Cu post îmi bucur nădejdea mea

Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou.

Postul îmi grăbeşte pregătirile pentru venirea Ta, singura aşteptare a zilelor şi a nopţilor mele.

Postul îmi subţiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai uşor cu duhul.

În timp ce Te aştept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viaţa vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simţi bucuria aşteptării mele.

Dar cu adevărat, înfrânarea de la mâncare nu mă va mântui. Chiar dacă ar fi să mă hrănesc doar cu nisipul din lac, Tu n-ai veni la mine dacă postul n-ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.

Am venit să cunosc prin rugăciunea mea faptul că postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat, foarte bun pentru cel ce abia a început să nădăjduiască în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care pur şi simplu îl practică.

De aceea am adus postul în sufletul meu spre a-L curăţi de multele sale necurăţii şi spre a-l pregăti doar pentru Tine ca pe o fecioară.

Citește în continuare »


Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici

Meditaţii extrase din „Rugăciuni pe malul lacului

XXXV

Mucenici ai adevăratei credinţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţa voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciţii serafimi şi preaputernicii heruvimi. Voi sunteţi mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată şi mai auzită de Dumnezeu.

Pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteţi fi şi mai preţuiţi în ceruri. Luaţi-ne şi pe noi cu voi, iar voi veţi zbura mai iute şi mai uşor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine singur umblă mai încet şi se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraţilor voştri, pe care-i trageţi după voi, cu atât mai iute veţi zbura.

Le-am spus oamenilor: voi toţi sunteţi martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credinţă nu sunt aceiaşi cu martirii pentru o credinţă falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forţă şi slăbiciune chiar şi oaselor.

Citește în continuare »


„Şi duhul lui s-a deşteptat” – cuiva care se plânge de nedreptăţile omeneşti

Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".

Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".

Odată a venit la Sfântul Nicolae Velimirovici (la acea vreme – Episcopul Nicolae) un bărbat care s-a plâns de nedreptatea omenească, întrucât fusese închis pe nedrept, fiind considerat, de către tribunalul lumesc, vinovat pentru o faptă pe care nu a comis-o. Răspunsul sfântului este surprinzător poate, pentru majoritatea dintre noi, căci gândiţi-vă: de câte ori n-am cerut şi noi socoteală celorlalţi (şi prin aceasta, inclusiv Lui Dumnezeu!) pentru nedreptăţile de care avem parte în viaţă? Aşadar, să luăm aminte la cuvintele sale, căci „sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor. 6,2). O vor judeca nu în sensul de a osândi pe unul şi pe altul dintre păcătoşi, ci fiecare se va osândi singur, pe el însuşi, când va sta faţă către faţă cu acele stele ale curăţiei, ale credinţei, având în centrul lor steaua cea neasemuită, pe Hristos, Cel a Cărui jertfă s-a făcut pentru mântuirea noastră, a oamenilor, pentru ca noi să credem şi să înţelegem că într-adevăr există salvare şi că SINGURA salvare în care trebuie să credem şi pe care trebuie să o dorim este viaţa Întru El, cu credinţă vie, încununată de fapte, PE VEŞNICIE. Nicio lipsă din viaţa aceasta nu ne poate lua mântuirea, nimic nu justifică deznădejdea care duce la gesturi extreme, de lepădare de Dumnezeu şi de noi înşine, refuzând Darul ce ne este pus înainte. Din contră – cu cât omul este mai apăsat de greutăţi, de necazuri, cu atât îi este mai lesne a se apropia de Dumnezeu şi Acela îi ajută mai repede, căci „care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?” (Luca 11, 11-12). Cu atât mai mult Tatăl nostru, din Ceruri! Aşadar, să încercăm din toate puterile a vedea greşelile noastre şi a le corecta, a vedea păcatele noastre şi a lupta împotriva lor, şi atunci vom osândi mai puţin pe ceilalţi, vom acuza mai puţin “nedreptăţile” de care avem parte şi cu ajutorul Domnului, poate chiar Îi vom mulţumi la vreme de necaz şi ispită, cerându-I, totodată, ajutorul, cu nădejde că-l vom şi primi negreşit.

