De ce în majoritatea rugăciunilor se folosesc cuvinte „degradante”?

little_russian_girl_orthodox

Aţi observat, bănuiesc, că în cele mai multe rugăciuni se folosesc expresii precum: „nevrednicul”, „ticălosul meu suflet”, „necuratele mele buze”, „păcătosul tău rob” etc. Aceste cuvinte, expresii, sunt folosite astfel pentru ca noi să realizăm mai uşor starea de păcătoşenie în care ne aflăm, pentru a intra mai uşor sau pentru a ne menţine în starea de smerenie de la rugaciune. Nu ştiu câţi dintre voi v-aţi pus problema dacă aceste cuvinte sunt „degradante” şi dacă ar avea vreo influenţă asupra psihicului celui care se roagă/le citeşte. În caz că aţi făcut-o sau vă gândiţi la asta acum, am să vă ofer şi răspunsul. Al Maicii Siluana Vlad.

Sărut mâna maică Siluana,
Vă rog să mă ajutaţi să înţeleg de ce în majoritatea rugăciunilor se folosesc cuvinte degradante ca: „ticălosul meu suflet”, „ticălosul meu aşternut”, „necurate buzele mele”, „iartă-mi mie nevrednicului toate câte am greşit Ţie astăzi ca un om şi nu numai ca un om, ci şi mai rău decât dobitocul”, „păcătosul şi nevrednicul Tău rob”, etc. Ce înrâurire pot avea acestea asupra psihicului unor credincioşi?

Doamne ajută!

Geta

Citește în continuare »


Al cui chip să purtăm? (3) Despre sfială şi cuviinţă la femeia ortodoxă

Mâna dreaptă a sfântului Ioan Gura de Aur, la Mănăstirea Filotheu (Muntele Athos)

Pentru că am auzit adesea din partea unor femei că sunt nemulţumite că Domnul, istoria etc. le-ar fi pus mai prejos decât bărbatul şi nici explicându-le după priceperea mea nu au crezut şi nu au înţeles că femeii îi este dat să se poarte altfel decât bărbatul, atât la înfăţişare, cât şi ca mod de a se comporta în societate, familie; pentru că femeia modernă (în înţelesul lumesc) înţelege foarte greu că feminismul, deşi apărut ca reacţie firească la abuzurile unor bărbaţi faţă de femei, a căzut totuşi în capcana de a fi o mişcare ce duce pe femei la pierderea identităţii; în fine – pentru acestea şi pentru multe altele, aduc pentru început, în atenţia femeilor ortodoxe (dar nu numai lor) şi a bărbaţilor cu frică de Dumnezeu următoarele cuvinte ale Sf. Ioan Gură de Aur, extrase din Omilia IX din Comentariul la Epistola I către Timotei.

Femeia să se înveţe în linişte cu toată supunerea, femeii să înveţe [pe altul] nu-i îngădui, nici să-l stăpânească pe bărbat, ca să fie întru linişte. Căci Adam a fost plăsmuit mai întâi, apoi Eva. Şi Adam nu a fost înşelat, ci Eva fiind înşelată a călcat [porunca]. Dar se va mântui prin naşterea de prunci, dacă ei vor rămâne în credinţă si în dragoste şi în sfinţire dimpreună cu întreaga înţelepciune”(ITim. 2,11-15).

1. Multă sfială cere fericitul Pavel de la femei şi multă cuviinţă. De aceea nu s-a rezumat doar la înfăţişarea şi îmbrăcămintea lor, ci s-a referit chiar şi la voce. Şi ce zice? „Femeia în linişte să se înveţe”. Ce înseamnă asta? Nicidecum să nu vorbească femeia în biserică. Asta a scris-o şi în Epistola către Corinteni când zice: “Ruşinos este pentru femei să vorbească în biserică”(I Cor. 14,35). De ce? Fiindcă legea le-a supus [ bărbatului]. Şi iarăşi tot acolo: “Dacă vor să se înveţe ceva să întrebe pe bărbaţii lor acasă”(l Cor. 14,35).

