Cât mai suntem, cât mai sunt, mângâiaţi-i pe părinţi

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Sfintii Ioachim si Ana cu Prunca

Era o dată un bătrân căruia, murindu-i soţia, copiii i-au propus să-şi vândă casa, averea şi să se mute la ei. O vreme a dus-o bine, dar cum banii bătrânului s-au cheltuit, cei din casă nu-l mai băgau în seamă, ba mai mult, le-a căzut silă şi într-o bună zi s-au hotărât să-l izgonească de acasă. Bătrânul şi-a luat trăistuţa la spinare şi la plecare i-a zis fiului: „Dragul moşului, o ultimă rugăminte mai am la tine: mergi şi mă însoţeşte pân’ la sprânceana dealului, că şi eu, cu ani în urmă, am alungat pe tatăl meu de acasă şi acolo m-am despărţit de el„. Fiul, înţelegând că tot ceea ce ai făcut ţi se întoarce într-o bună zi, a spus tatălui cu lacrimi în ochi: „Iartă-ne, tată, pentru ce ţi-am făcut, şi vino din nou acasă.

Sf. Scriptură despre cei care nu îşi respectă părinţii

Dacă ne aplecăm cu luare aminte asupra poruncii a 5-a, observăm că Dumnezeu a așezat-o chiar la mijlocul Decalogului, i-a conferit așadar un loc central, de legătură, de trecere de la poruncile ca datorii față de Dumnezeu, la cele ce-l privesc pe aproapele.

Cuvintele Sfintei Scripturi sunt extrem de dure la adresa copiilor care nu-şi respectă părinţii: „Cel ce se poartă rău cu tatăl său şi alungă (din casă) pe mama sa, este fiu aducător de ocară şi de ruşine” (Pilde 19,26). „Ochiul care îşi bate joc de părintele său şi nu ia în seamă ascultarea (ce este dator) maicii sale, să-l scoată corbii care sălăşluiesc lângă un curs de apă, iar puii de vultur să-l mănânce” (Pilde 30,17). „Ca un hulitor este cel care îşi părăseşte tatăl şi blestemat de Domnul este cel care o ocărăşte pe mama sa”(Sir 3, 16). Iar Sf. Apostol Pavel îi scrie lui Timotei că neascultarea de părinţi va fi unul din semnele care prevestesc sfârşitul lumii (II Tim 3,1-5).

Citește în continuare »


“Doamne, om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Omilia 37 a Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Ioan)

Voieşti să te faci sănătos? Bolnavul i-a răspuns: Doamne om nu am ca să mă bage în scăldătoare, când se tulbură apa” (Cap. 5, Vers. 6,7 – Vers. 13).

1. Cât este de mare folosul care se scoate din Sfintele Scripturi. Resemnarea paralizatului sfântului Ioan se deosebeşte de cea a sfântului Matei.

2. Credinţa paralizatului

***

Folosul care se scoate din Sfintele Scripturi este mare, câştigul este nemăsurat, cum o spune Sf. Ap. Pavel: „Căci tot ceea ce s-a scris mai înainte s-a scris spre învăţătură, ca prin răbdarea şi mângâierea, care vin din Scripturi, să avem nădejde” (Rom. 15,4, Cor. 10,11), aceste cărţi divine sunt o comoară cu tot felul de medicamente. Trebuie să înlăturăm mândria, să stingem pofta trupului, să călcăm în picioare bogăţiile, să dispreţuim durerile, să ridicăm inima, să-i dăm curajul ei şi tărie, s-o întărim în răbdare? Acolo vom afla pentru fiecare ajutorul cel mai sigur şi mai puternic. Care om, în sfârşit, printre cei ce de multă vreme luptă împotriva sărăciei sau pe care-i ţine o boală grea în patul lor, citind aceste frumoase cuvinte ale apostolului, nu se va simţi pătruns de o vie mângâiere?

Acest paralizat de treizeci şi opt de ani îi vede pe alţi bolnavi dobândindu-şi în fiecare an sănătatea; el se vede mereu în neputinţa sa şi nu se lasă abătut, şi nu se descurajează deloc, cu toate că greul de a fi văzut trecând atâţia ani în zadar îl apăsa, şi aşteptarea unui viitor nesigur, în care nu se arăta nicio licărire de nădejde, putea să-i mărească chinul. Citește în continuare »


Pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Mucenicii, dovezi ale Învierii Lui Hristos

“Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. (Tropar, gl. 4)
Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit al dreptei credinţe, spicele faptelor bune adunându-ţi ţie; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, şi luptându-te până la sânge, pe Hristos ai dobândit şi cu rugăciunile tale, sfinte, tuturor le dai iertare de greşeli (Condac, gl. 4)”

Hristos a înviat!

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine. Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe.

Prea slăvitul, minunatul, Marele Mucenic Gheorghe, s-a născut în Capadocia (a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare) dintr-o familie ilustră şi renumită prin faptele sale cu adevărat creştineşti. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a  doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh. Aşadar, mama lui atît de tânără a rămas văduvă. Auziţi voi, femei, auziţi voi, bărbaţi? Nu s-au făcut aceste sărbători ca să mâncăm şi să ne distrăm, ci s-au făcut ca să trăim şi noi ca sfinţii. Atunci Sfântul Gheorghe ne va binecuvânta şi va fi cu noi.

Citește în continuare »


Celulele stem adulte vs. celulele stem embrionare – o nouă provocare/închinare

Hristos a Inviat!

Îmi cer iertare că nu scriu despre lucruri frumoase, ci tot despre suferință și păcălici vă vestesc. Pentru cine știe să citească în adevărata cheie este și aceasta o veste bună, căci se confirmă, dragi frați și surori întru Domnul, cele ce ni se tot „trâmbițează” de la o vreme încoace, anume că banii adevărați merg în anumite buzunare, de nimeni știute și de mulți banuite. Nu voi ajunge, însă, până acolo încât să intru în asemenea detalii…

Am primit în Săptămâna ce a trecut un e-mail din partea Asociației Provita, în care se spunea că tratamentele cu celulele stem embrionare (adică cele prelevate din sângele din cordonul ombilical al copilului nenăscut încă) nu au niciun efect, spre deosebire de cele pe bază de celule stem adulte (adică prelevate din sângele unei persoane vii) care ar face minuni de-a dreptul. Mie mi s-a părut cunoscută poezia asta, parcă am auzit-o și prin școală. Nu de alta, dar de pe atunci auzisem de constituirea depozitelor de celule stem la una din „băncile” ce săreau în ajutorul nișei respective, nou-creată. Deci cum nu mi s-a părut nimic nou, căci „toate-s vechi și nouă toate” (vorba poetului nepereche), am mers cu gândul doar puțin mai departe de momentul prezent, după cum se va vedea.

Citește în continuare »


„Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut” (tâlcuire la Crez, partea IV)

492px-00058_christ_pantocrator_mosaic_hagia_sophia_656x800_edited

Proorocul si vizionarul a privit către eternitate şi a văzut că nu existau soarele, luna sau stele; si totuşi, era o lumină inefabilă care pătrundea totul şi lumina totul (Luca 60,19 şi Apoc. 21, 23). Ştiţi voi, o, aleşilor, ce fel de lumină era aceasta ? Bănuiţi: este lumina eternă a chipului Celui Preaînalt. Este lumina eternului Tată, lumina eternului Fiu şi lumina eternului Duh Sfânt – o Lumină, o Dumnezeire, o Frumuseţe.

Sfinţii Părinţi de la Niceea (325), luminaţi de această eternă Lumină, au arătat prin următoarele şase expresii care este legătura dintre Domnul nostru lisus Hristos, Tatăl ceresc şi creaţie.

Prima expresie, „Lumină din Lumină”, a fost rostită de un mare tâlcuitor al misterelor: „Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I loan 1, 5). Dacă un tată este lumină, ce altceva poate fi fiul său decât numai lumină ? Dacă Tatăl veşnic este Lumină, Fiul Său este de asemenea Lumină. Fiul, mărturisindu-ne despre El, ne spune: „Eu sunt Lumina lumii” (loan 8, 12). Binecuvântaţi veţi fi de veţi putea fi numiţi măcar luminaţi de această Lumină!

