Paradigma Crucii
Postat: 29 martie 2014 Înscris în: Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza Scrie un comentariu
„Cruce” numim suferinţa, necazurile noastre de zi cu zi, care ne curăţă cu răbdare, ca aurul în topitoare. O numim „cruce” de la Crucea pe care S-a răstignit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Şi ce a făcut El pe Cruce? După ce şi-a purtat-o până pe Dealul Golgotei şi S-a lăsat întins şi ţintuit, de om, pe ea, ca un Miel pe altarul de jertfă, i-a binecuvântat pe cei ce-L chinuiau şi L-a rugat pe Tatăl Ceresc să-i ierte, pentru că “nu ştiu ce fac”. Aşa s-a sfinţit altarul (Crucea) şi s-a produs cutremurul în toată aşezarea duhovnicească şi morală a acestei lumi şi a celeilalte: prin iubirea totală şi smerenia desăvârşită a Lui. Odată cu Jertfa pe Cruce, de la legea talionului s-a trecut la legea iertării vrăjmaşilor şi întoarcerea celuilalt obraz, calea răzbunării devenind calea iertării şi a dragostei pentru duşmani, iar adevăratele comori s-au dovedit a fi nu cele de aici, de pe pământ, ci acelea din ceruri. Suferinţa a căpătat sens. Conform noii învăţături, nu cei puternici şi bogaţi şi plini de competenţe sau abilităţi universal-recunoscute de această lume (profesionişti, eficienţi, proactivi, cu calităţi de lider, buni vorbitori, culţi, performeri) sunt de lăudat/fericit, ci acei care flămânzesc şi însetează de dreptate, cei blânzi, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei prigoniţi pentru dreptate, cei smeriţi, cei făcători de pace – nu primii, ci cei din urmă vor moşteni pământul, vor vedea Împărăţia Cerurilor, se vor mângâia, se vor sătura şi se vor bucura de vederea Lui Dumnezeu. A fost o totală revoluţie, în toată puterea cuvântului, revoluţie care a inclus coborârea Domnului în iad, la duhoarea şi vaietul de acolo, şi s-a încheiat cu biruinţa ridicării Sale prin Înviere şi apoi, prin Înălţarea la cer.
„Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi!” (Sf. Ap. Pavel, către efeseni)
Noi trăim roadele acelei Jertfe, prin toate transformările noastre, date de pocăinţa lăuntrică şi celelalte Sfinte Taine din Biserică.
Prin confort crescendo, încotro?
Postat: 30 august 2013 Înscris în: Copii si parinti, familie, Pofte, reeducare, Tineri, Vitamine de criza 3 comentarii
La un articol despre un experiment de supraveghere totalitară din Mexic (instalarea unor scannere de retină, care să identifice locuitorii în timp real), într-un comentariu se spune că nu reprezintă niciun pericol cardurile, la care poţi renunţa la un moment dat (!), ci doar acel biocip, care va fi implantat pe mână sau pe frunte. Îmi permit să extind acest exemplu cu alte lucruri la care ai putea renunţa la un moment dat: televizor, calculator, distracţiile de tot felul etc. La toate acestea se poate renunţa la un moment dat – dar când? Aş vrea să-i răspund că până la biocip mai sunt nişte paşi, paşi prin care oamenii sunt pregătiţi (căliţi, înmuiaţi, sau mai bine zis anesteziaţi) pentru momentul potrivit, când vor fi incapabili de a recunoaşte şi de a opune rezistenţă adevăratului pericol.
Lucrurile vin pe rând, nu de-a valma, pentru că atunci ar fi prea simplu. Şi dacă acceptăm cu uşurinţă orice „noutate” de acest gen, nu cumva avem o slăbiciune cel puţin vizavi de comoditate, pe care o căutăm oriunde, indiferent dacă „noutatea” este necesară sau nu?
- E mai comod să ai banii pe card, pentru că (aşa suntem educaţi) nu mai stai cu teancul în buzunar sau la saltea, poţi vedea oricând extrasul de cont şi ţine mai uşor o evidenţă a banilor tăi, în plus… nu-ţi mai sunt la fel de uşor de furat, cum e cash-ul. Mai mult, angajatorul tău nu mai stă cu grija transportului banilor de la bancă la sediu, cu munca manuală de împărţire, verificare, punere în plic, evidenţa semnăturilor de primire; scade şi numărul de înregistrări contabile etc.
- E mai comod să ai card de RATB şi metrou, pentru că nu mai stai Citește în continuare »
„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică
Postat: 30 iulie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: desfranare, excitare, excitatie, leac impotriva desfranarii, masturbare, moarte, pacat, sfaturi, Sfintii Parinti, tinere, Tineri, viata 3 comentarii
Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).
Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).
Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…
Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?
Postat: 9 iulie 2013 Înscris în: Diverse, familie, reeducare, Tineri Un comentariu
Sursa: MediaFax
Scandalul de la BAC de la Liceul D. Bolintineanu din Bucuresti a ajuns cunoscut de toata lumea si pe tema sa se discuta in diverse grupuri de colegi, prieteni, la serviciu. Iata ce mi-a povestit mie un prieten.
In departamentul unde lucreaza a avut loc o scurta dezbatere pe aceasta tema. Aprox. 15 persoane erau atente (mai mult sau mai putin) la ce vorbeau cativa colegi de-ai lor. Surprinzator poate, pentru unii dintre noi, in aceasta chestiune lumeasca simpla, majoritatea celor prezenti erau de acord cu modul abuziv de a proceda al procurorilor si politistilor. Unii dintre acesti colegi isi exprimau verbal punctul de vedere, altii doar dadeau, aprobator, din cap –, si doar unul singur sustinea contrariul: ca a fost un abuz asupra elevilor (acesta era amicul meu). Mai erau unii, foarte putini, care ar fi putut avea aceeasi parere cu el, dar taceau. Prietenul meu incerca sa aduca unele argumente ce tineau de bunul simt: „Cum ar fi daca copiii vostri ar fi fost in locul acelora? Sau cum ar fi sa fiti si voi ridicati de politie in diverse imprejurari importante, cum a fost aceasta: BAC-ul – primul examen important din viata?” si mai ales acela ca elevii ar fi fost ridicati fara a fi citati in prealabil. In tot acest timp, nimeni n-a incercat macar sa acorde o sansa punctului sau de vedere. Ca sa evite alte complicatii, a incercat sa nu intre in unele detalii, mai ales cele cu substrat politic, limitandu-se doar la cele mai simple, pe care oricine, in opinia lui, ar fi trebui sa le inteleaga. Era, insa, ca si cand vorbea la pereti. In opinia colegilor sai, problema nu era de abuz, ci de pedepsirea „vinovatilor” si gasirea lor (cam in ordinea asta). Unii il priveau amuzati, compatimindu-l chiar pentru ca nu intelege chestiunea si este atat de naiv. Cam toti aprobau modul de actiune al „oamenilor legii” si, probabil, se simteau in siguranta gandindu-se cum au aparat aceia tara de „raufacatori”.
Rezervele femeilor faţă de îndemnurile la decenţă şi buna-cuviinţă
Postat: 23 mai 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 5 comentarii
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos „Antiphonitria” de la Sf. M. Manastire Vatopedi, Sf. Munte Athos
Sunt foarte multe sfaturile sfinţilor, ale unor părinţi contemporani îmbunătăţiţi sau chiar ale unor simpli mireni, adresate femeilor, cu privire la modul acestora de a se comporta în societate, în familie etc.: cuviincios. Unele dintre aceste sfaturi sunt scrise cu mai mult tact, altele mai neglijent, dar reacţiile pe care le dezvoltă asupra femeilor de astăzi, sunt, în mare, cam acestea: pare că femeile s-ar fi săturat să li se tot spună / impună ce să (nu) facă şi pe de altă parte ar vrea să scape de această responsabilitate care li se pune în cârcă, anume a ispitirii bărbaţilor. Şi într-o anumită măsură au dreptate, pentru că bărbaţii nu sunt neputincioşi, au şi ei aceleaşi „arme” de luptă împotriva ispitelor: paza ochilor, paza minţii, rugăciunea, Sfintele Taine ş.a.
Observând aceste reacţii, chiar la unele dintre femeile ortodoxe, care participă la Sfintele Slujbe: lehamite, indiferenţă la suferinţa celuilalt (pentru că e vorba de o suferinţă), mă întreb în general dacă mai putem să primim un cuvânt, gândindu-ne doar la folosul acelui cuvânt pentru noi înşine? Nu sunt foarte optimist în privinţa răspunsului şi nu-mi face niciun fel de plăcere să constat asta, anume că aceste îndemnuri sunt primite cu foarte mare greutate… Se găsesc fel şi fel de motive, orice, în afara puţinei noastre credinţe şi a lipsei de voinţă de a înţelege, a lipsei intenţiei noastre bune. În cazul de faţă, femeile spun că „piedica” de a accepta îndemnurile la mai multă pudoare vine din faptul că acele sfaturi se adresează doar lor, iar ele le percep doar ca pe nişte reproşuri, pe când bărbaţii ar beneficia de prea mare înţelegere… Dar nu prea este aşa: şi bărbaţii au parte de foarte multe „recomandări”, pentru că e vorba de păcate şi de mântuire, ori la Hristos şi în Biserică păcatul nu este trecut cu vederea dacă aparţine unui bărbat, şi înfierat dacă e al unei femei…
Vina bărbaţilor
De ce să nu recunoaştem că bărbaţii sunt mai uşor de atras în ispită şi sunt, poate, mai pătimaşi? Aceasta este o realitate. Bărbaţilor se adresează Hristos: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.„
Ceea ce contează
Postat: 2 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba
Pe scurt…
La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).
