Paradigma Crucii
Postat: 29 martie 2014 Înscris în: Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza Scrie un comentariu
„Cruce” numim suferinţa, necazurile noastre de zi cu zi, care ne curăţă cu răbdare, ca aurul în topitoare. O numim „cruce” de la Crucea pe care S-a răstignit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Şi ce a făcut El pe Cruce? După ce şi-a purtat-o până pe Dealul Golgotei şi S-a lăsat întins şi ţintuit, de om, pe ea, ca un Miel pe altarul de jertfă, i-a binecuvântat pe cei ce-L chinuiau şi L-a rugat pe Tatăl Ceresc să-i ierte, pentru că “nu ştiu ce fac”. Aşa s-a sfinţit altarul (Crucea) şi s-a produs cutremurul în toată aşezarea duhovnicească şi morală a acestei lumi şi a celeilalte: prin iubirea totală şi smerenia desăvârşită a Lui. Odată cu Jertfa pe Cruce, de la legea talionului s-a trecut la legea iertării vrăjmaşilor şi întoarcerea celuilalt obraz, calea răzbunării devenind calea iertării şi a dragostei pentru duşmani, iar adevăratele comori s-au dovedit a fi nu cele de aici, de pe pământ, ci acelea din ceruri. Suferinţa a căpătat sens. Conform noii învăţături, nu cei puternici şi bogaţi şi plini de competenţe sau abilităţi universal-recunoscute de această lume (profesionişti, eficienţi, proactivi, cu calităţi de lider, buni vorbitori, culţi, performeri) sunt de lăudat/fericit, ci acei care flămânzesc şi însetează de dreptate, cei blânzi, cei milostivi, cei curaţi cu inima, cei prigoniţi pentru dreptate, cei smeriţi, cei făcători de pace – nu primii, ci cei din urmă vor moşteni pământul, vor vedea Împărăţia Cerurilor, se vor mângâia, se vor sătura şi se vor bucura de vederea Lui Dumnezeu. A fost o totală revoluţie, în toată puterea cuvântului, revoluţie care a inclus coborârea Domnului în iad, la duhoarea şi vaietul de acolo, şi s-a încheiat cu biruinţa ridicării Sale prin Înviere şi apoi, prin Înălţarea la cer.
„Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos – prin har suntem mântuiţi!” (Sf. Ap. Pavel, către efeseni)
Noi trăim roadele acelei Jertfe, prin toate transformările noastre, date de pocăinţa lăuntrică şi celelalte Sfinte Taine din Biserică.
Maica Domnului – Stăpâna cerurilor inimilor noastre
Postat: 25 martie 2014 Înscris în: familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Vitamine de criza Un comentariu
Astăzi, de Buna Vestire, sărbătorim exact ceea ce afirmăm în Crez (Simbolul de Credinţă): “Carele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.
Astăzi Fecioara Maria a primit acea Veste mare, cea mai bună veste primită de om, în toată istoria, până atunci. Vestea cerească i-a fost adusă de Arhanghelul Gavriil: va fi însărcinată şi va naşte un fiu… “Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit”. Iar ea, cu naivitatea şi încrederea unui copil, când a auzit că va fi însărcinată a întrebat pe Arhanghelul Gavriil cum va fi cu putinţă aceasta, căci nu ştie de bărbat (întrucât se făgăduise Domnului din fragedă pruncie şi din această întrebare se înţelege că nici nu avea de gând să calce această făgăduinţă). Răspunsul Căpeteniei îngerilor este lămuritor, căci îi spune Fecioarei Maria de verişoara sa primară, Elisabeta, soţia preotului Zaharia, cea care a rămas însărcinată la bătrâneţe, fiind acum deja în a şasea lună de sarcină, adăugând apoi că “la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. La auzul acestora, a zis, atunci, Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!„. Şi imediat, Domnul se pogoară în pântecele ei fecioresc. Aceasta este atitudinea şi acestea sunt cuvintele care au salvat neamul omenesc! Doar astfel a binevoit Domnul să se pogoare şi să se întrupeze, doar astfel a început existenţa Lui ca Om, printre noi. Citește în continuare »
Grădiniţă ortodoxă si after-school în centrul educaţional Sf. Haralambie – sector 4, Bucureşti
Postat: 11 noiembrie 2013 Înscris în: Copii si parinti 2 comentariiSituată într-o zonă de case, foarte aproape de Piaţa Unirii, între Strada Principatele Unite şi Bulevardul Mărăşeşti, Biserica Flămânda, cu cele două hramuri: Sf. Haralambie şi Adormirea Maicii Domnului, este declarată monument istoric (datând din sec. XVIII), casa parohială – în care funcţionează Centrul social-educaţional, fiind construită în 1935.
Grădiniţa şi after-school-ul au fost înfiinţate din dorința de a oferi împleti educația școlară cu cea ortodoxă. Condiţiile oferite sunt foarte bune, grădiniţa având capacitatea de 30 de copii, pentru program scurt sau prelungit. Cu toate acestea, sumele plătite pentru grădiniţă şi after-school sunt menite să acopere doar cheltuielile legate de hrană, educație, curățenie și utilități, activităţile centrului fiind non-profit. Pentru cazurile defavorizate se acordă reduceri și gratuități, în urma întocmirii unei anchete specifice, de către un asistent social, angajat al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în limita locurilor disponibile.
Mai multe detalii, inclusiv programul grădiniţei şi after-school-ului, precum şi datele de contact, pot fi găsite în documentul ataşat: Pliant Sf. Haralambie, Bucureşti
Prin confort crescendo, încotro?
Postat: 30 august 2013 Înscris în: Copii si parinti, familie, Pofte, reeducare, Tineri, Vitamine de criza 3 comentarii
La un articol despre un experiment de supraveghere totalitară din Mexic (instalarea unor scannere de retină, care să identifice locuitorii în timp real), într-un comentariu se spune că nu reprezintă niciun pericol cardurile, la care poţi renunţa la un moment dat (!), ci doar acel biocip, care va fi implantat pe mână sau pe frunte. Îmi permit să extind acest exemplu cu alte lucruri la care ai putea renunţa la un moment dat: televizor, calculator, distracţiile de tot felul etc. La toate acestea se poate renunţa la un moment dat – dar când? Aş vrea să-i răspund că până la biocip mai sunt nişte paşi, paşi prin care oamenii sunt pregătiţi (căliţi, înmuiaţi, sau mai bine zis anesteziaţi) pentru momentul potrivit, când vor fi incapabili de a recunoaşte şi de a opune rezistenţă adevăratului pericol.
Lucrurile vin pe rând, nu de-a valma, pentru că atunci ar fi prea simplu. Şi dacă acceptăm cu uşurinţă orice „noutate” de acest gen, nu cumva avem o slăbiciune cel puţin vizavi de comoditate, pe care o căutăm oriunde, indiferent dacă „noutatea” este necesară sau nu?
- E mai comod să ai banii pe card, pentru că (aşa suntem educaţi) nu mai stai cu teancul în buzunar sau la saltea, poţi vedea oricând extrasul de cont şi ţine mai uşor o evidenţă a banilor tăi, în plus… nu-ţi mai sunt la fel de uşor de furat, cum e cash-ul. Mai mult, angajatorul tău nu mai stă cu grija transportului banilor de la bancă la sediu, cu munca manuală de împărţire, verificare, punere în plic, evidenţa semnăturilor de primire; scade şi numărul de înregistrări contabile etc.
- E mai comod să ai card de RATB şi metrou, pentru că nu mai stai Citește în continuare »
Meditaţie către Maica Domnului (Sf. Nicolae Velimirovici)
Postat: 14 august 2013 Înscris în: Uncategorized 2 comentarii
Pământul e o mamă vitregă, o, Cerească Maică, şi se comportă cu noi ca o mamă vitregă. Ea ne socoteşte nişte fii vitregi, drept nişte străini de departe, ca pe nişte copii adoptaţi – pănă când ne face robii ei.
Noi ne ostenim pentru ea zi şi noapte şi pentru aceasta ea ne plăteşte salarii cu mizerabilele ei averi: păcat, boală şi moarte.
Oricine trăieşte doar din pâinea ei nu va fi niciodată sătul (1). Mai degrabă cu cât mănânci mai mult, cu atât te simţi mai înfometat. Şi cu cât dănţuieşti după cum îţi cântă ea, cu atât vei fi mai mult cuprins de întristare (2).
Unul ca acesta e ca fiara ce cade într-un puţ adânc şi apoi sapă şi mai adânc în pământ spre a se salva. Şi chiar dacă se îndepărtează de salvare, acesta crede că ea este aproape. Cu adevărat, aşa sunt fiii oamenilor, care trudesc din greu pe pământ şi socotesc mântuirea a fi aproape datorită trudei lor.
Despre Eva si Maria
Postat: 31 iulie 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, reeducare | Tags: Adam si Eva, diavol, feciorie, Hristos, intelepciune, Maica Domnului, moarte, pacat, rai, viata, virtuti Scrie un comentariu
Eva şi Maria
Pentru noi, Eva şi Maria înseamnă de fapt înţelepciunea trupească şi înţelepciunea duhovnicească. În cântările bisericeşti auzim: „femeia s’a făcut pricină suferinţei, femeia s’a făcut şi pricină mântuirii.” Eva a dorit mai mult decât ce puteau să-i dea soţul ei şi Dumnezeu fără să o primejduiască. Şi, împreună cu diavolul, a sărit în prăpastie, trăgând după sine întregul Rai. Această prăpastie este istoria. În mijlocul acestei prăpăstii a patimilor arzânde, unde pomul ispitei s’a înmulţit ca viermele, Maria şi-a înălţat sufletul său mult deasupra istoriei şi l-a logodit cu Duhul Sfânt. Roada jocului Evei cu diavolul a fost întâiul ei născut, omul ucigaş. Roada logodnei Mariei cu Duhul Sfânt a fost întâiul ei născut: omul-Dumnezeu. Eva a întors roata vieţii în jos, iar Maria a îndreptat-o în sus. Întreaga tragedie a Evei şi a Mariei nu ar avea nici pentru mine, nici pentru tine, prietene, neapărat o însemnătate, dacă n’ar fi întocmai înfăţişarea tragediei sufletului nostru!
„Fugiţi de desfrânare!”. Soluţie practică
Postat: 30 iulie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: desfranare, excitare, excitatie, leac impotriva desfranarii, masturbare, moarte, pacat, sfaturi, Sfintii Parinti, tinere, Tineri, viata 3 comentarii
Patima desfrânării este întrebuinţarea patologică pe care omul o da sexualităţii sale. De la început omul a fost bărbat (Adam) şi femeie (Eva), dar folosirea sexualităţii s-a produs după căderea protopărinţilor noştri în păcat şi nu ţine de originea omului. Abia după cădere şi după izgonirea din Rai, Adam şi Eva s-au dorit şi s-au unit trupeşte (cf. Fac. 3, 16; 4, 1).
Folosirea greşită a sexualităţii este atunci când omul se foloseşte de ea numai pentru dobândirea plăcerii, atunci când face din plăcerea sexuală un scop în sine. Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “Nimic nu este rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din negrija minţii de-a cultiva cele fireşti”, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă pe toţi, imperativ: “Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârsi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumparaţi cu preţ! Slaviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu” (I Corinteni 6: 18-20).