Citește în continuare »


Avem nevoie de spirit ascultător?

ascultarea_MD

În ultimii ani, toata atentia stiintei pedagogice este orientata la cultivarea unei personalitati cu spirit critic. Un spirit care cerceteaza, judeca, pune la îndoiala, creeaza proiecte inovative, orienteaza spre schimbari.

Psihologii afirma ca societatea are nevoie oricând de elementul critic, dar într-o masura care nu ar depasi 20%. Acesta este de fapt elementul revolutionar, cei care vad exceptia. Spiritul critic este partea motorie a societatii, dar daca procentajul ei creste excesiv, societatea se misca de la revolutionism spre haos. Temelia societatii o constituie spiritul mai conservativ, cel în care predomina elementul de ascultare. Acestia cerceteaza, primesc valorile, experienta, sunt cei ce respecta legea, o apara si manifesta prudenta la schimbari. Ei merg la schimbari datorita presiunilor ce le exercita asupra lor elementul critic al societatii care neutralizeaza tendinta acestora spre stagnare, conservare excesiva. Este nedorita pentru societate cresterea elementului conservativ mai mult de 80%, asa cum ponderea acestui element poate provoca o retinere daunatoare pentru procesul social. Deci societatea are nevoie atât de spiritul critic, cît si de cel ascultator. Citește în continuare »


Exemplu de familie creştină: Pătimirea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia şi a celor împreună cu dînşii (26 august)

sf_m_adrian sf_m_natalia

Marele prigonitor al Bisericii lui Hristos, păgînul împărat Maximian, omorînd pretutindeni mulţi creştini, a mers în Nicomidia, cetatea Bitiniei, şi a intrat mai întîi în capiştea idolească, de s-a închinat necuraţilor zei. Apoi, căzînd cu faţa în jos înaintea idolilor, a adus necuratele lor jertfe, împreună cu toţi cetăţenii. După aceea a poruncit ca pe cei ce cred în Hristos, să-i caute şi să-i aducă la chinuire. Îngrozirea lui era înfricoşată asupra acelora ce ar ascunde un creştin; iar acelora ce ar şti undeva un creştin ascuns şi ar spune sau îl va prinde singur şi-l va aduce la judecată, îi făgăduia daruri şi cinste.

Atunci se dădeau la moarte vecini pe vecini şi tată pe fii; pe de o parte, temîndu-se de îngrozirea împărătească, iar pe de alta, aşteptînd plata. Pentru aceea, oarecare din păgîni, apropiindu-se de mai marii oştilor, au zis: „Iată, creştinii s-au ascuns în peşteră. Eu i-am auzit acolo în noaptea aceasta, cîntînd şi rugîndu-se Dumnezeului lor„. Atunci îndată s-au trimis ostaşi, care, alergînd degrabă şi ajungînd la acea peşteră, au prins pe toţi creştinii cîţi au fost în ea, adică 23 de bărbaţi, şi, legîndu-i cu lanţuri de fier, i-au adus în cetate ca să-i pună înaintea împăratului.

Citește în continuare »


Despre desfrâul Europei

sf-nicolae-v2

Vlădica Nicolae (Sf. Nicolae Velimirovici), cel “întocmai cu apostolii”, este numit Noul Ioan Gură de Aur al Bisericii Sârbe (chiar de catre Sf. Iustin Popovici). Critica pe care Sf. Nicolae a făcut-o Europei este valoroasă nu numai prin faptul că este făcută după principii creştine; este valoroasă mai ales pentru că izvorăşte dintr-o minte creştină, dintr-un suflet care a mers pe calea sfinţeniei. Citind cuvintele Preasfinţitului episcop Nicolae, ne putem da seama cât de superficial este modul în care judecăm Europa contemporană. Trăind cu câteva decenii înaintea noastră, într-o Europă mult mai curată decât cea de astăzi, el a observat rănile care sunt trecute cu vederea de către analiştii convenţionali.

Citește în continuare »


Despre păcatul împotriva Duhului Sfânt

Parintele GaleriuMantuitorul nostru Iisus Hristos rosteste aceasta sentinta grava: „Orice pacat, orice hulire se va ierta oamenilor, dar hulirea impotriva Duhului Sfant nu se va ierta. Celui care va zice cuvant impotriva Fiului Omului se va ierta lui; dar celui care va zice impotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui nici in veacul acesta, nici in cel ce va sa fie” (Matei: 12, 31-32).

Constiinta noastra se vede confruntata, prin acest cuvant divin, cu o intrebare tulburatoare: in ce consta acest pacat impotriva Duhului, impo­triva Duhului Sfant, care nu va fi iertat nici in veacul de acum si nici in cel viitor?

In fata unei asemenea marturii divine, noi credem ca trebuie sa ne intre­bam, mai intai, ce inseamna iertarea in intelesul ei cel mai adanc. Cu certitu­dine, in intelesul evanghelic al cuvintelor Mantuitorului, iertarea nu este un simplu act juridic sau gratial, o decizie in virtutea careia vinovatia mea nu-mi mai este imputata, dar ma lasa in aceeasi stare decazuta de mai inainte.

In sensul divin, iertarea inseamna vindecare. Cand patru barbati il aduc pe un paralitic la Iisus Hristos, Domnul ii zice: „fiule, iertate iti sunt pacatel tale”. Atunci, precum ne incredinteaza Sfanta Evanghelie, unii car­turari de fata cugetau in inimile lor: „Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu. Si indata cunoscand Iisus cu Duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis: de ce cu­getati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: iertate iti sunt pacatele sau a zice: scoala-te, ia-ti patul tau si umbla! Dar ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogu­lui; zic tie: scoala, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si slabanogul – s-a sculat indata” (Marcu: 2, 3-12). – Rezulta de aici limpede ca iertarea in duhul adanc si deplin al Evangheliei inseamna vindecare.

Citește în continuare »


DESPRE PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA (Pr. Cleopa)

Din “Călăuză în credinţa ortodoxă”
Editura Episcopiei Romanului 2003

Adormirea-Maicii-Domnului1

Capitolul 6

DESPRE

PREACINSTIREA SFINTEI FECIOARE MARIA

(Sectarii nu admit nici preacinstirea Maicii Domnului)

Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu?

Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult ca pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28–29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40–43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic… (Luca 1, 48–49), adică cinstirea ei este voită de Dumnezeu.

Citește în continuare »


Cuvânt către cei ce în fiecare zi păcătuiesc şi în fiecare zi se pocăiesc (Sf. Efrem Sirul)

iov-pocainta

Până când, o, prietene, fiind stăpânit de vrăjmaşul, plăcerea lui o săvârşeşti? Până când, iubitule, slujeşti patimilor trupeşti, celor aducătoare de moarte? Primeşte sfatul meu, că te face pe tine viu şi, curăţindu-ţi sufletul tău împreună cu trupul, apropie-te de Mântuitorul, Cel ce te vindecă pe tine, Care primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc. Mântuire îţi va fi ţie dacă, deşteptându-te, nu te vei lenevi a veni la Dânsul. Că, dacă în unele zile greşeşti, iar în altele iarăşi zideşti, dacă pierzi, risipeşti şi iarăşi aduni, apoi asemenea eşti cu copiii. Cel ce singur se împiedică de o piatră, se poticneşte şi cade şi, dacă face a doua oară aşa, acela este orb şi fără minte. Deci, aceasta să o ai în inima ta şi aleargă la pocăinţă cu osârdie şi roagă-L pe Cel ce te-a zidit pe tine. Fii smerit şi umil, flămând şi în suspine pătimind durerea, pentru cele trecute păzindu-te şi luând aminte la cele de aici înainte ale vieţii tale.
Citește în continuare »


Chipul Lui Dumnezeu în om (Sf. Ignatie Briancianinov). Al Cui chip să purtăm? (7)

Sf. Ignatie BriancianinovOmule! Pricepe vrednicia ta. Priveste poienile si tarinile, râurile întinse, marile nesfârsite, muntii înalti, pomii cei preafrumosi, toate fiarele si dobitoacele pamântului, toate fiarele si pestii care umbla în întinderile apelor, priveste stelele, luna, soarele, cerul: toate acestea sunt pentru tine totul a fost menit sa îti slujeasca. Afara de lumea pe care o vedem, mai este si lumea cea nevazuta cu ochii trupesti, neasemuit mai minunata ca cea vazuta. Si lumea nevazuta este pentru om.