Dar…
Familia modernă și provocările ei. Emisiune TVR cu Virgiliu Gheorghe
Postat: 28 februarie 2013 Înscris în: Copii si parinti, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri Scrie un comentariu
Invitat în direct în emisiunea Universul Credinței din 24 februarie 2013 a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic și autorul cărților “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fata nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI”.
Transcriptul emisiunii:
Moderator (Corneliu Matache): Pe lângă studiile ştiinţifice, legate de impactul televiziunii asupra minţii umane, aţi susţinut în cariera dvs. mai multe conferinţe pe tema familiei. Aş începe cu o întrebare care a constituit şi lait-motivul reportajului pe care tocmai l-am urmărit. ESTE FAMILIA ÎN ZILELE NOASTRE UN ACT DE CURAJ?
V.G.: Dacă luăm în considerare datele statistice, ESTE, pentru că în Europa, cel puţin, 58% din familiile formate divorţează. Adică e mai mult decât o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne şi mie mi se pare că este chiar un fel de război, în care cuplurile cad aşa cum cad pe front soldaţii, căci dacă ne gândim bine, un cuplu înseamnă o unitate, ei devin „una” şi iată că se despart la un moment dat şi se surpă familia. De aceea, ca şi într-un război, potrivit studiilor, important este să ştii cu cine pleci la drum, deci o înţelepciune pe care trebuie s-o ai şi să cunoşti tactica acestui război.
C.M.: Multă vreme societatea, cel puţin până cu câteva decenii în urmă, a impus anumite tipare, bărbatul era cel care asigura în exclusivitate întreţinerea familiei şi femeia se ocupa în exclusivitate de casă. Acum aceste tipare s-au schimbat în sensul că femeia a dobândit independenţă financiară şi în unele cazuri a ajuns unică întreţinătoare de familie. Credeţi că aceasta inversare sau aceasta schimbare a tiparelor şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie?
Despre discriminare şi libertatea conştiinţei, în România anului 2013
Postat: 23 februarie 2013 Înscris în: Diverse, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri Un comentariu
Pe fondul lipsei de reacţie a Patriarhiei, se înteţeste asaltul asupra Bisericii Ortodoxe Române in “luna istoriei LGBT”, se mai dă un atac şi la ora de religie, se mai aruncă nişte jigniri asupra preoţilor şi a creştinilor ortodocşi în general. Cei fără niciun Dumnezeu (atei), speră că în ciuda şanselor mici de izbândă într-o confruntare făţişă din cauza lipsei argumentelor, îşi vor atinge scopul prin repetarea unor afirmaţii (chiar dacă sunt falsuri grosolane), acela de a „converti” la ură faţă de Biserică pe cât mai mulţi conaţionali.
Astfel, pe lângă circul reprezentat de “manifestările” pro-gay, pro-transsexuali, bisexuali, pedofili, necrofili, zoofili şi altii, cand nişte capete (?) luminate, ne-mai-putând de grija noastră, vor să ne ajute să ieşim din întunericul mizer în care colcăim ca nişte vietăţi antice, mai ales noi, ortodocşii (după spusele unor “iluştri” promotori ai păcatelor peste fire, strigătoare la cer sau altor mari nelegiuiri, greu imaginabile unui om normal), aceleaşi organizaţii se pronunţă şi în ce priveşte educaţia copiilor noştri. Una dintre direcţiile pe care se marşează zilele astea este “obligativitatea” orei de religie, plecând de la înscrierea automată a elevilor la disciplina “Religie” în cazul în care nu există solicitarea scrisă de refuz din partea părinţilor/tutorilor lor (deci, de fapt nu e vorba de caracter obligatoriu, pentru ca se acorda dreptul de a refuza, ci de facultativ!). Trecem peste faptul că tot ei au mai protestat în trecut la adresa manualelor de religie, pe motiv că termeni precum „iad”, „păcat”, „diavol” şi alţii, ar fi depăsiţi şi neconformi cu vremurile actuale, sau că femeia ar fi discriminată…
Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Imparatia Lui Dumnezeu, moartea, ortodoxie, P.S. Sebastian, Pr. Amfilohie Branza, sensul vietii, viata Scrie un comentariu
Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.
Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »
De 1 Mai, cuvânt de învăţătură de la Cuv. Paisie Aghioritul: „Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?”
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: 1 mai, munca, ortodoxie, Paisie Aghioritul, serviciu 2 comentarii
În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.
A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.
– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.
– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)
Ce sunt „retelele de socializare”?
Postat: 15 noiembrie 2011 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, Economie & Business, familie, Tineri | Tags: android, facebook, google, myspace, ortodoxie, retele socializare, twitter 15 comentarii
Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".
In timp ce unii specialisti avertizeaza ca Facebook şi Twitter au creat o generaţie de narcisisti, „de tineri obsedaţi de propria persoană, care au o nevoie permanentă şi copilărească de apreciere din partea celorlalţi”, ca prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului, putand duce la “un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii” (cele doua afirmatii citate apartin dnei Susan Greenfield, neurolog la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a se vedea aici si aici), ramanem, fara sa ne pese de consecinte, intr-o pasivitate menita sa ne transforme cu adevarat in “oameni noi” izolati, condusi in principal de instinctele de consum.
Si totusi, ce placere si ce avantaje ofera Facebook? Umbla vorba ca „fara Facebook nu existi”, se fac conturi pe Facebook pentru a tine legatura cu vechi, noi prieteni/cunostinte, pentru a posta fotografii si a le vizualiza pe ale celorlalti, pentru a schimba impresii, pentru comentarii diverse… S-ar putea spune despre Facebook, care ofera aceasta posibilitate de a mentine sau de a forma legaturi intre oameni, ca face un lucru – cum altfel? – bun si frumos. Si totusi, ne-am pus problema ca e posibil sa nu fie chiar asa? Daca Facebook a fost creat cu alt scop si daca este folosit de unii „useri” cu alt scop decat cel cu care-l folosim noi? Am lua in calcul iesirea de pe aceasta platforma de socializare?
26 septembrie – Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul. „Apostolul iubirii” şi chemarea Lui Dumnezeu
Postat: 26 septembrie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Apocalipsa, ortodoxie, Sf. Apostol si Evanghelist Ioan Un comentariu
In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit, iar dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata in inima celui credincios prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata spre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret (Pr. Cleopa).
Astazi, 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a „Apostolului iubirii”, sau „fiu al tunetului”, dupa cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.
In ziua de Pasti auzim citindu-se urmatoarele cuvinte din prologul Sfantului Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, prin El toate s-au facut si nimic din ce s-a facut, fara de El nu s-a facut”. Si celelalte. Deci Sf. Apostol si Evanghelist Ioan incepe istoria vietii lui Iisus din vesnicie. Si dupa aceea, de-a lungul Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan urmareste sa arate dumnezeirea Mantuitorului Hristos. La nimeni din ceilalti trei evanghelisti nu-i asa de mult accentuat acest gand, aceasta intentie a Sfantului Ioan. Numai aici gasim aceste cuvinte: “Eu si Tatal una suntem”; “Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal Meu”; “Eu sunt inainte de a fi lumea”, spune Iisus, “inainte de a fi Avraam”; “Eu nu sunt din lumea aceasta”. Ceea ce nu spun ceilalti evanghelisti despre Iisus. Si asa continua toata Evanghelia sa.
Sf. Apostol Ioan este cel despre care el insusi povesteste in Sf. Evanghelie pe care ne-a lasat-o, ca in seara Cinei Celei de Taina statea rezemat la pieptul Lui Hristos: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Sf. Ev. Ioan 13, 23-25).
Gândiţi pozitiv: „E bine să se ştie totul despre mine…”
Postat: 17 mai 2011 Înscris în: Pofte, Tineri 2 comentarii
“Astăzi, telefonul tău mobil ştie cine eşti, unde eşti, unde te duci, la o anumită distanţă deoarece se poate vedea traseul tău. Având aceste lucruri, plus permisiunea ta, este posibil pentru programatori să facă programe care să îţi sugereze unde să te duci, ce oameni să cunoşti, ce activitaţi să faci şi aşa mai departe. În cele din urmă, telefoanele mobile vor face ce fac cel mai bine: reţin totul şi oferă recomandări” spune Eric Schmidt, CEO al Google.