Poate ca acestea sunt detalii prea grele, prea dificile, pentru noi, oameni din vremuri moderne, care trăim în lume, fiind familiarizaţi cu televizorul, reclamele de tot felul şi moda… Voi fi ceva mai direct, dar nu stiu dacă noi chiar conştientizăm modul în care ne afectează toată informaţia pe care o receptăm şi mă refer în special la informaţia cu continut sexual. Azi, ca o consecinţă a desfrânării, nu mai ştim să iubim, dragostea s-a pervertit. Nu apreciem femeia ca om, ci „apreciem” (a se citi „evaluăm”) părţile „componente”: picioarele, sânii, părul, ochii, gura, buzele etc. prin urmare amănuntele fizice, după nişte „standarde”; din când în când mai suntem impresionaţi şi de inteligenţa vreunei femei, dar nici aşa nu o vedem ca pe un „tot” unitar, ca „om” creat, ca şi noi, de Acelaşi Dumnezeu, pentru acelaşi scop: mântuirea. Uităm cu totul de suflet. Din păcate, am ajuns să evaluăm femeia mai mult după potenţialul ei de a oferi plăcere, până şi ea se complace în situatia asta, înţelegand în timp că aceasta poate fi o cale mai uşoară de a-şi atinge alte scopuri. Nu doar femeile, până şi bărbaţii profită în acelaşi mod păcătos, de „atu”-urile lor fizice…
Ce rost a avut tot show-ul de la Bolintineanu si cum ne raportam noi?
Postat: 9 iulie 2013 Înscris în: Diverse, familie, reeducare, Tineri Un comentariu
Sursa: MediaFax
Scandalul de la BAC de la Liceul D. Bolintineanu din Bucuresti a ajuns cunoscut de toata lumea si pe tema sa se discuta in diverse grupuri de colegi, prieteni, la serviciu. Iata ce mi-a povestit mie un prieten.
In departamentul unde lucreaza a avut loc o scurta dezbatere pe aceasta tema. Aprox. 15 persoane erau atente (mai mult sau mai putin) la ce vorbeau cativa colegi de-ai lor. Surprinzator poate, pentru unii dintre noi, in aceasta chestiune lumeasca simpla, majoritatea celor prezenti erau de acord cu modul abuziv de a proceda al procurorilor si politistilor. Unii dintre acesti colegi isi exprimau verbal punctul de vedere, altii doar dadeau, aprobator, din cap –, si doar unul singur sustinea contrariul: ca a fost un abuz asupra elevilor (acesta era amicul meu). Mai erau unii, foarte putini, care ar fi putut avea aceeasi parere cu el, dar taceau. Prietenul meu incerca sa aduca unele argumente ce tineau de bunul simt: „Cum ar fi daca copiii vostri ar fi fost in locul acelora? Sau cum ar fi sa fiti si voi ridicati de politie in diverse imprejurari importante, cum a fost aceasta: BAC-ul – primul examen important din viata?” si mai ales acela ca elevii ar fi fost ridicati fara a fi citati in prealabil. In tot acest timp, nimeni n-a incercat macar sa acorde o sansa punctului sau de vedere. Ca sa evite alte complicatii, a incercat sa nu intre in unele detalii, mai ales cele cu substrat politic, limitandu-se doar la cele mai simple, pe care oricine, in opinia lui, ar fi trebui sa le inteleaga. Era, insa, ca si cand vorbea la pereti. In opinia colegilor sai, problema nu era de abuz, ci de pedepsirea „vinovatilor” si gasirea lor (cam in ordinea asta). Unii il priveau amuzati, compatimindu-l chiar pentru ca nu intelege chestiunea si este atat de naiv. Cam toti aprobau modul de actiune al „oamenilor legii” si, probabil, se simteau in siguranta gandindu-se cum au aparat aceia tara de „raufacatori”.
Rezervele femeilor faţă de îndemnurile la decenţă şi buna-cuviinţă
Postat: 23 mai 2013 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 5 comentarii
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos „Antiphonitria” de la Sf. M. Manastire Vatopedi, Sf. Munte Athos
Sunt foarte multe sfaturile sfinţilor, ale unor părinţi contemporani îmbunătăţiţi sau chiar ale unor simpli mireni, adresate femeilor, cu privire la modul acestora de a se comporta în societate, în familie etc.: cuviincios. Unele dintre aceste sfaturi sunt scrise cu mai mult tact, altele mai neglijent, dar reacţiile pe care le dezvoltă asupra femeilor de astăzi, sunt, în mare, cam acestea: pare că femeile s-ar fi săturat să li se tot spună / impună ce să (nu) facă şi pe de altă parte ar vrea să scape de această responsabilitate care li se pune în cârcă, anume a ispitirii bărbaţilor. Şi într-o anumită măsură au dreptate, pentru că bărbaţii nu sunt neputincioşi, au şi ei aceleaşi „arme” de luptă împotriva ispitelor: paza ochilor, paza minţii, rugăciunea, Sfintele Taine ş.a.
Observând aceste reacţii, chiar la unele dintre femeile ortodoxe, care participă la Sfintele Slujbe: lehamite, indiferenţă la suferinţa celuilalt (pentru că e vorba de o suferinţă), mă întreb în general dacă mai putem să primim un cuvânt, gândindu-ne doar la folosul acelui cuvânt pentru noi înşine? Nu sunt foarte optimist în privinţa răspunsului şi nu-mi face niciun fel de plăcere să constat asta, anume că aceste îndemnuri sunt primite cu foarte mare greutate… Se găsesc fel şi fel de motive, orice, în afara puţinei noastre credinţe şi a lipsei de voinţă de a înţelege, a lipsei intenţiei noastre bune. În cazul de faţă, femeile spun că „piedica” de a accepta îndemnurile la mai multă pudoare vine din faptul că acele sfaturi se adresează doar lor, iar ele le percep doar ca pe nişte reproşuri, pe când bărbaţii ar beneficia de prea mare înţelegere… Dar nu prea este aşa: şi bărbaţii au parte de foarte multe „recomandări”, pentru că e vorba de păcate şi de mântuire, ori la Hristos şi în Biserică păcatul nu este trecut cu vederea dacă aparţine unui bărbat, şi înfierat dacă e al unei femei…
Vina bărbaţilor
De ce să nu recunoaştem că bărbaţii sunt mai uşor de atras în ispită şi sunt, poate, mai pătimaşi? Aceasta este o realitate. Bărbaţilor se adresează Hristos: „Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.„
AJUTOR – Dorinel îşi doreşte să (ne) vadă
Postat: 9 mai 2013 Înscris în: Copii si parinti Scrie un comentariu
Bună ! Eu sunt Dorinel,am 4 ani şi asta e povestea mea…
De foarte mulţi ani mama nu mai spera că va mai avea vreodată baietel, dar eu m-am gândit să-i fac o surpriză. Am 12 săptămâni şi ea încă nu ştie. Abia aştept să o cunosc !
Sunt în burtica ei de 28 de săptămâni, mă simt bine şi ocrotit dar tare nedumerit sunt când ceva mă smulge de acolo iar eu nu sunt pregătit. Aş vrea să ţip dar nu pot să respir până când o doamnă doctor mă ajută şi reuşesc să scot un sunet dar încă nu pot respira. Iau şi o notă, nota 2 si 5 la cinci minute; nu este o notă mare dar eu sunt mare, am 1200 gr.
Mama e tare fericită dar eu nu ştiu dacă voi supravieţui primei nopţi. Plămânii mei nu sunt destul de dezvoltaţi nici măcar pentru a primi oxigenul ce intră prin tubul ăsta mare din guriţa mea.
Sf. Ignatie Briancianinov – Cum să ne folosim în chip mântuitor de patimile lui Hristos (Predică în Vinerea Mare, la Vecernie)
Postat: 3 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire 2 comentarii
„Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile” (Luca 23, 48).
Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea?
La acea privelişte priveau nu numai oamenii: priveau la ea cu spaimă şi cu cea mai adâncă evlavie toţi îngerii lui Dumnezeu; lucrurile cereşti nu le mai atrăgeau luarea-aminte; privirile lor erau atrase, ţintuite de priveliştea care se arăta pe pământ. Soarele a văzut ceea ce nu mai văzuse până atunci şi, neputând suferi, şi-a ascuns razele cum îşi ascunde ochii omul în faţa unei privelişti pe care nu o poate îndura: el s-a înveşmântat în întuneric adânc, arătând prin acest întuneric întristarea sa amară, precum moartea. Pământul s-a clătinat şi s-a cutremurat sub întâmplarea săvârşită pe el. Templul Vechiului Legământ şi-a sfâşiat măreaţa catapeteasmă cum nu îşi cruţă omul hainele cele mai de preţ în faţa celor mai mari nenorociri. Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile… Ce privelişte să fi fost aceea?
Ceea ce contează
Postat: 2 mai 2013 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Iisus Hristos biciuit – flagelarea pe stalp, Manastirea Afteia, Jud. Alba
Pe scurt…
La un training despre eficacitate li s-a predat participanţilor o lecţie despre importanţa principiilor corecte şi a modului în care le percepe fiecare individ, precum şi despre comportamentul pe care-l deprindem in urma formării unor obiceiuri, exersarea acestora în timp ducând la formarea unui caracter frumos, a unor trăsături personale durabile, capabile să asigure fiecăruia împăcarea cu sine, cultivarea relaţiilor şi drept urmare, succesul. Autorul a ajuns la concluziile respective în urma unui studiu îndelungat şi amănunţit, literatura prin care a trecut fiind dintr-un orizont de timp de aprox. 200 de ani, din mai multe domenii (inclusiv religioasă), urmărind să afle ce anume aduce succesul personal. Concluzia lui este că sunt 7 obiceiuri care, dacă sunt exersate, duc la îndeplinirea principalelor dorinţe – sintetizate în aşa-numita „Misiune personală”: 1. fii proactiv (eşti produsul alegerilor tale); 2. începe cu gândul la final (cunoaşte-te pe tine foarte bine, pentru a şti cine eşti cu adevărat şi care este scopul tău în viaţă – adică „Misiunea personală” de mai sus, şi în funcţie de asta stabileşte-ţi priorităţile); 3. pune priorităţile pe primul loc (să ştii care lucruri sunt importante, care sunt urgente, care sunt importante şi urgente etc. şi în funcţie de asta să poţi alege să le faci pe acelea care nu te abat de la scopul tău principal); 4. gândeşte câştig-câştig (în relaţii să căutăm să câştige ambele părţi); 5. încearcă întâi să înţelegi şi apoi să fii înţeles; 6. acţionează în sinergie (într-o echipă, crează valoare şi din diferenţele dintre oameni); 7. ascute ferăstrăul (întreţine-te: fizic, mental, spiritual, întreţine relaţiile etc.).