Cum a cinstit Domnul chipul Sau! Ce rost înalt i-a menit! Lumea vazuta e doar pridvorul pregatitor al unui locas neasemuit mai maret si mai larg. Aici, ca într-un pridvor, chipul lui Dumnezeu este dator a se împodobi cu ultimele trasaturi si culori, pentru a capata cea mai desavârsita asemanare cu Originalul sau Cel Atotsfânt si Atotdesavârsit, ca întru frumusetea si minunatia acestei asemanari sa intre în acea camara unde Originalul petrece în chip de nepatruns, marginindu-si, parca, nemarginirea Sa spre a Se arata iubitelor Sale fapturi întelegatoare.

Chipul Treimii-Dumnezeu este treimea-om. Cele trei fete în treimea-om sunt cele trei puteri ale duhului sau, prin care se arata fiintarea duhului. Gândurile noastre si simtirile cele duhovnicesti arata fiintarea mintii, care, vadindu-se cu limpezime, ramâne totodata cu totul nevazuta si neurmata.În Sfânta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti este numit „duh” fie sufletul îndeobste, fie o putere aparte a sufletului. Parintii numesc aceasta putere a sufletului putere cuvântatoare. Ei o împart în trei parti: minte, gând sau cuvânt, si duh. Ei numesc „minte” însusi izvorul, însusi temeiul atât al gândurilor cât si al simtirilor duhovnicesti. Citește în continuare »


„Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc”

dorm_ch_theo_01

În Postul Paştelui, un creştin a început să ajuneze în fiecare zi, până la apusul soarelui. Toţi colegii de serviciu îl lăudau pentru nevoinţa sa. Dar, într-o zi, au chemat un preot să le facă sfeştanie la birouri. Când i-au spus preotului despre nevoinţa colegului lor, acesta a întrebat:

– Dar ai binecuvântare de la duhovnic pentru un post atât de aspru?

– Nu, dar mă descurc, nu îmi e greu.

– Chiar dacă nu îţi e greu, tot e bine să ceri binecuvântare de la părintele tău.

Când a ajuns la duhovnic, acesta l-a mustrat, spunându-i:

Citește în continuare »


Faptele bune se fac în ascuns

girlpraying

O fată credincioasă a plecat cu colegii şi cu diriginta ei într-o vacanţă la munte.

În fiecare seară, în faţa taberei se organiza o discotecă. Aproape toţi elevii dansau, dar fata îşi lua cartea de rugăciuni şi se ducea să îşi facă canonul în camera bucătăresei şefe. Bucătăreasa, rudă cu mama fetei, era o femeie cu frică de Dumnezeu. Aşa că s-a bucurat că fata vroia să se roage în camera ei.

Un băiat, care o plăcea pe fată, tot căuta să o găsească în discotecă, să o invite la dans, dar nu o găsea. Întâlnind-o la cantină, a întrebat-o:

Citește în continuare »


Rugăciunea Sfintei Iustina împotriva desfrânării

Sfintii Ciprian si IustinaSfânta Muceniţă Iustina (2 oct.) este un exemplu de pământ bun pe care au căzut seminţele Cuvântului Lui Hristos. Căci, deşi născută din părinţi păgâni (tatăl său era chiar slujitor idolesc), ajunsă la vârsta maturităţii a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe lângă fereastra casei sale, care se numea Prailie, aceste cuvinte fiindu-i suficiente pentru a începe într-însa dezrădăcinarea spinilor necredinţei. Diaconul Prailie grăia despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos „că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci”.

Iustina voia ca mai mult şi mai desăvârşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe batrânul ei tată l-a adus la credinţă.

Citește în continuare »


Postul potoleşte trupul, înfrânează poftele, înalţă sufletul

Adormirea-Maicii-Domnului

Astăzi a început postul Sfintei Marii, postul dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Postul se prelungeşte şi în ziua sărbătorii înseşi, dacă aceasta cade miercurea sau vinerea, făcându-se dezlegare la untdelemn, peşte şi vin. Postul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.

Cum se ţine Postul Adormirii Maicii Domnului?

Pentru credincioşii care respectă toate canoanele bisericeşti, postul Sfintei Marii este considerat la fel de sever ca postul de dinaintea Învierii Domnului. Tipicul cel Mare şi învăţătura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea şi vinerea, până la Ceasul IX, adică până la ora 15.00, când se consumă mâncare uscată. Marţea şi joia se consumă legume fierte, fără untdelemn, iar sâmbăta şi duminica se dezleagă la untdelemn şi vin.

Citește în continuare »


SOŢIA – SLAVA BĂRBATULUI

Cateheze_maritale

Textul de mai jos face parte din omilia „Laudă lui Maxim şi despre ce fel de soţie trebuie să ne luăm„, din Catehezele Maritale, ale Sf. Ioan Gură de Aur. E un text de mare folos atât băieţilor, bărbaţilor care-şi caută mireasă, cât şi viitoarelor mirese, dar tot atât de folositor este şi soţilor, sau părinţilor.

Tu însă, când vrei să-ţi iei nevastă, alergi cu multă grăbire la legile cele din afară şi stând asupra lor, le cercetezi în toată amănunţimea: cum să fie femeia, să nu aibă copii, dacă are copii, dacă are doi sau trei, şi ce fel de tată are, dacă ea se poate folosi de bunurile proprii, dacă mai are şi alţi fraţi la moştenire, ce parte îi revine [viitorului] soţ, şi când soţul va deveni stăpân peste toate ale ei ca să nu lase pe nimeni să ia nici o fărâmă din averea ei, şi în ce condiţii este lipsit acesta de toată averea. Şi multe altele de acest fel cercetând cu sârguinţă în legătură cu soţia, pe toate le cuprinzi şi le scrutezi ca nu cumva, în vreun fel, ceva din lucrurile cuvenite femeii să ajungă la altcineva. Şi cu toate că – ceea ce am şi spus – dacă se întâmplă ceva la care nu te-ai gândit, se va face pagubă în bunuri, însă nu laşi nimic dintre acestea trecut cu vederea. Aşadar, cum nu este lucru aiurit ca pentru nişte bunuri ce se vor i pierde să arătăm atâta sârguinţă, iar pentru primejdia ce ni se face sufletului şi pentru pedepsirile de acolo să nu mişcăm un deget, când ar trebui ca mai întâi de toate celelalte pe acestea să le căutăm şi pentru acestea să ne preocupăm şi să ne tocmim cu de-amănuntul.

De aceea, vă rog şi vă sfătuiesc pe cei ce urmaţi să vă însuraţi, să ieşiţi în întâmpinarea lui Pavel şi să citiţi legiuirile despre nuntă aşezate de el, şi să vă instruiţi mai întâi ce porunceşte să facem, să [cercetaţi] acea femeie dacă este rea şi vicleană ori robită de beţie, batjocoritoare, fără pic de minte, ori are alt scăzământ de acest fel, şi abia după aceea să vorbiţi despre nuntă. Dacă vezi că [Pavel] îţi dă [deplină] putere [să cercetezi], găsind una din aceste patimi la aceea, desparte-te de ea şi ai cutezanţa de a-ţi lua alta, ca să fii departe de orice primejduire. [Dar să-ţi lepezi femeia după nuntă] nu îngăduie, ci porunceşte ca pe cea care are toate celelalte neputinţe în afară de desfrâu, s-o iubeşti şi s-o ţii la tine, şi astfel te asigură că [trebuie] să porţi toată răutatea femeii. Citește în continuare »


Un exemplu de căsătorie în Sfânta Scriptură

Rebeccas_journey_to_meet_Isaac_Monreale_Sicily

O căsătorie în Biblie. Ea este de citit şi de meditat de către toţi părinţii creştini această Biblie, unde căsătoria fiului din făgăduinţă, Isaac, este plăcut istorisită. Ce învăţământ se concentrează aici! Ce lumină iese din ea! Cum un tată şi o mamă trebuie să înveţe din ea, cum trebuie să trateze o afacere atât de gravă, şi să rupă cu uşurătatea, rătăcirile, iluziile lumii. Concluzia căsătoriei lui Isaac va rămâne model din toate pentru părinţii înţelepţi şi credincioşi şi vor scoate concluzia sub ochiul lui Dumnezeu, pentru fericirea copiilor lor.

