„Şi duhul lui s-a deşteptat” – cuiva care se plânge de nedreptăţile omeneşti

Alexander Ivasenko."Brothers and parishioners".

Odată a venit la Sfântul Nicolae Velimirovici (la acea vreme – Episcopul Nicolae) un bărbat care s-a plâns de nedreptatea omenească, întrucât fusese închis pe nedrept, fiind considerat, de către tribunalul lumesc, vinovat pentru o faptă pe care nu a comis-o. Răspunsul sfântului este surprinzător poate, pentru majoritatea dintre noi, căci gândiţi-vă: de câte ori n-am cerut şi noi socoteală celorlalţi (şi prin aceasta, inclusiv Lui Dumnezeu!) pentru nedreptăţile de care avem parte în viaţă? Aşadar, să luăm aminte la cuvintele sale, căci „sfinţii vor judeca lumea” (1 Cor. 6,2). O vor judeca nu în sensul de a osândi pe unul şi pe altul dintre păcătoşi, ci fiecare se va osândi singur, pe el însuşi, când va sta faţă către faţă cu acele stele ale curăţiei, ale credinţei, având în centrul lor steaua cea neasemuită, pe Hristos, Cel a Cărui jertfă s-a făcut pentru mântuirea noastră, a oamenilor, pentru ca noi să credem şi să înţelegem că într-adevăr există salvare şi că SINGURA salvare în care trebuie să credem şi pe care trebuie să o dorim este viaţa Întru El, cu credinţă vie, încununată de fapte, PE VEŞNICIE. Nicio lipsă din viaţa aceasta nu ne poate lua mântuirea, nimic nu justifică deznădejdea care duce la gesturi extreme, de lepădare de Dumnezeu şi de noi înşine, refuzând Darul ce ne este pus înainte. Din contră – cu cât omul este mai apăsat de greutăţi, de necazuri, cu atât îi este mai lesne a se apropia de Dumnezeu şi Acela îi ajută mai repede, căci „care tată dintre voi, dacă îi va cere fiul pâine, oare, îi va da piatră? Sau dacă îi va cere peşte, oare îi va da, în loc de peşte, şarpe? Sau dacă-i va cere un ou, îi va da scorpie?” (Luca 11, 11-12). Cu atât mai mult Tatăl nostru, din Ceruri! Aşadar, să încercăm din toate puterile a vedea greşelile noastre şi a le corecta, a vedea păcatele noastre şi a lupta împotriva lor, şi atunci vom osândi mai puţin pe ceilalţi, vom acuza mai puţin “nedreptăţile” de care avem parte şi cu ajutorul Domnului, poate chiar Îi vom mulţumi la vreme de necaz şi ispită, cerându-I, totodată, ajutorul, cu nădejde că-l vom şi primi negreşit.

Iată, acum, şi răspunsul Sfântului Nicolae către sufletul aceluia care căuta adevărul, prin întrebările sale.

Spui că nu eşti vinovat de lucrul pentru care ai fost condamnat, într-o încăierare de noapte a fost omorât pe stradă un om. Ucigaşii au fugit, iar tu te-ai nimerit întâmplător în apropierea mortului când a venit poliţia. Te juri că ai fost osândit nevinovat. Acum te tângui de nedreptatea omenească. După prima ta scrisoare, te-am rugat să-mi mărturiseşti toată viaţa ta. Şi ai făcut aceasta. După ce am citit a doua ta scrisoare, am strigat: „Păi ai meritat-o!”

Omul lui Dumnezeu, ai meritat această grea pedeapsă dacă nu pentru acea fărădelege, însă fără îndoială pentru celelalte fărădelegi ale tale. Judecătorul Atotvăzător a văzut celelalte, numeroase, fărădelegi pe care le-ai făcut de-a lungul întregii vieţi, dar după mila Sa şi după metoda Sa cunoscută le-a ascuns de martorii omeneşti, aşteptând pocăinţa ta. Tu însă nu te-ai pocăit, nici nu te-ai mărturisit, nici lui Dumnezeu nu te-ai rugat, nici nu te-ai împărtăşit. Dimpotrivă, ai continuat să faci rău în taină, şi erai gata să ucizi pe oricine te-ar fi împiedicat în faptele tale necinstite. Numai pentru sălbăticia faţă de soţia ta, şi meritai închisoarea. Ea nu te-a dat în judecata pământească. Tânguirile ei au ajuns însă înaintea Veşnicului Judecător.

Ca să te abată de la toate căile tale cele rele şi să te îndrepteze pe calea dreptăţii; ca să îţi amintească de suflet şi de moarte şi de înfricoşata Judecată a lui Dumnezeu: de asta te-a adus Făcătorul destinelor în acea noapte la locul fărădelegii. Şi ai fost prins de oameni şi osândit la robie de către oameni.

Cazul tău îmi seamănă cu cel al unui mare sfânt creştin, Efrem Sirul. În tinereţea sa, Efrem a păcătuit mult, dar n-a fost osândit pentru nici unul dintre păcate. S-a întâmplat, totuşi, ca hoţii să fure oaia unui vecin. Vecinul l-a învinuit pe Efrem – şi Efrem, cu totul nevinovat de acel furt, s-a trezit la închisoare. Amărât de nedreptatea omenească, Efrem a început să plângă şi să se tânguiască înaintea lui Dumnezeu. Pe când zăcea însă în închisoare dimpreună cu mulţi alţi făcători de rele, a intrat în vorbă cu ei. A întrebat la rând pe fiecare pentru ce a ajuns în temniţă. Unul i-a zis una, altul alta. În păcatele lor, Efrem şi-a recunoscut propriile păcate, pentru care nimeni nu îl pârâse, nici nu îl osândise. Şi duhul lui s-a deşteptat, şi a cunoscut că ajunsese la închisoare nu pentru oaia furată, ci pentru celelalte multe fărădelegi ale sale. Şi s-a pocăit Efrem cu inimă înfrântă înaintea lui Dumnezeu pentru toate fărădelegile sale. Şi a început să-L roage plângând pe Dumnezeu să-i ierte păcatele cele tăinuite, mulţumindu-I totodată că a fost aruncat în temniţă pentru ceea ce nu făcuse. Şi grabnic a fost slobozit ca nevinovat. Această întâmplare însă a pricinuit o întorsătură deplină în sufletul lui Efrem. Închisoarea l-a primit păcătos, şi l-a slobozit sfânt.

Pace ţie şi sănătate de la Domnul!

Sf. Nicolae Velimirovici – Răspunsuri la întrebări ale lumii de azi (Scrisori misionare)

---

Tot de la Sf. Nicolae Velimirovici, poate va intereseaza si urmatoarele „vitamine” duhovnicesti:

• “A CUI N-AM FOST, A CUI N-OI FI”. Îndemn la responsabilitatea cea adevărată: faţă de suflet
• Unui comerciant, care se plânge că “Dumnezeu nu îl ascultă”
• Scrisoare unui comerciant aflat în suferinţă, pe care toţi l-au părăsit
• Cu simturile sa privim simbolurile, iar cu duhul sa citim duhul – Meditaţie despre cunoaşterea adevărului (Sf. Nicolae Velimirovici) (2)
• Semnele sfârşitului lumii
• Credinţa ta este bogăţia ta
• Orice păcat este un atentat împotriva Lui Dumnezeu
• Păcatele unui popor
• Unei familii evlavioase, care întreabă cum a înviat Hristos?
• Despre criza mondială

---