Citește în continuare »


„Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui” (tâlcuire la Crez, partea VIII)

Cea mai miraculoasă persoană a vizitat pământul si a plecat. Si toate celelalte legate de El au fost si ele miracole. Si acest miracol s-a răspândit asupra întregii planete Pământ. Si multe sute de generaţii pe parcursul a nouăsprezece secole încheiate au vorbit despre acest vizitator mai mult decât de oricine altcineva în această lume. Cel mai mare miracol este că toate aceste generaţii au vorbit despre El nu ca de un fost vizitator, ci şi ca despre un contemporan. Chiar si azi, generaţia noastră vorbeşte despre El ca despre un contemporan, la fel de mult ca despre un mai vechi vizitator. Veşnic vechi si veşnic contemporan. Este miracolul niciodată repetat pe parcursul istoriei omenirii. Personalitatea acestui vizitator era extraordinară, incomparabilă şi imposibil de înţeles pentru o fiinţă terestră. Mulţi se întreabă cu uimire: Cine este El ? Noi îl cunoaştem şi nu-L cunoaştem. II privim cu luare aminte din depărtare şi-L privim de alături. Sufletul Său e printre noi, autoritatea Sa e deasupra noastră. Numele Său ne aduce speranţă, linişte şi bucurie. Cine este El ?

Acest extraordinar vizitator al pământului este Impăratul împărăţiei cereşti prefăcut în om, în om adevărat. După cum învierea Sa din mormânt e conformă cu puterile Sale, la fel si înălţarea Sa la ceruri e pe măsura măreţiei Sale „lesit-am de la Tatăl şi am venit în lume; iarăşi las lumea si Mă duc la Tatăl” (loan 16, 28). Ce poate fi mai limpede decât aceasta ?

Citește în continuare »


CU SIMŢURILE SĂ PRIVIM SIMBOLURILE, IAR CU DUHUL SĂ CITIM DUHUL – Meditaţie despre cunoaşterea adevărului (Sf. Nicolae Velimirovici) (2)

Sf. Nicolae Velimirovici

Când Ziditorul lumii i-a făcut pe protopărinţii noştri, le-a zis: „Stăpâniţi peştii mării şi pasările ceriului şi toate dobitoacele şi tot pământul şi toate vietăţile, carile se târăsc pre pământ!” /Fac. 1:28/ Această poruncă a lui Dumnezeu o parafrazează Psalmistul, spunând: „L-ai pus preste lucrurile mâinilor tale; toate ai supus sub picioarele lui, oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele câmpului, pasările ceriului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.” /Ps. 8:6-8/

Ce înseamnă toate acestea? În orice caz, nu „a cuceri natura” în sensul modern, adică a trage foloase de pe urma ei, dar în acelaşi timp a i te închina ei, în locul lui Dumnezeu (şi deci, în fapt, a te supune ei)! Ci înseamnă: „Omule, tu să stăpâneşti peste simboluri, nu ele peste tine.” Sau: „Omule, toate făpturile să fie la picioarele tale ca o carte citită şi înţeleasă, iar tu cu duhul tău să te ţii de ceruri, de împărăţia realităţilor duhovniceşti. Toate sânt mai prejos de tine, toate sânt la picioarele tale, iar tu eşti mai prejos doar decât Făcătorul tău, eşti la aşternutul picioarelor Lui.”

În Biblie se spune limpede că este închinare la idoli a-ţi face dumnezeu din vreo făptură a lui Dumnezeu, fie aceasta Soare, sau Lună, sau stea, sau piatră, sau lemn, sau vietate, sau dumbravă, sau munţi – din vreo făptură a lui Dumnezeu sau din vreun lucru al mâinilor omeneşti. Pentru că închinarea la acestea este închinare la literă, nu la duh; la simbol, nu la realitate.

