Mulţumesc!

Vitaliy Gorelov."I never forget you"

Cât de des uităm importanţa ajutorului primit, sau o micşorăm prin îndreptăţirea de sine, amăgindu-ne că ne-am fi descurcat şi “fără” ajutor? Mă întreb cum putem înţelege mai bine importanţa recunoştinţei, exprimată cel mai simplu prin banalul “mulţumesc!”.

Un simplu “mulţumesc” este cel mai elementar şi totodată important mod de a ne arăta recunoştinţa. De foarte multe ori, însă, nu cântărim fapta, ci omul, omiţând a mulţumi cuiva “inferior” dintr-un anumit punct de vedere (vârstă, statut social, subordonat ierarhic etc.). Părinţii noştrii, copiii noştri, oare pot fi lipsiţi de recunoştinţa noastră? Sunt ei, oare, datori să ne ajute oricum, fiindu-ne părinţi sau copii? Sunt întrebări ale căror răspunsuri converg într-un punct comun.

Mai mult, dacă şi “multumesc” ne vine greu să spunem, ce pretentii avem în a ţine minte chiar ajutorul pe care l-am primit? Ajutor primim de la oameni sau de la Dumnezeu, dar cum nimic nu este fără ştirea (sau voia) Lui Dumnezeu atunci oare pentru câte trebuie să-I mulţumim Domnului şi în ce fel? Şi ce vrea Dumnezeu de la noi? Aflam din Psalmul 49:

8. „Ascultă, poporul Meu, si-ţi voi grăi ţie, Israele !…Şi voi mărturisi ţie : Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi,
11. Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
12. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este.
13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei.
14. Oare, carne de taur voi mânca, sau sânge de ţapi voi bea ?
15. Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale,
16. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi „

Exemple de (ne)recunoştinţă avem atât de multe, dar toate acelea, adunate, nu ne-ar fi de ajuns pentru a ne trezi, ci numai o mişcare a noastră, în faptă: să mulţumim!

În Ecclesiast (Cap. 9) Împăratul Solomon ne povesteşte despre un sărac care a scăpat o întreagă cetate de la pieire şi cu toate acestea numele lui a fost dat uitării, din nerecunoştinţă:

14. A fost odată o cetate mică, locuită de oameni puţini şi împotriva ei a pornit un rege vestit, care a împresurat-o şi a ridicat de jur împrejur întărituri puternice. 15. Într-însa se afla un sărac înţelept care a scăpat cetatea prin înţelepciunea lui şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de acest om sărman. 16. Şi am zis: „Mai bună este înţelepciunea decât puterea; dar înţelepciunea celui sărac este urgisită, şi cuvintele lui nu sunt luate în seamă„.

Însuşi Hristos, Dumnezeul nostru, a avut şi are mereu de-a face cu nerecunoştinţa noastră. În Sfânta Evanghelie ne este prezentată pilda celor zece leproşi, care, după ce sunt vindecaţi, uită să mulţumească Binefăcătorului lor, cu excepţia unuia singur: unul din zece s-a întors, mulţumitor. Şi deloc întâmplător, acela nu era din neamul Domnului, ci era samarinean, de neam străin…

Iar pe cand Iisus mergea spre Ierusalim si trecea prin mijlocul Samariei si al Galileii, intrand intr-un sat, l-au intampinat zece leprosi care stateau departe, si care au ridicat glasul si au zis: Iisuse, Invatatorule, fie-Ti mila de noi! Si vazandu-i, El le-a zis: Duceti-va si va aratati preotilor. Dar, pe cand ei se duceau, s-au curatit. Iar unul dintre ei, vazand ca s-a vindecat, s-a intors cu glas mare slavind pe Dumnezeu. Si a cazut cu fata la pamant la picioarele lui Iisus, multumindu-I. Si acela era samarinean. Si raspunzand, Iisus a zis: Au nu zece s-au curatit? Dar cei noua unde sunt? Nu s-a gasit sa se intoarca sa dea slava lui Dumnezeu decat numai acesta, care este de alt neam? Si i-a zis: Scoala-te si du-te; credinta ta te-a mantuit. (Luca 17,11-19)

Cei de acelaşi neam cu El nu au mulţumit Binefăcătorului lor, Părintelui lor, considerând probabil (asemenea fiilor nerecunoscători, răsfăţaţi) că li se cuvenea şi că era normal sa fie ajutaţi, dar străinul nu a uitat şi este pomenit de Domnul şi lăudat pentru credinţa lui. Iar dacă aceia nouă din zece nu au mulţumit, noi cum procedăm?

