Semnul

De peste 2000 de ani, Hristos stă, cu braţele deschise, înaintea tuturor…

Dumnezeu S-a întrupat în acest Om Care, cu un glas ce stinge furtunile şi înviază morţii, strigă tuturor noroadelor: PÂNĂ AICI! DINCOLO DE MINE E PRĂPASTIA CEA NESFÂRŞITĂ a IADULUI!

Şi puţini Îşi întorc privirile spre El… Şi mai puţini, văzându-L, îşi încordează auzul ca să-L asculte… Şi mai puţini, ascultându-L, Îl cred şi se opresc… Iar, din cei ce se opresc, puţini sunt cei ce se întorc din drum, înfruntând până la capăt, suferinţa de a merge „împotriva curentului”, a maselor care, din pricina rumorii, a zgomotului vieţii acesteia pătimaşe, nu aud înfiorătoarele urlete ale celor din faţă; ale celor ce, râzând, glumind, dormind, bând şi mâncând, preocupaţi în fel şi chip de sine, se trezesc, deodată, fără putinţă de întoarcere… deasupra Abisului!…

Citește în continuare »


Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.

Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii

Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.

Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).

Citește în continuare »


Predică la Duminica a X-a după Rusalii a Pr. Cleopa (Despre puterea credinţei, a postului şi a rugăciunii)

Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar,
veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta;
şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă
(Matei 17, 20)

Iubiţi credincioşi,

Cînd omul va avea credinţă dreaptă şi tare, unită cu fapte bune şi mai ales rugăciune şi post, unul ca acela poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să facă minuni mari şi să primească de la El tot ce va cere, spre folosul sufletului lui şi al altora.

Acest adevăr ni-l arată Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, în Sfînta Evanghelie care s-a citit astăzi, prin următoarele cuvinte: De veţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo şi se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă (Matei 17, 20). Apoi arătînd puterea cea mare a postului şi a rugăciunii, zice: Dar acest neam de demoni nu iese decît numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17, 21).

Pentru a ne putea da seama de puterea credinţei, vom aduce mărturia Sfîntului Apostol Pavel care, arătînd multe din faptele credinţei, zice: Prin credinţă pricepem că s-au întemeiat veacurile cu Cuvîntul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd… Prin credinţă, Enoh a fost luat de pe pămînt ca să nu vadă moartea. Prin credinţă, Noe, luînd înştiinţarea de la Dumnezeu despre cele ce nu se vedeau încă, a gătit, cu evlavie, o corabie spre mîntuirea casei salePrin credinţă, Avraam, cînd a fost chemat, a ascultat şi a ieşit la locul pe care era să-l ia spre moştenire şi a ieşit neştiind încotro mergePrin credinţă, însăşi Sarra a prins putere să zămislească fiu (deşi trecuse de vîrsta cuvenită), pentru că L-a socotit credincios pe Cel ce îi făgăduise.

Citește în continuare »


CA AURUL ÎN TOPITOARE (p.1). Să nu se tulbure inima voastră… În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt…

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Alexander Shurlakov."Exaltation of the Cross"

Dumnezeu şi-a ales pe cele nebune ale lumii ca să ruşineze pe cei înţelepţi. Dumnezeu şi-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le ruşineze pe cele tari; Dumnezeu şi-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Ca nici un trup să nu se laude înaintea Lui Dumnezeu (I Cor. 1, 27-29)

Cele de mai sus se potrivesc smeritului şi mult-pătimitorului Anastasie Malamas (1929-2004), care prin credinţa sa în Hristos cea lucrătoare a primit multe harisme cereşti. El s-a născut în decembrie 1929 în Kokalu, un sat mic aflat lângă lacul Volvis. De mic copil el a intrat în lupta pentru supravieţuire, căci a rămas orfan de tată încă de la vârsta de trei ani. La început a fost cioban de oi, apoi a lucrat la câmp, mai târziu în construcţii. A fost şi hamal (în depozite), grădinar, zarzavagiu ambulant. Asa cum spunea el insusi, la varsta de şaisprezece ani s-a gândit pe care drum să apuce. De atunci s-a afierosit Lui Hristos şi lucrării poruncilor evanghelice simţindu-se deja „încorporat”. Atunci când se întâlnea e munte cu un alt cioban credincios, Neoclis pe nume, se salutau unul pe altul cu următoarele cuvinte:

– Îl iubeşti pe Hristos?

– Da, Îl iubesc!

Citește în continuare »


Cum să ne comportăm la serviciu – Sf. Nicodim Aghioritul

Aveţi mai jos un fragment din cuvântul Sf. Nicodim Aghioritul adresat nouă, tuturor fraţilor întru Hristos ce ducem lupta pentru mântuire, un cuvânt de mare importanţă pentru cei care ne câştigăm pâinea prin muncă – despre modul în care suntem ispitiţi de diavol la locul de muncă. Să luăm aminte – dacă toţi ne-am face datoria pentru Hristos, dacă am căuta mai mult să facem Voia Lui, atunci uşor-uşor n-am mai minţi şi n-am mai înşela; n-am mai fi nepăsători faţă de lucrul făcut sau faţă de colegi, ori faţă de ustensilele de lucru; am fi ordonaţi în toate şi am evita timpii morţi (plictiseala, bârfa); n-am munci „pentru carieră”; ci toate le-am face SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU. În cazul acesta, diferenţa dintre teorie şi practică este mică, totul este să pui, efectiv, în practică, totul este să vrei să urmezi drumul cel drept: „toţi creştinii meşteri se cade a lucra după Dumnezeu şi fără vicleşug meşteşugurile şi lucrul mâinilor lor„.

Multe şi de multe feluri sunt meşteşugurile urâtorului de bine diavol, binecuvântaţilor fraţi, cu care se luptă să piardă sufletele creştinilor. Din cele multe însă, trei sunt mai de căpetenie. Cea dintâi meşteşugire a lui este lupta să împiedice pe creştini să nu facă vreun bine desăvârşit. A doua meşteşugire a lui este, dacă se va birui şi nu va putea să-i împiedice, a nu-i lăsa să facă binele pe care îl începuse după Dumnezeu şi cum se cuvine.

Iar a treia meşteşugire este a face pe creştini, după ce ar isprăvi binele acela după Dumnezeu, să se mândrească şi să se slăvească în deşert pentru acel bine pe care l-au făcut, ca prin mândrie să-şi piardă plata; aşa hotărăşte preacuviosul Ioan, arhitectonul scării celei cereşti: „Trei gropi ne sapă nouă dracii; şi întâi se luptă, ca pe lucrul cel bun să-l oprească de a se face. Iar al doilea, după întâia lor biruire, ca nu cumva după Dumnezeu lucrul cel întâmplat să se facă. Iar după ce furii şi pe acest scop al lor nu-1 dobândesc, atunci de aceea cu lesnire venind de faţă în sufletul nostru, ne fericesc pe noi, ca şi cum după Dumnezeu întru toate am petrece” (Cuv. 26, pentru desluşire).

Citește în continuare »


Reeducarea din comunism şi continuarea ei de acum

Aflăm, de la supravieţuitorii anchetelor, temniţelor şi lagărelor de muncă bolşevice care au apucat să lase mărturie despre infernul prin care au trecut, că „reeducarea” s’a făcut ştiinţific, după reţetă. Astfel, pe lângă bătăi, frig, foame şi izolare, două erau metodele cele mai eficiente. Prima era să te facă să nu mai ai încredere în nimeni, nici măcar în tine, să nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul în care se obţinea acest lucru era, de exemplu, introducerea în celula ta, adică în mica ta lume, a unor deţinuţi noi. Timp de o lună, de exemplu, noii deţinuţi erau complicii, prietenii tăi. Totul decurgea normal, discutai cu ei şi păreau că au cam aceleaşi idei cu tine, sau măcar că îşi argumentau normal diferenţele de opinie, sufereai împreună cu ei, combăteai împreună cu ei, regăseai împreună cu ei, chiar şi în acele împrejurări carcerale, un grăunte de umanitate şi de normalitate. Într’un miez de noapte însă, brusc, aceşti prieteni năvăleau peste tine, cu bâte, lanţuri şi urlete bestiale acuzându-te de cele mai fantastice sau reproşându-ţi cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alţi oameni. Întorşi cu 180 de grade. Tot ce discutaseşi cu ei până atunci era folosit impotriva ta, şi, în plus, îţi erau aruncate în cârcă tot felul de acuzaţii noi.

