„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică

dans-in-ploaie

Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).

Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).

Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…

Citește în continuare »

Reclame

Cum să ne comportăm la serviciu – Sf. Nicodim Aghioritul

Aveţi mai jos un fragment din cuvântul Sf. Nicodim Aghioritul adresat nouă, tuturor fraţilor întru Hristos ce ducem lupta pentru mântuire, un cuvânt de mare importanţă pentru cei care ne câştigăm pâinea prin muncă – despre modul în care suntem ispitiţi de diavol la locul de muncă. Să luăm aminte – dacă toţi ne-am face datoria pentru Hristos, dacă am căuta mai mult să facem Voia Lui, atunci uşor-uşor n-am mai minţi şi n-am mai înşela; n-am mai fi nepăsători faţă de lucrul făcut sau faţă de colegi, ori faţă de ustensilele de lucru; am fi ordonaţi în toate şi am evita timpii morţi (plictiseala, bârfa); n-am munci „pentru carieră”; ci toate le-am face SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU. În cazul acesta, diferenţa dintre teorie şi practică este mică, totul este să pui, efectiv, în practică, totul este să vrei să urmezi drumul cel drept: „toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor„.

Multe şi de multe feluri sunt meşteşugurile urâtorului de bine diavol, binecuvântaţilor fraţi, cu care se luptă să piardă sufletele creştinilor. Din cele multe însă, trei sunt mai de căpetenie. Cea dintâi meşteşugire a lui este lupta să împiedice pe creştini să nu facă vreun bine desăvârşit. A doua meşteşugire a lui este, dacă se va birui şi nu va putea să-i împiedice, a nu-i lăsa să facă binele pe care îl începuse după Dumnezeu şi cum se cuvine.

Iar a treia meşteşugire este a face pe creştini, după ce ar isprăvi binele acela după Dumnezeu, să se mândrească şi să se slăvească în deşert pentru acel bine pe care l-au făcut, ca prin mândrie să-şi piardă plata; aşa hotărăşte preacuviosul Ioan, arhitectonul scării celei cereşti: „Trei gropi ne sapă nouă dracii; şi întâi se luptă, ca pe lucrul cel bun să-l oprească de a se face. Iar al doilea, după întâia lor biruire, ca nu cumva după Dumnezeu lucrul cel întâmplat să se facă. Iar după ce furii şi pe acest scop al lor nu-1 dobândesc, atunci de aceea cu lesnire venind de faţă în sufletul nostru, ne fericesc pe noi, ca şi cum după Dumnezeu întru toate am petrece” (Cuv. 26, pentru desluşire).

Citește în continuare »


Gânduri către tineri

copii1

O, daca as putea sa patrund in inima unui tanar, de as putea sa ii patrund in intimitate si sa il trezesc, sa il fac sa constientizeze efemeritatea lucrurilor. De as indrazni sa il fac sa inteleaga atatea aspecte… atatea idei… O, daca as putea intra in inima unui tanar si sa strig: Nu te lasa inselat si ucis de lume! Nu incerca sa te lasi condus de ea, de atractiile ei, de logica ei. Lumea nu e ceea ce pare! Lumea e o iluzia, lumea nu poate oferi, nu poate crea. Binele ei este o mare minciuna! Iti va devora sufletul prin placeri si distractii in inceput, insa, apoi, dupa ce ti-a luat toata vlaga, toata puterea, toata-ti capacitatea creatoare te abandoneaza deznadejdii, te uita, te inunda cu complexitatea nepasarii si iti raneste asteptarile prin indiferenta!

Lumea este puterea ce isi urmareste doar propriul scop. Iti foloseste expresia vitala si apoi te abandoneaza, te abandoneaza minciunii si nonsensului. Lumea e cuprinsa de tristete, plafonare si mediocritate. Ea nu te implineste, nu se ridica la masura nazuintelor tale. Ea percepteaza defectuos, nu reprezinta etalonul credintelor tale. Ofera prostgust, ura, mizerie, suferinta… Si chiar daca nu esti cu ea, nu inseamna ca esti singur.

Citește în continuare »


Despre înfruntarea necazurilor şi voia Domnului (cuvinte de îmbărbătare din partea Sf. Serafim de Viriţa)

sf-serafim-de-virita-rusia25

Sfântul Serafim de Viriţa (1866-1949) , prăznuit la 21 martie, este unul dintre cei aproximativ 1200 de sfinţi pe care Sinodul Ierarhic al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a canonizat de-a lungul istoriei, fiind unul dintre sfinţii ruşi cei mai iubiţi.

Din cuvintele Cuviosului Stareţ:

Nici o picatură din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugăciunea mamei are mare putere“.

Rugăciunea îngrădeşte si respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Şi mai cu deosebire este puternică rugaciunea celor apropiaţi. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere”.

Numaidecat sa te rogi pentru vrajmasi, caci daca nu te rogi e ca si cum ai turna gaz pe foc si flacara se mareste din ce in ce mai mult. Totdeauna si pentru toate, chiar si pentru necazuri, multumeste-I Domnului si Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.”

“Cand cineva era vreodata grav bolnav, staretul il sfatui sa ia cate o lingura de apa sfintita din ora in ora. Spunea ca nu sunt medicamente mai puternice ca apa si uleiul sfintit“.

Părintele Serafim iubea foarte mult tinerii. În vremea lui oamenii tineri nu mergeau la biserică aproape deloc, iar când totuşi era vizitat de către ei, Parintele se bucura nespus. El obişnuia să spună că rolul tinerilor va fi foarte important în viitoarea retrezire a vietii bisericeşti. De asemenea, obişnuia să spună că va veni o vreme când pervertirea şi desfrânarea printre tineri va atinge cel mai mare grad de decădere.

Citește în continuare »