26 septembrie – Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul. „Apostolul iubirii” şi chemarea Lui Dumnezeu

In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit, iar dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata in inima celui credincios prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata spre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret (Pr. Cleopa).

Astazi, 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a „Apostolului iubirii”, sau „fiu al tunetului”, dupa cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.

In ziua de Pasti auzim citindu-se urmatoarele cuvinte din prologul Sfantului Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, prin El toate s-au facut si nimic din ce s-a facut, fara de El nu s-a facut”. Si celelalte. Deci Sf. Apostol si Evanghelist Ioan incepe istoria vietii lui Iisus din vesnicie. Si dupa aceea, de-a lungul Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan urmareste sa arate dumnezeirea Mantuitorului Hristos. La nimeni din ceilalti trei evanghelisti nu-i asa de mult accentuat acest gand, aceasta intentie a Sfantului Ioan. Numai aici gasim aceste cuvinte: “Eu si Tatal una suntem”; “Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal Meu”; “Eu sunt inainte de a fi lumea”, spune Iisus, “inainte de a fi Avraam”; “Eu nu sunt din lumea aceasta”. Ceea ce nu spun ceilalti evanghelisti despre Iisus. Si asa continua toata Evanghelia sa.

Sf. Apostol Ioan este cel despre care el insusi povesteste in Sf. Evanghelie pe care ne-a lasat-o, ca in seara Cinei Celei de Taina statea rezemat la pieptul Lui Hristos: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Sf. Ev. Ioan 13, 23-25).

Citește în continuare »

Reclame

„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35) – Tâlcuiri despre dragostea dezinteresată

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Cum era adevărat că ucenicii auzind aceste cuvinte şi lucruri, vor fi cuprinşi de teamă şi de groază, aşa ca nişte oameni cu totul părăsiţi, Învaţatorul lor îi mângâie, şi pentru a-i face mai siguri şi a-i întări, El plantează în inima lor rădăcina tuturor felurilor de virtuţi, adică iubirea; ca şi cum ar zice: fiindcă Eu plec, voi sunteţi trişti şi abătuţi; dar dacă vă iubiţi unii pe alţii veţi fi mai tari şi mai curajoşi. Pentru ce le-a zis cu aceste cuvinte? Fiindcă felul în care le-a zis era mult mai folositor şi mult mai avantajos.

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos le arată că întărindu-i în iubire, şi însemnaţi cu acest semn, nimic nu-i va putea risipi pe cei ce s-au unit in acest fel. Apoi, Mântuitorul le-a făcut această prezicere după ce trădătorul a ieşit şi s-a despărţit de ei. Dar pentru ce numeşte El nouă, o porucă din legea veche? Aceasta, fiindcă a făcut-o nouă prin felul în care a răspândit-o El; întrucât zicând: „Dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, a adăugat: „Precum v-am iubit Eu”. Eu nu mi-am achitat o datorie, eu nu v-am iubit ca răsplată pentru meritele voastre din trecut, ci am început eu primul să vă iubesc, zice El, şi să vă fac bine; astfel trebuie ca voi, la fel, să faceţi bine prietenilor voştri, chiar fără a avea faţă de ei o obligaţie imediată. Citește în continuare »