Dar…
Primăvară dulce, Hristoase-al nostru, dăruieşte-ne floarea sfintei pocăinţe
Postat: 1 martie 2013 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire 3 comentarii
Astăzi a fost prima zi de primăvară calendaristică, iar soarele a ţinut parcă să ne confirme şi el că am ieşit din iarnă, încălzind, luminând şi aducând bucurie. Fiind creştini, vorbim şi de primăvara duhovnicească, iar Soarele nostru este Hristos, Cel care S-a întrupat din Preasfânta Sa Maică, Fecioara Maria, cea care a fost numită în imnografia ortodoxă: „cea luminată de Soarele cel veşnic, care ne luminezi pe noi cu Lumina cea neînserată” (Acatistul Sfântului Acoperământ), „raza Soarelui celui înţelegător”, „soare luminos, care neîncetat luminezi pe cei credincioşi” (Acatistul Maicii Domnului), „căruţa Soarelui celui înţelegător”, „steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare”, „steaua, care arăţi Soarele”, „luceafărul dimineţii cel prealuminat, care singură ai purtat pe soarele Hristos” (Acatistul Bunei-vestiri).
Soarele este izvorul luminii, al căldurii şi al vieţii. Razele sale figurează influenţele cereşti – sau spirituale – primite de pământ. În afara faptului că dă viaţă, strălucirea soarelui face lucrurile clare, vizibile. Soarele este emblema lui Hristos, ale cărui douăsprezece raze sunt cei doisprezece apostoli; Hristos este numit „soarele dreptăţii”, fiind înfăţişat ca un soare care răspândeşte dreptate, întocmai soarelui spiritual sau inimii lumii; mai este şi „Soarele adevărului”, ceea ce evocă transfigurarea de pe Muntele Tabor. Monograma lui Hristos aminteşte de o roată solară, iar Marele Preot al evreilor purta pe piept un disc de aur simbolizând soarele divin.
Familia modernă și provocările ei. Emisiune TVR cu Virgiliu Gheorghe
Postat: 28 februarie 2013 Înscris în: Copii si parinti, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri Scrie un comentariu
Invitat în direct în emisiunea Universul Credinței din 24 februarie 2013 a fost biofizicianul Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică al Universităţii Aristotel din Tesalonic și autorul cărților “Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem sa ne desprindem de televizor”, “Știinta și războiul sfârșitului lumii. Fata nevăzută a televiziunii”, “Efectele televiziunii asupra minții umane” și “Pornografia, maladia secolului XXI”.
Transcriptul emisiunii:
Moderator (Corneliu Matache): Pe lângă studiile ştiinţifice, legate de impactul televiziunii asupra minţii umane, aţi susţinut în cariera dvs. mai multe conferinţe pe tema familiei. Aş începe cu o întrebare care a constituit şi lait-motivul reportajului pe care tocmai l-am urmărit. ESTE FAMILIA ÎN ZILELE NOASTRE UN ACT DE CURAJ?
V.G.: Dacă luăm în considerare datele statistice, ESTE, pentru că în Europa, cel puţin, 58% din familiile formate divorţează. Adică e mai mult decât o decimare a familiei, evident sub presiunea culturii moderne şi mie mi se pare că este chiar un fel de război, în care cuplurile cad aşa cum cad pe front soldaţii, căci dacă ne gândim bine, un cuplu înseamnă o unitate, ei devin „una” şi iată că se despart la un moment dat şi se surpă familia. De aceea, ca şi într-un război, potrivit studiilor, important este să ştii cu cine pleci la drum, deci o înţelepciune pe care trebuie s-o ai şi să cunoşti tactica acestui război.
C.M.: Multă vreme societatea, cel puţin până cu câteva decenii în urmă, a impus anumite tipare, bărbatul era cel care asigura în exclusivitate întreţinerea familiei şi femeia se ocupa în exclusivitate de casă. Acum aceste tipare s-au schimbat în sensul că femeia a dobândit independenţă financiară şi în unele cazuri a ajuns unică întreţinătoare de familie. Credeţi că aceasta inversare sau aceasta schimbare a tiparelor şi-a pus amprenta asupra vieţii de familie?
Despre discriminare şi libertatea conştiinţei, în România anului 2013
Postat: 23 februarie 2013 Înscris în: Diverse, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri Un comentariu
Pe fondul lipsei de reacţie a Patriarhiei, se înteţeste asaltul asupra Bisericii Ortodoxe Române in “luna istoriei LGBT”, se mai dă un atac şi la ora de religie, se mai aruncă nişte jigniri asupra preoţilor şi a creştinilor ortodocşi în general. Cei fără niciun Dumnezeu (atei), speră că în ciuda şanselor mici de izbândă într-o confruntare făţişă din cauza lipsei argumentelor, îşi vor atinge scopul prin repetarea unor afirmaţii (chiar dacă sunt falsuri grosolane), acela de a „converti” la ură faţă de Biserică pe cât mai mulţi conaţionali.
Astfel, pe lângă circul reprezentat de “manifestările” pro-gay, pro-transsexuali, bisexuali, pedofili, necrofili, zoofili şi altii, cand nişte capete (?) luminate, ne-mai-putând de grija noastră, vor să ne ajute să ieşim din întunericul mizer în care colcăim ca nişte vietăţi antice, mai ales noi, ortodocşii (după spusele unor “iluştri” promotori ai păcatelor peste fire, strigătoare la cer sau altor mari nelegiuiri, greu imaginabile unui om normal), aceleaşi organizaţii se pronunţă şi în ce priveşte educaţia copiilor noştri. Una dintre direcţiile pe care se marşează zilele astea este “obligativitatea” orei de religie, plecând de la înscrierea automată a elevilor la disciplina “Religie” în cazul în care nu există solicitarea scrisă de refuz din partea părinţilor/tutorilor lor (deci, de fapt nu e vorba de caracter obligatoriu, pentru ca se acorda dreptul de a refuza, ci de facultativ!). Trecem peste faptul că tot ei au mai protestat în trecut la adresa manualelor de religie, pe motiv că termeni precum „iad”, „păcat”, „diavol” şi alţii, ar fi depăsiţi şi neconformi cu vremurile actuale, sau că femeia ar fi discriminată…
Trei Duminici: trei oameni, Un Domn
Postat: 18 mai 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Vitamine de criza | Tags: Apa cea vie, biserica, Duh Sfant, duhovnicie, Femeia samarineanca, Orbul din nastere, ortodoxie, Scaldatoarea Siloamului, Slabanogul de la Vitezda, suflet Scrie un comentariu
Dacă duminica a patra după Paşte este dedicată slăbănogului din Vitezda, cel care nu avea om care să-l arunce în scăldătoarea vindecătoare, în duminica a cincea am învăţat despre femeia samarineancă, cea căreia Domnul îi cere apă de băut, iar în a şasea Hristos îl vindecă pe un orb din naştere, trimiţându-l la scăldătoarea Siloamului pentru definitivarea acestei vindecări. În toate cazurile este vorba despre Hristos-Dumnezeu, Cel Care cu Smerenie se pleacă pentru a sluji făpturilor Sale în suferinţă.
Cu ochii trupeşti şi înţelegerea normală, raţională, noi recunoaştem în cele trei Evanghelii ori vindecarea unor nevoi trupeşti (slăbănogul din Vitezda, orbul din naştere) ori a unora sufleteşti (femeia samarineancă, desfrânată, dar care îngrijorată de cele ale sufletului şi mânată de o curiozitate sinceră, îndrăzneşte să-L întrebe pe Domnul despre adevărata închinare). Totuşi, Domnul şi Biserica Sa ne arată că este vorba de ceva mai mult, anume că tămăduirea este în primul rând a duhului, a sufletului. De importanţă primordială este dispoziţia omului, voinţa lui, recunoaşterea stării sale şi strigătul lăuntric al celui în nevoie. Doar atunci vine vindecarea – mai întâi a duhului, iar de aici toate celelalte binecuvântări, inclusiv vindecarea bolii trupeşti.
Bolnavul de la scăldătoarea Vitezda aştepta de 38 de ani un om care să-l arunce şi pe el în apă, dar de atâta vreme i-o luaseră alţii înainte, pentru că numai un singur om se putea vindeca într-un an, doar primul care apuca să intre în scăldătoare după tulburarea apei de către îngerul Domnului. Samarineanca era o femeie credincioasă, dar era de neam străin şi se închina unui Dumnezeu deformat, străin de Cel al iudeilor; cu toate acestea, ea Îl recunoaşte pe Hristos mai întâi ca prooroc, apoi ca Dumnezeu şi mărturiseşte despre El şi celorlalţi samarineni, care o cred şi vin şi ei să-L vadă şi să-L asculte. Citește în continuare »
Toate să le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindcă în El viem, către El ne îndreptăm, vrând-nevrând
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Imparatia Lui Dumnezeu, moartea, ortodoxie, P.S. Sebastian, Pr. Amfilohie Branza, sensul vietii, viata Scrie un comentariu
Ascultând o conferinţă a Părintelui Amfilohie Brânză la Librăria Sophia din Bucureşti: „Pocăinţa în viaţa duhovnicească”, mi-a atras atenţia în mod deosebit o frază chiar la începutul cuvântării părintelui: „Toate sa le facem spre slava lui Dumnezeu. Fiindca in El viem, catre El ne indreptam, vrand-nevrand”. Şi m-am întrebat: cum vine asta, ne îndreptăm spre El toţi, chiar fără voia noastră? Poate că de la nivelul gândirii raţionale, logice, de la nivelul vieţii noastre centrată pe acoperirea nevoilor de zi cu zi, nevoi trupeşti, mai primare sau mai elevate, ne este greu să înţelegem asta. Dar dacă ne amintim de spusele Părintelui Cleopa: “moartea, moartea, moartea”, dacă ne amintim de inevitabilul sfârşit al vieţii acesteia, perspectiva se schimbă întrucâtva… Şi în funcţie de credinţa noastră, vedem în acest sfârşit al vieţii ori o pierdere în neant, ori un sfârşit care înseamnă, de fapt, un nou început. Pentru creştini, sfârşitul vieţii înseamnă intrarea în veşnicie: ori în viaţa veşnică, ori în moartea veşnică.
Într-o altă conferinţă („Invierea lui Hristos, bucuria noastra”, apr. 2012, Craiova), P.S. Sebastian spunea unor tineri: “suntem obsedaţi de rău, de probleme, şi nu căutăm să le privim în perspectiva vieţii de dincolo. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă cu păpuşi, pare o copilărie. Aduceţi-vă aminte ce este copilăria pentru omul de mai târziu: o joacă. Toţi aţi avut copilărie şi vă amintiţi câtă fericire: […] ne jucam şi toată lumea era a noastră. În perspectiva vieţii de dincolo, viaţa de aici pare o joacă. Noi facem o tragedie din ea, ca şi cum ar fi singura viaţă. Ne agăţăm cu toate speranţele noastre numai de viaţa de aici şi nu vrem să înţelegem nici măcar la nivel de subconştient că viaţa de dincolo merită mai mult, sau contează mai mult decât asta. Eu cred că dacă vom privi mai atent către bucuria vieţii de dincolo, vom trece mai uşor peste greutăţile vieţii de aici. Toate greutăţile trec. Citește în continuare »
De 1 Mai, cuvânt de învăţătură de la Cuv. Paisie Aghioritul: „Cum trebuie şi cum nu trebuie să lucreze creştinul?”
Postat: 1 mai 2012 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Tineri, Vitamine de criza | Tags: 1 mai, munca, ortodoxie, Paisie Aghioritul, serviciu 2 comentarii
În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciti, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, şi se pierd în grija cea multă. Eu pun în randuială un lucru-două, şi abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gandesc să fac lucrul cutare. Îl termin, şi abia după aceea mă gandesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi terminat pe primul, nu am linişte. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna – şi numai ce se gândeşte la ele, ca îl şi apucă schizofrenia.
