul părăsiţi, Învaţatorul lor îi mângâie, şi pentru a-i face mai siguri şi a-i întări, El plantează în inima lor rădăcina tuturor felurilor de virtuţi, adică iubirea; ca şi cum ar zice: fiindcă Eu plec, voi sunteţi trişti şi abătuţi; dar dacă vă iubiţi unii pe alţii veţi fi mai tari şi mai curajoşi. Pentru ce le-a zis cu aceste cuvinte? Fiindcă felul în care le-a zis era mult mai folositor şi mult mai avantajos.

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos le arată că întărindu-i în iubire, şi însemnaţi cu acest semn, nimic nu-i va putea risipi pe cei ce s-au unit in acest fel. Apoi, Mântuitorul le-a făcut această prezicere după ce trădătorul a ieşit şi s-a despărţit de ei. Dar pentru ce numeşte El nouă, o porucă din legea veche? Aceasta, fiindcă a făcut-o nouă prin felul în care a răspândit-o El; întrucât zicând: „Dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, a adăugat: „Precum v-am iubit Eu”. Eu nu mi-am achitat o datorie, eu nu v-am iubit ca răsplată pentru meritele voastre din trecut, ci am început eu primul să vă iubesc, zice El, şi să vă fac bine; astfel trebuie ca voi, la fel, să faceţi bine prietenilor voştri, chiar fără a avea faţă de ei o obligaţie imediată. Citește în continuare »


Dacă vrei, poţi (să-ţi păstrezi fecioria)

„Bucurie”! Suntem în „anotimpul iubirii”, vine ziua de Sf. Valentin, „sărbătoarea” de import şi apoi a Dragobetelui autohton, şi am putea pretinde ca asistăm la o adevarată feerie a dragostei! „Bucurie!”, căci asta pretindem toţi, că suntem bucuroşi, fericiţi, deşi în interior suntem găunoşi şi neştiind ce să mai facem ca să nu fim singuri, comitem greşeli mari, facem compromisuri care ne costă apoi multe nopţi de nesomn, multe gânduri ce nu ne vor da pace, preţul plătit fiind chiar pătarea conştiinţei noastre, pierderea bucuriei adevărate de a avea o conştiinţă curată, de a fi mângaiaţi în singurătate (deşi nu doar în singurătate suntem mângâiaţi), de Însuşi Domnul nostru! Însă nimic nu e pierdut!

La intrebarea dintr-un articol: “SE MAI MERITA SA-TI TII FECIORIA IN ZIUA DE AZI?”, o tanara a postat un comentariu prin care a exprimat ceea ce cred multi dintre noi – de fapt, acesta este glasul acelora care nedandu-si seama intre ce au de ales, opteaza pentru renuntarea la floarea unica a fecioriei in schimbul “intrarii in lume” (problema astazi este mai ales ca multi chiar nu-si mai dau seama ca sunt in fata unei optiuni – caci a-ti pastra fecioria este nu numai o optiune, ci chiar de dorit, dar astazi s-a “trecut” deja şi de faza “libertatii” de gandire care-ţi oferea dreptul să crezi că ai de ales, ajungandu-se la impunerea ideii ca renuntarea la feciorie cat mai timpuriu este o necesitate!).

Citește în continuare »


Întâmpinarea Domnului în inimile noastre

 

De multe ori ne întrebăm de ce ne este aşa dragă sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”? De multe ori înţelegem, dar apoi iarăşi intrăm într-un con de umbră din cauza neluării aminte şi a îndepărtării de Dumnezeu şi avem nevoie, iarăşi şi iarăşi, de a ni se reaminti, în fiecare an, cele ce trebuie să purtăm pururea, în gând şi în inimă.  

Şi acest praznic este unul măreţ – tocmai prin smerenie, căci întocmai ca şi la Naşterea Domnului, pe cât este de mare smerenia, pe atât de mare este Slava Sa, la care îi face co-participanţi şi pe robii Săi.  

La Naştere, în ieslea cea neştiută, pe Pruncul nou născut L-au vestit îngerii, şi L-au întâmpinat păstorii, I s-au închinat Magii, daruri de preţ aducându-I, cu toţii mărturisind naşterea Împăratului şi Mântuitorului lumii.  

La patruzeci de zile de la Naştere, când noi prăznuim Întâmpinarea Domnului, regăsim aceeaşi smerenie, căci Maica Domnului, însoţită de dreptul Iosif, vine la Templu pentru a împlini totul conform Legii, şi încă aduce jertfa celor săraci. Nimic nu pare aici ieşit din comun, nimic care să atragă atenţia. Dar şi aici, Pruncul este întâmpinat şi mărturisit ca Mesia. De această dată, cei care-l întâmpină pe Fiul lui Dumnezeu nu sunt păstorii sau magii, ci doi bătrâni venerabili, iubitori de Dumnezeu: dreptul Simeon şi proorociţa Ana. În smerenia lor, aceşti doi martori ai prezentării lui Iisus la templu strălucesc prin darul lui Dumnezeu. Ei sunt prăznuiţi a doua zi, pe 3 februarie.  

Citește în continuare »


Cuiva care întreabă despre inocenţa dormitului împreună şi a atingerilor intime între tinerii necăsătoriţi

Am auzit, mai demult, pe cineva întrebând pe un site: „Şi eu, când eram mai mică, am suferit fiind chinuită de păcatul masturbării, dar acum nu mai fac acelea. În prezent sunt la facultate, stau în cămin şi am un prieten şi cum e şi el cu mine la acelaşi cămin la aceeaşi facultate şi în aceeaşi grupă evident că stăm împreună în cameră (deşi ştiu că nu ar trebui). Sunt mai multe: eu sunt cam emotivă, timidă şi din cauza asta stau cu el si facem asta, dar nu l-am lasat sa faca dragoste (sex) cu mine pentru că ştiam că e păcat. Dar dacă facem asta, e ca şi cum am face dragoste, nu e aşa?

Înţeleg ceea ce zici, dar chiar dacă nu faci dragoste efectiv, faptul că vă atingeti în felul acela, nefiind căsătoriţi, este desfrânare, este păcat.

Nu trebuie sa faci neapărat, efectiv, dragoste. Mintea voastră este marcată deja, dar asta nu înseamnă, bineînteles, ca puteţi trece la “pasul” următor. Ba chiar din contră! Masturbarea este un păcat – asta trebuie să o ştiţi şi să o conştientizaţi amândoi şi să vă opriţi din ceea ce faceţi acum. Însă aceasta nu v-o spun ca pe ceva imperativ, în sensul că voi ar trebui să faceţi neapărat aşa pentru ca aşa vi s-a spus…

Tocmai din cauză că sunteţi oameni mari şi stiţi că masturbarea este un păcat, înseamnă că gândiţi suficient de mult ca să renunţaţi la păcat odată ce îl şi ÎNŢELEGEŢI ca păcat. Citește în continuare »