Citirea după literă a naturii este idolatrie. Şi orice idolatrie îl separă pe om de realităţile duhovniceşti, în primul rând de Dumnezeu. „Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină lui, în duh şi adevăr trebuie a se închina.” Pentru închinătorii la idoli, ca şi pentru filosofii materialişti – ei fiind, de fapt, totuna – natura este ca scrierea Chinezească. Pentru un străin ignorant care ar vedea pentru prima dată scrierea Chinezească, aceasta ar părea ţesătură, ornamentică, fermecătură pestriţă, fără nici un rost şi însemnătate lăuntrică. Închipuiţi-vă că în faţa acestei scrieri se află un ignorant şi un Chinez ştiutor de carte.

Citește în continuare »


„A cui n-am fost, a cui n-oi fi”. Îndemn la responsabilitatea cea adevărată: faţă de suflet

În vremurile acestea deosebit de grele, când suntem ispitiţi din atâtea părţi, suportăm din ce în ce mai greu aerul acesta otrăvit, căruia lumea (ne)bună îi zice trend/tendință. Mai ales când tendința este sugerată, iar uneori chiar impusă.

Vedem la televizor sau citim în presă despre din ce în ce mai multe dezastre, despre cazuri de sinucideri ale căror motive sunt date de pierderea avutului propriu. Aflăm despre cutare om – înglobat în datorii – că nu a mai putut rezista și și-a pus capăt zilelor, lăsînd un bilet de adio… Foarte mulţi dintre aceştia au avut datorii la bănci și sub presiunea acestora au cedat psihic.

Dar acestea sunt vremuri în care nu numai cei cu datorii la bănci au de suferit cumplit, ci și alţii care în urma calamităţilor au rămas fără case, fără animale, fără bunuri, unii chiar fără fraţi, părinţi, bunici… Şi sunt vremuri în care chiar şi celor care au reuşit să agonisească un ban din greu sau celor pentru care ridicarea unei case a durat 15-20 ani și care acum ar trebui să se “bucure” de agoniseala lor, le va fi foarte greu, neputând să-şi achite datoriile zilnice, fiind nevoiţi să „strângă punga” din ce în ce mai mult. Și atunci ce e de făcut? Cum să te salvezi din aceste împresurări? Cum să îți dezlipești sufletul de lumea aceasta şi cum să aplici acel “Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie” (Luca 18:22)?

Cum altfel, decât prin credintă nestrămutată și o mare nădejde în Mantuitorul Iisus Hristos și Maica Domnului? Cum altfel decât prin gândire duhovnicească? Pentru că dacă nu vom gândi duhovniceşte ne vom asemăna bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.

Citește în continuare »


Semnele sfârşitului lumii

1. „Spune nouă… care este semnul venirii tale şi al sfârşitului veacului?” l-au întrebat ucenicii pe Hristos. /Mat. 24:3/ Iar El le-a înşirat numeroase semne. Aceste semne se vor arăta prin gânduri rătăcite şi simţăminte grosolane, prin oameni, prin lucruri, prin întâmplări între oameni, prin stihii şi prin fenomenele naturale. Pe scurt, mulţimea tuturor semnalelor de tot felul se va arăta înaintea sfârşitului lumii şi veacului.

2. Precum înainte de potop toate cugetele omeneşti erau îndreptate spre rău, aşa va fi şi înainte de sfârşitul lumii. Gândurile multor oameni vor fi rătăcite şi rele, iar simţămintele lor vor arăta dragoste răcită faţă de Dumnezeu şi de aproapele. „Răci-se-va dragostea multora.” /Mat. 24:12/ Şi se vor arăta numeroşi hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi. Cei credincioşi se vor ţine de singurul Messía adevărat, Iisus Hristos, şi nu se vor lepăda de El nici cu preţul vieţii pământeşti. Pentru aceasta, ei vor fi urâţi de necredincioşi şi de amăgitori, şi vor fi prigoniţi şi chinuiţi. „Iar cela ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.” /Mat. 10:22/

