Trei Duminici: trei oameni, Un Domn

Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.

Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.

Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Şi orbul din duminica a şasea avea credinţă tare, deşi nouă nu ni se înfăţişează aceasta chiar de la început; prima dovadă a credinţei lui este ascultarea, când la îndemnul Domnului merge la scăldătoarea Siloamului pentru a se spăla de tina pe care Hristos o pusese pe ochii lui. Bineînţeles că el s-ar fi putut vindeca şi fără să meargă să se spele la scăldătoare, dar dacă Domnul i-a poruncit aşa, nu s-ar fi putut vindeca altfel decât de bunăvoie supunându-şi voia lui Voii Domnului, prin ascultare, spălându-se după cum i s-a spus.

Observăm că apa este prezentă în aceste trei evanghelii, ori ca prilej de apropiere între Hristos şi om, ori ca test şi încununare al credinţei (în duminica a şasea), dar în toate cele trei cazuri apa simbolizează Biserica Lui Hristos, lucrarea harului Duhului Sfânt în Biserică. Cele trei vindecări sunt făcute ca şi astăzi, de Hristos. Vindecarea este în esenţă una duhovnicească, dar prin aceasta se vindeca si trupul si sufletul! Scăldătoarea Vitezda este prefigurarea Bisericii, în care, odată cu jertfa Domnului se pot spăla păcatele tuturor slăbănogilor, păcătoşilor (nu doar a unuia singur); Apa cea vie despre care Hristos îi spune femeii samarinence la fântâna lui Iacov, apa care spală păcatele (bolile sufletesti, care ne depărtează de Dumnezeu şi de mântuire) este lucrarea harului Duhului Sfânt, prezent doar în Biserica Sa Ortodoxă – Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, după cum mărturisim în Crez, iar scăldătoarea Siloamului este, iarăşi, Biserica Domnului fără de ale Cărei Sfinte Taine nu putem intra în Împărăţia Cerurilor.  „Râuri de apă vie vor curge din pântecele celui ce crede în Mine, iar aceasta a zis-o despre Duhul Sfânt pe Care aveau să-l primească acei care cred in El” (In. 7, 38-39).

Prin tot binele revărsat, Hristos provoacă mânia fariseilor, oameni orbi sufleteşte care (ca şi astăzi!!) se zbat în întuneric de bunăvoie, ascunzându-se de Lumină, oameni care uită scopul şi acordă o prea mare importanţă mijloacelor, regulilor exterioare, legilor omeneşti – care au fost făcute ele pentru oameni, şi nu invers…

Slăbănogului din Vitezda i se reproşează de către iudei că s-a vindecat sâmbăta, ajungând până acolo încât i-au zis: “este zi de sâmbătă şi nu-ţi este îngăduit să-ţi iei patul”. Câtă lipsă de milă şi de judecată, cât egoism! Dar noi cum suntem, în comparaţie cu aceia, ne-am gândit? De câte ori ne “felicităm” că respectăm regulile, legile, indiferent cât sunt de (in)complete sau (in)corecte, iar pe cei ce “nu se încadrează” îi discredităm din start, neputând nici măcar privi la ei ca la nişte oameni normali?

Samarinenii se închinau pe Muntele Gazirim, în timp ce iudeii aveau ca loc de închinare Templul din Ierusalim, după cum în vechime într-adevăr le fusese lăsat scris de prooroci, oameni ai Lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Pentru aceasta, pe bună dreptate, conform Legii Vechi poporul samarinean era păgân, şi cu toate acestea la fântâna lui Iacov Hristos îi cere apă unei femei considerate păgână de Legea Veche, Lege pe care El a venit s-o implinească şi s-o desăvârşească. Iată că El se dovedeşte Domn nu doar al celor din poporul său, ci al tuturor celor care cred in El “in duh şi în adevăr”. Odată cu venirea Lui Hristos, tăierea împrejur (simbol al legământului din vechime dintre Avraam şi Dumnezeu, al credinţei la evreii Vechiului Testament) capătă un sens nou, un înţeles nou, acum nu mai este suficientă (nici măcar necesară!) tăierea la arătare, ci ea trebuie să fie o tăiere împrejur lăuntrică, a inimii, la fel ca si faptele noastre care nu mai e suficient a fi făcute doar la nivel fizic, nu doar respectarea unor legi, reguli, ci şi aderarea la ele la nivel duhovnicesc, în acord cu Poruncile Dumnezeieşti.