Şi asta te ducea către a doua metodă de reeducare. Trebuia fie să „recunoşti,” uneori nici nu ţi se spunea ce anume să „recunoşti” şi trebuia să găseşti tu ceva de care să te acuzi singur şi eventual să-i implici şi pe alţii în imaginarul complot, fie să repeţi papagaliceşte mârşăviile pe care ţi le dictau sau impuneau anchetatorii (dacă erai preot, să „slujeşti” o liturghie alterată blasfemiator), fie să repeţi la infinit afirmaţii mincinoase. Unii, după cum povestesc D. Bacu sau Gh. Bordeianu, ajungeau chiar să creadă ceea ce spuneau. Citește în continuare »


Dacă voi care sunteţi de faţă, aţi vrea să vă îngrijiţi de mântuirea cetăţenilor oraşului acestuia, în scurtă vreme se va îndrepta toată cetatea!

Căci nu din pricina slăbiciunii lor, cât din pricina trândăviei noastre pier şi scapătă cei mai mulţi dintr-ânşii

De bună seamă, nimeni nu se aşteaptă să câştige cununa fără răni, când se hotărăşte să lupte. Drept aceea şi tu, prea scumpule, când te-ai pregătit să lupţi din răsputeri cu diavolul, să nu umbli după o vieaţă tihnită şi plină de huzur. Căci răsplata şi făgăduiala, şi toate strălucirile, nu pentru aici ţi le-a făgăduit Dumnezeu, ci pentru veacul viitor. De aceea, când tu ai făcut bine şi te-ai ales cu rău, sau când ai văzut pe altul că păţeşte astfel, bucură-te şi te veseleşte; căci asta va fi pentru tine prilej de mai mare răsplată. Astfel că nu trebuie să te descurajezi, să te laşi abătut, nici să pregeţi, ci stăruie încă cu mai multă tragere de inimă; fiindcă şi apostolii, când propovăduiau, măcar că erau biciuiţi, bătuţi cu pietre, şi stăteau veşnic la închisoare, vesteau cuvântul adevărului cu mai multă voioşie, nu numai după ce scăpau din primejdie, ci chiar fiind în mijlocul primejdiilor. Şi poţi să vezi pe Pavel învăţând şi catehisind chiar în închisoare şi în lanţuri, şi făcând acelaşi lucru în piaţa judecăţii, şi în naufragiu, şi în furtună şi în alte nenumărate primejdii. Ia-te şi tu după pilda acestor sfinţi, şi îndeletniceşte-te cu fapte bune, cât timp trăieşti şi mai ai suflare; şi nu te lăsa, chiar dacă ai vedea că diavolul te vatămâ de o mie de ori. Poate că, ducând odată bani cu tine, s’a scufundat vasul ce te purta; dar Pavel, care ducea cu sine cuvântul, mai preţios de cât toate averile, pe când mergea spre Roma, s’a spart corabia cu dânsul, şi a suferit nesfârşite neajunsuri. Şi acest lucru îl mărturiseşte şi el când spune : (I Tes. 2, 18): „De mai multe ori am vrut să viu la voi, dar m’a împiedicat Satana”. Şi Dumnezeu a îngăduit acest lucru, dovedind belşugul puterii sale, şi arătând că, cu toate că diavolul se făcea luntre şi punte ca să-l împiedice pe Pavel, totuşi, din pricina aceasta, propovăduirea de loc nu era stânjenită sau ştirbită. De aceea Pavel îi mulţumea lui Dumnezeu de toate, ştiind că prin aceasta Dumnezeu îl făcea mai încercat (în biruinţă); iar el arăta întru toate străşnicia tragerii lui de inimă, nelăsându-se împiedicat de nimic. Aşadar, de câte ori nu izbutim, de atâtea ori să ne apucăm din nou de lucrurile duhovniceşti şi să nu spunem: „De ce a îngăduit Dumnezeu aceste piedici?, Citește în continuare »


„Cine-mi va da mie aripi ca de porumbel, ca sa zbor si sa ma odihnesc?” – Predică la Înălţarea Domnului a Sf. Nicolae Velimirovici

Evanghelia despre Inaltarea Domnului

Luca 24:36-53

Si pe cand vorbeau ei acestea, El a stat in mijlocul lor si le-a zis: Pace voua. Iar ei, inspaimantandu-se si infricosandu-se, credeau ca vad duh. Si Iisus le-a zis: De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra? Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am. Si zicand acestea, le-a aratat mainile si picioarele Sale. Iar ei inca necrezand de bucurie si minunandu-se, El lea zis: Aveti aici ceva de mancare? Iar ei i-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si luand, a mancat inaintea lor. Si le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grait catre voi, fiind inca impreuna cu voi, ca trebuie sa se implineasca toate cele scrise despre Mine in Legea lui Moise, in prooroci si in psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa Scripturile. Si le-a spus ca asa este scris si asa trebuie sa patimeasca Hristos si sa invieze din morti a treia zi, si sa se propovaduiasca in numele Sau pocainta spre iertarea pacatelor la toate neamurile, incepand de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Si iata, Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu; voi insa sedeti in cetate, pana ce va veti imbraca cu putere de sus. Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer. Iar ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu. Amin.

Citește în continuare »


“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »


Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos

“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 4)
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli (Condac, gl. 4)”

Hristos a înviat!

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe.

Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia (a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare) dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a  doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Citește în continuare »


Sfinţii, adevăratele noastre exemple de credinţă, demnitate si dragoste

Poveşti am citit cu toţii şi ne amintim cu plăcere de vremurile când, copii fiind, credeam în zâne, în feţi frumoşi, în zmei, ilene cosânzene… Dar nicio poveste citită în copilărie nu se compară cu vieţile sfinţilor. Acelea sunt poveşti, fantastice, cu un efect cel mult moralizator, iar vieţile sfinţilor sunt mărturii scrise, reale, despre acei înaintaşi vrednici ai noştri, pe care Domnul i-a adus în slavă, pentru că la rândul lor şi-au dedicat viaţa slujirii Lui şi a Bisericii Sale. Astăzi, pe 13 aprilie, este prăznuit alături de alţi sfinţi, Sfântul Mucenic Artemon.

Dintotdeauna adevăraţii creştini au fost persecutaţi, prigoniţi, prin diferite metode, dar primele secole au dat cel mai mare număr de mucenici, aceştia plătind cu viaţa refuzul de a se închina idolilor şi zeilor păgâneşti, alegând a se inchina Dumnezeului Cel Adevărat, alegând a face parte din Sfântă Biserica Sa.

Sfântul Mucenic Artemon a trăit şi a pătimit în vremea împăratului Diocleţian, când era mare prigoană împotriva creştinilor. Împăratul trimisese oamenii săi în toate cetăţile şi ţările stăpînirii romanilor, ca să aducă jertfe zeilor şi să silească pe creştini la închinarea de idoli, iar pe cei ce nu se vor pleca, să-i schingiuiască şi să-i ucidă. Astfel, în părţile Capadochiei a fost trimis un comit cu numele Patrichie, care săvîrşea porunca împăratului.

Mai înainte de venirea lui, fericitul Sisinie, episcopul Laodichiei, aflînd că se apropia comitul, a luat pe Sfîntul Artemon presbiterul şi pe oarecare din creştini şi s-a dus noaptea în capiştea Artemidei şi au sfărmat toţi idolii ce au fost acolo şi i-au ars cu foc. Apoi întorcîndu-se la biserica lor, creştină, care era la cinci stadii de cetate, îşi săvîrşeau obişnuitele rugăciuni şi-i întărea pe credincioşi, zicîndu-le: „Fiii mei, auzim de Antihrist cel ce vine în cetate, vrînd să ucidă pe creştini. Deci, nimic să nu vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici fiarele şi nici un fel de moarte oricît de cumplită”.

Citește în continuare »


Credinţa ta este bogăţia ta

De ce te-ai speriat? Împotriva bogăţiei tale s-au ridicat săracii şi tu te-ai speriat?
Dintotdeauna a fost aşa: săracii s-au uitat urât la bogaţi. Credinţa ta este bogăţia ta. Credinţa ta creştină cuprinde cerul şi veşnicia, şi viaţa, şi adevărul şi dreptatea, şi bucuria, şi lumina, şi ingerii, şi cântarea. Iar cei ce sunt lipsiţi de toate acestea se răzvrătesc împotriva ta, adevăratul bogătaş. Dacă s-ar răzvrăti ca să devină şi ei bogaţi duhovniceşte ca şi tine, ar trebui să ne bucurăm.
Dar nu: ei vor doar să te sărăcească pe tine. Aici este deosebirea dintre răzvrătiţii împotriva bogătaşilor lumeşti şi răzvrătiţii împotriva bogătaşilor duhovniceşti. Cei dintâi ar vrea să ia şi să îşi însuşească, ceilalţi- să ia şi să arunce.
La cei dintâi, deseori este la mijloc nevoia, adesea şi pizma, în timp ce la ceilalţi la mijloc este josnicia. Iar josnicia este întreţinută de întunericul neştiinţei şi îşi poartă pedeapsa chiar în sânurile sale.
Dacă urăşti pe omul josnic, de două ori îl pedepseşti.
Dacă te temi de el, pe tine te pedepseşti.
Nu vă temeţi deloc de cei potrivnici, ne învaţă apostolul; căci zice împotrivirea este în ce-i priveşte pe ei semn al pierzării, iar în ce vă priveşte pe voi al mântuirii, şi aceasta de la Dumnezeu este (Filip. 1,28)

Cel atotvăzător vă vede şi pe tine şi pe potrivnicii tăi; vă priveşte neîncetat, de dimineaţa până seara şi de seara până dimineaţa. Gândeşte-te la Cel atotvăzător şi nu te vei mai teme.