Cei mai multi dintre noi, prinsi in valtoarea grijilor de zi cu zi, tindem sa dam crezare acestor „mai mari”, luand de bune cele ce spun si chiar bucurandu-ne de grija lor pentru ca experientele noastre sa fie mai bogate, intelegand prin asta o crestere a eficientei cu care ne folosim timpul si asa prea scurt. Iata, de exemplu, Parlamentul European a aprobat noi reguli de etichetare pentru produsele textile subliniind necesitatea evaluării modului în care noile tehnologii, cum sunt microcipurile sau identificarea frecvențelor radio, ar putea fi folosite în viitor în locul etichetelor clasice pentru furnizarea de informatii consumatorilor.
Parca toti lucreaza in slujba noastra, a consumatorilor, doar sa intelegem si noi sa fim cinstiti si deschisi, sa nu ne mai ascundem ca si cand am avea ceva de ascuns. Ar trebui, bineinteles, sa ne bucuram cu totii, pentru ca, nu-i asa, doar pentru binele nostru par ca se creeaza noile tehnologii. Continuând explicaţiile de mai sus cu privire la telefon, Eric Schmidt spune: „Dacă sunt un împătimit al istoriei, în timp ce merg pe stradă, îmi va spune istoria regiunii respective sau unele lucruri care mă interesează” si cu aceasta vine in intampinarea celor dornici de gasirea unui pretext la boala de care sufera: patima dependentei de tehnologie. Citește în continuare »
La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)
Postat: 7 martie 2011 Înscris în: Copii si parinti, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: ortodoxie, pocainta, Postul Mare, rugaciune, Sf. Efrem Sirul Un comentariu
Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.
Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.
Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea (Stăpânirea timpului, partea 2)
Postat: 21 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Antonie Bloom, Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii, stapanirea timpului, Timpul Scrie un comentariu
Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"
De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.
…
A acţiona astfel este în puterea noastră şi trebuie să ajungem la aceasta. Dar aici ca şi în alte domenii se cere un antrenament sistematic şi inteligent. Deprindeţi-vă să stăpâniţi timpul: veţi deveni capabili, orice aţi face, oricare ar fi tensiunea, pe furtună, în plină tragedie sau pur şi simplu în confuzia vieţii moderne, să vă menţineţi în pace, nemişcaţi în prezent, în faţa lui Dumnezeu în tăcere sau în dialog. Dacă-i vorbiţi lui Dumnezeu aduceţi-i tot ce vă înconjoară, întreaga furtună. Dacă păstraţi tăcerea vă puteţi odihni în linişte. Citește în continuare »
Este timpul prea scurt? În realitate, suntem prea grăbiţi (Stăpânirea timpului, partea 1)
Postat: 16 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza Un comentariu
În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving că dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil. Dacă ne gândim la numărul de minute goale dintr-o zi, în timpul cărora facem ceva pentru că ne e groază de vid, groază de a ne afla singuri cu noi înşine, vom vedea că există multe momente scurte, care ar putea să aparţină, totodată, lui Dumnezeu şi nouă.
Dar vreau mai ales să vă vorbesc aici de o problemă care îmi pare şi mai importantă încă: felul în care putem controla şi opri timpul. Nu ne putem ruga decât dacă ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu într-o stare de linişte şi pace interioară care ne eliberează de noţiunea timpului; nu mă refer aici la timpul obiectiv, care poate fi măsurat, ci la impresia subiectivă că timpul curge şi că „nu avem timp”. Mi-ar place la început să vă atrag atenţia supra unui lucru pe care-l ştim cu toţi şi care este un subiect permanent de discuţie. E absolut inutil să alergăm după timp pentru a-l prinde din urmă. Departe de a fugi de noi, el se grăbeşte să ne întâlnească. Fie că doriţi cu căldură ca minutul care vine să fie deja prezent, fie că nu daţi nici o importanţă acestui lucru, puteţi fi siguri că va sosi, şi orice veţi face, viitorul va deveni prezent; aşa că nu e nevoie să sărim din prezent în viitor. Citește în continuare »
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pericopa evanghelică ce se citeşte la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur
Postat: 15 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: Sf. Ioan Gura de Aur 3 comentarii 
Omilie a Mitropolitului AUGUSTIN de Florina la pericopa evanghelică a Sfântului Ioan Gură de Aur
STAULUL
„PĂSTORUL CEL BUN ÎŞI PUNE SUFLETUL PENTRU OI”
(Ioan 10, 11)
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste Evanghelia sărbătorii.
***
Aţi ascultat-o? Domnul vorbeşte în parabole. Vorbeşte despre staul, despre oi, despre păstori, despre lupi. Cu astfel de cuvinte simple vorbea Domnul nostru Iisus Hristos.
Ce este un staul ştim toţi; staulul este acel loc unde ciobanul îşi păzeşte oile în timpul nopţii, având ca paznic şi câinii ciobăneşti. Şi ce reprezintă staulul? Staulul reprezintă Biserica. După cum oile se adună în staul şi sunt ocrotite, tot aşa oricine intră în Biserica Ortodoxă. Este suficient să vină cu credinţă şi evlavie, nu fără frică de Dumnezeu şi cu îndoieli. Cine se află lângă Dumnezeu, simte siguranţă, ocrotire.
Raportul dintre Biserică şi Stat la Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 13 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, raporturile dintre Biserica si Stat, Sf. Ioan Gura de Aur, stat Un comentariu
Capul Sf. Ioan Gura de Aur de la Man. Vatopedu, Muntele Athos
Teoretizari hrisostomice privitoare la raportul dintre Biserica si Stat
În conceptia Sfântului Ioan Gura de Aur, raportul dintre Biserica si Stat trebuie vazut în mod esential în relatie cu doi termeni fundamentali: pacatul adamic si necesitatea unui model de ordine (80). Raportul dintre cele doua este de cauza-efect: pacatul adamic este cel care a stricat ordinea si armonia existente anterior în mod firesc, astfel ca acum, în conditiile unui univers decazut, haotic si lipsit de armonia originara, un model de ordine, de data aceasta impus prin consimtamântul tuturor, conform caruia sa ne rânduim viata, este absolut necesar atât pentru dezvoltarea noastra spirituala, cât si pentru pacea lumii.
Astfel de modele de ordine se constata în toata creatia lui Dumnezeu, în trupul omenesc, în persoana umana (la modul ideal, în raportul dintre suflet si trup), în asezarea societatii, si chiar în ipostasul treimic al dumnezeirii (Tatal este unicul principiu). Toate acestea detin doua caracteristici fundamentale (81):
a) în primul rând, o armonie sau consonanta generala a unei diversitati de elemente care conlucreaza între ele;
b) în al doilea rând, o ierarhizare ordonata a partilor constitutive ale acestora, esentiala pentru înlesnirea si mentinerea unei conlucrari armonioase între ele.
Daca în cadrul creatiei si al trupului omenesc, conlucrarea armonioasa a diferitelor parti care sunt dispuse ierarhic – si, de aceea, neegale – pare ca se desfasoara în mod firesc, de la sine, în cazul armoniei persoanei umane (conlucrarea dintre suflet si trup) si al celei care trebuie sa existe în societate, elementul volitiv joaca un rol esential. Sa le luam sistematic.
Falsa frică şi falsa îngrijorare (Jean Claude Larchet)
Postat: 22 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: deznadejde, Frica, mandrie, necredinta, singuratate, teama 2 comentarii
Frica sta in centrul maladiilor psihice numite „nevroze fobice”, avand forma unei temeri insotite de neliniste, produsa de anumite obiecte sau situatii. O putem numi „falsa frica”, pentru ca este excesiva, disproportionata in raport cu obiectul sau situatia la care se refera, si cel mai adesea neintemeiata. Frica o isca de altfel mai putin obiectul sau situatia in sine, cat caracterul primejdios pe care imaginatia bolnavului il atribuie acestora.
Angoasa este prezenta in majoritatea bolilor psihi ce si componenta majora a tuturor nevrozelor. In fapt, corespunde unei „ingrijorari false” din punct de vedere duhovnicesc, pentru ca este nemotivata sau pricinuita de lucruri lipsite de orice valoare.
Teama si ingrijorarea sunt chipuri ale unei patimi: frica. Aceasta face parte dintre cele opt patimi de capetenie sau generice, si ca atare este descrisa adesea de Sfintii Parinti.(4) Dupa ei, in frica e, pe de o parte, temere, frica, spaima, pe de alta, anxietate, angoasa si disperare.
Cu adevărat este amăgire de sine ca un om să creadă că o femeie îl atrage. Viaţa nefolosită din om îl atrage, căci viaţa nu vrea să rămână nefolosită
Postat: 20 octombrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 3 comentarii
Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei – „Rugăciuni pe malul lacului„
LXXII
Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, așa încât și trupul meu să poată fi eliberat de păcatul trupesc.