Citește în continuare »


Nu vă lăsaţi cumpăraţi! Cuvânt către adolescenţi

cand_sufletul_este_bolnav

Copii! Jugul sub care sunteţi băgaţi acum e mai cumplit decât cel tătăresc. Tătarii au vândut ca robi pe pieţele Asiei şi Europei mii şi mii de compatrioţi ai noştri. Acum însă, fetele noastre nu mai sunt duse în robie de tătari, ci de aşa-numita „cultură de masă”. Frângând împotrivirea ruşinii fireşti, aceasta dobândeşte rezultate mai cumplite decât focul şi sabia. Adolescenţii încep să nu mai dea doi bani pe fecioria şi curăţia date de Dumnezeu şi fireşti pentru orice om, sortindu-şi sufletul şi trupul unor chinuri cu neputinţă de ocolit. Şi băieţii, şi fetele se spurcă cu tutun şi înjurături. Răsună vorbele porcoase şi muzica drăcească. Cinismul, neruşinarea, desfrâul, cruzimea, narcomania de toate felurile au devenit fenomene de masă printre adolescenţi. Copiii sunt provocaţi la păcat prin cultura păcatului, pentru ca noua generaţie să fie transformată în dobitoace incapabile de întemeierea unei familii normale, de efort creator, productiv, de apărarea Patriei.

A te lua după „toată lumea” înseamnă pentru adolescenţii contemporani ceea ce însemna pentru cei din secolul al XIV-lea a fi luat rob de sălbaticii Hoardei pentru a fi vândut pe piaţa sclavilor. NU VĂ LĂSAŢI CUMPĂRAŢI!

Citește în continuare »


Terapeutica desfrânării în Patericul Egiptean

sfmaria_egipteanca1

„Desfrânarea este, în general, poftirea sau satisfacerea fără rânduială şi nepermisă de legea morală a plăcerilor sexuale. Desfrânarea se poate săvârşi: a) în cuget, adică prin închipuiri şi pofte; b) prin cuvinte şi fapte, c) după rânduiala firească, când se face în afara căsătoriei, d)împotriva rânduielii naturale, ca în păcatele sodomiţilor, care este aşezat între păcatele strigătoare la cer, e) după persoanele care o săvârşesc: desfrânare simplă, incest, adulter şi sacrilegiu.”

„Demonul preacurviei îl sileşte să poftească trupuri diferite. El are mai cu seamă grijă de cei care se înfrânează, pentru ca aceştia, nedobândind nimic, să lase totul baltă. Şi, mânjind sufletul, el îl încovoaie spre trebi mârşave. Ba îl face să spună, ori să asculte tot felul de vorbe ca şi cum lucrul cu pricina ar fi chiar în faţa ochilor lor.”

Desfrânarea este un păcat foarte grav. Patericul îl numeşte cădere, şi aşa cum zice Sfânta Scriptură este păcatul ce îl facem în trup. Din desfrânare se naşte nesocotinţa, orbirea minţii, iubirea de sine, ura lui Dumnezeu, alipirea de cele materiale, groaza de moarte etc.

Citește în continuare »


Interogatoriu imaginar cu jurnalistul de la România Liberă, cel care s-a prezentat la IPS Teodosie minţind că vrea să devină preot

201-interrogation-lg

Ştiu că poate intenţia celor de la România Liberă nu a fost aceea de a lovi în Biserica Ortodoxă, în toţi preoţii ei, însă efectul este acesta: după ce că şi-aşa, foarte mulţi credincioşi nu mai vin la biserici, nu apelează la preoţi decât pentru nunţi, botezuri şi înmormântări (ba chiar şi acestea au început să cadă, câte puţin, în „derizoriu”), acum eticheta de „corupt” este pusă celei mai mari părţi a preoţilor. Asta şi „datorită” articolelor din presă. Îmi dau seama că în viziunea lor, a majorităţii jurnaliştilor, dovedirea unor fapte nu se poate face decât printr-un flagrant. Însă flagrantul se face, de obicei, când iniţiativa pentru fapta ilicită vine din partea celui suspectat, nu când este ispitit.

Mi-am imaginat, astfel, că jurnalistul care a minţit la Constanţa, în numele unei intenţii „nobile”, ar ajunge în faţa unei „altfel” de instanţe pentru efectul pe care l-a avut articolul său. Este o analogie cu interogatoriul lui Iuda al Pr. Nicolae Steinhardt din primul capitol al cărţii lui Danion Vasile, Evanghelia versus Iuda. Concluzia, sfârşitul acestui interogatoriu fictiv este, spre deosebire de sinuciderea lui Iuda, lăsarea la alegerea jurnalistului dacă să se pocăiască sau nu. El încă are posibilitatea întoarcerii la Dumnezeu.