Un tânăr viteaz mi-a scris cum se luptă el pentru sufletul său. “Când mă gândesc”, zice, “că Dumnezeu este cu mine, nu mă tem deloc de potrivnici; dar cum se depărtează de la mine gândul că Dumnezeu este aproape, mă cuprinde frica”.
Şi oaia se simte vitează lângă păstorul său.

Citește în continuare »


„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35) – Tâlcuiri despre dragostea dezinteresată

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13,34). Cum era adevărat că ucenicii auzind aceste cuvinte şi lucruri, vor fi cuprinşi de teamă şi de groază, aşa ca nişte oameni cu totul părăsiţi, Învaţatorul lor îi mângâie, şi pentru a-i face mai siguri şi a-i întări, El plantează în inima lor rădăcina tuturor felurilor de virtuţi, adică iubirea; ca şi cum ar zice: fiindcă Eu plec, voi sunteţi trişti şi abătuţi; dar dacă vă iubiţi unii pe alţii veţi fi mai tari şi mai curajoşi. Pentru ce le-a zis cu aceste cuvinte? Fiindcă felul în care le-a zis era mult mai folositor şi mult mai avantajos.

Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii” (Ioan 13,35). Prin aceste cuvinte Iisus Hristos le arată că întărindu-i în iubire, şi însemnaţi cu acest semn, nimic nu-i va putea risipi pe cei ce s-au unit in acest fel. Apoi, Mântuitorul le-a făcut această prezicere după ce trădătorul a ieşit şi s-a despărţit de ei. Dar pentru ce numeşte El nouă, o porucă din legea veche? Aceasta, fiindcă a făcut-o nouă prin felul în care a răspândit-o El; întrucât zicând: „Dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”, a adăugat: „Precum v-am iubit Eu”. Eu nu mi-am achitat o datorie, eu nu v-am iubit ca răsplată pentru meritele voastre din trecut, ci am început eu primul să vă iubesc, zice El, şi să vă fac bine; astfel trebuie ca voi, la fel, să faceţi bine prietenilor voştri, chiar fără a avea faţă de ei o obligaţie imediată. Citește în continuare »


Un preot misionar ungur ţine aprinsă candela ortodoxiei într-un sat din Mureş

Róbert Lukács a venit din Ungaria în România ca să cunoască ortodoxia la ea acasă. A învăţat româneşte de unul singur, s-a căsătorit cu o fată care se spovedea la acelaşi duhovnic. A fost uns preot şi acum ţine aprinsă candela ortodoxiei într-o parohie cu cinci credincioşi ortodocşi dintr-un sat de unguri din judeţul Mureş.

Róbert e ungur din oraşul Nyiregyháza, la 15 km de graniţa cu România. Acolo, prin secolul al XVII-lea, după o cruntă zvârcolire a ciumei, au fost aduşi colonişti români şi slovaci. Mulţi poartă şi azi nume româneşti, maghiarizate, dar de o sută de ani nu se mai vorbeşte decât maghiara. Cel mai mulţi sunt greco-catolici. Poate că uitatele lui rădăcini româneşti l-au făcut pe Róbert să treacă la ortodoxie. A simţit chemarea asta.

„Am învăţat singur româneşte, pentru că în limba asta mă pot apropia mai intim de adevărata credinţă. Am început să vin tot mai des în România, pe la mănăstiri, în pelerinaj, simţeam că adevărata mea viaţă va începe atunci când mă voi întoarce la rădăcinile mele”, mărturiseşte părintele.

Terminând Facultatea de teologie greco-catolică în Ungaria, Róbert Lukács a hotărât să-şi urmeze chemarea înfruntând riscul de a fi „doar un ungur printre români, iar printre unguri – unul care şi-a părăsit naţia şi credinţa”. La 6 decembrie 2009, la 30 de ani, a fost hirotonit preot ortodox, sub numele de Rafail, iar o săptămână mai târziu ţinea prima liturghie în parohia Păsăreni, înfiinţată cumva parcă pentru el. S-ar fi găsit greu alt preot care să slujească pentru patru-cinci români dintr-un sat de unguri.

Citește în continuare »


Întâmpinarea Domnului în inimile noastre

 

De multe ori ne întrebăm de ce ne este aşa dragă sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”? De multe ori înţelegem, dar apoi iarăşi intrăm într-un con de umbră din cauza neluării aminte şi a îndepărtării de Dumnezeu şi avem nevoie, iarăşi şi iarăşi, de a ni se reaminti, în fiecare an, cele ce trebuie să purtăm pururea, în gând şi în inimă.  

Şi acest praznic este unul măreţ – tocmai prin smerenie, căci întocmai ca şi la Naşterea Domnului, pe cât este de mare smerenia, pe atât de mare este Slava Sa, la care îi face co-participanţi şi pe robii Săi.  

La Naştere, în ieslea cea neştiută, pe Pruncul nou născut L-au vestit îngerii, şi L-au întâmpinat păstorii, I s-au închinat Magii, daruri de preţ aducându-I, cu toţii mărturisind naşterea Împăratului şi Mântuitorului lumii.  

La patruzeci de zile de la Naştere, când noi prăznuim Întâmpinarea Domnului, regăsim aceeaşi smerenie, căci Maica Domnului, însoţită de dreptul Iosif, vine la Templu pentru a împlini totul conform Legii, şi încă aduce jertfa celor săraci. Nimic nu pare aici ieşit din comun, nimic care să atragă atenţia. Dar şi aici, Pruncul este întâmpinat şi mărturisit ca Mesia. De această dată, cei care-l întâmpină pe Fiul lui Dumnezeu nu sunt păstorii sau magii, ci doi bătrâni venerabili, iubitori de Dumnezeu: dreptul Simeon şi proorociţa Ana. În smerenia lor, aceşti doi martori ai prezentării lui Iisus la templu strălucesc prin darul lui Dumnezeu. Ei sunt prăznuiţi a doua zi, pe 3 februarie.  

Citește în continuare »


Cuiva care întreabă despre inocenţa dormitului împreună şi a atingerilor intime între tinerii necăsătoriţi

Am auzit, mai demult, pe cineva întrebând pe un site: „Şi eu, când eram mai mică, am suferit fiind chinuită de păcatul masturbării, dar acum nu mai fac acelea. În prezent sunt la facultate, stau în cămin şi am un prieten şi cum e şi el cu mine la acelaşi cămin la aceeaşi facultate şi în aceeaşi grupă evident că stăm împreună în cameră (deşi ştiu că nu ar trebui). Sunt mai multe: eu sunt cam emotivă, timidă şi din cauza asta stau cu el si facem asta, dar nu l-am lasat sa faca dragoste (sex) cu mine pentru că ştiam că e păcat. Dar dacă facem asta, e ca şi cum am face dragoste, nu e aşa?

Înţeleg ceea ce zici, dar chiar dacă nu faci dragoste efectiv, faptul că vă atingeti în felul acela, nefiind căsătoriţi, este desfrânare, este păcat.

Nu trebuie sa faci neapărat, efectiv, dragoste. Mintea voastră este marcată deja, dar asta nu înseamnă, bineînteles, ca puteţi trece la “pasul” următor. Ba chiar din contră! Masturbarea este un păcat – asta trebuie să o ştiţi şi să o conştientizaţi amândoi şi să vă opriţi din ceea ce faceţi acum. Însă aceasta nu v-o spun ca pe ceva imperativ, în sensul că voi ar trebui să faceţi neapărat aşa pentru ca aşa vi s-a spus…

Tocmai din cauză că sunteţi oameni mari şi stiţi că masturbarea este un păcat, înseamnă că gândiţi suficient de mult ca să renunţaţi la păcat odată ce îl şi ÎNŢELEGEŢI ca păcat. Citește în continuare »


Să nu prăznuim Naşterea Domnului în mod lumesc, ci supralumesc , căci nu pe ale noastre le serbăm, ci pe ale Stăpânului

Sf. Grigorie de Nazianz, în una din Cuvântările din lucrarea „Taina M-a Uns”, ne arată cum ar trebui să prăznuim Naşterea Domnului.