Liberează-mi sufletul de prosteasca trufie și de mânia arzătoare, iar trupul meu nu se va comporta nici prostește, nici nu va arde.
Sufletul a preînchipuit trupul spre a-i fi asemenea lui, spre a fi organul său de vorbire. Trupul este mut și inert, fie la bine, fie la rău, dacă sufletul nu va grăi.
Trupul nu știe nimic de adulter, dacă sufletul nu i-o spune. Adulterul are loc în inimă; trupul repetă în felul său stângaci ceea ce s-a țesut cu fire subțiri în cămările tainice ale inimii. (1)
Frații mei, uitați-vă la femeie în chipul în care femeia se uită la ea însăși și amăgirea de sine va cădea de pe ochii voștri precum solzii. (2) Uitați-vă la fiecare ființă dinlăuntrul acesteia și atunci o veți privi nu cu dorință, ci cu compasiune. Tu, O, Dumnezeule ai sfințit nunta și tot Tu ai sfințit celibatul. (3)
Citește în continuare »
Frica în faţa greutăţilor vieţii
Postat: 19 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Alexander Shurlakov."Our future".
Dragi fraţi şi surori întru Domnul, sunt mulţi aceia pe care îi încearcă un sentiment de singurătate, de abandonare, în aceste vremuri. Sper că vă daţi seama că aceasta este o ispită, o încercare îngaduită de Domnul pentru a ne căli în lupta ce avem de dus pentru mântuire! Vă pun înainte două pilde, pentru a ne fi de ajutor atât vouă, cât şi mie, păcătosului.
Cu aproape 1800 de ani în urmă, a vieţuit în pustiul Egiptului Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare. Spune Sf. Antonie: „am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: smerenia” (din Patericul Egiptean).
De asemenea, avem spre sprijin următoarea întâmplare din viaţa Sf. Siluan Athonitul, din secolul trecut, cel ce străduindu-se, într-una din nopţi, să afle calea de a învinge ispita si de a se ruga curat, s-a ridicat ca să facă metanii în faţa icoanelor din chilia sa, iar în acel moment a văzut între el şi icoanele din faţa sa silueta uriaşă a unui demon care aştepta să i se închine lui; uitându-se în jur, Sf. Siluan vede că toată chilia este plină de demoni. Atunci, cu inima îndurerată se aşează înapoi şi spune următoarea rugăciune: „Doamne, Tu vezi că încerc să mă rog Ţie cu minte curată, dar demonii mă împiedică. Învaţă-mă ce să fac ca sa nu mă mai tulbure”. Şi a primit acest răspuns în sufletul său: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, Învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. Şi din nou, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. (din „Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie„)
Ce au în comun cele două descoperiri primite de cei doi sfinţi de mai sus? Toţi cei care se luptă cu ispitele şi vor să scape de ele ştiind în inima lor că fără Dumnezeu e imposibil să facă asta, vor alerga la El. Este vorba, astfel, de smerenie.
5 octombrie – Părintele Dumitru Stăniloae: Rugăciunea într-o lume secularizată
Postat: 5 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Pr. Dumitru Staniloae, Rugaciunea 4 comentarii
Mormântul Pr. Staniloae de la Măn. Cernica
Cu 17 ani în urmă, pe 5 octombrie 1993 pleca la Domnul Părintele Dumitru Stăniloae – cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor, una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol, considerat cel mai mare teolog al secolului XX. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale măiastră de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, rămânându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe, sensibilitate. Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor …. şi s-ar putea adăuga aici încă multe atribute spirituale ale marelui Părinte Stăniloae. L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
Postat: 30 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: casatorie, familia ortodoxa, sot si sotie 7 comentarii
Sfântul Macarie de la Optina – Sfaturi către cei căsătoriţi
Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.
În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini – în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi – lucru evident – că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?
Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni – căci este evident că aşa stau lucrurile –, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).
Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este – de fapt trebuie să fie – creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.
Poarta limbii (despre educaţia copiilor – la Sf. Ioan Gură de Aur)
Postat: 28 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: cresterea copiilor, parinti si copii, Sf. Ioan Gura de Aur 2 comentarii
Sa purcedem! Sa intram mai întâi pe poarta limbii, pentru ca e cea mai importanta. Sa-i facem mai întâi de toate canaturi si zavoare, dar nu din lemn, nici din fier, ci din aur. Într-adevar, aceasta poarta este de aur, pentru ca în cetatea aceasta nu va locui un om obisnuit, ci împaratul tuturor, daca e bine facuta. Si pe masura ce copilul învata sa vorbeasca, vom sti si unde asezam palatul împaratului.
Sa-i facem, asadar, canaturi si zavoare din aur, care sunt cuvintele lui Dumnezeu, cum spune profetul: “Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea” (Psalmul 118, 103). Sa-i învatam pe copii sa aiba mereu pe buze aceste cuvinte, chiar si atunci când sunt la plimbare, dar nu asa la întâmplare sau doar din când în când, ci neîntrerupt. Iar canaturile sa nu le îmbracam doar într-o foita de aur, ci sa le facem cu totul din aur, sa le facem groase si grele si sa fie împodobite cu pietre pretioase, dar nu doar pe deasupra, ci pietrele sa fie încrustate în aur.
Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…
Postat: 24 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: boala, Dr. Dmitri Avdeev, liniste, nervi, nevroze, ortodoxie, pace, pocainta, rugaciune, tulburari nervoase 7 comentarii
Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".
„Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.
Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.
Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.
Îndemn la RUGĂCIUNE STĂRUITOARE în vremurile tulburi pe care le traversăm
Postat: 23 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: anti-cip, biometrie, cip, criza, necazuri, Pr. Teofan, rabdare, rugaciune 6 comentariiPostez mai jos un mesaj din partea Pr. Teofan de la Măn. Putna către fraţii de la Război întru Cuvânt şi către toţi fraţii şi surorile întru Hristos, un mesaj deosebit de important pentru această perioadă de mari framântări, cu perspective dintre cele mai rele, inclusiv în ce priveşte prigoana împotriva Bisericii şi a sufletelor credincioşilor. Vă rog să primiţi acest îndemn la rugăciune şi la pocăinţă din partea Părintelui Teofan şi să-i daţi curs. De asemenea, după cum spune părintele mai jos: „vă rog să adresați acest îndemn la cât mai multă lume„.
Fraților!
Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.
Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și,totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.
Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.
Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite un duh negativist, ci prezența și demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.
„Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!” – Între bravadă şi smerenie
Postat: 22 septembrie 2010 Înscris în: Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: anti-cip, bravada, comentariu, criza, Nicolae Labis, Noi nu!, smerenie 8 comentarii
Yurii Makarov."...accept me as a communicant..."
Noi, nu! (Nicolae Labiş)
O parte din noi ne-am învins
Greşeala, minciuna şi groaza,
Dar e drum, mai e drum necuprins
Pînă-n zarea ce-şi leagănă oaza.
Generaţii secate se sting,
Tinerii rîd către stelele reci –
Cine-şi va pierde credinţa-n izbîndă
Pe-aceste mereu mişcătoare poteci?
Cine din noi va muri
Înainte ca trupu-i să-i moară?
Cine-o să-şi lepede inima-n colb –
Insuportabil de mare povară?
Ca un vînt rău, ori ca o insultă
Întrebarea prin rînduri trecu.
– Ascultă, ascultă, ascultă!
Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!
***
„Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun şi plângând, se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea. Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor este întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele pământeşti. Cât pentru noi, cetatea noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos. Care va schimba la înfăţişare trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea trupului slavei Sale, lucrând cu puterea ce are de a-Şi supune Sieşi toate.” (Filipeni 3,18-21)
Noi, ca şi creştini, afirmăm că NU suntem dintr-aceia care „se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos […] ca unii care au în gând cele pământeşti„, dar trebuie să luptăm continuu tocmai pentru ca acest „NU” să fie legitim, să fie întru Adevăr, întru Hristos. Pentru că dacă din gură spunem una, iar faptele ne vădesc că suntem altfel, ce folos dobândim, pe cine amăgim? Ar însemna ca suntem exact dintre aceia care „se poartă ca duşmani ai crucii lui Hristos„, dar atunci „Sfârşitul acestora este pieirea” şi „mărirea lor este întru ruşinea lor„.
Suntem atenţi cu adevărat la dorurile sufletului?
Postat: 2 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: ortodoxie, pacate, pocainta, Pr. Sofian, smerenie, suflet 2 comentarii
Frati crestini,
Dacă sufletul este lucrul cel mai de pret al fiintei noastre, cea dintâi si cea mai mare grijă a noastră trebuie să fie grija fată de suflet si fată de mântuirea lui. Sufletul trebuie să fie centrul de greutate al tuturor preocupărilor si străduintelor noastre.
Bine si firesc este să ne îngrijim si de cele ale trupului: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost si de celelalte.
