Paradigma Crucii

cruce

„Cruce” numim suferinţa, necazurile noastre de zi cu zi, care ne curăţă cu răbdare, ca aurul în topitoare. O numim „cruce” de la Crucea pe care S-a răstignit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Şi ce a făcut El pe Cruce? După ce şi-a purtat-o până pe Dealul Golgotei şi S-a lăsat întins şi ţintuit, de om, pe ea, ca un Miel pe altarul de jertfă, i-a binecuvântat pe cei ce-L chinuiau şi L-a rugat pe Tatăl Ceresc să-i ierte, pentru că “nu ştiu ce fac”. Aşa s-a sfinţit altarul (Crucea) şi s-a produs cutremurul în toată aşezarea duhovnicească şi morală a acestei lumi şi a celeilalte: prin iubirea totală şi smerenia desăvârşită a Lui. Odată cu Jertfa pe Cruce, de la legea talionului s-a trecut la legea iertării vrăjmaşilor şi întoarcerea celuilalt obraz, calea răzbunării devenind calea iertării şi a dragostei pentru duşmani, iar adevăratele comori s-au dovedit a fi nu cele de aici, de pe pământ, ci acelea din ceruri. Suferinţa a căpătat sens. Conform noii învăţături, nu cei puternici şi bogaţi şi plini de competenţe sau abilităţi universal-recunoscute de această lume (profesionişti, eficienţi, proactivi, cu calităţi de lider, buni vorbitori, culţi, performeri) sunt de lăudat/fericit, ci acei care flămânzesc şi însetează de dreptate, cei blânzi, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei prigoniţi pentru dreptate, cei smeriţi, cei făcători de pace – nu primii, ci cei din urmă vor moşteni pământul, vor vedea Împărăţia Cerurilor, se vor mângâia, se vor sătura şi se vor bucura de vederea Lui Dumnezeu. A fost o totală revoluţie, în toată puterea cuvântului, revoluţie care a inclus coborârea Domnului în iad, la duhoarea şi vaietul de acolo, şi s-a încheiat cu biruinţa ridicării Sale prin Înviere şi apoi, prin Înălţarea la cer.

Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi!” (Sf. Ap. Pavel, către efeseni)

Noi trăim roadele acelei Jertfe, prin toate transformările noastre, date de pocăinţa lăuntrică şi celelalte Sfinte Taine din Biserică.

Citește în continuare »


Prin confort crescendo, încotro?

alien_12

La un articol despre un experiment de supraveghere totalitară din Mexic (instalarea unor scannere de retină, care să identifice locuitorii în timp real), într-un comentariu se spune că nu reprezintă niciun pericol cardurile, la care poţi renunţa la un moment dat (!), ci doar acel biocip, care va fi implantat pe mână sau pe frunte. Îmi permit să extind acest exemplu cu alte lucruri la care ai putea renunţa la un moment dat: televizor, calculator, distracţiile de tot felul etc. La toate acestea se poate renunţa la un moment dat – dar când? Aş vrea să-i răspund că până la biocip mai sunt nişte paşi, paşi prin care oamenii sunt pregătiţi (căliţi, înmuiaţi, sau mai bine zis anesteziaţi) pentru momentul potrivit, când vor fi incapabili de a recunoaşte şi de a opune rezistenţă adevăratului pericol.

Lucrurile vin pe rând, nu de-a valma, pentru că atunci ar fi prea simplu. Şi dacă acceptăm cu uşurinţă orice „noutate” de acest gen, nu cumva avem o slăbiciune cel puţin vizavi de comoditate, pe care o căutăm oriunde, indiferent dacă „noutatea” este necesară sau nu?

  • E mai comod să ai banii pe card, pentru că (aşa suntem educaţi) nu mai stai cu teancul în buzunar sau la saltea, poţi vedea oricând extrasul de cont şi ţine mai uşor o evidenţă a banilor tăi, în plus… nu-ţi mai sunt la fel de uşor de furat, cum e cash-ul. Mai mult, angajatorul tău nu mai stă cu grija transportului banilor de la bancă la sediu, cu munca manuală de împărţire, verificare, punere în plic, evidenţa semnăturilor de primire; scade şi numărul de înregistrări contabile etc.
  • E mai comod să ai card de RATB şi metrou, pentru că nu mai stai Citește în continuare »

„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică

dans-in-ploaie

Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).

Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).

Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…

Citește în continuare »


Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?

5847787_mediafax_foto_andreea_alexandru_46051900

Sursa: MediaFax

Scandalul de la BAC de la Liceul D. Bolintineanu din Bucuresti a ajuns cunoscut de toata lumea si pe tema sa se discuta in diverse grupuri de colegi, prieteni, la serviciu. Iata ce mi-a povestit mie un prieten.