Hristos se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul! Si ca sa spun doua lucruri deodata, cerurile sa se veseleasca si pamantul sa se bucure pentru Cel ceresc si acum pamantesc. Hristos este acum in trup! Veseliti-va de aceasta, cu cutremur si cu bucurie: una, din pricina pacatului, alta, din pricina nadejdii. Hristos este acum din Fecioara! Femeilor, faceti-va ca fecioarele, ca sa va faceti si voi maici ale lui Hristos! Cine nu se inchina acum Celui care a fost de la inceput si cine nu mareste pe Cel care Se naste acum?

Inca o data intunericul se risipeste, inca o data lumina se infiinteaza. Inca o data Egiptul se pedepseste cu intuneric si inca o data Israelul este calauzit prin stalp de lumina! Poporul care sade in intunericul necunostintei, sa vada lumina cea mare a cunostintei! Ce a fost vechi a trecut; iata, toate sunt noi! Litera da indarat, spiritul biruieste! Umbrele trec grabite, Adevarul paseste in lume! Melhisedecii sunt acum laolalta; Cel nascut fara de maica, Se face acum fara tata: fara de maica dupa ceea ce era El mai inainte, iar fara de tata dupa ceea ce a fost El mai pe urma. Se rastoarna legi ale firii. Trebuie sa se implineasca lumea de sus. Hristos ne porunceste, sa nu ne impotrivim! „Voi, neamurile toate, plesniti din palme“[Psalmul 46]; „caci prunc ni S-a nascut Fiul si ni S-a dat noua, a caruia stapanire sta pe umarul Lui, caci se ridica odata cu crucea si numele Lui este chemat inger al Sfantului cel Mare” [Isaia 9,5], adica al Tatalui. Sa strige Ioan: „Gatiti calea Domnului” [Matei 3,3], iar eu am sa vestesc cu glas mare puterea acestei zile: Cel nepipait Se pipaie; Cel mai presus de trup Se incepe; Fiul lui Dumnezeu Se face Fiu al omului, Iisus Hristos ieri si azi si in veci! (…)

Citește în continuare »


Despre frustrarea în faţa variantelor multiple. Costurile de oportunitate

Am constatat cu toţii că dacă avem de ales între 100 de canale TV pentru a găsi ceva la care să ne uităm, că serile se desfăşoară cam aşa: începem prin a vedea ce e pe canalul al treilea, apoi pe al cincilea, apoi trecem pe canalul 1 si tot aşa. Iar la sfârşit constatăm că n-am văzut nimic. Ne petrecem timpul trecând de la un canal la altul, fără să stăm mai mult de 30 de secunde pe unul.

Tot aşa se întâmplă şi pe internet, chiar când navigăm printre site-uri ortodoxe, pentru că am început să căutăm senzaţionalul, am început chiar şi din credinţa noastră sfântă sa alegem numai ce e mai ieşit din comun, căutăm ce ni “se potriveşte”. Doar aşa-i la modă, nu?

Serile noastre seamănă, în felul acesta, cu un mozaic de scene neterminate si ne simţim frustraţi si nesatisfăcuţi, sau din contră, amăgindu-ne că am înţeles, când de fapt n-am înţeles mare lucru sau şi mai rău, n-am înţeles nimic! Pentru că ortodoxia nu e senzaţională, ci este smerită – şi tocmai aici este senzaţionalul ei, dar această latură nu poate fi cunoscută decât prin revelaţie…

Citește în continuare »


Vorba dulce, blândeţea şi caracterul paşnic şi rugător al Sfântului Ierarh Nicolae

Ne confruntăm astăzi cu fel şi fel de „păreri”, venite atât din afara Bisericii, cât şi din interior, păreri proprii ce exprimă adevăruri de credinţă greşit înţelese, din varii motive, de cele mai multe ori din înălţarea minţii şi mândria de a gândi ceva în mod autonom.

Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, ne oferă un exemplu de comportament în discuţiile cu aceştia şi în general, cu toţi semenii noştri. Episodul cu Arie, dacă la acesta vă aşteptaţi – este şi acela este un exemplu, însă palma aceea vine după îndelungi discuţii, după multe rugăciuni şi postiri – şi nu despre acel episod intenţionam să scriu. Ci despre blândeţea Sf. Nicolae, despre acea blândeţe despre care spune Sf. Ioan Hrisostom că „vine dintr-un suflet mărinimos şi dintr-o cugetare sănătoasă”, căci se cuvine să fim blânzi în discuţiile cu toţi, dar să ţinem credinţa, căci spune Sf. Vasile Cel Mare: „Tuturor întreprinderilor să le premeargă credinţa în Dumnezeu” – şi despre Care Dumnezeu putea să vorbească Marele Vasile, dacă nu de Cel pe Care-L marturisim în Simbolul de Credinţă?

Citește în continuare »


În faţa oglinzii duhovniceşti

Pentru că am de scris despre un lucru mai greu de înţeles, m-am gândit să vă amintesc o întâmplare, care poate să ne lămurească mai bine cuvântul nostru. În preajma unui târg de vite (sau iarmaroc) se afla un magazine mare de sticlărie. Între alte lucruri scumpe de sticlă, erau şi diferite soiuri de oglinzi mari de perete.

Într-o bună zi, când venea lume multă la iarmaroc, erau întinse la arătare în vitrina magaziei cele mai frumoase obiecte de sticlă, între care se afla şi o oglindă mare cu ramă.

Toţi târgoveţii care treceau pe alături de magazine îşi vedeau chipul în oglindă. Unii dintre ei se opreau anume ca să-şi potrivească pălăriile în faţa oglinzii.

Din întâmplare, a trecut pe alături şi un negustor de vite, care ducea de funie un ţap voinic şi nişte capre la iarmaroc.

Citește în continuare »


Sf. Ioan Gură de Aur – FAPTELE BUNE ÎN RAPORT CU CREDINŢA. Un cuvânt de îmbărbătare care transcende veacurile

MOASTELE SF. IOAN GURA DE AUR - PROCESIUNE

Astăzi prăznuim pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Luminătorul şi dascălul lumii, stîlpul şi întărirea Bisericii, propovăduitorul pocăinţei. Avem şi noi, in România (Bucureşti), moaşte ale sfântului Ioan, se găsesc la paraclisul Facultăţii de Teologie – Biserica Sf. Ecaterina.

Sfântul Ioan Hrisostom, încă de tânăr a început a pricepe mai bine decât cei bătrâni, fiind înţelepţit de Duhul Sfânt. Chiar de a fost dat de părinţii săi la învăţătura înţelepciunii elineşti, a cunoscut pe pe Unul adevăratul Dumnezeu, pe Ziditorul tuturor şi a lepădat credinţa elinească, primind Sfântul Botez în credinţa cea dreaptă din mâinile marelui Meletie, Patriarhul Antiohiei. După aceasta, tot foarte de tânăr, cu voia Preabunului Dumnezeu, a ajutat pe părinţii săi să primească lumina sfintei credinţe, nevoind Domnul să-i lase în întuneric pe aceia care au dat naştere unui astfel de luminător.

Citește în continuare »


„Autojustificarea prin credinţă” – un articol şi un concept periculos

Laziness_by_ANTONINA_art

Am găsit zilele acestea un articol ce mi s-a părut interesant, despre care am gândit că ar fi potrivit multora dintre noi.

Articolul original, cel pe care l-am pus acum două zile (pe 12 nov.) pe blog şi pe care l-am retras astăzi, pentru câteva ore, era lipsit de orice precizari, fără de care se putea cădea foarte uşor exact în înşelarea de care se vorbeşte acolo: autojustificarea prin credinţă! Adică noi, cei credincioşi, recunoşteam în exemplele din articol pe mulţi dintre cunoscuţii noştri, şi chiar pe noi! Nu ar fi o problemă să te recunoşti pe tine într-o povestire, dar este o problemă atunci cănd povestirea e scrisă greşit şi duce la concluzii greşite şi la confuzie, până la o mărturisire (spovedanie) răsturnată. Înşelarea este forte subţire, intr-adevăr, şi poate pătrunde atât de uşor dacă nu luăm aminte…

Articolul cu pricina, al carui autor este Bogdan Mateciuc, este mai jos.