Dar în primul rând Sfânta Evanghelie ne îndeamnă să ne ocupăm de suflet, de hrana si de mântuirea lui: ”Au nu este sufletul mai mult decât hrana si trupul decât îmbrăcămintea? (…) Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adăuga vouă”, ne învată Mântuitorul (Matei 6; 25, 33). Iar atunci când a fost ispitit de diavol, Domnul Hristos a spus: ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Adică pâinea este într-adevăr trebuincioasă pentru hrana trupului, dar ea nu îndestulează, nu satură întreaga fiintă a omului. Căci omul are si un suflet, iar sufletul acesta are si el nevoie de hrana si de băutura lui, pe care dacă nu i-o dai, tânjeste si slăbeste, ca si trupul lipsit de pâine si apă.
Într-una din Fericiri, Mântuitorul fericeste pe ”cei ce flămânzesc si însetosează de dreptate”; deci există si o altă foame decât cea de după pâine si o altă sete decât cea după apă. Sufletul flămânzeste si însetează ca cerbul după izvoarele apelor; el însetează după adevăr, bine si frumos, ca planta după lumina si căldura soarelui. El nu poate creste si nu se poate dezvolta decât sub razele binefăcătoare ale iubirii si ale bunei întelegeri între oameni. Sufletul nu se adapă decât cu apa limpede a lacrimilor pocăintei si rugăciunii, nu se simte bine decât în aerul curat al faptelor bune si al harului dumnezeiesc aflător în Biserică.
Semnul
Postat: 27 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: credinta, cruce, Hristos, ortodoxie, semne de circulatie, semne si simboluri Scrie un comentariu
De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor…
Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!
Şi puţini Îşi întorc privirile spre El… Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte… Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc… Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge „împotriva curentului”, a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere… deasupra Abisului!…
Meditaţii ale Sf. Nicolae Velimirovici – Despre sfinţii mucenici
Postat: 26 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: meditatii, mucenici, Rugaciuni pe malul lacului, Sf. Nicolae Velimirovici 2 comentarii
Meditaţii extrase din „Rugăciuni pe malul lacului„
XXXV
Mucenici ai adevăratei credinţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Credinţa voastră v-a apropiat de tronul strălucitor al slavei, împodobită cu străluciţii serafimi şi preaputernicii heruvimi. Voi sunteţi mai aproape de nemurire decât noi, iar rugăciunea voastră e mai curată şi mai auzită de Dumnezeu.
Pomeniţi-ne şi pe noi în rugăciunile voastre, astfel încât voi să puteţi fi şi mai preţuiţi în ceruri. Luaţi-ne şi pe noi cu voi, iar voi veţi zbura mai iute şi mai uşor la tronul slavei. Oricine se aduce pe sine singur umblă mai încet şi se împiedică mai des. Cu cât este mai mare sarcina fraţilor voştri, pe care-i trageţi după voi, cu atât mai iute veţi zbura.
Le-am spus oamenilor: voi toţi sunteţi martiri, dar nu de un singur fel de mucenicie. Mucenicii pentru adevărata credinţă nu sunt aceiaşi cu martirii pentru o credinţă falsă. Cu adevărat oasele lor se aseamănă, dar nu sufletul. Căci sufletul dă forţă şi slăbiciune chiar şi oaselor.
Astăzi, 26 august: Pomenirea sfinţilor mucenici Adrian şi Natalia (soţ şi soţie)
Postat: 26 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Tineri | Tags: Adrian si Natalia, mucenici 2 comentarii
Sfintii Adrian si Natalia, sot si sotie, au trait in Nicomidia, in vremea imparatului Maximian. Adrian era pagan si pretor al Nicomidiei, iar Natalia era crestina. In timpul unei persecutii, vazand curajul si blandetea a 23 de barbati crestini, Adrian, un tanar de 28 de ani, a ales sa devina crestin.
Cand imparatul a auzit cele petrecute, l-a intrebat pe Adrian: „Ti-ai iesit din minti?”. Pretorul Adrian i-a raspuns: „Nu, abia acum mi le-am aflat”.
A fost aruncat in temnita impreuna cu ceilalti barbati crestini. Nu trecusera decat treisprezece luni de la casatoria lor. Cand l-au torturat pe Adrian, Natalia a stat langa el, intarindu-l in credinta.
Inainte de a fi omorat, temnicerii i-au permis sa mearga acasa si sa-si ia ramas bun de la sotie si familie. Natalia, cand a vazut ca Adrian vine acasa, a incuiat usa. Se temea ca acesta a lepadat credinta in Hristos si pentru acest lucru a fost eliberat. Dar cand a aflat scopul venirii sale, de indata supararea i s-a schimbat in bucurie. Dupa ce si-a luat ramas bun, s-a intors impreuna cu ea la temnita. Pe drum ea l-a indemnat sa nu se ingrijeasca de cele pamantesti, ci sa cugete la bunatatile ceresti.
L-a intarit in suferinta spunandu-i: „Scurte sunt caznele, dar cele ce urmeaza sunt fara de sfarsit; scurta este suferinta, dar slava muceniciei vesnica. Sufera durerea numai putina vreme si curand te vei bucura cu ingerii”.
Dupa torturi prelungite, imparatul a poruncit ca bratele si picioarele mucenicilor sa fie zdrobite cu ciocanul pe nicovala. In aceste chinuri si-au dat duhul Adrian si cei 23 de crestini.
Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor
Postat: 16 august 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Constantin, Ianache, Matei, Radu, Sfintii Brancoveni, Stefan 29 comentarii
Cuvânt la Patima cea Mântuitoare a Cuvântului Dumnezeu-Om al Sfântului Radu Brâncoveanu:
“Când Dumnezeu ne plânge cu lacrimi de sânge, oare ce suntem noi datori să facem? Când Ziditorul a toate lăcrimeaza pentru moartea noastră cu sângele Său, ajunge, oare, ca moartea Ziditorului să o plângem numai cu o lacrimă? O sânge dumnezeiesc! O, dumnezeieşti lacrimi! Unde eşti acum, Maria Magdalena, care erai obişnuită a cădea la picioarele Domnului, ca să verşi pâraie de lacrimi şi cu părul tău să ştergi picioarele Sale? Vino acum, aici, o suflet preasfânt, ca să aduni nepreţuitele lacrimi ale Învăţătorului tău! Adu vasele cu aromate pe care le-ai deşertat în casa fariseului, pentru a le umple cu un balsam mai de preţ, pe care, pentru a-l aduna mai uşor, uite, iţi dau inima mea ca burete, si adună! O, dacă noi toţi, le-am primi de acolo în sufletele noastre, dacă noi, cei care suntem întunecaţi prin păcat, ne-am înveşmânta ca într-o porfiră cu Sângele cel roşu şi curăţitor de păcate al Mântuitorului!
Cu cazne fiind urgisit, rusinat si schingiuit, merge Iisus purtand Crucea. Aceasta este greutatea pacatelor noastre; si cat este ea de apasatoare, sa o pricepem dintru aceea ca, purtand-o Dumnezeul nostru, din pricina greutatii mai mult decat o data a cazut pe cale. Se suie la Golgota si, ostenit fiind, Cel Care atat de mult a suferit pe cale, ajungand la fruntariul patimirii, este intins pe patul dureros al Crucii, spre a Se odihni. Deschide mainile Sale pentru a ne primi in bratele Sale. Inclina capul, aratand prin acest semn ca pe toti ne cheama catre El. Citește în continuare »
Sf. Siluan Athonitul despre Maica Domnului
Postat: 12 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Maica Domnului, Sf. Siluan Athonitul 6 comentarii
Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.
Noi nu ajungem la deplinătatea iubirii Maicii Domnului şi de aceea nu putem înţelege pe deplin întristarea ei. Iubirea ei era desăvârşită. Ea iubea nemăsurat de mult pe Dumnezeul şi Fiul ei, dar iubea cu o mare iubire şi norodul. Şi ce n-a trăit ea atunci când oamenii pe care-i iubea atât de mult şi a căror mântuire o dorea până la capăt, au răstignit pe Fiul ei preaiubit?
Nu putem pricepe aceasta, pentru că în noi iubirea de Dumnezeu şi de oameni e mică.
Aşa cum iubirea Maicii Domnului e nemăsurată şi neînţeleasă, aşa şi întristarea ei e nemăsurată şi neînţeleasă pentru noi.
Previziuni sumbre pentru piaţa apartamentelor: preţurile se vor mai reduce cu 25-30% în următorul an
Postat: 12 august 2010 Înscris în: Asigurări, Economie & Business, familie, Tineri | Tags: economie, imobiliare, locuinte, ortodoxie, real estate 6 comentarii
Acesta este titlul unui articol din Ziarul Financiar, apărut în 10 august, din care voi cita şi eu mai jos, un fragment:
„În perioada următoare se estimează că preţurile apartamentelor vechi şi noi vor scădea cu aproximativ 25-30%, în timp ce chiriile pot cunoaşte scăderi mai dramatice, de până la 50%. Considerăm că în cel mai optimist scenariu se prevede o revenire a pieţei imobiliare în perioada 2011 – 2012„, se arată în studiul semestrial al companiei de evaluare Darian, unul dintre cei mai puternici jucători de pe piaţa de profil. Potrivit indicelui imobiliar calculat de ZF, preţurile medii ale apartamentelor cu trei camere din Bucureşti au scăzut până la 81.000 de euro la jumătatea acestui an, după un maxim de 160.000 de euro în primăvara anului 2008.