3. Apostolii lui Hristos îndepărtează ceva mai mult vălul tainei pe care Domnul le-a încredinţat-o. Pétru spune: „Aceasta mai nainte ştiind, că vor veni în zilele cele de apoi batjocuritori, dupre poftele lor umblând.” /II Pet. 3:3/ Încă şi Pável îi scrie lui Timothéi: „Va veni vremea când învăţătura cea sănătoasă nu o vor suferi, ci dupre poftele lor îşi vor îngrămădi învăţători cari să le gâdile urechile. Şi dela adevăr auzul îşi vor întoarce, iar la basne se vor pleca.” /II Tim. 4:3-4/ Acelaşi Apostol şi mai tare vesteşte păcatele celei din urmă generaţii de pe pământ, zicând: „Ci aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, lăudăroşi, semeţi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, necuvioşi.” /II Tim. 3:1-2/ Toate acestea se potrivesc acelor cuvinte ale lui Hristos despre prorocii mincinoşi şi răcirea dragostei.

Citește în continuare »


Meditaţie despre cunoaşterea adevărului (Sf. Nicolae Velimirovici) (1)

De vreme ce Dumnezeu este duh, tot adevărul trebuie să fie duhovnicesc. Pentru că Dumnezeu şi adevărul totuna sunt.

Când vorbim despre lucrurile ce cad sub simţuri, despre însuşirile lor şi despre legăturile dintre ele, şi spunem: „cutare şi cutare lucru este adevărat,” nu ne gândim la adevărul în înţelesul său absolut şi veşnic, ci în sens relativ şi practic. Fiindcă în înţeles absolut numai Dumnezeu este adevăr veşnic şi neştirbit.

Asta înseamnă, oare, că natura zidită e o minciună? Doamne fereşte! Însă ea poate să apară şi ca minciună pentru două tipuri de oameni: materialistul European şi nihilistul Indian (există două feluri de nihilişti: politici şi filosofici; aici îl avem în vedere pe nihilistul filosofic). Când materialistul spune: „Această natură, pe care o vedem şi o observăm, cu întreaga sumă a însuşirilor şi faptelor sale văzute, ea însăşi înfăţişează tot adevărul, toată realitatea, tot ce îndeobşte poate exista,” atunci natura într’adevăr se arată ca minciună. Ea se arată deopotrivă ca minciună, de la un cap la altul, duhului nihilistului, când acesta mărturiseşte şi zice: „Această natură, cu toate însuşirile şi faptele sale, este amăgire, vis, nimic.”

Citește în continuare »


„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc?” – Predică la Înălţarea Domnului a Sf. Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre Inaltarea Domnului

Luca 24:36-53

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El lea zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Citește în continuare »


Credinţa ta este bogăţia ta

De ce te-ai speriat? Împotriva bogăţiei tale s-au ridicat săracii şi tu te-ai speriat?
Dintotdeauna a fost aşa: săracii s-au uitat urât la bogaţi. Credinţa ta este bogăţia ta. Credinţa ta creştină cuprinde cerul şi veşnicia, şi viaţa, şi adevărul şi dreptatea, şi bucuria, şi lumina, şi ingerii, şi cântarea. Iar cei ce sunt lipsiţi de toate acestea se răzvrătesc împotriva ta, adevăratul bogătaş. Dacă s-ar răzvrăti ca să devină şi ei bogaţi duhovniceşte ca şi tine, ar trebui să ne bucurăm.
Dar nu: ei vor doar să te sărăcească pe tine. Aici este deosebirea dintre răzvrătiţii împotriva bogătaşilor lumeşti şi răzvrătiţii împotriva bogătaşilor duhovniceşti. Cei dintâi ar vrea să ia şi să îşi însuşească, ceilalţi- să ia şi să arunce.
La cei dintâi, deseori este la mijloc nevoia, adesea şi pizma, în timp ce la ceilalţi la mijloc este josnicia. Iar josnicia este întreţinută de întunericul neştiinţei şi îşi poartă pedeapsa chiar în sânurile sale.
Dacă urăşti pe omul josnic, de două ori îl pedepseşti.
Dacă te temi de el, pe tine te pedepseşti.
Nu vă temeţi deloc de cei potrivnici, ne învaţă apostolul; căci zice împotrivirea este în ce-i priveşte pe ei semn al pierzării, iar în ce vă priveşte pe voi al mântuirii, şi aceasta de la Dumnezeu este (Filip. 1,28)