A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moştenirii etc. „Despre ce moştenire vorbeşti?“, i-am spus. „Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îţi iei diploma de absolvire, după care vei merge în armată, şi apoi să îţi cauţi un loc de muncă“. M-a ascultat, sărmanul, şi si-a aflat calea. Aşa se află pe sine oamenii.
– Părinte, şi eu obosesc repede când lucrez. Nu înţeleg care-i pricina.
– Ceea ce îţi lipseşte ţie este răbdarea. Şi pricina pentru care nu poţi să ai rabdare este că te apuci de multe. Te împrăştii în multe părti, şi oboseşti. Asta îţi pricinuieste şi o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet şi îţi dai osteneala. Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea deloc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uşi, se supăra şi le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperişuri. Pe toate le lasă neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn se pierdea, altă parte se tăia greşit. Aşa se omoară câte unul fără să reuşească nimic. Sunt unii care, deşi au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă şi se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine şi îi trag după ei şi pe altii. Pe cat se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată şi odihnită, şi după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăştie, ce lucruri duhovnicesti va face omul după aceea? Cum îşi va aduce aminte de Hristos? (…)
Hristos a murit pentru noi – adevărata şi singura „ştire”
Postat: 13 aprilie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Vitamine de criza 4 comentarii
Singura „ştire” care contează astăzi este aceea că HRISTOS A MURIT PENTRU NOI. Dar, ne-am putea întreba, de ce contează atât de mult, ce e atât de important în Pătimirea Domnului, în Răstignirea si Moartea Sa pe Cruce şi de ce toate celelalte nu sunt importante?
Pentru aceasta este nevoie ca, pentru început, să ne întoarcem puţin în urmă. În sâmbăta ce-a trecut, Hristos a înviat pe Lazăr cel mort de 4 zile, aceasta făcând-o ca să înţelegem noi Cine este El, Cel ce are stăpânire asupra morţii şi a vieţii. Îi sunt unse picioarele cu mir scump, de femeia cea păcătoasă, un act care-l revoltă pe Iuda cel împătimit şi obsedat de bani şi eficienţă, pe ucenicul Domnului Iuda, cel care deşi Îl avusese lângă el pe Hristos Dumnezeu, nu a putut să înţeleagă niciodată Cine era de fapt El… Cum să simtă el, viitorul trădător, „graba” femeii care nemaiputând să rabde până la îngroparea Domnului, vine acum şi-I unge picioarele, anticipând Pătimirile Sale de peste câteva zile? În Duminica Floriilor are loc intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, când intră – din nou smerit – călare pe un măgar, pe poarta de aur a cetăţii, în ovaţiile mulţimilor, ovaţii cărora nu le răspunde. Dar aceşti oameni care de Florii Îl aclamă, peste câteva zile strigă „Să se răstignească!”, ignorând total nevinovăţia Sa, îmbătaţi fiind de nădejdea în puterea lumească, căci ei într-adevăr aşteptau pe Mesia, dar nu pe Cel smerit, ci unul războinic şi plin de slavă lumească, unul care să le aducă şi lor slavă lumească, bogăţie, ca să poată trăi fără griji, inclusiv grija faţă de Lege şi faţă de păcat…
După aceea, în Joia Mare, Domnul Însuşi spală picioarele ucenicilor Săi – scenă deosebit de cutremurătoare, căci Hristos Domnul şi Stăpânul a toate se apleacă la picioarele apostolilor Săi şi le spală picioarele, într-un act de infinită smerenie. În deplin contrast cu ierarhia lumească de atunci şi de acum, Îl vedem pe Cel Căruia trebuie să I se slujească cum se pleacă şi slujeşte El Citește în continuare »
Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)
Postat: 13 aprilie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, iubire, Vitamine de criza 6 comentarii
Acesta e motivul, preadulce Iisuse, pentru care magii veniţi în Betleem ţi-au adus Ţie Celui abia născut nu numai aur ca unui împărat şi tămâie ca unui Dumnezeu, ci şi smirnă ca unui mort (Mt. 2, 1-12). Acesta e motivul pentru care sabia va trece prin inima mea, cum a proorocit Simeon (Lc. 2, 35). Acesta e focul pe care ai venit să-l arunci pe pământ, cum ai învăţat Tu Însuţi (Lc. 12, 49). Căci mai arzătoare decât focul este pentru o mamă iubitoare de copii moartea Copilului ei Unul-Născut. Puţin mai lipseşte şi salutul lui Gavriil se ridică împotriva mea, căci acum Domnul nu mai este cu mine, precum mi-a vestit acela (Lc 1, 28), ci Tu acum fără suflare eşti între cei morţi şi cercetezi cele mai dinauntru ale iadului (Rm. 10, 7; 1 Ptr. 4, 6; Ap. 1, 18), iar eu respir aerul şi sunt între cei vii. Şi nu înţeleg pentru care lucru ai fost omorât. Căci virtutea Ta a acoperit cerurile, potrivit lui Avacum (3, 3) şi acum zaci fără chip, Tu Cel frumos între fiii oamenilor (Ps. 84,3) şi eşti îngropat fără slavă în pământ, Tu Cel a Cărui slavă o povestesc cerurile (Ps. 18, 1). Şi un mormânt săpat în piatră Te poartă pe Tine, pe Care Daniel Te-a văzut piatră tăiată din munte fără mână de om (Dn. 2, 34-35). Nepătimitor Te-a arătat naşterea aşa cum în rug (ul nears; Is. 3,2) se arată dumnezeiasca Ta unire cu oamenii, aşa cum în Iosif (Fc. 37,19 sq.) s-a arătat uneltirea iudeilor şi în Isaac (Fc. 22, 1 sq.) asemănarea morţii Tale. Rămâne, aşadar, semnul lui Iona (Mt. 12, 39; 16, 4), Taina Învierii Tale.
Ajutor pentru Mânăstirea Sf. Pantelimon din Siliştea Gumeşti, Teleorman
Postat: 10 aprilie 2012 Înscris în: iubire 23 comentarii
Postez mai jos apelul de ajutor al Părintelui Protosinghel Antonie Liţă, Stareţul Mânăstirii Sfântul Pantelimon din Siliştea Gumeşti, judeţul Teleorman, unde, la începutul anului 2004 mai multe icoane au plâns cu mir şi sânge. Fac precizarea că situaţia mânăstirii este cu adevărat una delicată (detalii găsiţi mai jos), orice ajutor fiind binevenit. Clădirile sunt într-o avansată stare de degradare iar biserica are turnată doar temelia. Părintele stareţ ar fi vrut să găzduiască acolo şi persoane fără adăpost, dar abia sunt menţinute chiliile în care locuiesc monahii, trapeza şi paraclisul unde se ţin slujbele, fiindu-le foarte greu fără ajutorul credincioşilor.
În caz că nu aţi depus formularul 230 privind destinaţia sumei de 2% din impozitul anual (se depune la circa fiscală pe raza căruia aveţi domiciliul, termenul limită de depunere pentru anul 2012 este 25 mai), puteţi direcţiona suma respectivă către Mânăstirea Sf. Pantelimon, fiind necesar să completaţi doar rubrica I. DATE DE IDENTIFICARE ALE CONTRIBUABILULUI cu datele voastre şi punctul 2 de la rubrica III. DESTINATIA SUMEI REPREZENTÂND PÂNA LA 2% DIN IMPOZITUL ANUAL, POTRIVIT ART.57 ALIN.(4) DIN LEGEA NR.571/2003, cu datele mânăstirii. Formularul 230 pentru anul 2012, împreună cu instrucţiunile de completare, poate fi descărcat de aici: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/dec_230_2012.pdf
După cum scrie Părintele Antonie în apel, cei care nu au posibilitatea să ajute material pot trimite pomelnice pe adresa mânăstirii, chiar fără bani, pentru că vor fi pomeniţi.
Iubiţi credincioşi,
Sunt stareţul Mânăstirii Sf. Pantelimon din localitatea Siliştea Gumeşti, jud. Teleorman şi fac acest apel în vederea obţinerii unui ajutor financiar, material sau cei 2% din impozitul anual.
Mânăstirea noastră este amplasată exact pe teritoriul unui fost regiment militar. Pe acest loc se află aproximativ 20 de clădiri care astăzi sunt ruinate. Efectivul Mânăstirii este de circa 10 suflete.
Prin duminicile Postului Mare, spre Înviere
Postat: 5 aprilie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Vitamine de criza 2 comentarii
Dupa ce în prima duminică din Postul Mare am sărbătorit Duminica Ortodoxiei, adică biruinţa Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, am sărbătorit dreapta credinţă care a fost menţinută până astăzi cu foarte multe lupte şi osteneli, în duminica a doua, Duminica Sf. Grigorie Palama, sărbătorim o altă biruinţă, din vremea renaşterii, cea asupra “realismului raţional”, când Sf. Grigorie Palama, bazat pe Sf. Scriptură, pe Sf. Tradiţie si pe experienţa sfinţilor isihaşti, respinge metodologia scolastică a epocii sale, conform căreia am ajunge la cunoaşterea Lui Dumnezeu prin filozofie şi prin propriile posibilităţi de cugetare, de înţelegere. Raţionalismului scolasticilor, sfântul îi opune experienţa tainică a îndumnezeirii, aşa cum este ea trăită continuu în tradiţia ortodoxă, omul fiind chemat la sfinţenie şi la unirea cu Dumnezeu încă din această viaţă: ”Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt‘‘ (1 Petru 1:16; Levitic. 11:45). Pentru Sfântul Grigorie, îndumnezeirea omului nu e, simplu, o stare morală la care poate ajunge omul cu ajutorul filosofiei despre Dumnezeu, ci o realitate plină de har care presupune curăţia inimii şi este împlinită prin împărtăşirea de energiile necreate ale dumnezeirii.
În primele două duminici ne-a fost întărită credinţa prin exemplele de biruinţă, găsind răspuns la întrebări ce pot apărea înaintea fiecăruia, despre dreapta credinţă, despre rostul rugăciunii, al postului, despre Sfintele Dogme, Sfintele Taine ale Bisericii etc.
La jumătatea Postului ne întâlnim cu Duminica Sfintei Cruci, aşezată aici precum pomul vieţii în mijlocul Raiului. Ne închinăm Crucii slăvind pe Cel care de bunăvoie a ridicat păcatele lumii primind răstignirea pe ea. Crucea ne este adusă înainte spre amintirea scopului nostru (mântuirea, prin lupta cu păcatul şi nădejdea în ajutorul Domnului în necazurile ce ne sunt îngăduite spre a nu ne îndeparta prea mult de El şi spre a câstiga cununi de biruinţă), precum şi a finalităţii postului – Patimile, Răstignirea şi apoi Învierea Domnului spre bucuria şi nădejdea noastră. Astfel, avem înainte bucuria pentru care ne ostenim postind atât de mâncare cât şi de păcate şi de aici intrăm în partea a doua a Postului, abia întrezarind finalul.
Mulţumesc!
Postat: 22 martie 2012 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Diverse, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire 10 comentarii
Vitaliy Gorelov."I never forget you"
Cât de des uităm importanţa ajutorului primit, sau o micşorăm prin îndreptăţirea de sine, amăgindu-ne că ne-am fi descurcat şi “fără” ajutor? Mă întreb cum putem înţelege mai bine importanţa recunoştinţei, exprimată cel mai simplu prin banalul “mulţumesc!”.