Primele preocupări părinteşti – Patriarhul Avraam a vegheat şi el se gândeşte la statornicia lui Isaac. Adesea părinţii uşuratici şi superficiali ascultă primele deschideri venite nu ştiu de unde şi vor angaja primele convorbiri cu înaintemergătorii ca garanţie. Cel mai adesea singurul lor ghid va fi ambiţia sau avariţia, înşelaţi cum sunt ei de soartă sau de nume. Oh! nu este aşa Avraam. Cum alegerea unei soţii este de o importanţă capitală, Eliezer este credinciosul lui intendent, omul de încredere, înţelept, experimentat pe care-l însărcinează să facă acele căutări.

Citește în continuare »


Ce mâncăm în post?

img_5075_resize

La începutul fiecărui post multe dintre magazine pun la vedere standuri întregi cu „produse de post”. V-aţi întrebat vreodată ce conţin produsele respective? Pentru a avea o alimentaţie sănătoasă în post, facem apel la câteva sfaturi ale Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti:

Postul are o foarte mare eficienţă pentru organismul omului, demonstrată ştiinţific. Perioadele de post au fost aşezate cu foarte mare înţelepciune, în fiecare sezon trupul având nevoie de o perioadă de detoxifiere şi adaptare la perioada următoare. Eficienţa este valabilă însă numai dacă ţinem cont de anumite reguli în perioada postului, şi anume:

Citește în continuare »


Sistemul de creditare (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.5)

credit_slavery

Cărţi de credit, linii de credit etc. – tot acest sistem pare a fi o mână întinsă celor mulţi şi nevoiaşi care fără acest sistem nu ar putea să-şi asigure un cămin pentru familie. Totuşi efectul nu prea pare a fi aşa de roz. Bunicii au reuşit plecând de la zero ca până la vârsta de 30 de ani să-şi facă casă şi să-şi încropească o gospodărie suficientă fără nici un sistem bancar de creditare, într-o ţară nevoiaşă. Eu, la 30 de ani încă mai locuiam în apartamentul părinţilor. Acum, trăind într-o ţară “civilizata” (n.n. Canada), cu ajutorul sistemului de credit mi-am cumpărat o casă, dar care de fapt nu-i a mea până nu o plătesc integral (adică în 25 de ani dacă totul merge bine), ci a băncii care m-a creditat. Şi în situaţia asta sunt cei mai mulţi care au salarii bune în ţările civilizate. Adică se înhamă la un credit pe viaţă pentru a avea o casă. Dar de ce nu ar putea să-şi construiască singuri casă fără a apela la credite? Pentru că tocmai acest sistem de creditare a dus la creşterea artificială a preţului caselor. Astfel dacă acum 60 de ani până pe la 30 de ani omul putea să-şi facă casă şi era a lui, acum până pe la 30 de ani omul poate avea o casă dar nu-i a lui, ci trebuie să muncească o viaţă pentru a o câştiga. Citește în continuare »


A existat Hristos?

Hristos

Să nu vă aşteptaţi cumva la o predică! Deşi pot fi citite şi în cărţi sau reviste, locul lor este în biserică şi mulţi sunt cei care o pot face mai bine ca mine.

Nu aşteptaţi nici cuvinte frumoase, alese de autor cu scopul de a trezi şoapte de admiraţie de genul: „Ce bine le mai zice!” şi din care fiecare să rămână cu ceea ce ştia dinainte. Intenţia mea este alta: aceea de a arăta că această credinţă pe care o păstram noi, creştinii, se bazează pe adevăr şi pe realitate, iar nu pe mit şi ficţiune.

Ţineţi minte anii trecuţi? Până în 1989 eram sufocaţi în scoli, la locul de muncă, în şedinţe, prin mass-media, cu aprecieri tendenţioase la adresa creştinismului: „Dumnezeu nu există, Hristos – ce sa mai vorbim de el -, nu a fost persoană istorică;, iar religia şi credinţa sunt simple basme, bune doar pentru cei neştiutori. Noi, acum – ni se spunea – suntem altfel decât înaintaşii, suntem culţi şi folosim din plin rezultatele cercetărilor ştiinţifice, care nu au găsit vreo urmă de-a lui Dumnezeu, aşa ca El nu există”.

Aduceau apoi argumentul suprem: „L-am căutat şi în cer, cu rachetele, şi nici acolo nu l-am găsit!”. Bieţii de ei nu înţelegeau un adevăr atât de elementar: spre a putea analiza ceva sau pe cineva, se impune folosirea de mijloace compatibile. Astfel, nu poţi măsura volumul folosind unităţi de lungime, tot aşa cum nu poţi măsura nivelul radiaţiilor utilizând balanţa sau viteza, folosind altimetrul. Dumnezeu este cognoscibil, dar, spre a-L putea detecta, trebuie folosită inima… Aşa cum noi, oamenii, ne deşertăm inimile în palmele celor pe care îi iubim, tot aşa şi Dumnezeu Se dăruieşte celor care Îl iubesc; El nu Se ascunde de ceilalţi, ci ei nu au ochi sa-L vadă.

Citește în continuare »


Al Cui chip să purtăm? (6) Sf. Cuvioasă şi Mironosiţă Veronica – Pildă de negrăită milă

face

Câte exemple putem lua de la sfinţi! O femeie sfântă ne apare ca pildă tuturor, de a intelege cum putem noi, oameni simpli si neputinciosi, nu numai sa nu participam sau sa fim complici la uciderea prin batjocura si hula a lui Hristos, dar sa si aducem o mangaiere, sa Il vedem si sa Il cercetam pe Cel ce se regaseste in toti fratii nostri mai mici.

Viata Sfintei Cuvioase si Mironosite Veronica sa ne arata ca ea este femeia despre care ne relateaza Evanghelia, care avand de 12 ani scurgere de sange, a fost tamaduita doar atingandu-se de poala hainei Mantuitorului. La putina vreme, Cuvioasa avea sa aiba ocazia sa-I “intoarca” acest dar minunat si, mai degraba, siesi sa-si sporeasca Darul – si apoi sa-l imparta mai departe omenirii, prin ceea ce numim prima Icoana nefacuta de mana – printr-un gest care avea sa implice, si el, legatura tamaduitoare cu aceeasi substanta a vietii, sangele, de aceasta data al Dumnezeului-Om. 

Citește în continuare »


„Mai avem 96 de luni să salvăm lumea!” – unul dintre mesajele date în atenţia consumatorilor din lumea întreagă

participants

Aceasta este o afirmaţie a Prinţului Charles în faţa unor importanţi actori din industrie, într-un discurs în care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viitorul planetei. Conform calculelor sale, mai avem doar 96 de luni ca să salvăm lumea.

Capitalismul şi consumerismul au adus lumea la marginea colapsului economic şi climatic, preţul plătit pentru capitalism şi consumerim fiind, pur şi simplu, mult prea mare, în condiţiile în care s-a ajuns la ora actuală la o dublă criză: una economică şi una a mediului. Moştenitorul Coroanei Britanice a ţinut să precizeze că natura este cea mai mare bancă din lume şi, dacă nu se încearcă salvarea ei, odată ce va intra în „faliment”, nimeni nu va mai putea să o salveze.