Ana lucrează la o firmă privatizată recent. Noul management este străin si implementează un alt stil de lucru, mai eficient. Vechile deprinderi ale angajatilor trebuie să se schimbe. Ca si în alte domenii ale vietii, cine nu se adaptează, trebuie să părăsească sistemul, într-un fel sau altul.

Pe lângă problemele de adaptare, Ana mai are o problemă. Cu putin timp înainte de privatizare, a luat acasă un copiator care părea să nu mai fie necesar în birou.

Noua conducere a luat notă de disparitia copiatorului si, pe lângă problemele de adaptare la schimbare, i-a pus în vedere Anei să îl aducă înapoi. Ana însă l-a vândut unui vecin.

Citește în continuare »


„Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om” (tâlcuire la Crez, partea V)

nasterea-domnului-rubliov2

Precum o mamă care se apleacă şi se înclină asupra copilului care plânge în leagăn, aşa este şi coborârea Creatorului între oamenii din această lume temporală şi văzută, coborârea din existenţa Sa miraculoasă în istorie. Noi, oamenii, şi mântuirea noastră am fost cauza coborârii Sale şi a modului cum s-a făcut aceasta: născut din Fecioara Maria şi din Sfântul Duh. Cine spune aceasta? Dacă noi, oamenii, am afirma aceasta, ar mai rămâne loc şi de îndoială. Dar El Insuşi a spus-o, Unul, lucru de care nu se poate îndoi nici unul dintre cei ce poartă icoana lui Dumnezeu în sine.

El Insuşi, Unul, Adevăratul, a spus despre Sine că a venit „ca să slujească El şi să-şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (Matei 20, 28). Adică, ca să servească oamenilor şi să Se dea pe Sine ca răscumpărare pentru oameni. Acesta este scopul coborârii Sale. Şi nu un om a arătat modul în care El a coborât (nimeni nu l-ar fi crezut), ci un arhanghel al lui Dumnezeu. Gavriil, arhanghelul lui Dumnezeu, a descoperit aceasta Fecioarei Maria din Nazaret: „Vei lua în pântec şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui lisus„. Citește în continuare »


Cateheza păcatului, partea III: Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt

tacere1

Pregatirea aperceptiva:
In cuvintele noastre din trecut am vorbit despre pacat si am vazut ca Biserica le imparte in: usoare si grele, iar pe cele grele in: capitale, impotriva Sf. Duh si strigatoare la cer. In incheiere la pacatele capitale am raspuns la intrebarea de ce uraste Dumnezeu si Biserica, pacatul? Pentru ca el ne strica si ne ucide pe noi.

Anuntarea:
Astazi cand vom vorbi despre „Pacatele impotriva Sf. Duh” vom vedea cum duce pacatul la distrugerea noastra.

Tratarea:
Intrucat toata lucrarea de sfintire si mantuire se implineste de Duhul cel trimis de la Tatal de Mantuitorul, atunci acelea vor fi pacatele impotriva Sf.Duh, care se impotrivesc lucrarii Lui, mai ales impotriva credintei, nadejdii, dragostei.

Cel dintai pacat impotriva Sf. Duh este nepocainta pana la moarte cu indreptatirea indrazneata ca Dumnezeu este iubire si trebuie sa ierte. Credinta slabeste, faptele bune lipsesc si sfarsitul te gaseste in pacat si asa te fixeaza in aceasta stare – despartit de Dumnezeu.

Citește în continuare »


Unui comerciant, care se plânge că „Dumnezeu nu îl ascultă”

Copy of Copy of Store at Short Tract

Citind cuvântul de mai jos al Sf. Nicolae Velimirovici către un credincios, mă gândeam: oare câţi suntem asemenea aceluia, rugându-ne numai la nevoie, la necaz, dar imediat cum trece nevoia Îl înlăturăm uşor pe Dumnezeu de pe locul ce I se cuvine? Dacă la necaz ne rugăm, ne punem nădejdea in Domnul, cum putem după aceea să-L dăm la o parte, ca şi când n-am mai avea nevoie de „serviciile” Sale? Problema noastră, astăzi, nu este doar aceea că ne rugăm Domnului doar la necaz, dar am început să nu ne mai rugăm nici atunci! Din ce cauză? Ne-a înşelat vreodata Domnul? NU. Doar că începem a-L relativiza, a-L transforma din ce în ce mai mult, coborându-L până la nivelul unei instituţii lumeşti, pe care vrem nu vrem, e acolo şi ne aşteaptă. Îl privim noi, pe Domnul, ca pe un simplu prestator de servicii, procedând astfel? Din păcate, da. Şi cred că cele de mai jos se potrivesc multora, majorităţii chiar.

„Te plângi că Dumnezeu nu îţi ascultă rugăciunile. În multe restrişti te-ai rugat lui Dumnezeu, şi niciodată nu te-a izbăvit! Cum nu te-a izbăvit, mă mir, când, iată, tu ai supravieţuit restriştilor, nu ele ţie? Îngăduie-mi însă o întrebare: tu îl asculţi pe Dumnezeu? În amândouă Testamentele, atât în cel Vechi cât şi în cel Nou, Cel Preaînalt a făgăduit să-i asculte pe oameni cu condiţia ca oamenii să asculte de El. Îl asculţi tu pe Dumnezeu atunci când cauţi ca Dumnezeu să te asculte pe tine? Împlineşti tu legile lui Dumnezeu şi ţii tu rânduielile Lui? De nu faci asta, e de mirare cererea ta ca Dumnezeu să te audă şi să te asculte. Citește în continuare »


Care este adevărata Biserică a lui Iisus Hristos?

icoana2athos

Uneori, apar unele discuţii, chiar între prieteni apropiaţi, despre diferenţele dintre ortodocşi şi catolici, despre respectarea sau nerespectarea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii a unora sau a altora… Dorind să împace, într-un fel, ambele Biserici ca fiind valide, unii se întreabă de ce ortodocşii cred că numai Biserica Ortodoxă este Biserica Lui Hristos, lezând, intr-un fel (ortodocşii), acelaşi drept al Bisericii Catolice? Aceia văd în asta o răutate, o mândrie prea mare a ortodocşilor, o invidie a ortodocşilor pe catolici şi vin în sprijinul Bis. Catolice exact cu textul de la Matei, capitolul 16 (vezi mai jos), cel în care Hristos îi spune Lui Petru: „Si Eu îti zic tie, cã tu esti Petru si pe aceastã piatrã voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui”. Din afirmatia aceasta a Lui Hristos, mulţi sunt tentaţi să creadă chiar că de fapt, Biserica Catolică e mai presus de Cea Ortodoxă! Pentru a putea explica aceste diferenţe mai pe scurt (în afară de celelalte „diferenţe”: filioque, purgatoriul, azimile, imaculata conceptie etc.), este nevoie de o anumită pregătire, situaţia aceasta fiind un fel de provocare teologicã, fiindcã se pune o întrebare fundamentalã: unde este adevãrul?

Citește în continuare »


Cateheza păcatului, partea II: Despre păcatele strigătoare la cer

mantuitorul-sinai-dxn2Iubitii mei frati,

Nu-i asa ca ori de cate ori ne aflam aici in Biserica, ne simtim mai departe de pacat? Si aceasta pentru ca suntem mai aproape de Dumnezeu; suntem doar in Casa Lui si aici toti, toti care ne-am strans laolalta in Casa Domnului, nu avem nici un gand strain, ci cu o gura si o inima slavim numele Lui. Spun aceasta pentru ca precum stiti, de catva timp noi vorbim despre pacat, pacatul – marele dusman al vietii noastre. Si v-aduceti aminte, cum in ultimele noastre convorbiri duhovnicesti noi am staruit pe larg asupra pacatului. Spuneam ca pacatul e calcarea cu deplina stiinta si cu voie libera a voii lui Dumnezeu, fie prin gand, cuvant sau fapta.

Am aratat ca pacatul e de doua feluri : stramosesc de la Adam si Eva – nasterea noastra dupa fire – si personal. Pacatul personal se poate savarsi de fiecare din noi in parte. Pacatul personal este de doua feluri: usor si greu.

Pacatele usoare sunt acele pacate care nu atrag dupa ele pierderea Harului Divin. Pacatele grele insa sunt acelea care tind catre pierderea Harului Divin si sunt impartite in trei grupe mari: capitale, impotriva Duhului Sfant si strigatoare la cer. Astazi vom vorbi despre pacatele strigatoare la cer.

Citește în continuare »


Unei familii evlavioase, care întreabă cum a înviat Hristos?

04-InviereaDomnului

Oare nu este îndeajuns a şti că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?” Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste şi entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă şi această întrebare a voastră, dragii mei.