Un simplu “mulţumesc” este cel mai elementar şi totodată important mod de a ne arăta recunoştinţa. De foarte multe ori, însă, nu cântărim fapta, ci omul, omiţând a mulţumi cuiva “inferior” dintr-un anumit punct de vedere (vârstă, statut social, subordonat ierarhic etc.). Părinţii noştrii, copiii noştri, oare pot fi lipsiţi de recunoştinţa noastră? Sunt ei, oare, datori să ne ajute oricum, fiindu-ne părinţi sau copii? Sunt întrebări ale căror răspunsuri converg într-un punct comun.
Mai mult, dacă şi “multumesc” ne vine greu să spunem, ce pretentii avem în a ţine minte chiar ajutorul pe care l-am primit? Ajutor primim de la oameni sau de la Dumnezeu, dar cum nimic nu este fără ştirea (sau voia) Lui Dumnezeu atunci oare pentru câte trebuie să-I mulţumim Domnului şi în ce fel? Şi ce vrea Dumnezeu de la noi? Aflam din Psalmul 49:
8. „Ascultă, poporul Meu, si-ţi voi grăi ţie, Israele !…Şi voi mărturisi ţie : Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu.
9. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururea.
10. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi,
11. Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii.
12. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este.
13. De voi flămânzi, nu-ţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei.
14. Oare, carne de taur voi mânca, sau sânge de ţapi voi bea ?
15. Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale,
16. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi „
Ce sunt „retelele de socializare”?
Postat: 15 noiembrie 2011 Înscris în: Copii si parinti, Diverse, Economie & Business, familie, Tineri | Tags: android, facebook, google, myspace, ortodoxie, retele socializare, twitter 15 comentarii
Alexander Shurlakov."Call of chrism carrier women".
In timp ce unii specialisti avertizeaza ca Facebook şi Twitter au creat o generaţie de narcisisti, „de tineri obsedaţi de propria persoană, care au o nevoie permanentă şi copilărească de apreciere din partea celorlalţi”, ca prieteniile pe internet, la fel ca jocurile pe calculator, ar putea dăuna creierului, putand duce la “un nivel scăzut de concentrare, o nevoie de satisfacţie imediată şi poate afecta aptitudinile non-verbale, cum ar fi menţinerea contactului vizual în timpul unei conversaţii” (cele doua afirmatii citate apartin dnei Susan Greenfield, neurolog la Universitatea din Oxford, Marea Britanie, a se vedea aici si aici), ramanem, fara sa ne pese de consecinte, intr-o pasivitate menita sa ne transforme cu adevarat in “oameni noi” izolati, condusi in principal de instinctele de consum.
Si totusi, ce placere si ce avantaje ofera Facebook? Umbla vorba ca „fara Facebook nu existi”, se fac conturi pe Facebook pentru a tine legatura cu vechi, noi prieteni/cunostinte, pentru a posta fotografii si a le vizualiza pe ale celorlalti, pentru a schimba impresii, pentru comentarii diverse… S-ar putea spune despre Facebook, care ofera aceasta posibilitate de a mentine sau de a forma legaturi intre oameni, ca face un lucru – cum altfel? – bun si frumos. Si totusi, ne-am pus problema ca e posibil sa nu fie chiar asa? Daca Facebook a fost creat cu alt scop si daca este folosit de unii „useri” cu alt scop decat cel cu care-l folosim noi? Am lua in calcul iesirea de pe aceasta platforma de socializare?
26 septembrie – Sfântul Ioan Evanghelistul şi Teologul. „Apostolul iubirii” şi chemarea Lui Dumnezeu
Postat: 26 septembrie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Apocalipsa, ortodoxie, Sf. Apostol si Evanghelist Ioan Un comentariu
In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos, spre tot ce este vrednic de dorit, iar dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata in inima celui credincios prin Taina Sfantului Botez, prin care acesta are nazuinta adanca si curata spre Dumnezeu, bunul sau cel mai de pret (Pr. Cleopa).
Astazi, 26 septembrie, Biserica praznuieste mutarea la Domnul a „Apostolului iubirii”, sau „fiu al tunetului”, dupa cum este supranumit Sf. Ioan Evanghelistul si Teologul.
In ziua de Pasti auzim citindu-se urmatoarele cuvinte din prologul Sfantului Ioan: “La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul, prin El toate s-au facut si nimic din ce s-a facut, fara de El nu s-a facut”. Si celelalte. Deci Sf. Apostol si Evanghelist Ioan incepe istoria vietii lui Iisus din vesnicie. Si dupa aceea, de-a lungul Sfintei Evanghelii, Sfantul Ioan urmareste sa arate dumnezeirea Mantuitorului Hristos. La nimeni din ceilalti trei evanghelisti nu-i asa de mult accentuat acest gand, aceasta intentie a Sfantului Ioan. Numai aici gasim aceste cuvinte: “Eu si Tatal una suntem”; “Cine M-a vazut pe Mine L-a vazut pe Tatal Meu”; “Eu sunt inainte de a fi lumea”, spune Iisus, “inainte de a fi Avraam”; “Eu nu sunt din lumea aceasta”. Ceea ce nu spun ceilalti evanghelisti despre Iisus. Si asa continua toata Evanghelia sa.
Sf. Apostol Ioan este cel despre care el insusi povesteste in Sf. Evanghelie pe care ne-a lasat-o, ca in seara Cinei Celei de Taina statea rezemat la pieptul Lui Hristos: „Iar la masă era rezemat la pieptul lui Iisus unul dintre ucenicii Lui, pe care-l iubea Iisus. Deci Simon Petru i-a făcut semn acestuia şi i-a zis: Întreabă cine este despre care vorbeşte. Şi căzând acela astfel la pieptul lui Iisus, I-a zis: Doamne, cine este?” (Sf. Ev. Ioan 13, 23-25).
Tânguirea noastră la Adormirea Ei şi Tânguirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu atunci când a îmbrăţişat cinstitul trup al Domnului Nostru Iisus Hristos (Sf. Simeon Metafrastul)
Postat: 15 august 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Frumuseţe, iubire | Tags: Maica Domnului, ortodoxie Scrie un comentariu
În toată lumea creştină se prăznuieşte luminat Adormirea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, pentru că ea, după Învierea şi Înălţarea Domnului, este cea mai apropiată şi mai vie încredinţare de slava menită celor ce cred în Domnul. Priveşte la Adormire, si vei pricepe care este nădejdea chemării noastre, iar când vei pricepe nu vei cruţa nimic pentru a o dobândi.
Iată icoana! Maica Domnului a trecut la cele veşnice. O înconjoară Apostolii, care se tânguiesc. Pe loc Se pogoară însă Domnul, înconjurat de îngeri de toţi sfinţii, şi primeşte în braţele Sale preacuratul ei suflet. Aşa a fost Maica lui Dumnezeu. Ea este însă şi Maica noastră, a tuturor, şi a înnoit această cale de mutare din viaţa aceasta în cealaltă, ca în urma ei să se strămute mai apoi la Dumnezeu, pe aceeaşi cale, şi toţi apropiaţii ei, şi ca la vremea potrivită să poată mărturisi: „Iată eu şi copiii mei!” (Sf. Teofan Zăvorâtul)
Când sufletul e în iubirea lui Dumnezeu, cât de bune, cât de plăcute şi vesele sunt atunci toate. Dar, chiar şi în iubirea lui Dumnezeu sunt întristări şi, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi întristările. Maica Domnului n-a păcătuit niciodată, nici măcar cu un singur gând, nici n-a pierdut vreodată harul, dar şi în ea au fost mari întristări; iar când stătea lângă cruce, atunci întristarea ei a fost nemăsurată ca oceanul, şi chinurile sufletului ei au fost neasemănat mai mari decât chinurile lui Adam la izgonirea din rai, pentru că şi iubirea ei era neasemănat mai mare decât iubirea Lui Adam în rai. Şi dacă a rămas în viaţă, e numai pentru că a întărit-o puterea Domnului, fiindcă Domnul a vrut ca ea să vadă învierea Lui şi, după înălţarea Lui, să rămână pe pământ spre mângâiere şi bucurie apostolilor şi noului popor creştin.
Sf. Nicodim Aghioritul (14 iulie): „Cercetarea conştiinţei”
Postat: 14 iulie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Vitamine de criza | Tags: constiinta, ortodoxie, Sf. Nicodim Aghioritul Un comentariu
Trei lucruri sunt necesare in cercetarea constiintei : greselile din fiecare zi, cauza lor, inima si silinta ce ai a lupta cu ele si a castiga virtutile corespunzatoare.
Pentru greseli, fa ce ti-am spus in cap. XXVI : „Cand ne vom rani”; in ce priveste cauza lor, ataca-o, surpa-o si tranteste-o la pamant.
Cat priveste silinta in aceasta biruinta, fortifica-ti vointa cu neincrederea. in tine. Nu te bizui in tine. Ci nadajduieste si cuteaza numai in Domnul. Sileste-te, frate, a pazi totdeauna la orice fapta, gand si cuvant, constiinta neprihanita. Caci cine cearca adanc dreapta si sfanta constiinta nu poate gresi niciodata, ori chiar de greseste se indreapta. Aceasta-i legea naturala data de Dumnezeu in inimile oamenilor sa-i indrumeze la cele bune totdeauna ca o faclie. Astfel a zis si Sfantul Nil : „Foloseste constiinta ta o faclie pentru lucrurile tale„, iar sfantul Pavel : „Legea lui Dumnezeu este scrisa in inimi” (Rom. 2, 15).
Constiinta trebuie sa o pazesti neprihanita : catre Dumnezeu, catre tine, catre aproapele si catre celelalte lucruri.
1. Catre Dumnezeu sa-ti cercetezi constiinta daca ai pazit toate cele ce esti dator a le pazi catre El : toate, toate poruncile Lui pana la cele mai mici si daca L-ai iubit pe El (+) si I-ai slujit cu tot sufletul si esti gata a muri pentru Dansul, dupa datoria ce o ai. Daca nu ai pazit acestea, sileste-te a le pazi pe viitor.
„Standard & Poor’s a retrogradat 4 bănci greceşti”. Impactul în România
Postat: 16 iunie 2011 Înscris în: Asigurări, Economie & Business, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Vitamine de criza | Tags: biserica, criza, cruce, necaz, ortodox, pacat, sarac, suflet 4 comentarii
Într-o sinteză de ştiri din zilele trecute, de pe războiîntrucuvânt, citeam că: „focul grecesc, altădată o armă redutabilă a armatei bizantine, este acum o metaforă plastică pentru a desemna plaga falimentului – inevitabilă pentru Grecia şi … zonele limitrofe, cum am fi noi şi bulgarii, întâmplător toate 3… ţări ortodoxe. Dupa scrisoarea “secretă” a ministrului de finanţe german, decizia Standard and Poor’s este al doilea semnal că Grecia trebuie să intre în faliment„. Practic, ce s-a întâmplat: Standard and Poor’s a degradat ratingul Greciei la CCC, semn că agenţia de rating consideră că va fi forţată să coboare ratingul Atenei la default (D) – de vreme ce este posibil ca creditori privaţi să fie implicaţi în următorul pachet de ajutor. Grecia este acum cea mai slab cotată din lume, sub Ecuador, Jamaica, Pakistan sau Grenada.