Citește în continuare »


Aurul vieţii

Fragment de fresca - Interior in Biserica Manastirii Almas, judetul Neamt

Fragment de fresca - Interior in Biserica Manastirii Almas, judetul Neamt

De multe ori gândim că fotbaliştii nu prea ştiu altceva decât să dea în minge şi să alerge după ea. Cu toate astea, în ultimii ani a crescut numărul acelora care mai fac şi o şcoală „pe bune” – asta poate şi pentru că performanţele fotbalistice din ce în ce mai slabe, în general, nu oferă o securitate financiară pe termen lung…

Dar ca să revin la subiect – atunci când ne gândim la asta, ne ridicăm pe noi în slavă deşartă şi pierdem din vedere simplitatea, sinceritatea omului, a individului, uităm de Dumnezeu, de metodele şi de „căile” Sale.

Citește în continuare »


„Oare ce ne aşteaptă?” Viaţa după predicţii şi după cutremur

ioanistrate

Când am auzit eu prima dată de zodii, după Revoluţia din ’89, am fost fascinat. Pentru că eram mai aproape de acel supranatural predicat de omul de rând decât eram de Dumnezeu. Îmi aduc aminte cât îmi plăcea să citesc predicţiile astrale pentru zodia mea, pentru o zi, pentru o săptămână, pentru un an întreg; apoi urmăream zilele să văd câte din cele citite se împlinesc. Concomitent, începusem să cred în vise, „descoperisem” că şi din vise poţi afla viitorul. Revistele de paranormal mă cucereau încet-încet…

Dar nu! Prin voia Domnului, perioada aceea a rămas, cu paranormal cu tot, în urmă! În opoziţie faţă de atunci, acum aş vrea să-mi pot încredinţa sincer fiecare zi, încă de la începutul ei, Domnului. Aş vrea să îmi pot încredinţa tot anul Domnului, să mă ocrotească El, căci doar la El ar trebui să-mi fie nădejdea. Aş vrea să nu mă mai încred atât de mult în mine, să nu mai uit de El, de Iisus, de Hristos, de Domnul meu.

Citește în continuare »


Cugetarea la moarte. Cântarea „De vreme ce eu, păcătosul”

Una dintre cele mai adânci şi mai cunoscute cântări bisericeşti care îndeamnă la cugetarea la moarte este „De vreme ce eu păcătosul”, o cântare specifică mai ales Postului Mare. Este una dintre preferatele mele si pe cât de mult îmi place, pe atâta uit de ea şi de îndemnul ei. „De vreme ce eu, păcătosul” ne aduce în faţă iminenţa morţii, faptul că moartea vine pe neaşteptate şi pentru copilul din leagăn, şi pentru tânărul nepăsător, şi pentru bătrânul înălbit de ani.

„De vreme ce eu, păcătosul, am văzut prea bine că această lume este deşartă şi degrab trecătoare, m-am uitat în urma mea şi am văzut moartea stând lângă mine… Și am zis sufletului meu: «Suflete, suflete, până ce eşti viu, pocăieşte-te, că trecând din lumea aceasta, nu vei mai avea vreme de pocăinţă…». Și iarăşi m-am uitat spre răsărit şi am văzut o lumină strălucind şi către mine aşa grăind: «Eu sunt Arhanghelul Mihail şi sunt trimis la tine, suflete». Iar sufletul, înfricoşându-se, a zis către dânsul: «Sfinte, Sfinte Arhanghele, mă rog, mă rog, mai lasă-mă puţin să vieţuiesc, şi-ţi voi da aurul şi argintul». Iar el a zis: «Timp ai avut, în viaţa ta, ca prin milostenie să fi cheltuit aurul şi argintul. Iar acum, numaidecât, sufletul se cere de la tine, să meargă înaintea Domnului să dea seama de faptele ce a lucrat în viaţă şi să-şi ia plata, după osteneala sa»”.