Cel atotvăzător vă vede şi pe tine şi pe potrivnicii tăi; vă priveşte neîncetat, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Gândeşte-te la Cel atotvăzător şi nu te vei mai teme.

Un tânăr viteaz mi-a scris cum se luptă el pentru sufletul său. “Când mă gândesc”, zice, “că Dumnezeu este cu mine, nu mă tem deloc de potrivnici; dar cum se depărtează de la mine gândul că Dumnezeu este aproape, mă cuprinde frica”.
Şi oaia se simte vitează lângă păstorul său.

Citește în continuare »


Predica la Invierea Domnului – Sfintele Pasti (Sf. Nicolae Velimirovici)

Evanghelia despre biruinta asupra mortii

Cei inghetati se strang in jurul focului, ce flamanzi se strang in jurul mesei; cei care au rabdat suferinta mare in noaptea cea lunga se bucura la venirea zorilor; cei sleiti de lupte aprige se veselesc la venirea biruintei neasteptate. O, Doamne, prin Invierea ta, Tu Te-ai facut toate lucrurile pentru toti oamenii! O, Preabogatule Imparate, cu un dar, Tu ai umplut toate mainile noastre intinse catre cer! Bucurativa, o, tu, cerule si, o, tu, pamantule, bucurati-va! Bucura-te, o, tu, cerule, precum se bucura mama care isi hraneste copiii cei flamanzi; bucura-te, o, tu, pamantule, precum se bucura copiii la primirea hranei din mainile mamei lor!

Biruinta lui Hristos este singura biruinta intru care se poate bucura intreaga lume, chiar de la inceputuri pana la sfarsit. Oricare alta biruinta de pe pamant a deosebit si inca ii deosebeste pe oameni, unii de altii. Atunci cand un imparat pamantesc castiga o victorie asupra altui imparat, unul dintre ei se bucura, iar celalalt se plange. Atunci cand omul iese biruitor asupra vecinului sau, sub un acoperis este cantare, iar sub celalalt este plangere. Nici o izbanda de bucurie de pe pamant nu este lipsita de otrava rautatii: biruitorul obisnuit, de pe pamint, se bucura atat prin rasul sau, cat si prin lacrimile dusmanului sau biruit. El nici nu vede cum loveste raul prin mijlocirea bucuriei.

Citește în continuare »


Orice păcat este un atentat împotriva Lui Dumnezeu (Sf. Nicolae Velimirovici)

Dumnezeu este ultima tinta a tuturor pacatelor.

Cand minti, minti pe Dumnezeu.

Cand furi, furi pe Dumnezeu.

Cand te mandresti, te mandresti inaintea lui Dumnezeu.

Cand urasti, urasti pe Dumnezeu.

Cand faci un juramant, drept sau nedrept, il faci lui Dumnezeu.

Cand desfranezi, te arunci cu necuratie asupra lui Dumnezeu.

Cand nu-ti iubesti parintii, nu-l cinstesti pe Dumnezeu.

Cand invidiezi, invidiezi pe Dumnezeu.

Cand esti zgarcit fata de cei saraci, esti zgarcit fata de Dumnezeu.

Cand cugeti raul, il cugeti impotriva lui Dumnezeu.

