Ajutor pentru Mânăstirea Sf. Pantelimon din Siliştea Gumeşti, Teleorman
Postat: 10 aprilie 2012 Înscris în: iubire 23 comentariiPostez mai jos apelul de ajutor al Părintelui Protosinghel Antonie Liţă, Stareţul Mânăstirii Sfântul Pantelimon din Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, unde, la începutul anului 2004 mai multe icoane au plâns cu mir şi sânge. Fac precizarea că situaţia mânăstirii este cu adevărat una delicată (detalii găsiţi mai jos), orice ajutor fiind binevenit. Clădirile sunt într-o avansată stare de degradare iar biserica are turnată doar temelia. Părintele stareţ ar fi vrut să găzduiască acolo şi persoane fără adăpost, dar abia sunt menţinute chiliile în care locuiesc monahii, trapeza şi paraclisul unde se ţin slujbele, fiindu-le foarte greu fără ajutorul credincioşilor.
În caz că nu aţi depus formularul 230 privind destinaţia sumei de 2% din impozitul anual (se depune la circa fiscală pe raza căruia aveţi domiciliul, termenul limită de depunere pentru anul 2012 este 25 mai), puteţi direcţiona suma respectivă către Mânăstirea Sf. Pantelimon, fiind necesar să completaţi doar rubrica I. DATE DE IDENTIFICARE ALE CONTRIBUABILULUI cu datele voastre şi punctul 2 de la rubrica III. DESTINATIA SUMEI REPREZENTÂND PÂNA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL, POTRIVIT ART.57 ALIN.(4) DIN LEGEA NR.571/2003, cu datele mânăstirii. Formularul 230 pentru anul 2012, împreună cu instrucţiunile de completare, poate fi descărcat de aici: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/dec_230_2012.pdf
După cum scrie Părintele Antonie în apel, cei care nu au posibilitatea să ajute material pot trimite pomelnice pe adresa mânăstirii, chiar fără bani, pentru că vor fi pomeniţi.
Iubiţi credincioşi,
Sunt stareţul Mânăstirii Sf. Pantelimon din localitatea Siliştea Gumeşti, jud. Teleorman şi fac acest apel în vederea obţinerii unui ajutor financiar, material sau cei 2% din impozitul anual.
Mânăstirea noastră este amplasată exact pe teritoriul unui fost regiment militar. Pe acest loc se află aproximativ 20 de clădiri care astăzi sunt ruinate. Efectivul Mânăstirii este de circa 10 suflete.
Furtuna care a fost in judeţul Teleorman a distrus multe acoperişuri, afectând şi pe cele ale clădirilor din incinta Mânăstirii.
Vrem să restaurăm acoperişurile prin care plouă şi să continuăm lucrările la construirea bisericii, aceasta având doar temelia turnată.
Unii dintre noi sunt şi foarte bătrâni şi bolnavi şi necesită îngrijire.
Aceste lucruri nu le putem face singuri, fiindu-ne imposibil, de aceea am făcut acest apel. Ar fi foarte multe de povestit, dar mă opresc aici şi dacă aveţi posibilitatea, ajutaţi-ne.
Sunt oameni care citesc acest apel şi poate nu au posibilitatea să ne ajute, totuşi pot trimite şi ei un pomelnic chiar şi fără bani, noi îi vom pomeni.
Bunul Dumnezeu să vă ajute!