Citește în continuare »


Nesimţirea „care este”… faţă cu reacţiunea (O criză economică, financiară, politică, morală globală p.2)

miorita

Ţara arde, lumea fierbe, criza e în toi, problemele curg şi tocmai acum, când ar trebui să fim mai treji şi mai atenţi, mai mult decât oricând, parcă suntem luaţi de valuri şi purtaţi de colo-colo, ca nişte bărcuţe din hârtie. Emisiuni de divertisment ne fac sa uităm de probleme, muzica ne menţine buna dispoziţie şi atitudinea pozitivă în faţa vieţii, de fapt în faţa problemelor iminente care ne aşteaptă, emisiunile de bârfă şi de scandal ne ţin ocupat până şi ultimul neuron. Şi întocmai ca şi în viaţă, când majoritatea populaţiei dintr-o zonă este în şomaj sau este fără ocupaţie, zona respectivă este la pământ sau este uşor de stăpânit tocmai prin sărăcie, iar voturile lor pot fi obţinute printr-o şapcă sau o găleată cadou, tot aşa şi cu neuronii – când sunt fără ocupaţie, când sunt şomeri, sau când suferă de singurătate, sunt foarte uşor de „convins” de către michiduţă, prin anumite „avantaje” temporare, pentru că el vede punctele slabe ale fiecăruia, intră pe acolo şi poate distruge totul în jur…

Citește în continuare »


Cum se biruie desfrânarea?

Sfântul Efrem Sirul

Sfântul Efrem Sirul

Această patimă este foarte întâlnită astăzi, în special printre tineri, dar şi printre cei mai în vârstă. Deşi este foarte răspândită, nu sunt mulţi aceia care o conştientizează, fiind genul de patimă care pe lângă faptul că te face dependent de ea, te face să crezi că ai chiar o nevoie, reală, de acele păcate. De aceea este foarte greu să conştientizezi gravitatea ei după ce se cuibăreşte bine în suflet, după ce organismul capătă anumite obişnuinţe, iar păcatul se săvârşeşte ritmic, stricând corpul – templul Duhului Sfânt…

De această patimă poate fi atins oricine, dacă nu ia seama la anumite lucruri mărunte, dar foarte importante. Astfel, Sfântul Efrem Sirul ne povăţuieşte cele de mai jos.

Citește în continuare »


Simplificaţi-vă viaţa!

valeriu-gafencu-764891

„Scumpă Norica, tu îmi ceri câteva sfaturi pe care eu cu dragoste ţi le dau. Tu fă-ţi educaţia creştină în familie. Învaţă-te să fii o gospodină cât mai bună, trăieşte o viaţă de mare curăţenie, fă fapte bune şi iubeşte mult, tot ce este creatură a lui Dumnezeu. Simplifică-ţi viaţa cât mai mult, întotdeauna mulţumeşte-te cu puţin, învaţă-te a te jertfi pe tine însuţi pentru binele aproapelui. Fă bine ori de câte ori se iveşte prilejul.

Norica, învaţă-te a medita, trăieşte o viaţă de rugăciune. Rugăciunea este expresia cea mai curată a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Când vei ajunge să te poţi ruga cu adevărat, cu adevărat ai realizat pacea, fericirea. (…) Viaţa aceasta este cu totul trecătoare. Şi tot ceea ce e legat de ea este trecător. Să ne zidim sufletele, să le întărim cu virtuţile creştineşti, nu pentru viaţa aceasta, ci pentru cea viitoare. Patria noastră cea sfântă şi veşnică, unde ne vom regăsi cu toţii după moarte, este Cerul. Să stăruim ca în viaţa aceasta să ne învrednicim prin faptele, vorbele, atitudinea şi gândurile noastre, de Cer.
Citește în continuare »


De dragoste (1) – Wish you were here

Mai avem astăzi timp de dragoste? Mai avem timp de romantism? Când te îndrăgosteşti, în adolescenţă, tinzi să fii romantic, atunci îţi descoperi latura aceasta, a meditaţiei la dragoste – ce este dragostea, de unde vine şi poate încotro merge? Câţi dintre noi ne-am dorit să iubim şi să fim iubiţi? Cred că fiecare om „din lume” îşi doreşte asta, sau şi-a dorit-o, mai ales în adolescenţă. Spun „mai ales” pentru că atunci este omul cât de cât mai pur, faţă de ce va urma, cel puţin în năzuinţe, în aspiraţii. Dragostea apare ca ceva nou, extraordinar, nevoia de celălalt ne loveşte brusc, ne muşcă „leoaica de faţă” şi nu mai contează nimic, nu contează decât prezenţa celuilalt, pe care-l vedem peste tot „dintr-un bolovan coboară pasul tău de domnişoară”.

Citește în continuare »


Eminescu şi cipurile biometrice

eminescu-mustata1

Şi dacă

Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.

Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninându-mi gândul.

Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeuna.

1883, 13/15 noiembrie

Citește în continuare »


Generaţia „emo” – copiii nimănui?