Cand vorbesti de rau, vorbesti de rau impotriva lui Dumnezeu.

Cand savarsesti raul, il savarsesti impotriva lui Dumnezeu.

Cand negi adevarul, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi binele, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi viata, il negi pe Dumnezeu.

Cand negi dragostea, il negi pe Dumnezeu.

Orice pacat este un atentat impotriva lui Dumnezeu.”

Continuarea cuvântului Sfântului Nicolae – pe război întru cuvânt.

Citește în continuare »


Ce spunem prin: „Şi a înviat a treia zi, după Scripturi”? (tâlcuire la Crez, partea VII)

Aleşilor, Hristos S-a înălţat! Pământul nu-I poate dăuna si nici mormântul nu-L poate închide, înălţate să fie sufletele voastre, a celor plini de binecuvântarea lui Hristos! Să lumineze icoana lui Dumnezeu din voi, cei curăţaţi de ţărână si salvaţi din decăderea aducătoare de moarte. Bucuraţi-vă si vă veseliţi, căci Mesia al vostru, Unul şi Unicul, a biruit moartea, această teroare a tuturor celor născuţi pe pământ!

Miraculoasa ridicare din mormânt a Domnului Hristos a fost în completă concordanţă cu apariţia Sa miraculoasă în lume. Ea corespunde cu naşterea Sa extraordinară din cea mai nevinovată Fecioară, cu lucrările Sale omnipotente pe pământ, cu înţelepciunea şi mila Sa cerească, cu răbdarea şi demnitatea în faţa nedreptăţii si a torturii la care a fost supus şi cu iertarea divină a celor care L-au pironit pe cruce. Toate acestea sunt armonizate. Toate se aseamănă şi corespund una celeilalte. Aşa cum se poate afla natura întregii mări după o singură picătură de apă, tot aşa se poate cunoaşte întregul caracter al lui Hristos după un singur eveniment din viaţa Sa. Intregul Său caracter reprezintă un miracol continuu care se compune în mod organic din nenumărate miracole. El este Mântuitorul vostru atotputernic, o, purtătorilor de Hristos, care v-a binecuvântat de pe cruce, din mormânt, din afara mormântului.

Citește în continuare »


Păcatele unui popor

Am găsit într-o carte pe care o „dădusem jos” mai demult, cuvinte pline de viaţă ale unui sfânt sârb din secolul trecut – Sf. Nicolae Velimirovici, cel numit şi „Noul Gură de Aur”. Sunt cuvinte adresate poporului său, sârb, cu mai bine de 50 de ani în urmă, dar care ni se potrivesc atât de bine şi nouă, astăzi! Diferenţa este că dacă sârbii, conform cuvintelor sfântului, au păcătuit în două moduri: „L-au părăsit pe Dumnezeu izvorul apei vii şi au săpat fântâni vărsătoare care nu ţin apa”, noi, după douăzeci de ani de la Revoluţie l-am şi părăsit pe Dumnezeu (numai „la arătare” îl mai avem, ca să ne vadă alţii, dar foarte puţini ducem lupta lăuntrică, privim în jos, spre noi înşine, căutând păcatul propriu), şi mai avem şi iluzia că deţinem „puterea” de a pune în fruntea ţării acesteia oamenii „potriviţi”, doriţi de noi. Spre deosebire de conducătorii sârbi, despre care scrie Sf. Nicolae mai jos, ai noştri n-au făcut nici măcar acele „fântâni care nu ţin apa” – adică „după modelul ereticilor şi al popoarelor păgâne”, denumindu-le prin termeni cum sunt „cultură şi civilizaţie sau ştiinţă şi modernism sau progres sau modă sau sport şi aşa mai departe”. Dacă ar fi făcut şi conducătorii noştri măcar atât, am fi avut spitale, am fi avut ce mânca, sau pe unde ne deplasa. Nu sunt acestea cele mai importante, căci se spune că ce este în sufletul şi în inima omului nu poate lua nimeni, dar vedem că deja suntem în plină reeducare, peste tot ni se predă schimbarea mentalităţii, care, chipurile, ar fi „învechită”.