Citește în continuare »


Concepţia creştină despre muncă

young-steel-workers

“Principala caracteristica a omului este munca. Capacitatea de a munci i-a fost data omului prin creatie, iar valorificarea ei incepe odata cu asezarea lui in rai, inainte de caderea in pacat:Si a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l facuse si l-a pus in gradina cea din Eden, ca s-o lucreze si s-o pazeasca (Fac. 2, 15). Inainte de cadere, pentru om, munca nu era o povara, ci dimpotriva, era bucuria si placerea lui. Abia dupa cadere puterile lui au slabit, iar painea si-o va castiga din acest moment cu osteneala si durere.

Inca de la aparitia sa, crestinismul a adus in lume o conceptie noua despre munca. Munca este o activitate ce apartine exclusiv omului, fiind un proces constient de realizare a unui scop dinainte stabilit. Ea este legea existentei noastre, principiul care face sa progreseze oamenii si natiunile. Invatatura crestina nu limiteaza munca numai la scopurile sale pamantesti, caci, asa cum se spune, omul nu traieste ca sa manance, ci mananca pentru ca sa traiasca. Crestinismul acorda muncii o valoare religios-morala.

Citește în continuare »


Cuvântul Sfântului Ignatie Briancianinov – despre citirea Sfintei Evanghelii

Muzeu - Evanghelia

Cînd citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfînt, singurul infailibil.

Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta. Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.

Nu socoti că din întîmplare cea mai sfîntă dintre cărţi, „Tetra-Evanghelia” începe cu Evanghelia după Matei şi sfîrşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sînt deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci, unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.

Citește în continuare »


Echilibrul ecologic – o perspectivă ortodoxă

fluture

Felul în care găsesc hrana necesară, asigurându-şi supravieţuirea pe pământ nenumăratele specii ale organismelor vegetale şi animale, este o adevărată minune. Mintea preaînţeleaptă a Creatorului a conce­put un plan care ne uimeşte prin înţelepciunea sa.

Acest lucru este şi mai uşor de înţeles, dacă ne gândim că fiecare specie are nevoie de o hrană anume. De anumite substanţe are nevoie iarba, de altele mă­rul, albina, păianjenul, porumbelul, capra, elefantul sau balena. Şi toate speciile trebuie să-şi asigure cele necesare traiului, fără a avea nici un motiv să fie ne­mulţumite.

Să începem cu plantele. Cum îşi găsesc ele hra­na? Ce bucătărie le pregăteşte prânzul?

Citește în continuare »


Sf. Siluan Athonitul – „Convorbiri cu nişte copii”

kids_on_grass_2

Nişte copii drăguţi alergau prin luncă, culegeau flori, cântau şi se bucurau, pentru că în ei sălăşluia harul lui Dumnezeu. Dar iată că au văzut un monah şi i-au spus:

– Priveşte! Domnul a împodobit cerul cu stele şi pământul cu râuri şi grădini; vulturi zboară în înălţimi deasupra norilor şi se desfată cu frumuseţea naturii, păsările cântă vesele în dumbrăvi şi în poieni, dar tu, monahule, şezi în chilie şi nu vezi toată frumuseţea lui Dumnezeu. Şezi şi plângi. De ce plângi în mica ta chilie când soarele străluceşte şi luminează toată lumea în frumuseţe şi pretutindeni e bucurie pe pământ?

Aşa au întrebat nişte copii pe un monah, iar el le-a răspuns:

Citește în continuare »


Rugăciunea – a patra stare a conştiinţei umane

rugaciune

La o conferinţă a oamenilor de ştiinţă relativ recentă, care a avut loc în Universitatea din Arizona, SUA cu titlul “Ultimele performanţe ale ştiinţei în domeniul cunoaşterii despre conştiinţă”, au fost publicate tezele unui savant petersburghez, doctor în ştiinţe biologice şi candidat în medicină, prezidentul Asociaţiei de psihopunctură din Sanct-Peterburg, conducătorul laboratorului de psihofiziologie a Institutului Psihonevrologic “V. M Behterov”, profesorul V. B. Slezin şi a candidatului în ştiinţe medicale I. Ia. Râbin în aceste teze, care au stârnit interesul savanţilor din diverse ţări şi orientări ştiinţifice, este vorba de descoperirea unii fenomen neobişnuit (şi unic)despre starea deosebită a omului în timpul rugăciunii. Mai amănunţit despre această descoperire ştiinţifică ne povesteşte chiar unul din autorii acestei cercetări, D-l V. B. Slezin.

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (5) – LUXUL LA BĂRBAŢI (p.1)

metrosexual2

Cred că există pe „piaţă” (vreau sa spun netul ortodox) destule articole adresate femeilor şi mai puţine adresate direct bărbaţilor, drept pentru care se dă ocazia unora să considere ca dezavantajate femeile, din punctul acesta de vedere. Şi că nu este aşa, o ştim majoritatea. Dar pentru ceilalţi, cât şi pentru „majoritate” am un articol adresat bărbaţilor, bărbaţi care mult mai mult decât pe vremea Pr. Nicodim Măndiţă, se aranjează şi se ferchezuiesc mai ceva decât femeile, încât acum câţiva ani a apărut o nouă „specie” – metrosexualul. O dedicaţie cu dragoste, un citat din cartea „Al cui chip să purtăm?” de Protos. Nicodim Măndiţă.

Iată ce ne spune Sf. Clement Alexandrinul în cartea sa Pedagogul: „Atât de mult a crescut luxul, încât nu numai femeile sunt bolnave de această râvnă după deşertăciuni, ci şi bărbaţii caută să se îmbolnăvească de aceeaşi boală.Şi nu sunt sănătoşi, pentru că nu îndepărtează de la ei gătelile; mai mult, îndreptându-se spre o viaţă molatică, se feminizează; îşi tund părul ca derbedeii şi desfrânatele. „Sunt îmbrăcaţi cu mantale strălucitoare, lungi şi foarte scumpe. Mestecă gumă de mestecat şi miros a parfum” (Poet comic necunoscut, CAF, III, p. 470 nr. 338).

Citește în continuare »


Legea eredităţii duhovniceşti (2)

ADN_static

Ce vor moşteni copiii, dacă părinţii lor nu vor fi în stare să corecteze manifestările negative ale temperamentului lor în comportament şi în comunicarea cu ceilalţi oameni? Problema aceasta rămâne deschisă. Poate că dezlegarea ei va fi oferită de enigmaticele cuvinte ale înţeleptului vechi-testamentar. Acesta, fiind urmaş al unui neam binecredincios, dă mărturie despre sine precum urmează: eram copil iscusit, şi de suflet încă m-am întâmplat bun; şi mai vârtos, bun fiind, venit-am într-un trup fără de prihană (Înţ. Solomon 8, 19-20).

Întemeindu-se pe bogata sa experienţă pastorală şi medicală, mitropolitul Antonie al Surojului afirmă: Fiecare generaţie moşteneşte de la toate cele dinainte (în particular copiii de la părinţii lor şi de la înaintaşii cei mai apropiaţi) caracteristici ale minţii, inimii, voinţei, particularităţi ale corpului, probleme rezolvate şi nerezolvate Dacă părinţii au rezolvat în ei înşişi o anumită problemă, ei le transmit copiilor o omenitate mai şlefuită, eliberată de acea „problemă blestemată”, ca să folosim expresia lui Dostoievski. Dacă ei nu vor fi în stare să o rezolve, generaţia următoare se va lovi de ea mai devreme sau mai târziu. Şi eu am întâlnit oameni care-mi spuneau: „Am cutare sau cutare ispită, apare în mine cutare sau cutare problemă. De unde şi până unde?” Şi „săpând” în trecutul lor, reuşeam să găsesc de câteva ori la strămoşii şi la părinţii lui aceeaşi problemă nerezolvată. Problema apărea în faţa acelui om, care o rezolva tocmai fiindcă ştia că e un lucru moştenit şi că rezolvând-o o rezolvă pentru bunica sa, pentru bunicul său, pentru străbunicul său şi pentru părinţii săi.