Aşa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, şi ziua ia locul nopţii. Aşa cum apăsaţi întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric, şi dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a fost şi învierea Domnului din moarte la viaţă. Pe tăcute şi într-o clipă.

Citește în continuare »


Cateheza păcatului, partea I: Despre păcatele capitale

2862865895_0c34c95258

Pacatul este de doua feluri : stramosesc si personal. Pacatele personale sunt pacate usoare si pacate grele. Pacatele grele sunt acelea prin care omul cu multa rautate a voiei sale face lucruri oprite lamurit de poruncile lui Dumnezeu. Ele racesc in om dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Pacatele grele sau pacatele de moarte de bunavoie sunt de trei feluri:

1) Pacatele capitale sau pacatele de moarte;
2) Pacatele impotriva Duhului Sfant;
3) Pacatele strigatoare la cer.

Pacatele capitale sunt in numar de sapte : mandria, iubirea de arginti, desfranarea, pizma, lacomia, mania, lenea.

Omul e facut de Cel Atotputernic pentru preamarirea lui Dumnezeu in tot timpul vietii lui pamantesti, prin faptele lui cele bune. Totusi, cand traieste, omul pacatuieste. Cade in mandrie, lacomie, iubire de bani, isi intineaza trupul in desfranare, uraste pe aproapele si pe Dumnezeu.

Citește în continuare »


Despre desfrâul Europei

sf-nicolae-v2

Vlădica Nicolae (Sf. Nicolae Velimirovici), cel “întocmai cu apostolii”, este numit Noul Ioan Gură de Aur al Bisericii Sârbe (chiar de catre Sf. Iustin Popovici). Critica pe care Sf. Nicolae a făcut-o Europei este valoroasă nu numai prin faptul că este făcută după principii creştine; este valoroasă mai ales pentru că izvorăşte dintr-o minte creştină, dintr-un suflet care a mers pe calea sfinţeniei. Citind cuvintele Preasfinţitului episcop Nicolae, ne putem da seama cât de superficial este modul în care judecăm Europa contemporană. Trăind cu câteva decenii înaintea noastră, într-o Europă mult mai curată decât cea de astăzi, el a observat rănile care sunt trecute cu vederea de către analiştii convenţionali.

Citește în continuare »


DESPRE PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA (Pr. Cleopa)

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Adormirea-Maicii-Domnului1

Capitolul 6

DESPRE

PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA

(Sectarii nu admit nici preacinstirea Maicii Domnului)

Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu?

Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult ca pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28–29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40–43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic… (Luca 1, 48–49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu.

Citește în continuare »


Cuvânt către cei ce în fiecare zi păcătuiesc şi în fiecare zi se pocăiesc (Sf. Efrem Sirul)

iov-pocainta

Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea, pentru cele trecute păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale.
Citește în continuare »


Chipul Lui Dumnezeu în om (Sf. Ignatie Briancianinov). Al Cui chip să purtăm? (7)

Sf. Ignatie BriancianinovOmule! Pricepe vrednicia ta. Priveste poienile si tarinile, râurile întinse, marile nesfârsite, muntii înalti, pomii cei preafrumosi, toate fiarele si dobitoacele pamântului, toate fiarele si pestii care umbla în întinderile apelor, priveste stelele, luna, soarele, cerul: toate acestea sunt pentru tine totul a fost menit sa îti slujeasca. Afara de lumea pe care o vedem, mai este si lumea cea nevazuta cu ochii trupesti, neasemuit mai minunata ca cea vazuta. Si lumea nevazuta este pentru om.

Cum a cinstit Domnul chipul Sau! Ce rost înalt i-a menit! Lumea vazuta e doar pridvorul pregatitor al unui locas neasemuit mai maret si mai larg. Aici, ca într-un pridvor, chipul lui Dumnezeu este dator a se împodobi cu ultimele trasaturi si culori, pentru a capata cea mai desavârsita asemanare cu Originalul sau Cel Atotsfânt si Atotdesavârsit, ca întru frumusetea si minunatia acestei asemanari sa intre în acea camara unde Originalul petrece în chip de nepatruns, marginindu-si, parca, nemarginirea Sa spre a Se arata iubitelor Sale fapturi întelegatoare.

Chipul Treimii-Dumnezeu este treimea-om. Cele trei fete în treimea-om sunt cele trei puteri ale duhului sau, prin care se arata fiintarea duhului. Gândurile noastre si simtirile cele duhovnicesti arata fiintarea mintii, care, vadindu-se cu limpezime, ramâne totodata cu totul nevazuta si neurmata.În Sfânta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti este numit „duh” fie sufletul îndeobste, fie o putere aparte a sufletului. Parintii numesc aceasta putere a sufletului putere cuvântatoare. Ei o împart în trei parti: minte, gând sau cuvânt, si duh. Ei numesc „minte” însusi izvorul, însusi temeiul atât al gândurilor cât si al simtirilor duhovnicesti. Citește în continuare »


„Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc”

dorm_ch_theo_01

În Postul Paştelui, un creştin a început să ajuneze în fiecare zi, până la apusul soarelui. Toţi colegii de serviciu îl lăudau pentru nevoinţa sa. Dar, într-o zi, au chemat un preot să le facă sfeştanie la birouri. Când i-au spus preotului despre nevoinţa colegului lor, acesta a întrebat:

– Dar ai binecuvântare de la duhovnic pentru un post atât de aspru?

– Nu, dar mă descurc, nu îmi e greu.

– Chiar dacă nu îţi e greu, tot e bine să ceri binecuvântare de la părintele tău.

Când a ajuns la duhovnic, acesta l-a mustrat, spunându-i:

Citește în continuare »


Faptele bune se fac în ascuns

girlpraying

O fată credincioasă a plecat cu colegii şi cu diriginta ei într-o vacanţă la munte.

În fiecare seară, în faţa taberei se organiza o discotecă. Aproape toţi elevii dansau, dar fata îşi lua cartea de rugăciuni şi se ducea să îşi facă canonul în camera bucătăresei şefe. Bucătăreasa, rudă cu mama fetei, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Aşa că s-a bucurat că fata vroia să se roage în camera ei.

Un băiat, care o plăcea pe fată, tot căuta să o găsească în discotecă, să o invite la dans, dar nu o găsea. Întâlnind-o la cantină, a întrebat-o:

Citește în continuare »


Rugăciunea Sfintei Iustina împotriva desfrânării

Sfintii Ciprian si IustinaSfânta Muceniţă Iustina (2 oct.) este un exemplu de pământ bun pe care au căzut seminţele Cuvântului Lui Hristos. Căci, deşi născută din părinţi păgâni (tatăl său era chiar slujitor idolesc), ajunsă la vârsta maturităţii a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe lângă fereastra casei sale, care se numea Prailie, aceste cuvinte fiindu-i suficiente pentru a începe într-însa dezrădăcinarea spinilor necredinţei. Diaconul Prailie grăia despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos „că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci”.

Iustina voia ca mai mult şi mai desăvârşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe batrânul ei tată l-a adus la credinţă.

Citește în continuare »


Postul potoleşte trupul, înfrânează poftele, înalţă sufletul

Adormirea-Maicii-Domnului

Astăzi a început postul Sfintei Marii, postul dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Postul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.

Cum se ţine Postul Adormirii Maicii Domnului?

Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.

Citește în continuare »


SOŢIA – SLAVA BĂRBATULUI

Cateheze_maritale

Textul de mai jos face parte din omilia „Laudă lui Maxim şi despre ce fel de soţie trebuie să ne luăm„, din Catehezele Maritale, ale Sf. Ioan Gură de Aur. E un text de mare folos atât băieţilor, bărbaţilor care-şi caută mireasă, cât şi viitoarelor mirese, dar tot atât de folositor este şi soţilor, sau părinţilor.

Tu însă, când vrei să-ţi iei nevastă, alergi cu multă grăbire la legile cele din afară şi stând asupra lor, le cercetezi în toată amănunţimea: cum să fie femeia, să nu aibă copii, dacă are copii, dacă are doi sau trei, şi ce fel de tată are, dacă ea se poate folosi de bunurile proprii, dacă mai are şi alţi fraţi la moştenire, ce parte îi revine [viitorului] soţ, şi când soţul va deveni stăpân peste toate ale ei ca să nu lase pe nimeni să ia nici o fărâmă din averea ei, şi în ce condiţii este lipsit acesta de toată averea. Şi multe altele de acest fel cercetând cu sârguinţă în legătură cu soţia, pe toate le cuprinzi şi le scrutezi ca nu cumva, în vreun fel, ceva din lucrurile cuvenite femeii să ajungă la altcineva. Şi cu toate că – ceea ce am şi spus – dacă se întâmplă ceva la care nu te-ai gândit, se va face pagubă în bunuri, însă nu laşi nimic dintre acestea trecut cu vederea. Aşadar, cum nu este lucru aiurit ca pentru nişte bunuri ce se vor i pierde să arătăm atâta sârguinţă, iar pentru primejdia ce ni se face sufletului şi pentru pedepsirile de acolo să nu mişcăm un deget, când ar trebui ca mai întâi de toate celelalte pe acestea să le căutăm şi pentru acestea să ne preocupăm şi să ne tocmim cu de-amănuntul.

