Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând

Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"

Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.

Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »


Cunoaşterea lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii

par staniloae

Cunoasterea Lui Dumnezeu prin imprejurarile vietii se impune tuturor crestinilor in viata practica.

Fiecare credincios il poate cunoaste pe Dumnezeu prin intermediul modului in care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim Marturisitorul conducere prin judecata.

Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.

E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.

Citește în continuare »


Drumurile noastre, toate… (Dedicat intelectualilor)

hora_unirii

Văd foarte mulţi semeni, mai ales dintre „intelectuali”, tăgăduindu-L pe Dumnezeu, pe Hristos – mai ales. Am folosit ghilimelele, deoarece oricâte şcoli şi diplome ar avea cineva, dacă se împotriveşte voit chemării divine pe care o poartă în suflet, e un fals – un intelectual fals, un om fals, un om care nu cunoaşte rostul, sensul vieţii.

Petre Ţuţea spunea următoarele: „Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

Citește în continuare »