Citește în continuare »


SĂRACI DAR JUCĂTORI (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.3)

gambling_campaigns_400

Fie că vor să scape de criza economică, să îşi rotunjească veniturile sau sunt doar împătimiţi ai pariurilor, peste un milion trei sute de mii de români calcă pragul agenţiilor de pariuri, în fiecare lună. Acestora li se adaugă o altă categorie, a celor care joacă la Loterie. Şi se pare că anul acesta vor fi din ce în ce mai mulţi, potrivit estimărilor preşedintelui Loteriei Române.

Feriţi-vă de iubirea de argint şi îndestulaţi-vă cu cele ce aveţi, căci însuşi Dumnezeu a zis: “Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi

Din câte am înţeles eu criza asta, una dintre cauzele ei este iubirea de bani. Foarte mulţi vor să obţină banii uşor, dacă se poate şi fără muncă – de exemplu, aşa au prosperat băncile, prin iluzia dobânzii oferită deponenţilor, profitând de aversiunea faţă de risc a acestora din urmă, sau pe dobânzile reale la credite. Însă nu ştiu dacă e vorba numai de iubire de bani, pentru că unii chiar au fost aduşi într-o stare de NEVOIE permamentă, sunt foarte mulţi care abia trăiesc de azi pe mâine şi sărăcia în ţara noastră se adânceşte…

Astfel, cu greu înţeleg de ce sunt atât de multe cazinouri, săli de jocuri, agenţii de pariuri etc. Nu prea pricep ce motivaţie poate avea cineva care se duce să joace acolo, ştiind că şansa de câştig este foarte mică. Sau să joace pe internet, să parieze… Oare chiar nu înţeleg că li se flutură pe sub nas iluzia câştigului, a unei îmbogăţiri rapide? E ca şi când în faţa unui câine legat ţii un cârnat atârnat în undiţă la distanţă suficientă cât să nu-l ajungă, iar el se tot agită şi sare în lanţ sperând că-l prinde. De ce face asta? De foame. Sau de poftă.

Citește în continuare »


Gânduri către tineri

copii1

O, daca as putea sa patrund in inima unui tanar, de as putea sa ii patrund in intimitate si sa il trezesc, sa il fac sa constientizeze efemeritatea lucrurilor. De as indrazni sa il fac sa inteleaga atatea aspecte… atatea idei… O, daca as putea intra in inima unui tanar si sa strig: Nu te lasa inselat si ucis de lume! Nu incerca sa te lasi condus de ea, de atractiile ei, de logica ei. Lumea nu e ceea ce pare! Lumea e o iluzia, lumea nu poate oferi, nu poate crea. Binele ei este o mare minciuna! Iti va devora sufletul prin placeri si distractii in inceput, insa, apoi, dupa ce ti-a luat toata vlaga, toata puterea, toata-ti capacitatea creatoare te abandoneaza deznadejdii, te uita, te inunda cu complexitatea nepasarii si iti raneste asteptarile prin indiferenta!

Lumea este puterea ce isi urmareste doar propriul scop. Iti foloseste expresia vitala si apoi te abandoneaza, te abandoneaza minciunii si nonsensului. Lumea e cuprinsa de tristete, plafonare si mediocritate. Ea nu te implineste, nu se ridica la masura nazuintelor tale. Ea percepteaza defectuos, nu reprezinta etalonul credintelor tale. Ofera prostgust, ura, mizerie, suferinta… Si chiar daca nu esti cu ea, nu inseamna ca esti singur.

Citește în continuare »


Drumurile noastre, toate… (Dedicat intelectualilor)

hora_unirii

Văd foarte mulţi semeni, mai ales dintre „intelectuali”, tăgăduindu-L pe Dumnezeu, pe Hristos – mai ales. Am folosit ghilimelele, deoarece oricâte şcoli şi diplome ar avea cineva, dacă se împotriveşte voit chemării divine pe care o poartă în suflet, e un fals – un intelectual fals, un om fals, un om care nu cunoaşte rostul, sensul vieţii.

Petre Ţuţea spunea următoarele: „Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

Citește în continuare »


De ce în majoritatea rugăciunilor se folosesc cuvinte „degradante”?

little_russian_girl_orthodox

Aţi observat, bănuiesc, că în cele mai multe rugăciuni se folosesc expresii precum: „nevrednicul”, „ticălosul meu suflet”, „necuratele mele buze”, „păcătosul tău rob” etc. Aceste cuvinte, expresii, sunt folosite astfel pentru ca noi să realizăm mai uşor starea de păcătoşenie în care ne aflăm, pentru a intra mai uşor sau pentru a ne menţine în starea de smerenie de la rugaciune. Nu ştiu câţi dintre voi v-aţi pus problema dacă aceste cuvinte sunt „degradante” şi dacă ar avea vreo influenţă asupra psihicului celui care se roagă/le citeşte. În caz că aţi făcut-o sau vă gândiţi la asta acum, am să vă ofer şi răspunsul. Al Maicii Siluana Vlad.

Sărut mâna maică Siluana,
Vă rog să mă ajutaţi să înţeleg de ce în majoritatea rugăciunilor se folosesc cuvinte degradante ca: „ticălosul meu suflet”, „ticălosul meu aşternut”, „necurate buzele mele”, „iartă-mi mie nevrednicului toate câte am greşit Ţie astăzi ca un om şi nu numai ca un om, ci şi mai rău decât dobitocul”, „păcătosul şi nevrednicul Tău rob”, etc. Ce înrâurire pot avea acestea asupra psihicului unor credincioşi?

Doamne ajută!

Geta

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (3) Despre sfială şi cuviinţă la femeia ortodoxă

Mâna dreaptă a sfântului Ioan Gura de Aur, la Mănăstirea Filotheu (Muntele Athos)

Pentru că am auzit adesea din partea unor femei că sunt nemulţumite că Domnul, istoria etc. le-ar fi pus mai prejos decât bărbatul şi nici explicându-le după priceperea mea nu au crezut şi nu au înţeles că femeii îi este dat să se poarte altfel decât bărbatul, atât la înfăţişare, cât şi ca mod de a se comporta în societate, familie; pentru că femeia modernă (în înţelesul lumesc) înţelege foarte greu că feminismul, deşi apărut ca reacţie firească la abuzurile unor bărbaţi faţă de femei, a căzut totuşi în capcana de a fi o mişcare ce duce pe femei la pierderea identităţii; în fine – pentru acestea şi pentru multe altele, aduc pentru început, în atenţia femeilor ortodoxe (dar nu numai lor) şi a bărbaţilor cu frică de Dumnezeu următoarele cuvinte ale Sf. Ioan Gură de Aur, extrase din Omilia IX din Comentariul la Epistola I către Timotei.

Femeia să se înveţe în linişte cu toată supunerea, femeii să înveţe [pe altul] nu-i îngădui, nici să-l stăpânească pe bărbat, ca să fie întru linişte. Căci Adam a fost plăsmuit mai întâi, apoi Eva. Şi Adam nu a fost înşelat, ci Eva fiind înşelată a călcat [porunca]. Dar se va mântui prin naşterea de prunci, dacă ei vor rămâne în credinţă si în dragoste şi în sfinţire dimpreună cu întreaga înţelepciune”(ITim. 2,11-15).

1. Multă sfială cere fericitul Pavel de la femei şi multă cuviinţă. De aceea nu s-a rezumat doar la înfăţişarea şi îmbrăcămintea lor, ci s-a referit chiar şi la voce. Şi ce zice? „Femeia în linişte să se înveţe”. Ce înseamnă asta? Nicidecum să nu vorbească femeia în biserică. Asta a scris-o şi în Epistola către Corinteni când zice: “Ruşinos este pentru femei să vorbească în biserică”(I Cor. 14,35). De ce? Fiindcă legea le-a supus [ bărbatului]. Şi iarăşi tot acolo: “Dacă vor să se înveţe ceva să întrebe pe bărbaţii lor acasă”(l Cor. 14,35).

