Vorba dulce, blândeţea şi caracterul paşnic şi rugător al Sfântului Ierarh Nicolae

Ne confruntăm astăzi cu fel şi fel de „păreri”, venite atât din afara Bisericii, cât şi din interior, păreri proprii ce exprimă adevăruri de credinţă greşit înţelese, din varii motive, de cele mai multe ori din înălţarea minţii şi mândria de a gândi ceva în mod autonom.

Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, ne oferă un exemplu de comportament în discuţiile cu aceştia şi în general, cu toţi semenii noştri. Episodul cu Arie, dacă la acesta vă aşteptaţi – este şi acela este un exemplu, însă palma aceea vine după îndelungi discuţii, după multe rugăciuni şi postiri – şi nu despre acel episod intenţionam să scriu. Ci despre blândeţea Sf. Nicolae, despre acea blândeţe despre care spune Sf. Ioan Hrisostom că „vine dintr-un suflet mărinimos şi dintr-o cugetare sănătoasă”, căci se cuvine să fim blânzi în discuţiile cu toţi, dar să ţinem credinţa, căci spune Sf. Vasile Cel Mare: „Tuturor întreprinderilor să le premeargă credinţa în Dumnezeu” – şi despre Care Dumnezeu putea să vorbească Marele Vasile, dacă nu de Cel pe Care-L marturisim în Simbolul de Credinţă?

Citește în continuare »


În faţa oglinzii duhovniceşti

Pentru că am de scris despre un lucru mai greu de înţeles, m-am gândit să vă amintesc o întâmplare, care poate să ne lămurească mai bine cuvântul nostru. În preajma unui târg de vite (sau iarmaroc) se afla un magazine mare de sticlărie. Între alte lucruri scumpe de sticlă, erau şi diferite soiuri de oglinzi mari de perete.

Într-o bună zi, când venea lume multă la iarmaroc, erau întinse la arătare în vitrina magaziei cele mai frumoase obiecte de sticlă, între care se afla şi o oglindă mare cu ramă.

Toţi târgoveţii care treceau pe alături de magazine îşi vedeau chipul în oglindă. Unii dintre ei se opreau anume ca să-şi potrivească pălăriile în faţa oglinzii.

Din întâmplare, a trecut pe alături şi un negustor de vite, care ducea de funie un ţap voinic şi nişte capre la iarmaroc.

Citește în continuare »


„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” (tâlcuire la Crez, partea V)

nasterea-domnului-rubliov2

Precum o mamă care se apleacă şi se înclină asupra copilului care plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului între oamenii din această lume temporală şi văzută, coborârea din existenţa Sa miraculoasă în istorie. Noi, oamenii, şi mântuirea noastră am fost cauza coborârii Sale şi a modului cum s-a făcut aceasta: născut din Fecioara Maria şi din Sfântul Duh. Cine spune aceasta? Dacă noi, oamenii, am afirma aceasta, ar mai rămâne loc şi de îndoială. Dar El Insuşi a spus-o, Unul, lucru de care nu se poate îndoi nici unul dintre cei ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine.

El Insuşi, Unul, Adevăratul, a spus despre Sine că a venit „ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Adică, ca să servească oamenilor şi să Se dea pe Sine ca răscumpărare pentru oameni. Acesta este scopul coborârii Sale. Şi nu un om a arătat modul în care El a coborât (nimeni nu l-ar fi crezut), ci un arhanghel al lui Dumnezeu. Gavriil, arhanghelul lui Dumnezeu, a descoperit aceasta Fecioarei Maria din Nazaret: „Vei lua în pântec şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui lisus„. Citește în continuare »


Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt

tacere1

Pregatirea aperceptiva:
In cuvintele noastre din trecut am vorbit despre pacat si am vazut ca Biserica le imparte in: usoare si grele, iar pe cele grele in: capitale, impotriva Sf. Duh si strigatoare la cer. In incheiere la pacatele capitale am raspuns la intrebarea de ce uraste Dumnezeu si Biserica, pacatul? Pentru ca el ne strica si ne ucide pe noi.

Anuntarea:
Astazi cand vom vorbi despre „Pacatele impotriva Sf. Duh” vom vedea cum duce pacatul la distrugerea noastra.