Adresa:
Mânăstirea Sf. Pantelimon
Com. Silistea Gumeşti
Jud. Teleorman
Stareţ: Protos. Antonie Liţă
Tel. Mobil: 0723216577; 0744908926
Tel. Fix: 0371301467
CONT BCR SUCURSALA ROSIORII DE VEDE
RO66RNCB0246011546380001
COD FISCAL: 12283148
Mânăstirea este amplasată pe teritoriul unei foste unităţi militare şi a unui aeroport, iar prin anii ’60 pavilioanele fostei unităţi militare sunt ocupate de un cămin de copii orfani (cca. 1600). După Revoluţia din 1989 clădirile rămân pustii, dispărând cărămidă, părţi de tâmplărie, cabluri electrice etc., iar in 1998 P.S. Galaction înfiinţează aici Mânăstirea Sf. Pantelimon. Biserica este amenajată provizoriu într-o fostă sală de dormit a unităţii militare, ulterior devenită sală de clasă, iar călugării îşi înjgheabă chiliile în pavilioanele părăsite. Trapeza îşi găseşte locul în sala de proiecţie a cinematografului fostei unităţi militare. Ospitalitatea părintelui stareţ şi a monahilor, cu toată sărăcia din jur, este cuceritoare. Nici un pelerin nu pleacă neospătat din mănăstire, după ce a participat la slujbe şi s-a folosit de un cuvânt duhovnicesc. Mânăstirea este cunoscută pentru faptul că în anul 2004, timp de câteva luni de zile, din mai multe icoane a izvorât mir şi sânge. Despre aceasta, revista „Lumea Credinţei” scria, în 2004:
Pe 2 februarie, în timp ce un frate citea la Psaltire în biserică (Psaltirea se citeşte neîntrerupt aici), începe o altă icoană să plângă. Părintele stareţ, chemat de la chilie, refuză să vină: „Să plângă până se face baltă!“ – şi s-a făcut baltă de lacrimi pe podea! De Sfântul Haralambie a plâns icoana Sfântului Haralambie, urmează apoi Sfântul Nicolae, Sfântul Andrei şi Maica Domnului – icoane aşezate pe catapeteasmă. O icoană litografiată a Maicii Domnului cu Pruncul, din trapeză, a ajuns să plângă, pretind vieţuitorii, 37 de litri de mir şi lacrimi. Apoi a plâns şi cu lacrimi de sânge. În Joia Mare, când s-a scos Sfânta Cruce din Sfântul Altar, toată partea centrală a Crucii s-a umplut de picături de sânge, care, mai apoi, s-a coagulat. Ar fi de prisos să mai amintim toate datele la care icoanele au plâns, precum şi ce icoane au plâns, deoarece numărul acestora este foarte mare. Icoanele care au plâns se aflau în biserică, în trapeză, în chiliile părinţilor. Călugării nu se pronunţă privitor la aceasta, ci, cu înţelepciune duhovnicească, îşi văd de rânduială. Nici preoţii din satele vecine nu spun nimic despre acest fapt. Evlavia a pornit, însă, la drum: mii de pelerini din întreaga ţară vin spre această mănăstire, uitată până acum de toţi.
De câţiva ani, icoanele de aici au încetat să mai plângă, iar oamenii par să fi uitat de Sfânta Mânăstire Sf. Pantelimon, aflată pe un loc unde numai Domnul poate şti câte s-au întâmplat de-a lungul timpului, încât s-a ajuns aproape de cuvintele evanghelice „pietrele vor striga„. Pe fiecare ne cheamă Domnul la pocăinţă în felurite moduri, dar constat cu durere că foarte greu ne lăsăm desprinşi dintr-ale noastre, comportându-ne ca nişte „bogaţi” din Evanghelie, dar bogaţi în păcate, căci nu ne mai „mişcă” orice…
Un material despre Sf. Mânăstire de la Siliştea Gumeşti, plus un interviu cu Părintele Antonie, din vara anului 2011, găsiţi în cele ce urmează:
Să dea Domnul să se adune cât mai multe ajutoare pentru această mănăstire, mai mult decât „cei 2%”, căci văd că este în mare nevoie!
Am menţionat acest articol aici…
http://munteanuk.blogspot.com/2012/03/usi-catre-lumi-paralele-doors-to.html
…şi o să dau şi mesaje directe către cei care ar putea ajuta!
Da, orice ajutor e binevenit.
Cei 2% sunt foarte simplu de dat, prin depunerea formularului completat, la organul fiscal.
