„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică

dans-in-ploaie

Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).

Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).

Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…

Citește în continuare »

Reclame

Despre simbolismul Sfintei Liturghii, pe scurt (Sf. Nicolae Cabasila)

Mulţi dintre fraţii noştri în credinţă au început să împrumute din protestantism – involuntar, desigur, dar din cauză că acordă o importanţă scăzută ortodoxiei, credinţei adevărate, dar una sporită părerii proprii – concepţia că forma este foarte puţin importantă, punând accentul aproape exclusiv pe aşa-zisul conţinut („aşa-zis” adică fals, deoarece afirmaţia JUSTĂ, de altfel, adusă împotriva rigorismului exagerat, cum că la urma urmei ceea ce contează în final este conţinutul – adică străpungerea inimii, pocăinţa – , este folosită de aceştia contrar sensului ei şi contrar predaniei Bisericii care ne arată în multe feluri CUM se ajunge la mântuire). De fapt, toată credinţa noastră se bazează atât pe conţinut, cât şi pe formă, credinta dobandindu-se mai usor prin ascultare, printr-o ordine, printr-un mod de a face fapta potrivit invataturilor Bisericii. În fond, susţinând puţina importanţă a formei, se intenţionează a se face o întoarcere la creştinismul primar, de imediat după Înălţarea Domnului, lepădând subtil, puţin câte puţin, din Sfânta Predanie a Bisericii. Ori în felul acesta ajungem la concepţia cum că numai pe Scriptură ne putem baza, restul fiind relativ, incert! Nu ştiu câţi dintre voi conştientizează pericolul care-i paşte pe unii din aceştia. Ca prim exemplu pe care il dau mai ales pentru aceia, dar şi pentru noi ceilalţi, spre a ne fi tuturor de ajutor a înţelege importanţa FORMEI în care Îl slujim pe Domnul, în Ortodoxie, vă pun înainte câteva scurte explicaţii ale Sfântului Nicolae Cabasila asupra unora dintre FORMELE in care se săvârşeşte Sfânta Liturghie, dîn lucrarea „Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii”.

Citește în continuare »


Să nu prăznuim Naşterea Domnului în mod lumesc, ci supralumesc , căci nu pe ale noastre le serbăm, ci pe ale Stăpânului

Sf. Grigorie de Nazianz, în una din Cuvântările din lucrarea „Taina M-a Uns”, ne arată cum ar trebui să prăznuim Naşterea Domnului.

Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul! Si ca sa spun doua lucruri deodata, cerurile sa se veseleasca si pamantul sa se bucure pentru Cel ceresc si acum pamantesc. Hristos este acum in trup! Veseliti-va de aceasta, cu cutremur si cu bucurie: una, din pricina pacatului, alta, din pricina nadejdii. Hristos este acum din Fecioara! Femeilor, faceti-va ca fecioarele, ca sa va faceti si voi maici ale lui Hristos! Cine nu se inchina acum Celui care a fost de la inceput si cine nu mareste pe Cel care Se naste acum?

Inca o data intunericul se risipeste, inca o data lumina se infiinteaza. Inca o data Egiptul se pedepseste cu intuneric si inca o data Israelul este calauzit prin stalp de lumina! Poporul care sade in intunericul necunostintei, sa vada lumina cea mare a cunostintei! Ce a fost vechi a trecut; iata, toate sunt noi! Litera da indarat, spiritul biruieste! Umbrele trec grabite, Adevarul paseste in lume! Melhisedecii sunt acum laolalta; Cel nascut fara de maica, Se face acum fara tata: fara de maica dupa ceea ce era El mai inainte, iar fara de tata dupa ceea ce a fost El mai pe urma. Se rastoarna legi ale firii. Trebuie sa se implineasca lumea de sus. Hristos ne porunceste, sa nu ne impotrivim! „Voi, neamurile toate, plesniti din palme“[Psalmul 46]; „caci prunc ni S-a nascut Fiul si ni S-a dat noua, a caruia stapanire sta pe umarul Lui, caci se ridica odata cu crucea si numele Lui este chemat inger al Sfantului cel Mare” [Isaia 9,5], adica al Tatalui. Sa strige Ioan: „Gatiti calea Domnului” [Matei 3,3], iar eu am sa vestesc cu glas mare puterea acestei zile: Cel nepipait Se pipaie; Cel mai presus de trup Se incepe; Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al omului, Iisus Hristos ieri si azi si in veci! (…)

Citește în continuare »


Cuvântul Sfântului Ignatie Briancianinov – despre citirea Sfinţilor Părinţi

vietile sf

Tovărăşiile şi societatea au o mare înrîurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gînduri şi simţiri înalte, a unui călător multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. E limpede: tovărăşia şi apropierea Sfinţilor aduc sfinţenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi (Psalmi 17, 28, 29).

Fă cunoştinţă cu Sfinţii încă de pe acum din vremea vieţii pămînteşti, pe care Scriptura nici măcar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Cînd vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Luca 16, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strînsă decît legătura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (1 Corinteni 1, 10).

Însuşeşte-ţi gîndirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mîntuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mîntui.

Cerul i-a primit pe Sfinţii Părinţii în fericitele sale sînuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că gîndurile, simţirile şi faptele Sfinţilor Părinţi îi sînt plăcute. Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gîndurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sînt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.

Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială Duhul Sfînt.

Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie.

Citește în continuare »