Citește în continuare »


„Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat” (tâlcuire la Crez, partea VI)

Iisus in fata lui Pilat

Flacăra iubirii divine străluceşte continuu în inima paternităţii lui Dumnezeu şi a filiaţiei lui Dumnezeu. Adierea timpului nu ajunge până acolo niciodată. Schimbări capricioase nu ating niciodată acea flacără, nu o încovoaie, nu o măresc şi nu o micşorează. Din această cauză iubirea divină este viaţă fără vârstă, bucurie netulburată, putere nelimitată. Cu această miraculoasă flacără în mâinile Sale, în inima Sa şi în întreaga Sa fiinţă, Regele cerurilor a coborât în mod miraculos într-o misiune miraculoasă printre oameni. Şi El a rostit aceste cuvinte binecuvântate: „Foc am venit să arunc pe pământ si cât aş vrea să fie acum aprins” (Luca 12, 49). Fie ca o singură scânteie din acel foc sfânt să cadă asupra inimilor voastre si ar fi destul pentru a vă lumina lunga cale către viaţa veşnică. Nu-l stingeţi, ci ascundeţi-l şi păstraţi-l ca si cea mai nepreţuită moştenire, o, aleşilor, care purtaţi icoana lui Dumnezeu în voi.

Mult milostivul, Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu, a aplecat cerurile şi a coborât pe pământ pentru noi şi pentru mântuirea noastră. El nu a coborât de pe un tron pe altul, ci de pe tron pe pământ rece. A pătimit mult pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Chiar si pentru acestea, e suficient pentru a fi ruşinaţi si pentru a slăvi iubirea Sa. Dar pentru ca adevărul să fie complet, mai trebuie adăugate şi altele. Mântuitorul neamului omenesc a suportat defăimare, răutate, curse, scuipări, lovituri, ridiculizări şi biciuiri. Dar nici acum nu am spus totul. El a fost condamnat împreună cu hoţii, răstignit pe cruce; a pătimit până la moarte, şi-a dat ultima suflare în agonie şi a fost îngropat. El nu a respins paharul plin până sus al supliciului, nici nu a îndepărtat coroana de spini de pe fruntea Sa, nici nu a aruncat crucea grea de pe umerii Săi. Aşa a încoronat El adevărata credinţă ortodoxă – patima şi dragostea – sacrificându-se.

Citește în continuare »


„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” (tâlcuire la Crez, partea V)

nasterea-domnului-rubliov2

Precum o mamă care se apleacă şi se înclină asupra copilului care plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului între oamenii din această lume temporală şi văzută, coborârea din existenţa Sa miraculoasă în istorie. Noi, oamenii, şi mântuirea noastră am fost cauza coborârii Sale şi a modului cum s-a făcut aceasta: născut din Fecioara Maria şi din Sfântul Duh. Cine spune aceasta? Dacă noi, oamenii, am afirma aceasta, ar mai rămâne loc şi de îndoială. Dar El Insuşi a spus-o, Unul, lucru de care nu se poate îndoi nici unul dintre cei ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine.

El Insuşi, Unul, Adevăratul, a spus despre Sine că a venit „ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Adică, ca să servească oamenilor şi să Se dea pe Sine ca răscumpărare pentru oameni. Acesta este scopul coborârii Sale. Şi nu un om a arătat modul în care El a coborât (nimeni nu l-ar fi crezut), ci un arhanghel al lui Dumnezeu. Gavriil, arhanghelul lui Dumnezeu, a descoperit aceasta Fecioarei Maria din Nazaret: „Vei lua în pântec şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui lisus„. Citește în continuare »


„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (tâlcuire la Crez, partea IV)

492px-00058_christ_pantocrator_mosaic_hagia_sophia_656x800_edited

Proorocul si vizionarul a privit către eternitate şi a văzut că nu existau soarele, luna sau stele; si totuşi, era o lumină inefabilă care pătrundea totul şi lumina totul (Luca 60,19 şi Apoc. 21, 23). Ştiţi voi, o, aleşilor, ce fel de lumină era aceasta ? Bănuiţi: este lumina eternă a chipului Celui Preaînalt. Este lumina eternului Tată, lumina eternului Fiu şi lumina eternului Duh Sfânt – o Lumină, o Dumnezeire, o Frumuseţe.