Daca ai drum prin Teleorman, poate ajungi si pe acolo. E la aprox 60 km de Alexandria.
Din Rosiori de Vede spre Costesti-Pitesti pana in comuna Balaci, de unde faci dreapta spre Silistea Gumesti (de la Rosiori sunt cca 30 km, drumul e bun), sau direct din Bucuresti, asa: http://distanta.ro/bucuresti/silistea-gumesti
Doamne, ajuta!
Multumesc de recomandare.
Poate că nu doar eu, ci şi alţii – care or ajunge pe această pagină – să îşi facă drum către mănăstire.
Doamne, ajută!
Da, chiar asa este: „Ospitalitatea părintelui stareţ şi a monahilor, cu toată sărăcia din jur, este cuceritoare. Nici un pelerin nu pleacă neospătat din mănăstire, după ce a participat la slujbe şi s-a folosit de un cuvânt duhovnicesc”
Am fost si eu la Manastirea Sf. Pantelimon si am plecat cu mai multe iconite daruite de parintele staret, dupa ce in prealabil am luat masa, alaturi de multi pelerini…
[…] pot trimite si ei un pomelnic chiar si fara bani, noi îi vom pomeni.Bunul Dumnezeu sa va ajute!Sursa Posted in Diverse, Eveniment Tags: har, preot, preot cu har, Religie, Romania« Valhalla […]
[…] cuvinte: Ajutor pentru Mânăstirea Sf. Pantelimon din Siliştea Gumeşti, Teleorman Postam mai jos apelul de ajutor al Părintelui Protosinghel Antonie Liţă, Stareţul Mânăstirii […]
Frati crestini in februarie 2004 chiar am fost si am vazut cum plang icoanele cu mir si sange la Manastirea Sf. Pantelimon din Silistea Gumesti,unde este Staret Protosingher Antonie Constantin Lita.As vrea sa adaug ca parintele este crestin adevarat cu multe daruri de la Dumnezeu,printre care har,credinta si dragoste fata de aproapele.Deci daca nu v-au convins aceste icoane facatoare de minuni de existenta lui Dumnezeu,cu smerenie va rog luati in considerare si marturia mea personala.De aceea va rog acei care puteti si bine-voiti sa ajutati acest sfant locas, care este inceput de peste 10 ani si este abia la temelie , sa fie ridicat cat mai curand spre slava Lui Dumnezeu… cu stima un crestin pelerin(Ion-Grecul).
Stie cineva, ceva de Parintele Augustin de la Manastirea Sf. Pantelimon – Silistea Gumesti?
Ma numesc Mihai Feraru de 55 ani, sunt f bolnav din 1994, primul infarct lam suferit in 1994 eram la serviciu, al doile infarct lam suferit in 1998, dupa primul infarct am suferit primul accident vascular din trunchiul cerebral, dupa care am ramas cu o paralizie pe partea dreapta asta sa intamplat in 1995,al-doilea accident vascular cerebral lam suferit in anul 2000, in 2004 am fost diagnosticat cu DIABET ZAHARAT, De atunci si in prezent fac injectii cu insulina de 4 ori pe zi, acuma de 2 ani am fost descoperit cu POLIARTRITA REUMATOIDA,am ajuns sa pot merge cam 30-40m dupa care trebue sa fac o pauza, eu nu pot efectua nici un fel de activitate, capacitatea de munca este pierduta in totalitate, numai bunul Dumnezeu stie ce fel de viata chinuita duc eu zi de zi, mai ales ca duc lipsa de mancare si medicamente, de aceea fac apel pe aceasta cale catre toti oamenii credinciosi care-l iubeste pe Dumnezeu ,sa ma ajute si pe mine din putinul lor, iar Dumnezeu si Maica Domnului sa le rasplateasca darul inzecit, si cu multa sanatate,, ptr asta eu am un cont deschis la banca; RAIFFAISEN BANK IN ROMANIA ARE NR RO93RZBR0000060001059026 IN LEI .si in euro nr ro72rzbr0000060004438690 ,pe nume mihai feraru cod zwift: RZBRROBU. Va rog sa nu ma uitati. Doamne Ajuta. A-R.. asa sa te creada Dumnezeu
Am gazduit si ajutat un suflet de aici care mi-a furat lucruri din casa …ca drept rasplata…
Doamne, ajuta!