De aceea, vă rog şi vă sfătuiesc pe cei ce urmaţi să vă însuraţi, să ieşiţi în întâmpinarea lui Pavel şi să citiţi legiuirile despre nuntă aşezate de el, şi să vă instruiţi mai întâi ce porunceşte să facem, să [cercetaţi] acea femeie dacă este rea şi vicleană ori robită de beţie, batjocoritoare, fără pic de minte, ori are alt scăzământ de acest fel, şi abia după aceea să vorbiţi despre nuntă. Dacă vezi că [Pavel] îţi dă [deplină] putere [să cercetezi], găsind una din aceste patimi la aceea, desparte-te de ea şi ai cutezanţa de a-ţi lua alta, ca să fii departe de orice primejduire. [Dar să-ţi lepezi femeia după nuntă] nu îngăduie, ci porunceşte ca pe cea care are toate celelalte neputinţe în afară de desfrâu, s-o iubeşti şi s-o ţii la tine, şi astfel te asigură că [trebuie] să porţi toată răutatea femeii. Citește în continuare »


„Şi într-Unul Domn lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii” (tâlcuire la Crez, partea III)

Pantocrator

O nouă lumină s-a răsfrânt asupra voastră, o, aleşilor, cei ce purtaţi icoana lui Dumnezeu în voi. Prin perdeaua puţin dată la o parte de mâna Celui Preaînalt, o nouă scăpărare de lumină s-a răsfrânt asupra voastră, luminându-vă ca fii ai lui Dumnezeu. Această lumină vă dezvăluie misticul, eternul, fericitul mister al veşnicei paternităţi si al filiaţiei eterne, în această lumină, o binecuvântare a coborât asupra voastră şi balsamul consolării a coborât asupra ochilor voştri scăldaţi în lacrimi.

Domnul lisus este unic atât ca Hristos, cât şi ca Fiu al lui Dumnezeu. Ca Hristos, în sensul de Mesia (Alesul), El este unul de la începutul până la sfârşitul lumii. Omenirea nici nu poate să găsească şi nici să aştepte un alt Mesia. „Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Matei 24, 5-24). Aceasta este profeţia revelată de Unicul, Adevăratul, Clarvăzătorul Hristos. Au fost falşi mesia, sunt chiar şi acum, şi vor fi din ce în ce mai mulţi pe măsură ce se apropie sfârşitul neamului omenesc. Dar numai unul este adevăratul Mesia, veritabilul Hristos, nemărginitul Iubitor al omenirii. Acest Unul Adevărat, Veritabil si Nemarginit este Mesia tuturor neamurilor si oamenilor lumii din orice regiune şi timp. El este unul şi unicul Mesia, atât al celor morţi, cât şi al celor vii, care au fost, care sunt si care vor urma.

Citește în continuare »


Un exemplu de căsătorie în Sfânta Scriptură

Rebeccas_journey_to_meet_Isaac_Monreale_Sicily

O căsătorie în Biblie. Ea este de citit şi de meditat de către toţi părinţii creştini această Biblie, unde căsătoria fiului din făgăduinţă, Isaac, este plăcut istorisită. Ce învăţământ se concentrează aici! Ce lumină iese din ea! Cum un tată şi o mamă trebuie să înveţe din ea, cum trebuie să trateze o afacere atât de gravă, şi să rupă cu uşurătatea, rătăcirile, iluziile lumii. Concluzia căsătoriei lui Isaac va rămâne model din toate pentru părinţii înţelepţi şi credincioşi şi vor scoate concluzia sub ochiul lui Dumnezeu, pentru fericirea copiilor lor.

Primele preocupări părinteşti – Patriarhul Avraam a vegheat şi el se gândeşte la statornicia lui Isaac. Adesea părinţii uşuratici şi superficiali ascultă primele deschideri venite nu ştiu de unde şi vor angaja primele convorbiri cu înaintemergătorii ca garanţie. Cel mai adesea singurul lor ghid va fi ambiţia sau avariţia, înşelaţi cum sunt ei de soartă sau de nume. Oh! nu este aşa Avraam. Cum alegerea unei soţii este de o importanţă capitală, Eliezer este credinciosul lui intendent, omul de încredere, înţelept, experimentat pe care-l însărcinează să facă acele căutări.

Citește în continuare »


Ce mâncăm în post?

img_5075_resize

La începutul fiecărui post multe dintre magazine pun la vedere standuri întregi cu „produse de post”. V-aţi întrebat vreodată ce conţin produsele respective? Pentru a avea o alimentaţie sănătoasă în post, facem apel la câteva sfaturi ale Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti:

Postul are o foarte mare eficienţă pentru organismul omului, demonstrată ştiinţific. Perioadele de post au fost aşezate cu foarte mare înţelepciune, în fiecare sezon trupul având nevoie de o perioadă de detoxifiere şi adaptare la perioada următoare. Eficienţa este valabilă însă numai dacă ţinem cont de anumite reguli în perioada postului, şi anume:

Citește în continuare »


Sistemul de creditare (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.5)

credit_slavery

Cărţi de credit, linii de credit etc. – tot acest sistem pare a fi o mână întinsă celor mulţi şi nevoiaşi care fără acest sistem nu ar putea să-şi asigure un cămin pentru familie. Totuşi efectul nu prea pare a fi aşa de roz. Bunicii au reuşit plecând de la zero ca până la vârsta de 30 de ani să-şi facă casă şi să-şi încropească o gospodărie suficientă fără nici un sistem bancar de creditare, într-o ţară nevoiaşă. Eu, la 30 de ani încă mai locuiam în apartamentul părinţilor. Acum, trăind într-o ţară “civilizata” (n.n. Canada), cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumpărat o casă, dar care de fapt nu-i a mea până nu o plătesc integral (adică în 25 de ani dacă totul merge bine), ci a băncii care m-a creditat. Şi în situaţia asta sunt cei mai mulţi care au salarii bune în ţările civilizate. Adică se înhamă la un credit pe viaţă pentru a avea o casă. Dar de ce nu ar putea să-şi construiască singuri casă fără a apela la credite? Pentru că tocmai acest sistem de creditare a dus la creşterea artificială a preţului caselor. Astfel dacă acum 60 de ani până pe la 30 de ani omul putea să-şi facă casă şi era a lui, acum până pe la 30 de ani omul poate avea o casă dar nu-i a lui, ci trebuie să muncească o viaţă pentru a o câştiga. Citește în continuare »


A existat Hristos?

Hristos

Să nu vă aşteptaţi cumva la o predică! Deşi pot fi citite şi în cărţi sau reviste, locul lor este în biserică şi mulţi sunt cei care o pot face mai bine ca mine.

Nu aşteptaţi nici cuvinte frumoase, alese de autor cu scopul de a trezi şoapte de admiraţie de genul: „Ce bine le mai zice!” şi din care fiecare să rămână cu ceea ce ştia dinainte. Intenţia mea este alta: aceea de a arăta că această credinţă pe care o păstram noi, creştinii, se bazează pe adevăr şi pe realitate, iar nu pe mit şi ficţiune.

Ţineţi minte anii trecuţi? Până în 1989 eram sufocaţi în scoli, la locul de muncă, în şedinţe, prin mass-media, cu aprecieri tendenţioase la adresa creştinismului: „Dumnezeu nu există, Hristos – ce sa mai vorbim de el -, nu a fost persoană istorică;, iar religia şi credinţa sunt simple basme, bune doar pentru cei neştiutori. Noi, acum – ni se spunea – suntem altfel decât înaintaşii, suntem culţi şi folosim din plin rezultatele cercetărilor ştiinţifice, care nu au găsit vreo urmă de-a lui Dumnezeu, aşa ca El nu există”.

