Despre Eva si Maria

byzantine-detail-the-virgin-adam-and-eve-crete

Eva şi Maria

Pentru noi, Eva şi Maria înseamnă de fapt înţelepciunea trupească şi înţelepciunea duhovnicească. În cântările bisericeşti auzim: „femeia s’a făcut pricină suferinţei, femeia s’a făcut şi pricină mântuirii.” Eva a dorit mai mult decât ce puteau să-i dea soţul ei şi Dumnezeu fără să o primejduiască. Şi, împreună cu diavolul, a sărit în prăpastie, trăgând după sine întregul Rai. Această prăpastie este istoria. În mijlocul acestei prăpăstii a patimilor arzânde, unde pomul ispitei s’a înmulţit ca viermele, Maria şi-a înălţat sufletul său mult deasupra istoriei şi l-a logodit cu Duhul Sfânt. Roada jocului Evei cu diavolul a fost întâiul ei născut, omul ucigaş. Roada logodnei Mariei cu Duhul Sfânt a fost întâiul ei născut: omul-Dumnezeu. Eva a întors roata vieţii în jos, iar Maria a îndreptat-o în sus. Întreaga tragedie a Evei şi a Mariei nu ar avea nici pentru mine, nici pentru tine, prietene, neapărat o însemnătate, dacă n’ar fi întocmai înfăţişarea tragediei sufletului nostru!

Citește în continuare »


Dacă vrei, poţi (să-ţi păstrezi fecioria)

„Bucurie”! Suntem în „anotimpul iubirii”, vine ziua de Sf. Valentin, „sărbătoarea” de import şi apoi a Dragobetelui autohton, şi am putea pretinde ca asistăm la o adevarată feerie a dragostei! „Bucurie!”, căci asta pretindem toţi, că suntem bucuroşi, fericiţi, deşi în interior suntem găunoşi şi neştiind ce să mai facem ca să nu fim singuri, comitem greşeli mari, facem compromisuri care ne costă apoi multe nopţi de nesomn, multe gânduri ce nu ne vor da pace, preţul plătit fiind chiar pătarea conştiinţei noastre, pierderea bucuriei adevărate de a avea o conştiinţă curată, de a fi mângaiaţi în singurătate (deşi nu doar în singurătate suntem mângâiaţi), de Însuşi Domnul nostru! Însă nimic nu e pierdut!

La intrebarea dintr-un articol: “SE MAI MERITA SA-TI TII FECIORIA IN ZIUA DE AZI?”, o tanara a postat un comentariu prin care a exprimat ceea ce cred multi dintre noi – de fapt, acesta este glasul acelora care nedandu-si seama intre ce au de ales, opteaza pentru renuntarea la floarea unica a fecioriei in schimbul “intrarii in lume” (problema astazi este mai ales ca multi chiar nu-si mai dau seama ca sunt in fata unei optiuni – caci a-ti pastra fecioria este nu numai o optiune, ci chiar de dorit, dar astazi s-a “trecut” deja şi de faza “libertatii” de gandire care-ţi oferea dreptul să crezi că ai de ales, ajungandu-se la impunerea ideii ca renuntarea la feciorie cat mai timpuriu este o necesitate!).

Citește în continuare »


Cuiva care întreabă despre inocenţa dormitului împreună şi a atingerilor intime între tinerii necăsătoriţi

Am auzit, mai demult, pe cineva întrebând pe un site: „Şi eu, când eram mai mică, am suferit fiind chinuită de păcatul masturbării, dar acum nu mai fac acelea. În prezent sunt la facultate, stau în cămin şi am un prieten şi cum e şi el cu mine la acelaşi cămin la aceeaşi facultate şi în aceeaşi grupă evident că stăm împreună în cameră (deşi ştiu că nu ar trebui). Sunt mai multe: eu sunt cam emotivă, timidă şi din cauza asta stau cu el si facem asta, dar nu l-am lasat sa faca dragoste (sex) cu mine pentru că ştiam că e păcat. Dar dacă facem asta, e ca şi cum am face dragoste, nu e aşa?

Înţeleg ceea ce zici, dar chiar dacă nu faci dragoste efectiv, faptul că vă atingeti în felul acela, nefiind căsătoriţi, este desfrânare, este păcat.

Nu trebuie sa faci neapărat, efectiv, dragoste. Mintea voastră este marcată deja, dar asta nu înseamnă, bineînteles, ca puteţi trece la “pasul” următor. Ba chiar din contră! Masturbarea este un păcat – asta trebuie să o ştiţi şi să o conştientizaţi amândoi şi să vă opriţi din ceea ce faceţi acum. Însă aceasta nu v-o spun ca pe ceva imperativ, în sensul că voi ar trebui să faceţi neapărat aşa pentru ca aşa vi s-a spus…

Tocmai din cauză că sunteţi oameni mari şi stiţi că masturbarea este un păcat, înseamnă că gândiţi suficient de mult ca să renunţaţi la păcat odată ce îl şi ÎNŢELEGEŢI ca păcat. Citește în continuare »