Tratarea:
Intrucat toata lucrarea de sfintire si mantuire se implineste de Duhul cel trimis de la Tatal de Mantuitorul, atunci acelea vor fi pacatele impotriva Sf.Duh, care se impotrivesc lucrarii Lui, mai ales impotriva credintei, nadejdii, dragostei.

Cel dintai pacat impotriva Sf. Duh este nepocainta pana la moarte cu indreptatirea indrazneata ca Dumnezeu este iubire si trebuie sa ierte. Credinta slabeste, faptele bune lipsesc si sfarsitul te gaseste in pacat si asa te fixeaza in aceasta stare – despartit de Dumnezeu.

Citește în continuare »


„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (tâlcuire la Crez, partea IV)

492px-00058_christ_pantocrator_mosaic_hagia_sophia_656x800_edited

Proorocul si vizionarul a privit către eternitate şi a văzut că nu existau soarele, luna sau stele; si totuşi, era o lumină inefabilă care pătrundea totul şi lumina totul (Luca 60,19 şi Apoc. 21, 23). Ştiţi voi, o, aleşilor, ce fel de lumină era aceasta ? Bănuiţi: este lumina eternă a chipului Celui Preaînalt. Este lumina eternului Tată, lumina eternului Fiu şi lumina eternului Duh Sfânt – o Lumină, o Dumnezeire, o Frumuseţe.

Sfinţii Părinţi de la Niceea (325), luminaţi de această eternă Lumină, au arătat prin următoarele şase expresii care este legătura dintre Domnul nostru lisus Hristos, Tatăl ceresc şi creaţie.

Prima expresie, „Lumină din Lumină”, a fost rostită de un mare tâlcuitor al misterelor: „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I loan 1, 5). Dacă un tată este lumină, ce altceva poate fi fiul său decât numai lumină ? Dacă Tatăl veşnic este Lumină, Fiul Său este de asemenea Lumină. Fiul, mărturisindu-ne despre El, ne spune: „Eu sunt Lumina lumii” (loan 8, 12). Binecuvântaţi veţi fi de veţi putea fi numiţi măcar luminaţi de această Lumină!

Citește în continuare »


Unui comerciant, care se plânge că „Dumnezeu nu îl ascultă”

Copy of Copy of Store at Short Tract

Citind cuvântul de mai jos al Sf. Nicolae Velimirovici către un credincios, mă gândeam: oare câţi suntem asemenea aceluia, rugându-ne numai la nevoie, la necaz, dar imediat cum trece nevoia Îl înlăturăm uşor pe Dumnezeu de pe locul ce I se cuvine? Dacă la necaz ne rugăm, ne punem nădejdea in Domnul, cum putem după aceea să-L dăm la o parte, ca şi când n-am mai avea nevoie de „serviciile” Sale? Problema noastră, astăzi, nu este doar aceea că ne rugăm Domnului doar la necaz, dar am început să nu ne mai rugăm nici atunci! Din ce cauză? Ne-a înşelat vreodata Domnul? NU. Doar că începem a-L relativiza, a-L transforma din ce în ce mai mult, coborându-L până la nivelul unei instituţii lumeşti, pe care vrem nu vrem, e acolo şi ne aşteaptă. Îl privim noi, pe Domnul, ca pe un simplu prestator de servicii, procedând astfel? Din păcate, da. Şi cred că cele de mai jos se potrivesc multora, majorităţii chiar.

„Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Citește în continuare »


Sfinţii, prietenii noştri

m555555

Pentru mulţi dintre noi sfinţii sunt nişte personaje de poveste. Ştim tot felul de istorioare, cum că sfântul Petru este portarul raiului, sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi sau că sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Ei nu sunt personaje de basm inventate de mintea omenească, ci sunt OAMENI ca şi noi.

Oameni ca şi noi
Mulţi oameni cred că sfinţii au fost ceva din altă lume, nişte personaje care au avut puteri supranaturale şi despre care ştim tot felul de poveşti. Dar nu e aşa. Sfinţii au fost oameni obişnuiţi, ca şi noi, dar care au luat în serios cuvintele Sfintei Scripturi: „Fiţi sfinţi, că eu Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 19,2). Astfel ei şi-au închinat viaţa lor lui Dumnezeu şi în fiecare clipă a existenţei lor s-au străduit să scape de păcat şi să împlinească poruncile.
Citește în continuare »