Citește în continuare »


Nu vă lăsaţi cumpăraţi! Cuvânt către adolescenţi

cand_sufletul_este_bolnav

Copii! Jugul sub care sunteţi băgaţi acum e mai cumplit decât cel tătăresc. Tătarii au vândut ca robi pe pieţele Asiei şi Europei mii şi mii de compatrioţi ai noştri. Acum însă, fetele noastre nu mai sunt duse în robie de tătari, ci de aşa-numita „cultură de masă”. Frângând împotrivirea ruşinii fireşti, aceasta dobândeşte rezultate mai cumplite decât focul şi sabia. Adolescenţii încep să nu mai dea doi bani pe fecioria şi curăţia date de Dumnezeu şi fireşti pentru orice om, sortindu-şi sufletul şi trupul unor chinuri cu neputinţă de ocolit. Şi băieţii, şi fetele se spurcă cu tutun şi înjurături. Răsună vorbele porcoase şi muzica drăcească. Cinismul, neruşinarea, desfrâul, cruzimea, narcomania de toate felurile au devenit fenomene de masă printre adolescenţi. Copiii sunt provocaţi la păcat prin cultura păcatului, pentru ca noua generaţie să fie transformată în dobitoace incapabile de întemeierea unei familii normale, de efort creator, productiv, de apărarea Patriei.

A te lua după „toată lumea” înseamnă pentru adolescenţii contemporani ceea ce însemna pentru cei din secolul al XIV-lea a fi luat rob de sălbaticii Hoardei pentru a fi vândut pe piaţa sclavilor. NU VĂ LĂSAŢI CUMPĂRAŢI!

Citește în continuare »


Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean

sfmaria_egipteanca1

„Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi: a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte; b) prin cuvinte şi fapte, c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei, d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer, e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”

„Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre trebi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”

Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc.

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (2)

moda femeilor ortodoxe

Referindu-se la îmbrăcămintea femeilor, la machiaj, dar şi la cei care sunt vinovaţi pentru purtarea  femeii, părintele Filothei Zervakos ne spune cele de mai jos. Poate că vor fi persoane care vor judeca aceste cuvinte ale părintelui drept „prejudecăţi”; pe aceştia îi îndemn sa citească mai atent textul.

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile care intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.

Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

Citește în continuare »


ISTORIA ORTODOXIEI


Despre înfruntarea necazurilor şi voia Domnului (cuvinte de îmbărbătare din partea Sf. Serafim de Viriţa)

sf-serafim-de-virita-rusia25

Sfântul Serafim de Viriţa (1866-1949) , prăznuit la 21 martie, este unul dintre cei aproximativ 1200 de sfinţi pe care Sinodul Ierarhic al Bisericii Ortodoxe Ruse i-a canonizat de-a lungul istoriei, fiind unul dintre sfinţii ruşi cei mai iubiţi.

Din cuvintele Cuviosului Stareţ:

Nici o picatură din lacrimile mamei nu piere in zadar! Rugăciunea mamei are mare putere“.

Rugăciunea îngrădeşte si respinge cumplitele îndemnuri ale puterii întunecate. Şi mai cu deosebire este puternică rugaciunea celor apropiaţi. Rugăciunea mamei, rugăciunea prietenului – ea are o mare putere”.

Numaidecat sa te rogi pentru vrajmasi, caci daca nu te rogi e ca si cum ai turna gaz pe foc si flacara se mareste din ce in ce mai mult. Totdeauna si pentru toate, chiar si pentru necazuri, multumeste-I Domnului si Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.”

“Cand cineva era vreodata grav bolnav, staretul il sfatui sa ia cate o lingura de apa sfintita din ora in ora. Spunea ca nu sunt medicamente mai puternice ca apa si uleiul sfintit“.

Părintele Serafim iubea foarte mult tinerii. În vremea lui oamenii tineri nu mergeau la biserică aproape deloc, iar când totuşi era vizitat de către ei, Parintele se bucura nespus. El obişnuia să spună că rolul tinerilor va fi foarte important în viitoarea retrezire a vietii bisericeşti. De asemenea, obişnuia să spună că va veni o vreme când pervertirea şi desfrânarea printre tineri va atinge cel mai mare grad de decădere.

Citește în continuare »


Aurul vieţii

Fragment de fresca - Interior in Biserica Manastirii Almas, judetul Neamt

Fragment de fresca - Interior in Biserica Manastirii Almas, judetul Neamt

De multe ori gândim că fotbaliştii nu prea ştiu altceva decât să dea în minge şi să alerge după ea. Cu toate astea, în ultimii ani a crescut numărul acelora care mai fac şi o şcoală „pe bune” – asta poate şi pentru că performanţele fotbalistice din ce în ce mai slabe, în general, nu oferă o securitate financiară pe termen lung…

Dar ca să revin la subiect – atunci când ne gândim la asta, ne ridicăm pe noi în slavă deşartă şi pierdem din vedere simplitatea, sinceritatea omului, a individului, uităm de Dumnezeu, de metodele şi de „căile” Sale.

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (1)

alcuichip

Hristos a Înviat!

Mă gândeam zilele acestea dacă este importantă înfăţişarea noastră, felul în care arată chipul nostru, aşa cum este lăsat de Dumnezeu: bărbaţii în mod natural au barbă, iar femeile în mod natural au faţa curată, fără ruj sau fard. Bineînţeles că nu barba mântuieşte, dar haideţi să facem un mic exerciţiu, pentru bărbaţi – cum credeţi că v-aţi simţi cu barbă? Nu vorbesc de barbă precum au călugării, ci de acel semn distinctiv lăsat de Dumnezeu bărbaţilor ca să se deosebească de femei. Şi încă unul, pentru femei: v-ar fi greu să renunţaţi la ruj sau la machiaj?

De ce oare suntem atât de legaţi de aspectul fizic, de aceste lucruri deşarte? Cum am ajuns aici, astfel încât dacă aş vrea să port barbă, mi-ar fi puţin teamă de faptul că majoritatea colegilor de serviciu, majoritatea cunoscuţilor m-ar privi ciudat, ca şi când ar fi ceva în neregulă cu mine?

Citește în continuare »


Patriarhul Daniel face apel la Roberta Anasatase pentru promulgarea amendamentelor BOR în cazul paşapoartelor biometrice

news_img_127497_941391

Mulţumim, Doamne! Nădejdea noastră – unirea noastră într-un cuget, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, se întrezăreşte din nou, la orizont. Iată ce am aflat în seara aceasta, de pe site-ul Ziua. (Nădăjduiesc ca PF Daniel să pună în discuţie şi problema cărţilor de identitate  electronice OBLIGATORII începând cu 01 ian. 2011)

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel, i-a solicitat presedintelui Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, sa promoveze o serie de amendamente ale BOR la ordonanta privind introducerea pasapoartelor electronice, in contextul in care actul normativ a trecut tacit de Senat, iar propunerile Sfantului Sinod nu au fost luate in considerare.

Amendamentele dorite de Patriarhie vizeaza eliberarea de pasapoarte simple temporare, in cazul in care titularul sau parintii minorilor declara in scris ca nu doresc pasapoarte electronice pentru motive de constiinta sau religioase. BOR mai doreste prelungirea valabilitatii pasapoartelor simple temporare de la cel mult 6 luni, cat prevede ordonanta, la cel mult un an.

Citește în continuare »


Buna Vestire a vieţii noastre

bunavestire

Dragi fraţi şi surori întru Domnul,

Astăzi prăznuim aniversarea faptei celei mai mari pe care a făcut-o Dumnezeu în lume, arătarea nemărginitei Sale iubiri faţă de oameni prin întruparea Fiului Său, Iisus Hristos, în pântecele Fecioarei Maria. Şi această sărbătoare este numită în Sfânta noastră Biserică Buna Vestire, adică ziua când Fecioara Maria a fost vestită de Sfântul Arhanghel Gavriil, că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu prin încuviinţarea Fecioarei.

Dacă Sfântul Ioan Evanghelistul descrie naşterea cea de veci a Cuvântului care s-a pogorât din sânul lui Dumnezeu, zicând:

La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.

 

Sfântul Evanghelist Luca ne spune din ce mamă, în ce loc şi în ce chip s-a făcut Cuvântul trup ca să locuiască printre noi păcătoşii. Din toată Sfânta Evanghelie, această pagină este cea mai mişcătoare şi mai importantă; pentru că ea este împlinirea proorocilor care au vorbit cu sute şi mii de ani înaintea întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioară. Acesta a fost aşteptat să izbăvească biata omenire căzută şi subjugată de păcatul strămoşesc.