Sfinţii Părinţi de la Niceea (325), luminaţi de această eternă Lumină, au arătat prin următoarele şase expresii care este legătura dintre Domnul nostru lisus Hristos, Tatăl ceresc şi creaţie.

Prima expresie, „Lumină din Lumină”, a fost rostită de un mare tâlcuitor al misterelor: „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I loan 1, 5). Dacă un tată este lumină, ce altceva poate fi fiul său decât numai lumină ? Dacă Tatăl veşnic este Lumină, Fiul Său este de asemenea Lumină. Fiul, mărturisindu-ne despre El, ne spune: „Eu sunt Lumina lumii” (loan 8, 12). Binecuvântaţi veţi fi de veţi putea fi numiţi măcar luminaţi de această Lumină!

Citește în continuare »


Unui comerciant, care se plânge că „Dumnezeu nu îl ascultă”

Copy of Copy of Store at Short Tract

Citind cuvântul de mai jos al Sf. Nicolae Velimirovici către un credincios, mă gândeam: oare câţi suntem asemenea aceluia, rugându-ne numai la nevoie, la necaz, dar imediat cum trece nevoia Îl înlăturăm uşor pe Dumnezeu de pe locul ce I se cuvine? Dacă la necaz ne rugăm, ne punem nădejdea in Domnul, cum putem după aceea să-L dăm la o parte, ca şi când n-am mai avea nevoie de „serviciile” Sale? Problema noastră, astăzi, nu este doar aceea că ne rugăm Domnului doar la necaz, dar am început să nu ne mai rugăm nici atunci! Din ce cauză? Ne-a înşelat vreodata Domnul? NU. Doar că începem a-L relativiza, a-L transforma din ce în ce mai mult, coborându-L până la nivelul unei instituţii lumeşti, pe care vrem nu vrem, e acolo şi ne aşteaptă. Îl privim noi, pe Domnul, ca pe un simplu prestator de servicii, procedând astfel? Din păcate, da. Şi cred că cele de mai jos se potrivesc multora, majorităţii chiar.

„Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Citește în continuare »


Unei familii evlavioase, care întreabă cum a înviat Hristos?

04-InviereaDomnului

Oare nu este îndeajuns a şti că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?” Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste şi entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă şi această întrebare a voastră, dragii mei.

Aşa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, şi ziua ia locul nopţii. Aşa cum apăsaţi întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric, şi dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a fost şi învierea Domnului din moarte la viaţă. Pe tăcute şi într-o clipă.

Citește în continuare »


Despre desfrâul Europei

sf-nicolae-v2

Vlădica Nicolae (Sf. Nicolae Velimirovici), cel “întocmai cu apostolii”, este numit Noul Ioan Gură de Aur al Bisericii Sârbe (chiar de catre Sf. Iustin Popovici). Critica pe care Sf. Nicolae a făcut-o Europei este valoroasă nu numai prin faptul că este făcută după principii creştine; este valoroasă mai ales pentru că izvorăşte dintr-o minte creştină, dintr-un suflet care a mers pe calea sfinţeniei. Citind cuvintele Preasfinţitului episcop Nicolae, ne putem da seama cât de superficial este modul în care judecăm Europa contemporană. Trăind cu câteva decenii înaintea noastră, într-o Europă mult mai curată decât cea de astăzi, el a observat rănile care sunt trecute cu vederea de către analiştii convenţionali.

Citește în continuare »