Sunt oameni si oameni, dvs, puteti vorbi cu parintele despre asta.
Si rasplata veti avea, cu siguranta. Sper doar ca nu asteptati aceasta rasplata de la oameni…
Poate reusiti, totusi, sa-l iertati.
Toate cele bune!
UN APEL UMANITAR,catre or-ce suflet de om. SUNT MIHAI FERARU 56 ANI F F BOLNAV CU MAI MULTE BOLI F INCURABILE, PE PRIMUL LOC ESTE DIABETUL ZAHARAT CU COMPLICATII,infarct miocardic de 2 ori, accidente vasculare din trunchiul cerebral de 2 ori,,paralizie,, Da am pensie de invaliditate de 638 lei lunar,din care platesc 340 lei 2 rate la 2 banci in fiecare luna pana-n anul 2016 luna septembrie, sunt persoana cu handicap, intradevar nu platesc insulina, dar la siofor mai platesc ceva, ptr ca consum si siofor de 850 de 3 ori pe zi, plus fac 80 unitati insulina lantus ora 21 zilnic, sotia este f f bolnava cardio-vascular, ostroporoza si reumatologic, sotia nu are nici-un venit, avem si un copil de 9 ani, foarte greu traim IN ZIUA de azi , nu avem pamant nici animale si nici alte venituri, de aceea va roog daca vreti si daca puteti ajutati-ne chiar si un colet cu ceva alimente near prinde foarte bine, ori-ce ajutor sub ori-ce forma la noi va fi bine venit, ne vom ruga lui Dumnezeu ptr sanatatea si binele dvs, ducem lipsa de lemne ptr foc, mancare,medicamente chiar si un pat near fi de folos,,adresa mea este: mihai feraru oficiul postal nr 1 vaslui casuta postala 95 loc vaslui, cont deschis la banca: raiffaisen bank Romania nr ro93rzbr0000060001059026 in lei, ,cod swift: RZBRROBU. tot feraru mihai,sau prin westernunion tel 0040761887298, Dumnezeu sa va rasplateasca,,A-R .Sa faceti asa cum veti gandi dv.
DOAMNE AJUTA….. stiu ca-l iubiti pe Dumnezeu, si no-sa ma lasati…cu siguranta puteti face un bine, numai daca se poate
nu am rechizite ptr copil la scoala, cel mai greu este ca nu avem lemne ptr foc ,vom ingheta de frig ptr ca a venit frigul, va roog dragi crestini sa nu ne lasati sa murim de frig si de foame,,iertati-ne.
tot la aceasta banca, am cont si in euro nr: ro72rzbr0000060004438690
Cu multa dragoste crestineasca fam feraru.
@ytdfkuyg
@miki
Stimate domnule Mihai Feraru
Adresele de mail folosite pentru postarea celor doua comentarii de mai sus nu exista.
Va rog furnizati date exacte, eventual un nr de telefon, unde ati putea fi contactat de cei doritori sa va ajute.
Doamne, ajuta!
Cat de rai suntem, plang icoanele, plang sfintii nostri ca-l suparam pe Dumnezeu!!
Ma numesc Cristina Georgiana sunt eleva la liceu cls.a-11-A din Silistea Gumesti, parinti nu au posibilitate pentru ami oferi bani necesari pentru abonamentul lunar de care am nevoie sa ajung la liceu in Rosiori de Vede. Va rog daca puteti sa ma ajutati pentru a nu-mi intrerupe anul scolar. Va multumesc! DOAMNE AJUTA. nr tel. 0768910562
Buna ziua !am auzit la televizor despre minunile acestei icoane din sf manastire Pantelimon si am vrea sa ajungem si noi daca ne invredniceste bunul Dumnezeu .Putem sa dormim o noapte acolo suntem din Vrancea ..