În afara de S&P, „atacuri” vin şi din Europa, unul dintre ele este declaraţia noului preşedinte al Bundesbank, Jens Weidmann, care opinează că “euro poate depăşi fără nicio problemă eventualul faliment al Greciei”, de fapt referindu-se la faptul că băncile greceşti au cote de piaţă semnificativ de mari doar în România şi Bulgaria, în celelalte ţări prezenţa lor fiind destul de slabă, deci impactul acolo ar fi unul minor. Deşi sunt şi bănci occidentale care au expunere pe Grecia, marea parte a crizei greceşti s-ar opri, însă, la porţile zonei Euro, unde băncile greceşti deţin cele mai mari cote.
Gândiţi pozitiv: „E bine să se ştie totul despre mine…”
Postat: 17 mai 2011 Înscris în: Pofte, Tineri 2 comentarii
“Astăzi, telefonul tău mobil ştie cine eşti, unde eşti, unde te duci, la o anumită distanţă deoarece se poate vedea traseul tău. Având aceste lucruri, plus permisiunea ta, este posibil pentru programatori să facă programe care să îţi sugereze unde să te duci, ce oameni să cunoşti, ce activitaţi să faci şi aşa mai departe. În cele din urmă, telefoanele mobile vor face ce fac cel mai bine: reţin totul şi oferă recomandări” spune Eric Schmidt, CEO al Google.
Cei mai multi dintre noi, prinsi in valtoarea grijilor de zi cu zi, tindem sa dam crezare acestor „mai mari”, luand de bune cele ce spun si chiar bucurandu-ne de grija lor pentru ca experientele noastre sa fie mai bogate, intelegand prin asta o crestere a eficientei cu care ne folosim timpul si asa prea scurt. Iata, de exemplu, Parlamentul European a aprobat noi reguli de etichetare pentru produsele textile subliniind necesitatea evaluării modului în care noile tehnologii, cum sunt microcipurile sau identificarea frecvențelor radio, ar putea fi folosite în viitor în locul etichetelor clasice pentru furnizarea de informatii consumatorilor.
Parca toti lucreaza in slujba noastra, a consumatorilor, doar sa intelegem si noi sa fim cinstiti si deschisi, sa nu ne mai ascundem ca si cand am avea ceva de ascuns. Ar trebui, bineinteles, sa ne bucuram cu totii, pentru ca, nu-i asa, doar pentru binele nostru par ca se creeaza noile tehnologii. Continuând explicaţiile de mai sus cu privire la telefon, Eric Schmidt spune: „Dacă sunt un împătimit al istoriei, în timp ce merg pe stradă, îmi va spune istoria regiunii respective sau unele lucruri care mă interesează” si cu aceasta vine in intampinarea celor dornici de gasirea unui pretext la boala de care sufera: patima dependentei de tehnologie. Citește în continuare »
Buna Vestire în iconografia ortodoxă
Postat: 25 martie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire | Tags: Bunavestire, icoane, Maica Domnului, ortodoxie, ziua femeii, ziua mamei Scrie un comentariu
În fiecare an, pe data de 25 martie, creştinii ortodocşi prăznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sărbatori ale Bisericii. Icoana care înfăţişeaza acest eveniment ocupă un loc vizibil în pictura murală a naosului.
În bisericile mai vechi, cum sunt biserica Hosios Lukas, din Boetia, şi Daphni, de lângă Atena – ambele din secolul al XI-lea – Buna Vestire este zugrăvita într-una din trompele de colţ de sub cupola centrală (în nord-est). În bisericile de dată mai târzie, în care cupola centrală se sprijină pe coloane, Buna Vestire este pictată pe suprafaţa peretelui de deasupra coloanelor dinspre răsărit: Sfântul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Când nu există astfel de coloane, ca în basilicile fara cupolă, Buna Vestire este zugrăvită în acelaşi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.
Icoana Bunei Vestiri se bazează pe istorisirea evanghelică, preluată de iconografia Bisericii Ortodoxe. În primul capitol al Evangheliei după Luca citim următoarele:
Rugăciune pentru Japonia după cutremur şi tsunami
Postat: 24 martie 2011 Înscris în: Diverse, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire | Tags: catastrofa, cutremur, iubire, Japonia, ortodoxie, rugaciune, tsunami Scrie un comentariu
Doamne, noi oamenii am încercat de nenumărate ori să devenim mai înalţi şi mai mari decât Tine, Unul şi Adevăratul Dumnezeu.
Am distrus tot ceea ce Tu ne-ai dat.
Am luat toate lucrurile din jurul nostru (natura, vieţile şi restul) ca fiind de la sine.
Rugămu-Te, Doamne, miluieşte-ne!
Rugămu-Te, ajută tuturor celor care în Japonia, în Hawai şi în alte locuri au fost loviţi de această catastrofă.
Să fie aceasta un prilej de adevarată pocăinţă pentru noi toţi,
Citește în continuare »
„Adu-ţi aminte că vei muri şi nu vei mai păcătui”. Cu gândul la suferinţa japonezilor
Postat: 15 martie 2011 Înscris în: Diverse, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Vitamine de criza | Tags: cutremur, dezastru, Japonia 7 comentarii
Se pare că ceva în genul cuvintelor Sf. Antonie cel Mare ar fi răsunat la un moment dat în mintea unuia dintre guvernatorii japonezi când a spus unor reporteri că tsunami-ul a fost “pedeapsă divină” pentru “egoismul” japonezilor. Dar iată, dragi fraţi şi surori în Domnul, că inclusiv în aceste momente de maximă tensiune primează tot corectitudinea politică. Din respect pentru victimele dezastrului, nu este momentul să strigi acum păcatele în gura mare, pare că i s-ar fi spus guvernatorului Ishihara, ci păstrează-ţi sângele rece şi treci la treabă, dacă mai vrei un al patrulea mandat la viitoarele alegeri!
http://english.kyodonews.jp/news/2011/03/78168.html
Shintaro Ishihara, guvernatorul Tokyo, a fost forţat să îşi ceară scuze pentru remarca făcută luni, raportează Kyodo News. Se pare că acesta a spus reporterilor că tsunamiul a fost “pedeapsă divină” pentru “egoismul” japonezilor. Luni, Ishihara a spus reporterilor, “Politica Japoniei este pângarită de egoism şi populism. Ar trebui să folosim tsunamiul pentru a şterge egoismul, egoism care s-a infiltrat precum rugina pe mentalitatea japonezilor de-a lungul unei perioade lungi de timp.”
Cu post îmi bucur nădejdea mea
Postat: 12 martie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte | Tags: post, Postul Mare, Rugaciuni pe malul lacului, Sf. Nicolae Velimirovici Un comentariu
Cu post îmi bucur nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care ai să vii din nou.
Postul îmi grăbeşte pregătirile pentru venirea Ta, singura aşteptare a zilelor şi a nopţilor mele.
Postul îmi subţiază trupul, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mai uşor cu duhul.
În timp ce Te aştept, nu doresc nici să mă hrănesc cu sânge, nici să jertfesc viaţa vreunei creaturi, astfel încât animalele să poată simţi bucuria aşteptării mele.
Dar cu adevărat, înfrânarea de la mâncare nu mă va mântui. Chiar dacă ar fi să mă hrănesc doar cu nisipul din lac, Tu n-ai veni la mine dacă postul n-ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.
Am venit să cunosc prin rugăciunea mea faptul că postul trupesc este mai mult un simbol al postului adevărat, foarte bun pentru cel ce abia a început să nădăjduiască în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care pur şi simplu îl practică.
De aceea am adus postul în sufletul meu spre a-L curăţi de multele sale necurăţii şi spre a-l pregăti doar pentru Tine ca pe o fecioară.
CHEMARE LA RUGĂCIUNE (II)
Postat: 7 martie 2011 Înscris în: familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Vitamine de criza | Tags: pocainta, psalmi, Psaltire, rugaciune Un comentariu
În continuarea primului îndemn la rugăciune adresat tuturor fraţilor în credinţă, în Postul Naşterii Domnului, Părintele ieromonah Teofan Popescu de la Măn. Putna ne adresează, prin intermediul fraţilor de la Război întru Cuvânt, un nou îndemn la rugăciune.
Frați și surori întru Domnul!
La începutul postului Învierii se cuvine să ne reamintim că întreaga noastră viață trebuie să fie o pregătire pentru Înviere. Având în minte acest lucru, vom ști cum să luptăm cu întristarea sau deznădejdea care ne cuprinde atunci când vedem cum se năruie atâtea lucruri în România. Prin puterea lui Dumnezeu multe se vor putea reface, dacă ne vom osteni ca sufletele noastre să fie vii, să fie înfrumusețate de puterea Sfântului Duh.
Să nu fim delăsători! Dumnezeu se bucură când vede că vrem să facem ceva pentru neamul nostru. Să nu uităm că cel mai important ajutor pe care îl putem da cuiva este rugăciunea.
Să nu fim nici fanatici, să ținem dreapta măsură în tot ceea ce facem. Să fim în Adevăr și Iubire! Este atât de necesar astăzi ca viața noastră să fie o lumină pentru cei din jur.
În acest post al Paștelui vă îndemnăm ca, alături de psaltire, de rugăciunile de pocăință, să citim cu atenție și o frumoasă rugăciune către Sfântul Duh a Sfântului Simeon Noul Teolog.
Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, cat mai multi romani sa se angajeze in lupta cea buna, duhovniceasca.
Sa ne rugam ca, prin puterea Duhului Sfant, sa fim mai uniti.
Amin.
Cu dragoste, ieromonah Teofan Popescu, mânăstirea Putna
7 martie 2011
La începutul Postului Mare, o rugăciune pentru începutul cel bun al pocăinţei (a Sfântului Efrem Sirul)
Postat: 7 martie 2011 Înscris în: Copii si parinti, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: ortodoxie, pocainta, Postul Mare, rugaciune, Sf. Efrem Sirul Un comentariu
Stăpâne Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului, Împărate al veacurilor, binevoieşte a-mi deschide mie uşa pocăinţei, că întru chinuirea sufletului Te rog pe Tine. Caută spre mine cu multă milosârdia Ta şi primeşte rugăciunea mea; şi să nu-mi lepezi cererea mea, ci ma iartă pe mine, cela ce în multe greşale sunt încurcat. Pleacă urechea Ta spre rugăciunea mea şi îmi iartă mie toate câte, ca un om biruindu-mă, cu voirea mea le-am lucrat rele. Căci caut odihnă şi nu aflu, pentru că întinată este conştiinţa mea; încă nici pace nu este întru mine, pentru mulţimea fărădelegilor mele.
Auzi, Doamne, inima mea care întru chinuire strigă către Tine, şi să nu iei aminte la lucrurile mele cele rele, ci caută spre chinuirea sufletului meu şi grăbeşte a mă vindeca pe mine, cela ce cumplit sunt rănit, şi dă-mi vreme de deşteptare după darul iubirii Tale de oameni, şi mă izbăveşte pe mine de lucrurile mele cele prea-rele, şi să nu-mi răsplăteşti mie cu pedepse vrednice de cele pe care le-am lucrat, ca nu desăvârşit să pier. Şi pustiu m-am făcut de toată sârguinţa şi cugetarea spre a mă îndrepta pe sine-mi. Deci cad la îndurările tale ca să mă miluieşti pe mine cel pe pământ aruncat întru osânda lucrurilor mele.