Câţi suntem din aceia care nu găsim o rezolvare imediată problemelor cotidiene, fie ele materiale ori spirituale? Majoritatea covârşitoare. 99,(9)%… Însă unii dintre semenii noştri aleg să-şi pună capăt zilelor pentru această aşteptare, pe care ei o consideră prea lungă, zadarnică. Acest fenomen al suicidului devine cu atât mai alarmant, cu cât acesta face tot mai multe victime în rândul adolescenţilor, adepţi ai unui curent răspândit în Occident şi cu tot mai mulţi susţinători la noi, curentul „emo“.

Citește în continuare »


De unde vine ispita?

După mărturia Sfântului Meletie Mărturisitonul, creştinul este ispitit de diavolul din opt părţi, şi anume :

1. De sus ne ispitim când ne silim la nevoinţe şi virtuţi peste puterile noastre proprii. adică post până la epuizare, osteneală peste măsură a trupului, priveghere de toată noaptea şi alte fapte bune la care abia ajung cei desăvârşiţi.

2. De jos ne ispitim de diavoli prin moleşeală şi lenevire la lucrarea faptelor bune, slăbindu-ne astfel voinţa, raţiunea, mustrarea conştiinţei, bărbăţia şi stăruinţa în lupta cea duhovnicească.

Citește în continuare »


Să nu ne afirmăm ortodoxia călcând în picioare pe alţii

http://cuvseraphimrose.wordpress.com/icoane/

Cuviosul Serafim Rose

Crescând în creştinismul ortodox până când credinţa devenise însăşi substanţa întregii sale fiinţe, Părintele Serafim îi sfătuia pe oameni să nu caute să-şi afirme Ortodoxia „călcând în picioare” pe alţii. Iată ce îi scria unui catehumen ortodox:

Întrucât te pregăteşti pentru Botez, îngăduie-mi câteva sfaturi:

Citește în continuare »


Este dansul un păcat?

Unii dintre noi ne întrebăm uneori: oare a râs vreodată Iisus? A spus El vreo glumă, a avut simţul umorului, a dansat El? A făcut lucruri cu totul „nefolositoare” ca acestea? De ce Iisus nu vorbeşte niciodată despre râs, despre dans? Poate pentru că aceste lucruri sunt absolut normale, de la sine înţelese?

Citește în continuare »


Unde îţi cunoşti iubita/iubitul? Cum ajungi să (re)cunoşti Iubirea?

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana

Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana

În primul rând, ce faci dacă te simţi singur şi n-ai un iubit sau o iubită?

Am citit un articol pe tema intrebării de mai sus pe site-ul OrtodoxiaTinerilor.ro şi mi s-a părut interesant punctul de vedere şi unghiul de abordare. De ce? Pentru că, întâmplător sau nu, am trăit o experienţă asemănătoare cu cea povestită de Claudiu.

Pentru mine, Crăciunul este un motiv de bucurie în plus, pentru că în această perioadă, acum câţiva ani, am cunoscut inceputurile Iubirii – mi-am cunoscut soţia.

Treceam printr-o perioadă în care, în urma unor experienţe încheiate brusc, dupa cca o lună, mă gândeam foarte mult la zădărnicia acestor relaţii „de formă” cu o fată, în sensul de „a sta cu cineva”, a fi cu cineva, când tu ştii că nu-ţi place atât de mult persoana respectivă încât să-ţi doreşti să fii toată viaţa cu ea. Mă gândeam: cum o fi să iubeşti? Îmi doream atât de mult o relaţie frumoasă cu o fată, încât până la urmă am văzut doar la Dumnezeu singurul ajutor.

Citește în continuare »


Sinceritate sau diamant?

Care dintre acestea doua este mai rara? Care este mai valoroasa?

Diamantul este una dintre cele mai rare resurse, si datorita acestui lucru dar si a frumusetii sale, are pretul foarte ridicat. Cine si-l permite (ca bijuterie, pentru ca am facut referire la frumusetea sa)? Doar oamenii bogati.

Prin comparatie, sinceritatea este dorita, dar nu este oferita. Si atunci se ajunge in situatia  in care oferta de sinceritate este foarte mica, iar cererea imensa. Care este pretul sau? Cine si-o permite?

De la Alexandre Dumas  avem un citat: „Sinceritatea este singura bogatie a oamenilor saraci”. Poate nu este chiar asa, poate nu este singura bogatie a oamenilor saraci. Dar in mod sigur, este cea mai mare bogatie a acelora care o poseda.

Citește în continuare »