Aduceau apoi argumentul suprem: „L-am căutat şi în cer, cu rachetele, şi nici acolo nu l-am găsit!”. Bieţii de ei nu înţelegeau un adevăr atât de elementar: spre a putea analiza ceva sau pe cineva, se impune folosirea de mijloace compatibile. Astfel, nu poţi măsura volumul folosind unităţi de lungime, tot aşa cum nu poţi măsura nivelul radiaţiilor utilizând balanţa sau viteza, folosind altimetrul. Dumnezeu este cognoscibil, dar, spre a-L putea detecta, trebuie folosită inima… Aşa cum noi, oamenii, ne deşertăm inimile în palmele celor pe care îi iubim, tot aşa şi Dumnezeu Se dăruieşte celor care Îl iubesc; El nu Se ascunde de ceilalţi, ci ei nu au ochi sa-L vadă.

Citește în continuare »


Al Cui chip să purtăm? (6) Sf. Cuvioasă şi Mironosiţă Veronica – Pildă de negrăită milă

face

Câte exemple putem lua de la sfinţi! O femeie sfântă ne apare ca pildă tuturor, de a intelege cum putem noi, oameni simpli si neputinciosi, nu numai sa nu participam sau sa fim complici la uciderea prin batjocura si hula a lui Hristos, dar sa si aducem o mangaiere, sa Il vedem si sa Il cercetam pe Cel ce se regaseste in toti fratii nostri mai mici.

Viata Sfintei Cuvioase si Mironosite Veronica sa ne arata ca ea este femeia despre care ne relateaza Evanghelia, care avand de 12 ani scurgere de sange, a fost tamaduita doar atingandu-se de poala hainei Mantuitorului. La putina vreme, Cuvioasa avea sa aiba ocazia sa-I “intoarca” acest dar minunat si, mai degraba, siesi sa-si sporeasca Darul – si apoi sa-l imparta mai departe omenirii, prin ceea ce numim prima Icoana nefacuta de mana – printr-un gest care avea sa implice, si el, legatura tamaduitoare cu aceeasi substanta a vietii, sangele, de aceasta data al Dumnezeului-Om. 

Citește în continuare »


SOLUŢII: Cum să ne manifestăm iubirea faţă de ea / respectul faţă de el?

Respectul pentru bărbat este la fel de important ca dragostea pentru femeie –  se spunea în prima parte, fiindu-vă prezentat un rezumat al analizei doctorului şi consilierului Emerson Eggerichs. Bărbatul şi femeia au fost creaţi de către Dumnezeu diferiţi, tocmai pentru ca împreună să formeze un întreg. Fiecare persoană este unică şi nu poate fi încastrată în nişte tipare, însă există un tipic masculin şi unul feminin, care se aplică majorităţii persoanelor.

Înţelegându-le putem evita multe conflicte inexplicabile altfel. Iată de ce continuăm să vă prezentăm sfaturile concrete ale aceluiaşi autor, doctor în asistenţa copilului şi familiei, care ne ajută să depăşim barierele „codurilor” diferite în care se exprimă, gândesc şi trăiesc cei doi parteneri şi ne ajută să ieşim în întâmpinarea nevoilor celuilalt, de cele mai multe ori diferite de ale noastre. Dacă punem în aplicare aceste sfaturi, vom ieşi din Ciclul nebuniei de care vorbeam data trecută şi vom intra într-un Ciclu al revigorării.

Citește în continuare »


„Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatorilor din lumea întreagă

participants

Aceasta este o afirmaţie a Prinţului Charles în faţa unor importanţi actori din industrie, într-un discurs în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul planetei. Conform calculelor sale, mai avem doar 96 de luni ca să salvăm lumea.

Capitalismul şi consumerismul au adus lumea la marginea colapsului economic şi climatic, preţul plătit pentru capitalism şi consumerim fiind, pur şi simplu, mult prea mare, în condiţiile în care s-a ajuns la ora actuală la o dublă criză: una economică şi una a mediului. Moştenitorul Coroanei Britanice a ţinut să precizeze că natura este cea mai mare bancă din lume şi, dacă nu se încearcă salvarea ei, odată ce va intra în „faliment”, nimeni nu va mai putea să o salveze.

Citește în continuare »


Concepţia creştină despre muncă

young-steel-workers

“Principala caracteristica a omului este munca. Capacitatea de a munci i-a fost data omului prin creatie, iar valorificarea ei incepe odata cu asezarea lui in rai, inainte de caderea in pacat:Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a pus in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca (Fac. 2, 15). Inainte de cadere, pentru om, munca nu era o povara, ci dimpotriva, era bucuria si placerea lui. Abia dupa cadere puterile lui au slabit, iar painea si-o va castiga din acest moment cu osteneala si durere.

Inca de la aparitia sa, crestinismul a adus in lume o conceptie noua despre munca. Munca este o activitate ce apartine exclusiv omului, fiind un proces constient de realizare a unui scop dinainte stabilit. Ea este legea existentei noastre, principiul care face sa progreseze oamenii si natiunile. Invatatura crestina nu limiteaza munca numai la scopurile sale pamantesti, caci, asa cum se spune, omul nu traieste ca sa manance, ci mananca pentru ca sa traiasca. Crestinismul acorda muncii o valoare religios-morala.

Citește în continuare »


Cuvântul Sfântului Ignatie Briancianinov – despre citirea Sfinţilor Părinţi

vietile sf

Tovărăşiile şi societatea au o mare înrîurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gînduri şi simţiri înalte, a unui călător multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. E limpede: tovărăşia şi apropierea Sfinţilor aduc sfinţenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi (Psalmi 17, 28, 29).

Fă cunoştinţă cu Sfinţii încă de pe acum din vremea vieţii pămînteşti, pe care Scriptura nici măcar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Cînd vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Luca 16, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strînsă decît legătura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (1 Corinteni 1, 10).

Însuşeşte-ţi gîndirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mîntuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mîntui.

Cerul i-a primit pe Sfinţii Părinţii în fericitele sale sînuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că gîndurile, simţirile şi faptele Sfinţilor Părinţi îi sînt plăcute. Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gîndurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sînt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.

Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială Duhul Sfînt.

Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie.

Citește în continuare »


Dragostea şi respectul în familie

Dragostea singură nu este de ajuns, spune Dr. Emerson Eggerichs, deţinătorul unui titlu de doctor în asistenţa copilului şi familiei. După 20 de ani de experienţă în consiliere, acesta a ajuns la concluzia că, pe lângă dragoste, mai este nevoie de un „ingredient”, fără de care cei doi soţi trăiesc un adevărat ciclul al nebuniei.

Ciclul nebuniei

Principala problemă de care se plâng soţiile sună aşa: „El nu mă iubeşte!”. Soţiile sunt făcute să iubească, îşi doresc să iubească şi aşteaptă să fie iubite, la rândul lor. Mulţi soţi însă nu reuşesc să le ofere acest lucru. Pe de altă parte, soţii au o altă problemă, pe care nu o mărturisesc, însă o gândesc: „Ea nu mă respectă!”. Soţii sunt făcuţi să fie respectaţi, îşi doresc respect şi aşteaptă să fie respectaţi. Şi multe soţii nu reuşesc să le ofere acest lucru.

În analiza acestor nevoi fundamentale pentru fiecare dintre cei doi, Dr. Eggerichs se bazează pe un verset din Sf. Scriptură, care se citeşte în Apostolul de la Taina Cununiei: „fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat” (Efeseni 5, 33). Acest „să se teamă” apare în unele traduceri ca: „să-l respecte”. Iată deci că Sf. Ap. Pavel le transmite soţilor că Dumnezeu le cere fiecăruia doar un singur lucru: bărbatului să-şi iubească soţia, iar femeii să-şi respecte soţul. Şi le cere asta nu pentru că bărbatul nu trebuie să respecte iar femeia nu trebuie să iubească, ci tocmai pentru că asta este ceea ce le lipeşte: soţul nu îşi manifestă iubirea, iar soţia nu îşi arată respectul.

Citește în continuare »


Echilibrul ecologic – o perspectivă ortodoxă

fluture

Felul în care găsesc hrana necesară, asigurându-şi supravieţuirea pe pământ nenumăratele specii ale organismelor vegetale şi animale, este o adevărată minune. Mintea preaînţeleaptă a Creatorului a conce­put un plan care ne uimeşte prin înţelepciunea sa.

Acest lucru este şi mai uşor de înţeles, dacă ne gândim că fiecare specie are nevoie de o hrană anume. De anumite substanţe are nevoie iarba, de altele mă­rul, albina, păianjenul, porumbelul, capra, elefantul sau balena. Şi toate speciile trebuie să-şi asigure cele necesare traiului, fără a avea nici un motiv să fie ne­mulţumite.

Să începem cu plantele. Cum îşi găsesc ele hra­na? Ce bucătărie le pregăteşte prânzul?

Citește în continuare »