In departamentul unde lucreaza a avut loc o scurta dezbatere pe aceasta tema. Aprox. 15 persoane erau atente (mai mult sau mai putin) la ce vorbeau cativa colegi de-ai lor. Surprinzator poate, pentru unii dintre noi, in aceasta chestiune lumeasca simpla, majoritatea celor prezenti erau de acord cu modul abuziv de a proceda al procurorilor si politistilor. Unii dintre acesti colegi isi exprimau verbal punctul de vedere, altii doar dadeau, aprobator, din cap –, si doar unul singur sustinea contrariul: ca a fost un abuz asupra elevilor (acesta era amicul meu). Mai erau unii, foarte putini, care ar fi putut avea aceeasi parere cu el, dar taceau. Prietenul meu incerca sa aduca unele argumente ce tineau de bunul simt: „Cum ar fi daca copiii vostri ar fi fost in locul acelora? Sau cum ar fi sa fiti si voi ridicati de politie in diverse imprejurari importante, cum a fost aceasta: BAC-ul – primul examen important din viata?” si mai ales acela ca elevii ar fi fost ridicati fara a fi citati in prealabil. In tot acest timp, nimeni n-a incercat macar sa acorde o sansa punctului sau de vedere. Ca sa evite alte complicatii, a incercat sa nu intre in unele detalii, mai ales cele cu substrat politic, limitandu-se doar la cele mai simple, pe care oricine, in opinia lui, ar fi trebui sa le inteleaga. Era, insa, ca si cand vorbea la pereti. In opinia colegilor sai, problema nu era de abuz, ci de pedepsirea „vinovatilor” si gasirea lor (cam in ordinea asta). Unii il priveau amuzati, compatimindu-l chiar pentru ca nu intelege chestiunea si este atat de naiv. Cam toti aprobau modul de actiune al „oamenilor legii” si, probabil, se simteau in siguranta gandindu-se cum au aparat aceia tara de „raufacatori”.

Citește în continuare »


Rezervele femeilor faţă de îndemnurile la decenţă şi buna-cuviinţă

Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos „Antiphonitria” de la Sf. M. Manastire Vatopedi, Sf. Munte Athos

Sunt foarte multe sfaturile sfinţilor, ale unor părinţi contemporani îmbunătăţiţi sau chiar ale unor simpli mireni, adresate femeilor, cu privire la modul acestora de a se comporta în societate, în familie etc.: cuviincios. Unele dintre aceste sfaturi sunt scrise cu mai mult tact, altele mai neglijent, dar reacţiile pe care le dezvoltă asupra femeilor de astăzi, sunt, în mare, cam acestea: pare că femeile s-ar fi săturat să li se tot spună / impună ce să (nu) facă şi pe de altă parte ar vrea să scape de această responsabilitate care li se pune în cârcă, anume a ispitirii bărbaţilor. Şi într-o anumită măsură au dreptate, pentru că bărbaţii nu sunt neputincioşi, au şi ei aceleaşi „arme” de luptă împotriva ispitelor: paza ochilor, paza minţii, rugăciunea, Sfintele Taine ş.a.

Observând aceste reacţii, chiar la unele dintre femeile ortodoxe, care participă la Sfintele Slujbe: lehamite, indiferenţă la suferinţa celuilalt (pentru că e vorba de o suferinţă), mă întreb în general dacă mai putem să primim un cuvânt, gândindu-ne doar la folosul acelui cuvânt pentru noi înşine? Nu sunt foarte optimist în privinţa răspunsului şi nu-mi face niciun fel de plăcere să constat asta, anume că aceste îndemnuri sunt primite cu foarte mare greutate… Se găsesc fel şi fel de motive, orice, în afara puţinei noastre credinţe şi a lipsei de voinţă de a înţelege, a lipsei intenţiei noastre bune. În cazul de faţă, femeile spun că „piedica” de a accepta îndemnurile la mai multă pudoare vine din faptul că acele sfaturi se adresează doar lor, iar ele le percep doar ca pe nişte reproşuri, pe când bărbaţii ar beneficia de prea mare înţelegere… Dar nu prea este aşa: şi bărbaţii au parte de foarte multe „recomandări”, pentru că e vorba de păcate şi de mântuire, ori la Hristos şi în Biserică păcatul nu este trecut cu vederea dacă aparţine unui bărbat, şi înfierat dacă e al unei femei…

Vina bărbaţilor

De ce să nu recunoaştem că bărbaţii sunt mai uşor de atras în ispită şi sunt, poate, mai pătimaşi? Aceasta este o realitate. Bărbaţilor se adresează Hristos: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.

Citește în continuare »


Ceea ce contează

Iisus Hristos biciuit - flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Alba

Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba

Pe scurt…

La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).

Dar…

Citește în continuare »


Familia modernă și provocările ei. Emisiune TVR cu Virgiliu Gheorghe

Invitat în direct în emisiunea Universul Credinței din 24 februarie 2013 a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic și autorul cărților “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fata nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI.

Transcriptul emisiunii:

Moderator (Corneliu Matache): Pe lângă studiile ştiinţifice, legate de impactul televiziunii asupra minţii umane, aţi susţinut în cariera dvs. mai multe conferinţe pe tema familiei. Aş începe cu o întrebare care a constituit şi lait-motivul reportajului pe care tocmai l-am urmărit. ESTE FAMILIA ÎN ZILELE NOASTRE UN ACT DE CURAJ?

V.G.: Dacă luăm în considerare datele statistice, ESTE, pentru că în Europa, cel puţin, 58% din familiile formate divorţează. Adică e mai mult decât o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne şi mie mi se pare că este chiar un fel de război, în care cuplurile cad aşa cum cad pe front soldaţii, căci dacă ne gândim bine, un cuplu înseamnă o unitate, ei devin „una” şi iată că se despart la un moment dat şi se surpă familia. De aceea, ca şi într-un război, potrivit studiilor, important este să ştii cu cine pleci la drum, deci o înţelepciune pe care trebuie s-o ai şi să cunoşti tactica acestui război.

C.M.: Multă vreme societatea, cel puţin până cu câteva decenii în urmă, a impus anumite tipare, bărbatul era cel care asigura în exclusivitate întreţinerea familiei şi femeia se ocupa în exclusivitate de casă. Acum aceste tipare s-au schimbat în sensul că femeia a dobândit independenţă financiară şi în unele cazuri a ajuns unică întreţinătoare de familie. Credeţi că aceasta inversare sau aceasta schimbare a tiparelor şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie?

Citește în continuare »