Astăzi, 5 august – Sf. Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul): PRICINILE DEZNĂDEJDII ŞI NĂDEJDEA CELOR CĂZUŢI
Postat: 5 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: deznadejde, Hristos, nadejde, ortodoxie, Sf. Ioan Iacob Hozevitul Un comentariu
„Prin nadejde ne-am mantuit„, zice Sfantul Apostol Pavel. A intrebat un frate pe un batran zicand: “Parinte, ce insemneaza Proorocul prin cuvintele acestea: „Nu este mantuire lui, intru Dumnezeul lui!’?” Si a zis batranul:
“Insemneaza gandurile deznadajduirii, cari vin de la draci la cel ce greseste si zic: De acuma nu iti este tie mantuire intru Dumnezeu! Prin asta il ispiteste de vrajmasi, ca sa-l arunce intru deznadajduire. Asupra lor trebuie sa se lupte omul zicand: „Domnul este mantuirea mea si El va scoate din cursa picioarele mele„.
Cred ca le este cunoscuta la toti pilda cea din Pateric cu fratele care cadea in pacatul desfranarii in toate zilele si iarasi in toate zilele imblanzea pe Domnul prin pocainta lui cea cu multe lacrami si rugaciuni. Se pocaia si iarasi cadea in noroiul pacatului, insa nu se deznadajduia de mantuire niciodata. Desi se arata mincinos intru fagaduinta lui, dar Prea Milostivul Dumnezeul nu se intorcea de catre el, ci rabda faradelegea fratelui si astepta intoarcerea lui. Si aceasta cadere a fratelui insotita de mustrare a urmat vreme de 10 ani de zile si mai mult. Desigur ca vrajmasul mantuirii s-ar fi bucurat sa-l vada pe frate ca vine la deznadajduire dupa atatea caderi si dupa atatea fagaduinte mincinoase. Se astepta de asemenea, pizmasul sa vada ca si Domnul se manie si nu-l mai primeste pe cel care isi calca mereu fagaduinta si nu se indreapta, insa cu parere de rau vede ca nici fratele nu se deznadajduieste de mantuire si nici Milostivul Dumnezeu nu se manie, ci il primeste in toate zilele cand se pocaieste.
În Postul Adormirii Maicii Domnului, cuvânt de folos: DESPRE SCEPTICISMUL ZIDITOR
Postat: 4 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: folos duhovnicesc, Postul Adormirii Maicii Domnului, scara raiului, scepticism Un comentariu
Scara Raiului
Exista scepticism cu folos duhovnicesc? Sigur ca exista. Tinta unui asemena scepticism ar trebui sa fie inclinarea (existenta ca ispita potentiala in fiecare din noi) de a ne vedea ca merituosi, „avansati”, plasandu-ne pe un fel de „piedestal duhovnicesc” (auto-)aprobator, fie si unul minor. Chiar si in simplul fapt de a spune, modest, „aproapele meu e pe treapta a zecea a duhovniciei, eu sunt abia pe treapta intaia, cea mai de jos” se ascunde, fie si numai potential, ispita punerii unei pietre de temelie pentru un viitor asemenea piedestal.
Intr-adevar, trebuie sa fii sceptic intr-un mod agresiv pana si cu cea mai incipienta tendinta a sufletului tau de a-si acorda „credit duhovnicesc”. Piedestalul duhovnicesc – tendinta de a vedea o „inaltime” duhovniceasca in tine, este o constructie (convenabila, desigur) a omului ce se preamareste pe sine folosindu-se de Dumnezeu ca pretext.
Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi
Postat: 3 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: cinstirea parintilor, copii, copii si parinti, credinta, ortodoxie, parinti, porunca a 5-a Scrie un comentariu
Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca
Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.”
Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii
Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.
Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).
Predică la Duminica a X-a după Rusalii a Pr. Cleopa (Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii)
Postat: 2 august 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri | Tags: Adormirea Maicii Domnului, credinta, post, Pr. Cleopa, rugaciune, vindecare Scrie un comentariu
Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar,
veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20)
Iubiţi credincioşi,
Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.
Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).
Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei sale… Prin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro merge… Prin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.
Libertatea ca o crimă perfectă
Postat: 30 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: libertate, pornografie, pseudo-libertate, superficialitate Scrie un comentariu
„Îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (IOAN 16,33)
În Gulagul comunist condamnarea la moarte însemna, cel mai adesea, un glonte în ceafă. În gulagul capitalist condamnarea la moarte a trupurilor a fost scoasă în afara legii. Dar, în libertatea dăruită din plin trupurilor, a prosperat condamnarea la moarte a sufletelor.
O imagine pornografică este un glonte tras în „ceafa” sufletului. Conform cercetătorului Steven Most de la Yale University, pentru opt zecimi de secundă, ochii privitorului de fantasme erotice, orbesc: se blochează circulaţia în creier. Semnul unui „foc de armă” psihologic direct în minte: o execuţie aseptică, civilizată: o crimă perfectă. Iar arma e în mâna de fier a Libertăţii, ultimul şi cel mai mai tare idol: mama lui Rambo şi a lui Terminator… Şi a superpoliticienilor de azi…
După acestă execuţie sumară porţi în tine un suflet epileptic: un suflet înfometat de „lumina” care l-a rănit. A gustat laptele morţii şi nu se mai satură: mai vrea…
„Şi duhul lui s-a deşteptat” – cuiva care se plânge de nedreptăţile omeneşti
Postat: 28 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: criza, Sf. Nicolae Velimirovici Scrie un comentariu
Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".
Odată a venit la Sfântul Nicolae Velimirovici (la acea vreme – Episcopul Nicolae) un bărbat care s-a plâns de nedreptatea omenească, întrucât fusese închis pe nedrept, fiind considerat, de către tribunalul lumesc, vinovat pentru o faptă pe care nu a comis-o. Răspunsul sfântului este surprinzător poate, pentru majoritatea dintre noi, căci gândiţi-vă: de câte ori n-am cerut şi noi socoteală celorlalţi (şi prin aceasta, inclusiv Lui Dumnezeu!) pentru nedreptăţile de care avem parte în viaţă? Aşadar, să luăm aminte la cuvintele sale, căci „sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor. 6,2). O vor judeca nu în sensul de a osândi pe unul şi pe altul dintre păcătoşi, ci fiecare se va osândi singur, pe el însuşi, când va sta faţă către faţă cu acele stele ale curăţiei, ale credinţei, având în centrul lor steaua cea neasemuită, pe Hristos, Cel a Cărui jertfă s-a făcut pentru mântuirea noastră, a oamenilor, pentru ca noi să credem şi să înţelegem că într-adevăr există salvare şi că SINGURA salvare în care trebuie să credem şi pe care trebuie să o dorim este viaţa Întru El, cu credinţă vie, încununată de fapte, PE VEŞNICIE. Nicio lipsă din viaţa aceasta nu ne poate lua mântuirea, nimic nu justifică deznădejdea care duce la gesturi extreme, de lepădare de Dumnezeu şi de noi înşine, refuzând Darul ce ne este pus înainte. Din contră – cu cât omul este mai apăsat de greutăţi, de necazuri, cu atât îi este mai lesne a se apropia de Dumnezeu şi Acela îi ajută mai repede, căci „care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?” (Luca 11, 11-12). Cu atât mai mult Tatăl nostru, din Ceruri! Aşadar, să încercăm din toate puterile a vedea greşelile noastre şi a le corecta, a vedea păcatele noastre şi a lupta împotriva lor, şi atunci vom osândi mai puţin pe ceilalţi, vom acuza mai puţin “nedreptăţile” de care avem parte şi cu ajutorul Domnului, poate chiar Îi vom mulţumi la vreme de necaz şi ispită, cerându-I, totodată, ajutorul, cu nădejde că-l vom şi primi negreşit.
Pentru ce a fost prigonit Sfântul Pantelimon?
Postat: 27 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: IPS Augustin de Florina, predici, Sf. Pantelimon Scrie un comentariuAm citit o predică deosebită a unui Părinte pe care-l apreciez mult, IPS Augustin de Florina, pe site-ul „Pelerin Ortodox” (vă multumesc!) şi pe care doresc sa o pun şi aici, pentru ca aceste cuvinte pline de duh să ajungă la cât mai mulţi dintre noi, spre slava Domnului şi spre bucuria Sfântului Său Mare Mucenic Pantelimon.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea
Sfântului Mare Mucenic Pantelimon
– 27 iulie –
„Că ştia că din invidie L-au dat în mâna lui.” (Matei 27,18)
Şi iarăşi, iubiţii mei, cinstim sfânta pomenire a Marelui Mucenic Pantelimon. Tema noastră va fi întrebarea: Care este pricina prigoanei Sfântului Pantelimon? La aceasta vom da un scurt răspuns.