Este timpul prea scurt? Este necesar să ne deprindem a asculta tăcerea (Stăpânirea timpului, partea 2)
Postat: 21 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Antonie Bloom, Antonie de Suroj, Scoala rugaciunii, stapanirea timpului, Timpul Scrie un comentariu
Alexander Shurlakov."Liberty wherewith Christ"
De îndată ce veţi fi deprins să nu vă mai agitaţi, veţi putea face orice, indiferent în ce ritm, cu toată atenţia şi repeziciunea dorită, fără să aveţi impresia că timpul vă scapă sau vă depăşeşte prin viteză. E exact ca impresia pe care o ai când eşti în vacanţă. Aşa cum am subliniat mai sus, poţi merge repede sau încet, fără să te ocupi de timp, fără cea mai neînsemnată noţiune de timp, fiindcă nu faci ceea ce eşti pe cale să faci şi fiindcă nu urmăreşti nici un obiectiv precis. Veţi descoperi că vă este posibil să vă rugaţi în toate situaţiile şi că nu există nici o circumstanţă în lume care să vă poată împiedica. Singura piedică adevărată în calea rugăciunii intervine când vă lăsaţi înghiţiţi de furtună, când lăsaţi furtuna să pătrundă în voi, în loc s-o lăsaţi să bântuie în jurul vostru.
…
A acţiona astfel este în puterea noastră şi trebuie să ajungem la aceasta. Dar aici ca şi în alte domenii se cere un antrenament sistematic şi inteligent. Deprindeţi-vă să stăpâniţi timpul: veţi deveni capabili, orice aţi face, oricare ar fi tensiunea, pe furtună, în plină tragedie sau pur şi simplu în confuzia vieţii moderne, să vă menţineţi în pace, nemişcaţi în prezent, în faţa lui Dumnezeu în tăcere sau în dialog. Dacă-i vorbiţi lui Dumnezeu aduceţi-i tot ce vă înconjoară, întreaga furtună. Dacă păstraţi tăcerea vă puteţi odihni în linişte. Citește în continuare »
Cuvânt în Duminica Fiului Curvar* (Sf. Luca, Arhiepiscopul Crimeei)
Postat: 20 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte | Tags: predici, Sf. Luca al Crimeei, Triod Scrie un comentariu
Sf. Luca al Crimeei – La porţile Postului Mare (Predici la Triod)
*) Traducerea exactă a expresiei greceşti este «fiul desfânat, dezmăţat, curvar». Am adoptat varianta «fiul curvar», care se regăseşte dealtfel şi în vechile noastre cărţi de cult, pentru că în exegeza sa Sfântul Luca stăruie mult asupra acestui înţeles de «curvar», care nu se regăseşte în foarte edulcoratul «risipitor» (n. tr.)
I. Patria noastră este la Dumnezeu
Astăzi am ascultat pilda lui Hristos despre fiul curvar. Această pildă adânc mişcătoare, luminată de dumnezeiasca lumină a dragostei, ne învaţă cât de nemăsurată este milostivirea şi atotiertarea lui Dumnezeu, cât de însemnată, neapărat trebuincioasă, e pocăinţa.
Fiul curvar era cel mai tânăr, şi de aceea slujeşte drept chip al tinereţii. Tinerii se abat adeseori de la calea dreaptă – şi iată că pe calea cea grea a pierzării a mers şi acest fiu mezin, care s-a plictisit în casa tatălui său, care a vrut să aibă libertate, a vrut să-şi rânduiască viaţa după bunul său plac.
Este timpul prea scurt? În realitate, suntem prea grăbiţi (Stăpânirea timpului, partea 1)
Postat: 16 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, Tineri, Vitamine de criza Un comentariu
În viaţa trepidantă de astăzi problema stăpânirii timpului este capitală. Nu intenţionez să încerc să vă conving că dispuneţi de mai mult timp şi că vă puteţi ruga cu condiţia să voiţi, vreau să vorbesc cu voi despre mijloacele de a ne face timp, în sânul tensiunilor şi accelerării vieţii. Vă voi cruţa de orice descriere a felului în care ne putem crea timp: mă voi limita să subliniez că dacă am încerca să pierdem mai puţin timp, am avea mai mult. Dacă am folosi fărâmiturile de timp pierdut pentru a construi scurte momente pentru rugăciune şi reculegere, poate vom descoperi că timpul astfel recuperat este considerabil. Dacă ne gândim la numărul de minute goale dintr-o zi, în timpul cărora facem ceva pentru că ne e groază de vid, groază de a ne afla singuri cu noi înşine, vom vedea că există multe momente scurte, care ar putea să aparţină, totodată, lui Dumnezeu şi nouă.
Dar vreau mai ales să vă vorbesc aici de o problemă care îmi pare şi mai importantă încă: felul în care putem controla şi opri timpul. Nu ne putem ruga decât dacă ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu într-o stare de linişte şi pace interioară care ne eliberează de noţiunea timpului; nu mă refer aici la timpul obiectiv, care poate fi măsurat, ci la impresia subiectivă că timpul curge şi că „nu avem timp”. Mi-ar place la început să vă atrag atenţia supra unui lucru pe care-l ştim cu toţi şi care este un subiect permanent de discuţie. E absolut inutil să alergăm după timp pentru a-l prinde din urmă. Departe de a fugi de noi, el se grăbeşte să ne întâlnească. Fie că doriţi cu căldură ca minutul care vine să fie deja prezent, fie că nu daţi nici o importanţă acestui lucru, puteţi fi siguri că va sosi, şi orice veţi face, viitorul va deveni prezent; aşa că nu e nevoie să sărim din prezent în viitor. Citește în continuare »
Mitropolitul Antonie Bloom: „În timpul Revoluţiei L-am pierdut pe Hristosul splendorii liturgice şi L-am aflat pe acel Hristos care este vulnerabil ca şi noi, pe Hristosul respins şi alungat”
Postat: 14 februarie 2011 Înscris în: Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie 5 comentarii
IPS Antonie Bloom (1914-2003), mitropolit de Suroj, a fost una dintre cele mai impresionante figuri bisericeşti care s-a făcut remarcată în Occident, exilul rusesc reprezentând pentru occidentali un impuls de prospeţime şi profunzime. În cărţile sale, mitropolitul Antonie oferă perspectiva unei credinţe asumate total, fără inhibare sau crispare. Modul în care el a văzut relaţia cu Hristos este unul convingător, atrăgător, şi sfaturile pe care le dă sunt lipsite de ambiguitate, verificate de experienţa unui om care a trăit integral adevărul creştin.
Mai jos am postat cateva fragmente dintr-un interviu luat Mitropolitului Antonie de Timothy Wilson, interviu gasit in cartea „Şcoala Rugăciunii” – una dintre cărţile IPS Antonie traduse în limba română.
Timothy Wilson: Sunteţi totuşi un monah…
IPS Antonie Bloom: Da.
TW: Însă trăiţi, cum s-ar zice, în piaţa cetăţii.
IPS Antonie: Nu cred că trăirea în pieţe este diferită cu ceva de trăirea în pustie. A fi sărac material este, într-un fel, mult mai uşor decât a fi sărac în mod lăuntric, în sensul de a nu fi legat de nimic. Acesta este un lucru foarte greu de învăţat şi care se petrece treptat, de la un an la altul, înveţi cu adevărat să apreciezi lucrurile, să-i priveşti pe oameni şi să constaţi frumuseţea lor strălucitoare – fără a dori să te înstăpâneşti peste aceşti oameni.
Enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei privind CAUZELE crizei, ale tulburărilor sociale, despre PLANUL DE INROBIRE mondială şi SOLUŢIILE DUHOVNICEŞTI
Postat: 30 decembrie 2010 Înscris în: Asigurări, Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Pofte, Vitamine de criza | Tags: criza, masuri anticriza, milostenie, post, rugaciune, Sfanta Liturghie, Sfintele Taine Scrie un comentariu
„CĂTRE POPOR”
enciclică a Sfântului Sinod al Bisericii Greciei
Ierarhia Bisericii Greciei care s-a întrunit în şedinţă ordinară pe 5-8 octombrie 2010 simte nevoia să se adreseze creştinilor săi, poporului lui Dumnezeu, dar şi fiecărui om bine intenţionat, pentru a vorbi pe limba adevărului şi a dragostei.
Zilele pe care le trăim sunt grele şi critice. Trecem ca ţară printr-o criză economică cumplită care creează multora nesiguranţă şi teamă. Nu ştim ce ne aşteaptă în ziua de mâine. Ţara noastră se pare că nu mai este liberă, ci în fapt este administrată de creditorii noştri. Ştim că mulţi dintre voi aşteptaţi de la Biserica ce vă păstoreşte să vorbească şi să ia poziţie asupra evenimentelor la care suntem martori.
Este adevărat că ceea ce se întâmplă în patria noastră este inedit şi cutremurător. Criza duhovnicească, socială şi economică merge mână în mână cu răsturnarea întregii firi. Este vorba de încercarea dezrădăcinării şi distrugerii temeiurilor multor tradiţii care până acum erau considerate de la sine înţelese pentru viaţa din spaţiul nostru. Din punct de vedere social se operează o răsturnare a datelor şi a drepturilor, desigur cu un argument evident: măsurile acestea le cer creditorii noştri. Declarăm de aceea că suntem o ţară sub ocupaţie şi că executăm poruncile conducătorilor-creditorilor noştri. Întrebarea care se naşte este dacă solicitărilor lor privesc doar chestiunile economice şi de asigurări sau vizează şi fizionomia duhovnicească şi culturală a patriei noastre.
Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pericopa evanghelică ce se citeşte la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur
Postat: 15 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri | Tags: Sf. Ioan Gura de Aur 3 comentarii 
Omilie a Mitropolitului AUGUSTIN de Florina la pericopa evanghelică a Sfântului Ioan Gură de Aur
STAULUL
„PĂSTORUL CEL BUN ÎŞI PUNE SUFLETUL PENTRU OI”
(Ioan 10, 11)
Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare şi praznic. Este sărbătorit unul din cei mai mari Părinţi şi Dascăli ai Biserici noastre, Sfântul Ioan Gură de Aur. Am vorbit altădată despre viaţa sa şi despre sfârşitul său în Comana Armeniei. Acum să aruncăm o privire peste Evanghelia sărbătorii.
***
Aţi ascultat-o? Domnul vorbeşte în parabole. Vorbeşte despre staul, despre oi, despre păstori, despre lupi. Cu astfel de cuvinte simple vorbea Domnul nostru Iisus Hristos.
Ce este un staul ştim toţi; staulul este acel loc unde ciobanul îşi păzeşte oile în timpul nopţii, având ca paznic şi câinii ciobăneşti. Şi ce reprezintă staulul? Staulul reprezintă Biserica. După cum oile se adună în staul şi sunt ocrotite, tot aşa oricine intră în Biserica Ortodoxă. Este suficient să vină cu credinţă şi evlavie, nu fără frică de Dumnezeu şi cu îndoieli. Cine se află lângă Dumnezeu, simte siguranţă, ocrotire.