Sf. Nicolae Velimirovici vede binefaceri chiar relele pricinuite de duşmani şi multumeste Domnului pentru ei şi se roagă pentru duşmanii săi:

“Binecuvântează-i pe duşmanii mei, Doamne! Duşmanii m-au adus în braţele Tale mai mult decât prietenii. Prietenii m-au legat de pământ, pe când duşmanii m-au dezlegat de pământ. Nimicindu-mi toate năzuinţele efemere, ei m-au depărtat de lume, făcând din mine locuitor netrebnic al ei. Precum un animal hăituit îşi caută adăpost mai stăruitor decât unul liber, la fel şi eu, luat cu asalt de duşmani, îmi aflu liniştea numai în tabernacolul Tău. […] Mai mult decât mine, ei au mărturisit în faţa întregii lumi păcatele mele. Ei m-au biciuit când eu şovăiam să mă biciuiesc. Ei m-au chinuit când eu voiam să fug de chinuri. Ei m-au lovit când eu încercam să mă cruţ.” (din “Rugaciuni pe malul lacului”)

Despre cât de important este banalul “Mulţumesc!” şi cât de mult bine face, aflăm dintr-o istorioară despre Sf. Serafim de Viriţa, care-i spune unei credincioase că fiecare mulţumire este, de fapt, o rugăciune.

“În timpul războiului, o fiică duhovnicească a stareţului cu numele de Pelaghia lucra la o cantină, la împărţitul ciorbei. Ea voia să plece de la cantină şi a venit pentru binecuvântare la stareţul Serafim. El i-a răspuns: “Încă nu pleca, oamenii se roagă pentru tine”. Ea nu a înţeles cuvintele stareţului. Atunci i-a explicat: “Atunci când celui flămând îi adaugi puţină ciorbă, el zice “Mulţumesc”, iar aceasta înseamnă: “Dumnezeu să te mântuiască” (în slavonă cuvântul mulţumesc este format din “mântuieşte” şi “Dumnezeu”). Iar dacă într-o zi îţi spune de trei ori “Mulţumesc!”, această rugăciune ajunge la Născătoarea de Dumnezeu”.”

Dacă şi “mulţumesc”-ul este atât de important, înseamnă că el însuşi este o faptă bună pentru care merită să mulţumeşti iarăşi, la rândul tău! Iată ce legătură tainică se crează între cei doi oameni uniţi prin smerenie şi dragoste in Hristos, când şi cel ajutat se face binefăcător al binefăcătorului său!

Ce anume ne împiedică să mulţumim, să fim recunoscători, dacă nu starea de suspiciune, îndreptaţirea de sine, răutatea, lipsa de înţelegere a celuilalt, lipsa dragostei, adică cele care ne ţin, de fapt, departe chiar de Dumnezeu, departe de înţelegerea sensului existenţei noastre? Pentru că noi existăm unii prin alţii şi pentru alţii, neputând lucra, gândi sau iubi decât urmându-L pe Hristos („Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” – Ioan 14,6), înseamnă că antidotul morţii (adică al nesimţirii, nerecunoştinţei, al păcatului) este chiar Viaţa (viaţa în Hristos, autoanaliza prin raportare la Modelul suprem – Hristos), şi începutul este chiar recunoştinţa. Fiind recunoscători, ieşim “înaintea” celuilalt (în plan duhovnicesc), creându-se o legătură lăuntrică prin dragostea care uşor-uşor se cultivă şi creşte, spre Slava Domnului, care “este dragoste”.

“Sunt un om ticălos şi totuşi Domnul mă iubeşte. Pentru că El este Însăşi Iubirea şi El iubeşte pe toţi oamenii şi-i cheamă la El. Sufletul meu cunoaşte mila Domnului faţă de cel păcătos.” (Sf.Siluan Athonitul)

“Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui.” (Psalmul 135, 1)

Legaturi:
http://sfintisisfinte.blogspot.com/2010/10/binecuvanteaza-i-pe-dusmanii-mei-doamne.html
http://www.razbointrucuvant.ro/2012/01/14/vindecarea-celor-10-leprosi-despre-recunostinta-si-indreptatire/
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/04/05/sfantul-serafim-de-virita-marturii-minunate-tulburatoare-si-pline-de-invataminte-despre-puterea-sfinteniei-si-necesitatea-faptelor-credintei-ii/

---