Duminica Sfinţilor Români – a doua duminică după Rusalii

Dupa ce in prima duminica de dupa Rusalii sunt praznuiti Toti Sfintii Bisericii lui Hristos, dintotdeauna si de pretutindeni, in duminica urmatoare Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a randuit praznuirea speciala a Tuturor Sfintilor Romani, aducandu-ne aminte ca neamul nostru s-a nascut crestin si a pastrat credinta cea adevarata, ca daca Sfintii i-au lipsit multa vreme din calendar, totusi ei au existat in fiecare veac, stiuti sau nestiuti de oameni: cuviosi si cuvioase, martiri si martire, arhierei si voievozi, propovaduitori si aparatori ai Sfintei Cruci, neincetat au punctat istoria neamului nostru si au adus dinaintea lui Dumnezeu prinosul evlaviei romanesti. Acest neintrerupt sir de Sfinti daruiti de Dumnezeu neamului nostru, dintre care o parte se regasesc astazi si nominal in calendarul bisericesc,  ne innobileaza si ne obliga deopotriva ca neam crestin. Iar multi dintre ei isi asteapta canonizarea oficiala, ca bunaoara martirii credintei din secolul 20, care s-au jertfit pentru Cruce si Neam in lunga infruntare cu comunismul ateu si antinational.

Duminica Sfintilor Romani – Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a hotarat, la 20 iunie 1992, ca Duminica a doua dupa sa fie numita „Duminica Sfintilor Romani„. In anul 1950, Sfantul Sinod a hotarat inscrierea in randul sfintilor a unor vrednici traitori, marturisitori si aparatori ai dreptei credinte, recunoscand si confirmand cinstirea pe care poporul dreptcredincios o aducea acestor sfinti de mult timp, pentru ca in anul 1955-1956 sa proclame prin Tomos sinodal canonizarea lor. Tinand seama ca poporul a continuat sa cinsteasca si pe alti alesi ai lui Dumnezeu, o comisie sinodala si-a indreptat cercetarile si catre acestia, propunand Sfantului Sinod lor ca sfinti.

Citește în continuare »

Reclame

Despre soarta ereticilor (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.2)

În cea dintâi Duminică a Marelui Post, care se numeşte Duminica Triumfului Ortodoxiei, Sfânta Biserică prăznuieşte întărirea şi întemeinicirea credinţei ortodoxe, biruinţa asupra numeroşilor eretici osândiţi de cele şapte Sinoade Ecumenice.

Ştiţi că încă din vremurile apostolice au apărut o mulţime de dascăli mincinoşi, al căror număr a tot crescut o dată cu scurgerea veacurilor. S-au ridicat eretici care au strâmbat sfânta credinţă ortodoxă, învăţând mincinos despre Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos – şi mulţi au urmat păgânătăţii lor, mulţi au pierit cu moarte veşnică.

Toate acestea au fost prezise de către sfinţii apostoli. Iată ce spune Sfântul Apostol Petru în cea de-a doua Epistolă sobornicească a sa: Dar au fost în popor şi proroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Ce i-a răscumpărat, îşi vor aduce sieşi grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite, şi din pricina lor calea adevărului va fi hulită (2 Pt. 2, 1-2). Şi sfântul apostol Pavel îi prevenea pe creştinii din Efes: Ştiu că după plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma, şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei (Fapte 20, 29-30).

Încă de atunci, din vremurile apostolice, au început despărţirile de Biserica lui Hristos – iar Domnul nostru Iisus Hristos a spus cu gura Sa că Biserica trebuie să fie una: Şi va fi o turmă şi un păstor (v. In. 10, 14-16). Şi în rugăciunea Sa arhierească El a strigat către Tatăl Său: Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine, şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una (In. 17, 10-21).

Citește în continuare »


Despre fericiri (Cuvânt la Duminica Ortodoxiei al Sf. Luca al Crimeei – p.1)

Am vorbit cu voi despre faptul că diavolul făureşte un îngrozitor lanţ de fier din patimile noastre, lanţ care coboară în adânc, trăgându-i acolo pe cei care, neexersând înfrânarea, dau frâu liber patimilor. Acum vreau să vorbesc despre un alt lanţ, lanţ de aur, lanţ sfânt, care a fost făurit pentru noi de către însuşi Domnul Iisus Hristos. L-am numit lanţ de aur, dar numele acesta este prea mărunt pentru el, fiindcă e nesfârşit mai preţios decât aurul. Lanţul acesta ne poate ridica uşor la înălţime, la însuşi Tronul Dumnezeirii. Din ce verigi e făurit lanţul acesta? Din poruncile fericirilor, pe care le auziţi la fiecare Liturghie şi pe care trebuie să le păstraţi adânc în inima voastră.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia Cerurilor (Mt. 5, 3). Cine sunt săracii cu duhul? Cei ce duhovniceşte se aseamănă oamenilor sărmani, flămânzi, săraci trupeşte, care nu au nici un avut; cei care cu sinceritate, din toată inima socot că nu au nici un fel de calităţi duhovniceşti şi morale. Dacă fac vreun lucru bun, aceştia cred, plini de smerenie, că nu l-au făcut ei, ci harul lui Dumnezeu, care este cu ei (vezi l Cor. 15, 10).

Citește în continuare »


Sfinţii, prietenii noştri

m555555

Pentru mulţi dintre noi sfinţii sunt nişte personaje de poveste. Ştim tot felul de istorioare, cum că sfântul Petru este portarul raiului, sfântul Nicolae are un bici pentru copiii răi sau că sfântul Ilie este un moş supărat care aduce furtună şi vreme rea. E adevărat că aceste povestioare au un mic sâmbure de adevăr, dar noi uităm ce este mai important: că sfinţii sunt oameni care au trăit în această lume, au existat cu adevărat şi au fost şi ei oameni ca şi noi. Ei nu sunt personaje de basm inventate de mintea omenească, ci sunt OAMENI ca şi noi.

Oameni ca şi noi
Mulţi oameni cred că sfinţii au fost ceva din altă lume, nişte personaje care au avut puteri supranaturale şi despre care ştim tot felul de poveşti. Dar nu e aşa. Sfinţii au fost oameni obişnuiţi, ca şi noi, dar care au luat în serios cuvintele Sfintei Scripturi: „Fiţi sfinţi, că eu Domnul Dumnezeul vostru, sfânt sunt” (Levitic 19,2). Astfel ei şi-au închinat viaţa lor lui Dumnezeu şi în fiecare clipă a existenţei lor s-au străduit să scape de păcat şi să împlinească poruncile.
Citește în continuare »


Urcuş spre Moşi Crăciuni

A trecut şi Sărbătoarea Naşterii Domnului, pentru majoritatea dintre noi s-au terminat revederile cu cei dragi, s-a terminat concediul, s-a terminat vacanţa. Dar am rămas cu ce-i mai de preţ: cu binecuvântarea Domnului peste noi şi peste toate, cei care ne-am întâlnit cu El în biserici, de Ziua Sa, aducându-i cel mai de preţ dar: pe noi înşine, dându-i slavă. Ne-am adus aminte şi de cei ce ne-au fost cândva, dragi, sau încă ne mai sunt, dar nu ne mai bucură cu prezenţa lor fizică. Pe unii i-am cunoscut efectiv, din familie, prieteni etc. Iar pe alţii îi ştim din cărţi, din povestiri, din auzite. Şi cu siguranţă, mulţi dintre ei sunt „prieteni ai Lui Dumnezeu”.

Citește în continuare »