***
Sfântul Pantelimon a trăit şi s-a nevoit în epoca prigoanelor, când la Roma era împărat Diocleţian. S-a născut în Nicomidia, din Asia Mică. Tatăl său era idolatru, iar mama lui era dintre femeile care sădeau adânc în inima copiilor lor credinţa în Hristos. Aşadar, Sfântul Pantelimon a fost învăţat adevărurile credinţei de mama lui.
Era inteligent, binecrescut. Avea înclinaţie spre studiu. A studiat medicina lângă distinşi oameni de ştiinţă. S-a dovedit un medic excepţional. Mulţi medici existau atunci, după cum există şi astăzi. Însă rar se întâmplă să găseşti un medic creştin. Majoritatea sunt necredincioşi, materialişti. Şi măcar de-ar fi valoroşi?… Dumnezeu să vă păzească să nu ajungeţi pe mâinile lor. Sfântul Pantelimon era diferit. Prin ce era diferit? Era diferit în trei puncte.
CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…
Postat: 26 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Anastasie Malamas, boala, credinta, Iov, ortodoxie, pacat, rabdare, sfintii zilelor noastre Scrie un comentariu
Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"
“Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 27-29)
Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:
– Îl iubeşti pe Hristos?
– Da, Îl iubesc!
Împăratul Ahab se întristează şi plânge pentru păcatul lui când aude mustrarea şi sentinţa din gura Sf. Prooroc Ilie
Postat: 20 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, Pofte, Tineri | Tags: pocainta, Sf. Ilie 4 comentarii
Cu mare drag, vă pun înainte un episod din viaţa Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, văzătorul cel slăvit şi învăţătorul poporului celui depărtat de la Dumnezeu, mustrătorul împăraţilor celor fărădelege şi pedepsitorul proorocilor mincinoşi, minunatul făcător de minuni şi râvnitor către Dumnezeu, cel căruia stihiile s-au supus şi cerul i-a dat ascultare, marelui plăcut al lui Dumnezeu, a celui ce petrece până acum în trup şi va sa fie, ca o înainte cuvântare, mergător înainte la a doua venire a lui Hristos.
– “Şi Domnul a iertat păcatul tău” (II Regi 12, 13). “Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îti iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ti-ai şters păcatele, ti-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!”.
Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: “Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!” (Isaia 43,26). Ce oboseală este să-ti spui tu întâi păcatul?
„Dar cum pot eu să dau milostenie, când însumi sunt sărac?” – cuvânt la Duminica a opta după Rusalii al Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 16 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Inmultirea cuvantului, Inmultirea painilor si a pestilor, Sf. Ioan Gura de Aur Un comentariu„Şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, căutând la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19)
Despre binefacerea către săraci
Socoteşte milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câştig, căci tu dobândeşti prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine şi dobândeşti viaţa cea veşnică; tu dai haină şi dobândeşti veşmântul nemuririi; tu îngăduieşti locuirea sub acoperământul tău şi dobândeşti împărăţia cerului; tu dai cele trecătore şi primeşti în locul lor cele ce trăiesc în veci.
Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământeşti, cu preţ ieftin, atunci noi suntem sârguitori şi râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim aşa de uşor cele netrecătoare şi veşnice, întârziem şi ne trândăvim.
Când omul de la ţară pune sămânţa în pământ, şi prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuşi nu se întristează şi nu socoteşte aceasta o pierdere, ci folos şi câştig. Dar tu, care trebuie să semeni un ogor mult mai nobil şi mai roditor şi să dai banul tău lui Hristos Însuşi, te împotriveşti, eşti greoi şi te dezvinovăţeşti cu sărăcia ta.
Cum să ne comportăm la serviciu – Sf. Nicodim Aghioritul
Postat: 14 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Diverse, Economie & Business, iubire, Pofte, Tineri | Tags: biserica, credinta, crestin, munca, nicodim aghioritul, ortodox, pacat, serviciu, sfaturi, Tineri 5 comentariiAveţi mai jos un fragment din cuvântul Sf. Nicodim Aghioritul adresat nouă, tuturor fraţilor întru Hristos ce ducem lupta pentru mântuire, un cuvânt de mare importanţă pentru cei care ne câştigăm pâinea prin muncă – despre modul în care suntem ispitiţi de diavol la locul de muncă. Să luăm aminte – dacă toţi ne-am face datoria pentru Hristos, dacă am căuta mai mult să facem Voia Lui, atunci uşor-uşor n-am mai minţi şi n-am mai înşela; n-am mai fi nepăsători faţă de lucrul făcut sau faţă de colegi, ori faţă de ustensilele de lucru; am fi ordonaţi în toate şi am evita timpii morţi (plictiseala, bârfa); n-am munci „pentru carieră”; ci toate le-am face SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU. În cazul acesta, diferenţa dintre teorie şi practică este mică, totul este să pui, efectiv, în practică, totul este să vrei să urmezi drumul cel drept: „toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor„.
Multe şi de multe feluri sunt meşteşugurile urâtorului de bine diavol, binecuvântaţilor fraţi, cu care se luptă să piardă sufletele creştinilor. Din cele multe însă, trei sunt mai de căpetenie. Cea dintâi meşteşugire a lui este lupta să împiedice pe creştini să nu facă vreun bine desăvârşit. A doua meşteşugire a lui este, dacă se va birui şi nu va putea să-i împiedice, a nu-i lăsa să facă binele pe care îl începuse după Dumnezeu şi cum se cuvine.
Iar a treia meşteşugire este a face pe creştini, după ce ar isprăvi binele acela după Dumnezeu, să se mândrească şi să se slăvească în deşert pentru acel bine pe care l-au făcut, ca prin mândrie să-şi piardă plata; aşa hotărăşte preacuviosul Ioan, arhitectonul scării celei cereşti: „Trei gropi ne sapă nouă dracii; şi întâi se luptă, ca pe lucrul cel bun să-l oprească de a se face. Iar al doilea, după întâia lor biruire, ca nu cumva după Dumnezeu lucrul cel întâmplat să se facă. Iar după ce furii şi pe acest scop al lor nu-1 dobândesc, atunci de aceea cu lesnire venind de faţă în sufletul nostru, ne fericesc pe noi, ca şi cum după Dumnezeu întru toate am petrece” (Cuv. 26, pentru desluşire).
CU SIMŢURILE SĂ PRIVIM SIMBOLURILE, IAR CU DUHUL SĂ CITIM DUHUL – Meditaţie despre cunoaşterea adevărului (Sf. Nicolae Velimirovici) (2)
Postat: 13 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Tineri | Tags: adevar, cunoasterea adevarului, Sf. Nicolae Velimirovici Un comentariu
Când Ziditorul lumii i-a făcut pe protopărinţii noştri, le-a zis: „Stăpâniţi peştii mării şi pasările ceriului şi toate dobitoacele şi tot pământul şi toate vietăţile, carile se târăsc pre pământ!” /Fac. 1:28/ Această poruncă a lui Dumnezeu o parafrazează Psalmistul, spunând: „L-ai pus preste lucrurile mâinilor tale; toate ai supus sub picioarele lui, oile şi boii, toate, încă şi dobitoacele câmpului, pasările ceriului şi peştii mării, cele ce străbat cărările mărilor.” /Ps. 8:6-8/
Ce înseamnă toate acestea? În orice caz, nu „a cuceri natura” în sensul modern, adică a trage foloase de pe urma ei, dar în acelaşi timp a i te închina ei, în locul lui Dumnezeu (şi deci, în fapt, a te supune ei)! Ci înseamnă: „Omule, tu să stăpâneşti peste simboluri, nu ele peste tine.” Sau: „Omule, toate făpturile să fie la picioarele tale ca o carte citită şi înţeleasă, iar tu cu duhul tău să te ţii de ceruri, de împărăţia realităţilor duhovniceşti. Toate sânt mai prejos de tine, toate sânt la picioarele tale, iar tu eşti mai prejos doar decât Făcătorul tău, eşti la aşternutul picioarelor Lui.”
În Biblie se spune limpede că este închinare la idoli a-ţi face dumnezeu din vreo făptură a lui Dumnezeu, fie aceasta Soare, sau Lună, sau stea, sau piatră, sau lemn, sau vietate, sau dumbravă, sau munţi – din vreo făptură a lui Dumnezeu sau din vreun lucru al mâinilor omeneşti. Pentru că închinarea la acestea este închinare la literă, nu la duh; la simbol, nu la realitate.