@Lacramioara Dingu
Doamne, ajuta!
In principiu, puteti dormi acolo, doar sa sunati inainte la numerele de telefon din textul articolului, sa verificati disponibilitatea.
parinte antonie lita roaga-te si pomenestel pe robul tau andrei-daniel si sa-i dea domnul grai sa vorbeasca.este bolnav diagnosticat cu intarzaiere in dezvoltare limbaj.doamne ajuta!!!
@adi
Doamne, ajuta!
Il puteti suna dvs direct pe Parintele Antonie, la unul din numerele din articol.
Multa sanatate!
Sunt solidar cu dumneavoastra va ajut din sufletul meu
As vrea sa dau st eu ceva daruitor.sunt de religie reformat,in curind trec la religie ortodoxa.
Au plâns Sf icoane cu lacrimile celor 1600 de copii , orfani , care au fost duși acolo ,departe de cei dragi ,unii cu un singur părinte, alții fara nici o ruda, cate lacrimii au curs în acele clădiri, că niște cazarme, primul an era cel mai greu ,apoi te obișnuiești, trebuiră să reziști ,de dor de tristețe ,tentații de evadare, dar cel mai dureros era asuprirea celor mai mari, care se impuneau prin forța asupra celor mici, ,repet primul an era dificil, apoi învățai să reziști, Nu mai plângeai, învățai să fi puternic , ,și mulți au reușit .Casa de copii ,din acele timpuri era bine organizata, .Nu duceam lipsa de nimic (îmbrăcăminte, mâncare, atenție în pregătirea temelor, , pregătire suplimentară pt ecsamen etc) totul s_ a distrus când a fost desființată și la nivel de fiecare județ înființarea unei case de copii ,care a fost un proiect total greșit,.Repet totul funcționa că intr_o fabrica , lacrimile curgeau din dorul de sentimente,de dragostea părintească, ,Cei buni mergeau la licee cei mai slabi (la carte) la Sc profesionale ,
BUNA ZIUA STIMATI DOMNI
MA NUMESC GOLEA STEFAN MIHAI ORASUL BUSTENI SI VREAU SA VA ZIC CA SUFAR DE O BOALA (TUMORA LA PLAMINI) CARE FAC CITOSTATICE DE DOUA ORI PE LUNA LA CIMPINA SI MESTE TARE GREU CU ELE SI
MA SIMT GREU CUELE CIND LE FAC CARE NU LEAS DORI LA NIMENI NICI LA DUSMANI SI DE ACEA VA ROG
DACA VRETI SA FITI D-TRA DE MARE AJUTOR SI D-ZEU SA VA DEA MAI MULT DACA NU MA CREDETI VA ROG
SA SUNATI LA PRIMARIE LA BUSTENI LA ANCHETA SOCIALA SI ACOLO VA SPUNE MAI MULTE CA NU ASI FI NEBUN
SA RID DE O BOALA DE AMEA VA JUR CA NU VA MINT CA VINE SFINTELE CRACIUN SI NU AM NIMIC NICI UNELE
NU MAI ZIC DE MINCARE CA VINE SI ZIUA MEA SF STEFAN AM FOST LA SPITAL U MILITAR SA
VAD CUM AU ESIT ANALIZELE CIND AM AFLAT CA NU AU IESIT BINE SI FAC IN CONTINUARE CITOSTATICE
SI DE ACEIA VA ROG SA MA AJUTATI DACA VRETI D-TRA
VA DORESC MULTA SANATATE LA INTREAGA COMPANIE SI SARBATORI FERICITE
VA LAS NR.0730164444