Vindecarea orbului din naştere se face tot în zi de sâmbătă, ziua de odihnă la evrei, ceea ce le mai dă fariseilor un motiv de poticneală, o pricină de netrecut pentru o minte ancorată în reguli exterioare, pentru o inimă lipsită de cea mai elementară dragoste pentru semeni şi pentru Dumnezeul pe care gura afirmă că-L slujeste. Mântuitorul Hristos, în infinita Sa Dragoste, S-a întrupat şi S-a jertfit pentru toate făpturile Sale, şi cum “Sâmbăta a fost făcută pentru om iar nu omul pentru sâmbătă”, înţelegem şi mai uşor de ce Domnul a încălcat tabu-urile evreieşti izvorâte din egoism, mândrie şi slavă deşartă, aplecându-se în chip văzut să slujească făpturii Sale, vindecând, curăţind, luminând în chip tainic, nevăzut. Răspunsul Lui Hristos la întrebarea fariseilor: „Oare şi noi suntem orbi?” ne arată limpede că trebuie să ne ferim de orbirea sufletească, cea care ne ţine în păcat: „Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră„.

Un alt aspect de urmărit este cel al comportamentului celor trei, din momentul în care Îl cunosc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu. Toţi trei au de-a face cu semenii lor şi toţi Îl mărturisesc ca Domn şi Dumnezeu. Slăbănogul “a plecat şi a spus iudeilor că Iisus este Cel ce l-a făcut sănătos”, femeia “şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul? […]mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii”, iar orbul vindecat le spune fariseilor “Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic”, iar Lui Hristos: “Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui”.

Dar mă întreb: oare Iisus a vindecat pe nişte oameni oarecare? Da, erau ca oricare, erau ca noi, oameni obişnuiţi: un bolnav care aştepta de 38 de ani o vindecare miraculoasă, o femeie desfrânată şi un cerşetor, orb din naştere. Dar Hristos, prin vindecarea acelora aduce înmulţită tămăduire şi altora. Căci mulţi au văzut răutatea fariseilor când certau pe cei vindecaţi pentru ca s-au vindecat în zi de sâmbătă; şi mulţi au văzut vindecările şi se vor fi minunat, apoi vor fi văzut sau auzit discuţia celor vindecaţi cu Mântuitorul; mulţi au fost de faţă la mărturisirea credinţei acelora faţă de Iisus, iar unii au crezut atunci în El şi în mod sigur au dus mai departe „vestea bună”. Şi aflăm din Evanghelia din duminica a cincea de samarinenii care “au ieşit din cetate şi veneau către El” şi că “mulţi samarineni din cetatea aceea au crezut în El, pentru cuvântul femeii care mărturisea: Mi-a spus toate câte am făcut. Deci, după ce au venit la El, samarinenii Îl rugau să rămână la ei. Şi a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul Lui, Iar femeii i-au zis: Credem nu numai pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii”.

Cei de mai sus sunt exemple bune, dar avem în Evanghelie şi exemple rele, pe care nu trebuie să le urmăm, aşa cum sunt cei 9 leproşi care nu se întorc să mulţumească Domnului pentru vindecare, preferând să rămână doar la vindecarea trupului cel stricăcios, pe când sufletul li s-a adâncit în negura depărtării de Dumnezeu, fugind şi ascunzându-se de El. Aceasta este orbirea sufleteasca! Acolo au fost 9 leproşi nerecunoscători din 10 vindecaţi, dar câţi facem la fel şi în zilele noastre! Oamenii sunt la fel, indiferent de vremuri, căci în veşnicie nu există „timp”…

Avem trei duminici, trei vindecări şi trei mărturisiri ale Aceluiaşi Domn Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat şi ale Bisericii Sale: Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească. Să urmăm exemplul acelor oameni simpli, şi îndrăgindu-i să le urmăm credinţa în Domnul Hristos “în duh si în adevăr”, recunoscându-ne starea de păcătoşenie, ca să ne învrednicim şi noi a auzi de la Domnul cuvânt de mângâiere, precum orbul din naştere: “Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi”.

Legături:

• Duminica Slabanogului din Vitezda: DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?”
• Predica PS Sebastian Pascanu, Episcopul Slatinei si Romanatilor despre FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
• Predica Sfantului Luca al Crimeei la DUMINICA FEMEII SAMARINENCE
• CUI II MAI ESTE SETE DE DUH SFANT?
• Injumatatirea Praznicului Cincizecimii: HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU, DAND APA VIE CELOR INSETATI DE NE-LUMESC
• De ce crestinii nu mai cauta Duhul Sfant? Ce inseamna inchinarea in duh si in adevar? CULTURA DUHULUI, A TAINEI VERSUS CULTURA IMAGINII, A EXTERIORULUI
• Sf.Teofilact al Bulgariei_Duminica orbului din naştere
• Curajul orbului din nastere – Sfantul Ioan Gura de Aur
• Sf.Nicolae Velimirovici_Duminica orbului din naştere
• Au doar şi noi suntem orbi? (despre gândurile păcatului)

Publicitate

---