Citește în continuare »


Virtutea de a fi om

sf_ioan_gura_de_aur

Sfantul Ioan Gura de Aur

Asadar pentru ca am dobîndit acest dar atît de mare al iertarii pacatelor, sa facem totul ca sa nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Daca si înainte de primirea cinstei acesteia, pacatele erau vrednice de pedeapsa, cu atît mai mult dupa ce am primit aceasta nespusa binefacere.

Cele ce spun acum nu le spun la întîmplare, ci pentru ca vad pe multi crestini ca duc dupa botez o viata mai pacatoasa decît cei nebotezati, ca nu se vede nici un semn în viata lor ca sînt crestini. De aceea nici în oras, nici în biserica nu poti sti degraba cine-i credincios si cine-i necredincios, afara doar de ai sta în timpul împartasirii cu sfintele taine, ca sa vezi cine iese afara si cine ramîne sa se împartaseasca. Si-ar trebui sa cunoastem pe credinciosi nu dupa locul în care se gasesc, ci dupa viata lor. Marile dregatorii lumesti le recunoastem dupa insignele purtate de oameni; calitatea noastra de crestini însa trebuie s-o cunoastem dupa sufletul nostru. Crestinul trebuie sa se arate crestin nu numai dupa darul pe care-l aduce la altar, ci si dupa viata noua pe care o duce; trebuie sa fie lumina lumii (Matei 5,14) si sarea pamîntului (Matei 5,13). Dar cînd nici pe tine nu te luminezi, nici nu-ti micsorezi putreziciunea, de unde sa stiu ca esti crestin? Ca te-ai botezat? Dar tocmai botezul îti mareste mai mult pedeapsa. Ca maretia cinstei aduce un adaos de pedeapsa peste cei care nu voiesc sa traiasca la înaltimea cinstei. Se cuvine ca un crestin sa straluceasca nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci si prin cele ce aduce el lui Dumnezeu. Totul sa-l arate crestin: mersul, privirea, îmbracamintea, glasul. Va spun acestea, nu pentru a ne lauda ca sîntem crestini, ci pentru a ne pune viata în rînduiala spre folosul celor ce ne vad.

Citește în continuare »


Danion Vasile – Microcipul şi semnele vremurilor (Piatra Neamţ 27 feb. 2009)

Danion Vasile vorbeşte în stilu-i caracteristic, cu credinţă tare, bine documentat, despre semnele vremurilor din urmă, despre nădejdea unora şi deznădejdea altora, îmbărbătându-ne pe aceia dintre noi care ne temem de ceea ce va să vie. Atenţie la cele două întrebări din începutul conferinţei şi răspunsurile celor din sală. Atenţie la profeţiile menţionate de Danion, atenţie la toată conferinţa. Astfel, ascultând cu atenţie, cu gândul la Adevăr, ajungi să te întrebi:  de ce Sfântul Sinod a dat acel comunicat în forma aceea, părând că a tratat acest subiect cu multă superficialitate, aducând în sufletele credincioşilor mai degrabă dezamăgire  şi deznădejde decât linişte.

Citește în continuare »


Rugăciunea de seară – decât să luăm un somnifer, mai bine spunem un psalm

andrei-drozdov-prayer-2005

Ne rugăm în diferite momente din cursul unei zile. Fie dimineaţa, când ne trezim, fie la începutul şi sfârşitul mesei şi al muncii zilnice sau seara, când ne pregătim de somn. Prin aceste rugăciuni ţinem legătura cu Dumnezeu. Ele sunt extrase din cultul divin public şi formează cultul personal al creştinului. Dar nu are orele şi rânduiala fixă a celui public, ci ţine de evlavia fiecăruia. Profesor de Liturgică la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pr. Nicolae D. Necula explică necesitatea cultului individual al creştinului, exemplificându-ne prin rugăciunea de seară.

Rugăciunile pe care şi le face fiecare, în cămăruţa sa, fac parte din cultul oficial al Bisericii?

Nu. Ele sunt în afara orelor canonice, Ceasurilor Bisericii sau celor Şapte Laude, ţin de evlavia fiecăruia dintre noi. Au apărut timpuriu, ca şi cultul Bisericii, fiind rugăciuni tot din cult, dar n-au acest caracter oficial. Sunt redactate sub îngrijirea Bisericii, dar sub forma aceasta particulară, lăsate la latitudinea fiecăruia să le rostească când şi cât pot, în funcţie de timpul pentru rugăciune, preocuparea, meseria sau îndeletnicirea pe care o practică.

Citește în continuare »


Apelul Părintelui Iustin Pîrvu către toţi iubitorii de Hristos: Este vremea muceniciei!

priustin

Este vremea muceniciei!

Luptaţi până la capăt! Nu vă temeţi!

Iubiţi fii ortodocşi ai acestui neam,

Cu multă durere şi îngrijorare vin să vă adresez aceste cuvinte, pentru care mă simt dator în faţa lui Dumnezeu şi conştiinţa şi inima nu mă lasă să trec nepăsător pe lângă acest val primejdios care s-a ridicat să înghită toată suflarea omenească, chiar şi pe cei aleşi, de este cu putinţă. Nu în calitatea mea de biet monah, ascuns într-un vârf de munte, era să vă aduc la cunoştinţă aceste pericole ce se ivesc asupra Bisericii lui Hristos, în primul rând, ci a arhipăstorilor, mai marii acestei Biserici. Dar dacă ei trec aceste lucruri sub tăcere, având preocupări mai de seamă decât are acest popor, eu nu pot să trec cu vederea glasul vostru, al celor care aţi rămas credincioşi cuvântului Evangheliei lui Hristos, aţi aşteptat şi mi-aţi cerut cuvântul în privinţa acestor realităţi dureroase în care ne aflăm.

Citește în continuare »


Credit, dobândă, curs valutar şi garanţii

Citeam un articol astăzi, pe mybank.ro cum că Banca Naţională ar putea răspunde aşteptărilor bancherilor, relaxând condiţiile acordării creditelor. Aceasta prin ridicarea gradului de îndatorare maxim de la 35% cât este în prezent, până în jurul a 60-65% din venituri.

În acelaşi timp, însă, deprecierea leului creşte stresul asupra disponibilităţilor băneşti ale clienţilor actuali, aceştia rambursându-şi tot mai greu ratele, iar incertitudinea în ceea ce priveşte cursul valutar, volatilitatea acestuia, menţine la cote crescute precauţia celorlalţi – a potenţialilor clienţi de imobiliare.

Citește în continuare »


Cum să (nu) îţi distrugi, eficient, copilul

Dacă nu vă interesează ce va ieşi din copiii voştri când vor creşte, dacă nu daţi importanţă faptului că mai încolo vă pot cere socoteală pentru nepăsarea sau indiferenţa voastră, faceţi întocmai, precum scrie mai jos. Şi veţi avea o viaţă plină de durere şi tristeţe.

Iar dacă doriţi tot binele copiilor voştri şi familiei voastre, dacă doriţi binecuvântarea Domnului peste voi, luaţi aminte la cele de mai jos şi păziţi-vă să nu faceţi acelea.

• Încă de când este mic, să nu îi refuzaţi absolut nimic. Daţi-i orice îşi doreşte, orice cere, mai ales atunci când plânge. Astfel va creşte şi va crede că toţi îi sunt datori cu toate, şi că are numai drepturi.

• Când va începe să vorbească urât şi să ocărască, voi să râdeţi. Astfel îl veţi face să înţeleagă că este foarte „deştept”!

• Nu îi spuneţi niciodată: „Aceasta este o faptă rea!” Aşa spun numai cei cu concepţii învechite. Când mai târziu va creşte şi va întâlni greutăţile vieţii sau ceva rău i se va întâmpla, atunci va avea certitudinea că societatea este
aceea care îl nedreptăţeste.

Citește în continuare »