Imagini video cu minunea de la Iaşi din 19 martie

Imaginile de mai sus sunt de la conferinţa de la Iaşi, de joi 19 martie a.c., la sfârşitul căreia credincioşii prezenţi s-au putut închina şi au putut săruta moaştele unor mărturisitori ortodocşi, de fapt o părticică din craniul unui mărturisitor din temniţa Aiudului şi sub această părticică se aflau alte părticele din moaştele altor patru mărturisitori, sfinte moaşte aflate într-o răcliţă, dăruită lui Danion Vasile de părintele Justin Pârvu.

Citește în continuare »


Semn dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din prigoana comunistă

sfmoaste

Joi, 19 martie 2009, ora 22.00, la Teatrul Luceafărul din Iaşi a avut loc conferinţa „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, susţinută de ieroschimonahul Hrisostom Manolescu şi scriitorul Danion Vasile. Sala – de 500 de locuri – a fost arhiplină, mulţi stând în picioare. S-a vorbit despre direcţiile în care Uniunea Europeană prigoneşte credinţa ortodoxă (cerând intrarea femeilor în Sfântul Munte Athos, scoaterea orelor de religie din şcoli, promovarea ecumenismului prin controversata Chartă ecumenică, adoptarea legislaţiei privitoare la drepturile homosexualilor, dezincriminarea incestului, introducerea actelor biometrice cu microcip). Spre sfârşitul conferinţei s-a făcut referire la cinstirea mărturisitorilor ortodocşi anticomunişti, modele de rezistenţă creştină pentru vremurile noastre.

Citește în continuare »


Simplificaţi-vă viaţa!

valeriu-gafencu-764891

„Scumpă Norica, tu îmi ceri câteva sfaturi pe care eu cu dragoste ţi le dau. Tu fă-ţi educaţia creştină în familie. Învaţă-te să fii o gospodină cât mai bună, trăieşte o viaţă de mare curăţenie, fă fapte bune şi iubeşte mult, tot ce este creatură a lui Dumnezeu. Simplifică-ţi viaţa cât mai mult, întotdeauna mulţumeşte-te cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui. Fă bine ori de câte ori se iveşte prilejul.

Norica, învaţă-te a medita, trăieşte o viaţă de rugăciune. Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea. (…) Viaţa aceasta este cu totul trecătoare. Şi tot ceea ce e legat de ea este trecător. Să ne zidim sufletele, să le întărim cu virtuţile creştineşti, nu pentru viaţa aceasta, ci pentru cea viitoare. Patria noastră cea sfântă şi veşnică, unde ne vom regăsi cu toţii după moarte, este Cerul. Să stăruim ca în viaţa aceasta să ne învrednicim prin faptele, vorbele, atitudinea şi gândurile noastre, de Cer.
Citește în continuare »