Trei Duminici: trei oameni, Un Domn

Georgiy Kolosov."Wonder-worker"

Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.

Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.

Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Citește în continuare »

Reclame

„Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România

Într-o sinteză de ştiri din zilele trecute, de pe războiîntrucuvânt, citeam că: „focul grecesc, altădată o armă redutabilă a armatei bizantine, este acum o metaforă plastică pentru a desemna plaga falimentului – inevitabilă pentru Grecia şi … zonele limitrofe, cum am fi noi şi bulgarii, întâmplător toate 3… ţări ortodoxe. Dupa scrisoarea “secretă” a ministrului de finanţe german, decizia Standard and Poor’s este al doilea semnal că Grecia trebuie să intre în faliment. Practic, ce s-a întâmplat: Standard and Poor’s a degradat ratingul Greciei la CCC, semn că agenţia de rating consideră că va fi forţată să coboare ratingul Atenei la default (D) – de vreme ce este posibil ca creditori privaţi să fie implicaţi în următorul pachet de ajutor. Grecia este acum cea mai slab cotată din lume, sub Ecuador, Jamaica, Pakistan sau Grenada.

În afara de S&P, „atacuri” vin şi din Europa, unul dintre ele este declaraţia noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, care opinează că “euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei”, de fapt referindu-se la faptul că băncile greceşti au cote de piaţă semnificativ de mari doar în România şi Bulgaria, în celelalte ţări prezenţa lor fiind destul de slabă, deci impactul acolo ar fi unul minor. Deşi sunt şi bănci occidentale care au expunere pe Grecia, marea parte a crizei greceşti s-ar opri, însă, la porţile zonei Euro, unde băncile greceşti deţin cele mai mari cote.

Citește în continuare »


Suntem atenţi cu adevărat la dorurile sufletului?

Frati crestini,

Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.

Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.

Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ”Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (…) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă”, ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.

Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ”cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate”; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.

Citește în continuare »


Predică la Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor) – Pr. Cleopa

Ev. Matei 10, 32-35; 37-38; 19, 27-30

„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi ? Iar Iisus le-a zis: Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.”

Citește în continuare »


„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc?” – Predică la Înălţarea Domnului a Sf. Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre Inaltarea Domnului

Luca 24:36-53

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El lea zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Citește în continuare »


“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »


Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos

“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 4)
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli (Condac, gl. 4)”

Hristos a înviat!

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe.

Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia (a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare) dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a  doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Citește în continuare »