Citirea după literă a naturii este idolatrie. Şi orice idolatrie îl separă pe om de realităţile duhovniceşti, în primul rând de Dumnezeu. „Duh este Dumnezeu, şi cei ce se închină lui, în duh şi adevăr trebuie a se închina.” Pentru închinătorii la idoli, ca şi pentru filosofii materialişti – ei fiind, de fapt, totuna – natura este ca scrierea Chinezească. Pentru un străin ignorant care ar vedea pentru prima dată scrierea Chinezească, aceasta ar părea ţesătură, ornamentică, fermecătură pestriţă, fără nici un rost şi însemnătate lăuntrică. Închipuiţi-vă că în faţa acestei scrieri se află un ignorant şi un Chinez ştiutor de carte.
„A cui n-am fost, a cui n-oi fi”. Îndemn la responsabilitatea cea adevărată: faţă de suflet
Postat: 9 iulie 2010 Înscris în: Copii si parinti, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: criza, masuri anticriza, Sf. Nicolae Velimirovici, sinucidere 3 comentarii
În vremurile acestea deosebit de grele, când suntem ispitiţi din atâtea părţi, suportăm din ce în ce mai greu aerul acesta otrăvit, căruia lumea (ne)bună îi zice trend/tendință. Mai ales când tendința este sugerată, iar uneori chiar impusă.
Vedem la televizor sau citim în presă despre din ce în ce mai multe dezastre, despre cazuri de sinucideri ale căror motive sunt date de pierderea avutului propriu. Aflăm despre cutare om – înglobat în datorii – că nu a mai putut rezista și și-a pus capăt zilelor, lăsînd un bilet de adio… Foarte mulţi dintre aceştia au avut datorii la bănci și sub presiunea acestora au cedat psihic.
Dar acestea sunt vremuri în care nu numai cei cu datorii la bănci au de suferit cumplit, ci și alţii care în urma calamităţilor au rămas fără case, fără animale, fără bunuri, unii chiar fără fraţi, părinţi, bunici… Şi sunt vremuri în care chiar şi celor care au reuşit să agonisească un ban din greu sau celor pentru care ridicarea unei case a durat 15-20 ani și care acum ar trebui să se “bucure” de agoniseala lor, le va fi foarte greu, neputând să-şi achite datoriile zilnice, fiind nevoiţi să „strângă punga” din ce în ce mai mult. Și atunci ce e de făcut? Cum să te salvezi din aceste împresurări? Cum să îți dezlipești sufletul de lumea aceasta şi cum să aplici acel “Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie” (Luca 18:22)?
Cum altfel, decât prin credintă nestrămutată și o mare nădejde în Mantuitorul Iisus Hristos și Maica Domnului? Cum altfel decât prin gândire duhovnicească? Pentru că dacă nu vom gândi duhovniceşte ne vom asemăna bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip.
Reeducarea din comunism şi continuarea ei de acum
Postat: 6 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Economie & Business, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: credinta, crestin, criza, cruce, necaz, ortodox, pacat, reeducare, sfant, Tineri 9 comentarii
Aflăm, de la supravieţuitorii anchetelor, temniţelor şi lagărelor de muncă bolşevice care au apucat să lase mărturie despre infernul prin care au trecut, că „reeducarea” s’a făcut ştiinţific, după reţetă. Astfel, pe lângă bătăi, frig, foame şi izolare, două erau metodele cele mai eficiente. Prima era să te facă să nu mai ai încredere în nimeni, nici măcar în tine, să nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul în care se obţinea acest lucru era, de exemplu, introducerea în celula ta, adică în mica ta lume, a unor deţinuţi noi. Timp de o lună, de exemplu, noii deţinuţi erau complicii, prietenii tăi. Totul decurgea normal, discutai cu ei şi păreau că au cam aceleaşi idei cu tine, sau măcar că îşi argumentau normal diferenţele de opinie, sufereai împreună cu ei, combăteai împreună cu ei, regăseai împreună cu ei, chiar şi în acele împrejurări carcerale, un grăunte de umanitate şi de normalitate. Într’un miez de noapte însă, brusc, aceşti prieteni năvăleau peste tine, cu bâte, lanţuri şi urlete bestiale acuzându-te de cele mai fantastice sau reproşându-ţi cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alţi oameni. Întorşi cu 180 de grade. Tot ce discutaseşi cu ei până atunci era folosit impotriva ta, şi, în plus, îţi erau aruncate în cârcă tot felul de acuzaţii noi.
Şi asta te ducea către a doua metodă de reeducare. Trebuia fie să „recunoşti,” uneori nici nu ţi se spunea ce anume să „recunoşti” şi trebuia să găseşti tu ceva de care să te acuzi singur şi eventual să-i implici şi pe alţii în imaginarul complot, fie să repeţi papagaliceşte mârşăviile pe care ţi le dictau sau impuneau anchetatorii (dacă erai preot, să „slujeşti” o liturghie alterată blasfemiator), fie să repeţi la infinit afirmaţii mincinoase. Unii, după cum povestesc D. Bacu sau Gh. Bordeianu, ajungeau chiar să creadă ceea ce spuneau. Citește în continuare »
Îndemn la vedere duhovnicească – consideraţii asupra evenimentelor contemporane
Postat: 2 iulie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, criza, cruce, Iisus, mantuire, masuri anticriza, moarte, necaz, ortodox, sfant 7 comentarii
Alexander Krasotkin."The way to the light"
Bănuiesc ca aţi primit şi voi pe e-mail, în ultimele două luni, acel fişier excel cu cheltuielile lunare ale deputaţilor (salarii, diurne, deplasări, cazări etc.), destul de mari ca valoare (per total erau cam 1.5 mil. €). Cum se face că un astfel de fişier a „apărut” tocmai după momentul în care Băsescu a făcut anunţul tăierii salariilor, pensiilor şi a altor cheltuieli bugetare, când ne vorbea de omul gras şi omul slab, cel care-l duce pe gras în spate? Vă aduceţi aminte, nu? Eh, cam în aceeaşi perioadă a apărut şi tabelul ăsta şi tot cam în perioada aceea, „Naşul” Moraru îi dădea zor la B1 cu salariile şi chiriile parlamentarilor, de parcă acolo era cheia crizei, alternativa tăierii pensiilor şi salariilor, prezentând aceasta ca pe nu ştiu ce soluţie salvatoare. Desigur că emisiunile acelea erau făcute doar ca să slăbească atenţia şi concentrarea oamenilor de la adevăratele probleme. Se apropiau 31 mai, 1 iunie, zile anunţate ca zile de grevă generală, inclusiv în transportul bucureştean (cunoscut, de altfel, pentru „apropierea” liderilor de sindicat de opoziţie) – grevă în transport care n-a mai avut loc (deşi ai opoziţiei!), se făceau calcule peste calcule şi domniile lor aveau nevoie de timp şi de linişte pentru a lucra (chipurile – pentru) România. Ei nu aveau nevoie ATUNCI de o greva serioasa, desi bineinteles că era luată în calcul şi aceasta. Oamenii se uitau cu gura căscată la aceste afişări ale beneficiilor salariale (sau asimilate salariilor) ale parlamentarilor, la „Naşul” (sau la cine ştie ce alte emisiuni de divertisment sau scandal), amorţindu-şi conştiinţele cu probleme complet paralele de ale lor, incomparabile ca gravitate cu cele de fond, care li se pregăteau în fundal nădăjduind în cai verzi pe pereţi; în timp ce alţii se amărau la cele gen „Sinteza zilei”, deznădăjduind şi enervându-se, plangând fără speranţă starea deplorabilă în care se ajunsese. Trebuie să ne străduim să înţelegem că la televizor (şi e valabil şi pentru internet, ziare etc.) nu se priveşte acceptând pur şi simplu ce vedem, ci trebuie privit cât mai puţin, cât mai selectiv şi mai ales în spirit critic, activ. Şi în primul rând, toate trebuie să fie trecute prin filtrul credinţei.
Poate că am cam scăldat-o până acum… Problema cu acel fişier este că te face să gândeşti: „Ia uite cât câştigă ăia, iar noi murim de foame! Uite cât câştigă unul care doarme în plen, pe când eu mă spetesc muncind pentru o sumă de nici 10 ori mai mică!”. E corect când gândeşte aşa unul sărac, care e îndreptăţit, în sărăcia şi neştiinţa lui, să „judece” astfel pe cei „mari”. Dar unul care ŞTIE că acelea se cuvin mai marilor ţării, n-ar trebui să ajungă la asemenea concluzii… Hei, dar aici apare diferenţa dintre teorie şi practică… Teoretic, acelea SE CUVIN, dar întrebarea justă este: CUI se cuvin? Unuia care acţionează CONTRA poporului care l-a pus (iarăşi – teoretic) acolo? Sau unuia care îşi dă interesul, care propune legi folositoare, care luptă pentru respectarea lor, ca un bun creştin ce se află? Problema nu este a banilor pe care îi câştigă, ci mai degrabă este a individului, de multe ori nedemn de funcţia pe care o deţine, ajuns acolo pe alte criterii decât pe cele morale (deşi de cele mai multe ori legale!).
N-am cuvinte... 
Ultimele comentarii