Raportul dintre Biserică şi Stat la Sf. Ioan Gură de Aur
Postat: 13 noiembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Economie & Business, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: biserica, raporturile dintre Biserica si Stat, Sf. Ioan Gura de Aur, stat Un comentariu
Capul Sf. Ioan Gura de Aur de la Man. Vatopedu, Muntele Athos
Teoretizari hrisostomice privitoare la raportul dintre Biserica si Stat
În conceptia Sfântului Ioan Gura de Aur, raportul dintre Biserica si Stat trebuie vazut în mod esential în relatie cu doi termeni fundamentali: pacatul adamic si necesitatea unui model de ordine (80). Raportul dintre cele doua este de cauza-efect: pacatul adamic este cel care a stricat ordinea si armonia existente anterior în mod firesc, astfel ca acum, în conditiile unui univers decazut, haotic si lipsit de armonia originara, un model de ordine, de data aceasta impus prin consimtamântul tuturor, conform caruia sa ne rânduim viata, este absolut necesar atât pentru dezvoltarea noastra spirituala, cât si pentru pacea lumii.
Astfel de modele de ordine se constata în toata creatia lui Dumnezeu, în trupul omenesc, în persoana umana (la modul ideal, în raportul dintre suflet si trup), în asezarea societatii, si chiar în ipostasul treimic al dumnezeirii (Tatal este unicul principiu). Toate acestea detin doua caracteristici fundamentale (81):
a) în primul rând, o armonie sau consonanta generala a unei diversitati de elemente care conlucreaza între ele;
b) în al doilea rând, o ierarhizare ordonata a partilor constitutive ale acestora, esentiala pentru înlesnirea si mentinerea unei conlucrari armonioase între ele.
Daca în cadrul creatiei si al trupului omenesc, conlucrarea armonioasa a diferitelor parti care sunt dispuse ierarhic – si, de aceea, neegale – pare ca se desfasoara în mod firesc, de la sine, în cazul armoniei persoanei umane (conlucrarea dintre suflet si trup) si al celei care trebuie sa existe în societate, elementul volitiv joaca un rol esential. Sa le luam sistematic.
Falsa frică şi falsa îngrijorare (Jean Claude Larchet)
Postat: 22 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: deznadejde, Frica, mandrie, necredinta, singuratate, teama 2 comentarii
Frica sta in centrul maladiilor psihice numite „nevroze fobice”, avand forma unei temeri insotite de neliniste, produsa de anumite obiecte sau situatii. O putem numi „falsa frica”, pentru ca este excesiva, disproportionata in raport cu obiectul sau situatia la care se refera, si cel mai adesea neintemeiata. Frica o isca de altfel mai putin obiectul sau situatia in sine, cat caracterul primejdios pe care imaginatia bolnavului il atribuie acestora.
Angoasa este prezenta in majoritatea bolilor psihi ce si componenta majora a tuturor nevrozelor. In fapt, corespunde unei „ingrijorari false” din punct de vedere duhovnicesc, pentru ca este nemotivata sau pricinuita de lucruri lipsite de orice valoare.
Teama si ingrijorarea sunt chipuri ale unei patimi: frica. Aceasta face parte dintre cele opt patimi de capetenie sau generice, si ca atare este descrisa adesea de Sfintii Parinti.(4) Dupa ei, in frica e, pe de o parte, temere, frica, spaima, pe de alta, anxietate, angoasa si disperare.
Cu adevărat este amăgire de sine ca un om să creadă că o femeie îl atrage. Viaţa nefolosită din om îl atrage, căci viaţa nu vrea să rămână nefolosită
Postat: 20 octombrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri 3 comentarii
Sf. Nicolae Velimirovici, Episcopul Ohridei si Jicei – „Rugăciuni pe malul lacului„
LXXII
Eliberează-mi sufletul de amăgirea de sine, Dumnezeul meu, așa încât și trupul meu să poată fi eliberat de păcatul trupesc.
Liberează-mi sufletul de prosteasca trufie și de mânia arzătoare, iar trupul meu nu se va comporta nici prostește, nici nu va arde.
Sufletul a preînchipuit trupul spre a-i fi asemenea lui, spre a fi organul său de vorbire. Trupul este mut și inert, fie la bine, fie la rău, dacă sufletul nu va grăi.
Trupul nu știe nimic de adulter, dacă sufletul nu i-o spune. Adulterul are loc în inimă; trupul repetă în felul său stângaci ceea ce s-a țesut cu fire subțiri în cămările tainice ale inimii. (1)
Frații mei, uitați-vă la femeie în chipul în care femeia se uită la ea însăși și amăgirea de sine va cădea de pe ochii voștri precum solzii. (2) Uitați-vă la fiecare ființă dinlăuntrul acesteia și atunci o veți privi nu cu dorință, ci cu compasiune. Tu, O, Dumnezeule ai sfințit nunta și tot Tu ai sfințit celibatul. (3)
Citește în continuare »
Frica în faţa greutăţilor vieţii
Postat: 19 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza 7 comentarii
Alexander Shurlakov."Our future".
Dragi fraţi şi surori întru Domnul, sunt mulţi aceia pe care îi încearcă un sentiment de singurătate, de abandonare, în aceste vremuri. Sper că vă daţi seama că aceasta este o ispită, o încercare îngaduită de Domnul pentru a ne căli în lupta ce avem de dus pentru mântuire! Vă pun înainte două pilde, pentru a ne fi de ajutor atât vouă, cât şi mie, păcătosului.
Cu aproape 1800 de ani în urmă, a vieţuit în pustiul Egiptului Sfântul Cuvios Antonie Cel Mare. Spune Sf. Antonie: „am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis: oare cine poate să le treacă pe acestea? Şi am auzit glas zicându-mi: smerenia” (din Patericul Egiptean).
De asemenea, avem spre sprijin următoarea întâmplare din viaţa Sf. Siluan Athonitul, din secolul trecut, cel ce străduindu-se, într-una din nopţi, să afle calea de a învinge ispita si de a se ruga curat, s-a ridicat ca să facă metanii în faţa icoanelor din chilia sa, iar în acel moment a văzut între el şi icoanele din faţa sa silueta uriaşă a unui demon care aştepta să i se închine lui; uitându-se în jur, Sf. Siluan vede că toată chilia este plină de demoni. Atunci, cu inima îndurerată se aşează înapoi şi spune următoarea rugăciune: „Doamne, Tu vezi că încerc să mă rog Ţie cu minte curată, dar demonii mă împiedică. Învaţă-mă ce să fac ca sa nu mă mai tulbure”. Şi a primit acest răspuns în sufletul său: „Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”. „Doamne, a zis Siluan, Învaţă-mă ce să fac ca sufletul meu să ajungă smerit”. Şi din nou, în inima sa, a primit acest răspuns de la Dumnezeu: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!”. (din „Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan Athonitul, scrise de ucenicul său, arhimandritul Sofronie„)
Ce au în comun cele două descoperiri primite de cei doi sfinţi de mai sus? Toţi cei care se luptă cu ispitele şi vor să scape de ele ştiind în inima lor că fără Dumnezeu e imposibil să facă asta, vor alerga la El. Este vorba, astfel, de smerenie.
5 octombrie – Părintele Dumitru Stăniloae: Rugăciunea într-o lume secularizată
Postat: 5 octombrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Tineri, Vitamine de criza | Tags: Pr. Dumitru Staniloae, Rugaciunea 4 comentarii
Mormântul Pr. Staniloae de la Măn. Cernica
Cu 17 ani în urmă, pe 5 octombrie 1993 pleca la Domnul Părintele Dumitru Stăniloae – cel mai mare teolog ortodox român al tuturor timpurilor, una dintre cele mai importante voci ale teologiei creştine din ultimul secol, considerat cel mai mare teolog al secolului XX. Om de o mare calitate spirituală, suflet luminat, dăruit cu totul slujirii lui Dumnezeu, Părintele Stăniloae a făcut din cuvânt o cale măiastră de a spune acestei lumi despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu pentru oameni. Şi a făcut-o într-un mod strălucit, rămânându-ne nouă şi generaţiilor viitoare o sumedenie de cărţi şi lucrări de o valoare incontestabilă, expresie vie a unei vieţi excepţionale, a unui suflet virtuos, de o rară bunătate, blândeţe, sensibilitate. Cei care l-au cunoscut aduc nenumărate mărturii despre personalitatea marelui profesor, preot, scriitor, teolog, traducător, cercetător, părinte spiritual, îndrumător, sfătuitor …. şi s-ar putea adăuga aici încă multe atribute spirituale ale marelui Părinte Stăniloae. L-a iubit enorm pe Dumnezeu, a iubit Biserica, învăţătura acesteia, a iubit atât de mult poporul român, despre care a avut numai cuvinte bune, ca unul ce a fost un adevărat fiu al acestui pământ. Rămâne un exemplu de dăruire şi slujire, de viaţă pusă în slujba credinţei şi a neamului. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!
Smereşte-te pe tine, nu pe femeia ta! Iubeşte-ţi femeia, nu pe tine însuţi!
Postat: 30 septembrie 2010 Înscris în: Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri | Tags: casatorie, familia ortodoxa, sot si sotie 7 comentarii
Sfântul Macarie de la Optina – Sfaturi către cei căsătoriţi
Cea mai gravă problemă pe care o desprind din scrisoarea ta este tocmai aceea despre care nu vorbeşti deloc, în legătură cu care nu ceri niciodată sfaturi şi la care te referi întotdeauna pe ocolite sau deloc, dar care se vădeşte limpede din fiecare rând. Mă refer la duşmănia dintre tine şi femeia ta.
În familia voastră este ca un cancer care, din câte îmi dau seama, sunt puţine speranţe să fie scos din rădăcini – în afară de cazul în care încetaţi amândoi, fără întârziere, să vă acuzaţi unul pe celălalt. Tu crezi – lucru evident – că ai întotdeauna dreptate. Iar ea, desigur, crede acelaşi lucru despre ea însăşi. Tu îi pui în cârcă o mulţime de acuzaţii grave sau fără nici o importanţă. Ea face la fel cu tine. Până când va dura situaţia aceasta? Unde o să vă ducă?
Cele mai importante acuzaţii ale tale împotriva ei sunt: hipersensibilitatea, orgoliul şi o părere exagerat de bună despre propria persoană. Dar chiar dacă acestea n-ar fi şi propriile tale slăbiciuni – căci este evident că aşa stau lucrurile –, tot n-ar trebui să te mânii într-atât, observându-le la ea. Vezi-ţi de propriile tale defecte!… De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? (Matei 7, 3).
Tot acest conflict pe teme economice şi de avere s-a iscat pentru că aţi uitat cu totul că familia voastră este – de fapt trebuie să fie – creştină. Iar familia este cu adevărat creştină numai atunci când fiecare membru al ei ridică greutatea celorlalţi şi când fiecare se învinovăţeşte pe sine însuşi. Amândoi aţi uitat lucrul acesta şi orice cuvânt al soţiei tale te străpunge ca o săgeată înmuiată în otravă. Acelaşi efect îl au şi cuvintele tale asupra ei.
Poarta limbii (despre educaţia copiilor – la Sf. Ioan Gură de Aur)
Postat: 28 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, Formă şi conţinut în Ortodoxie, Frumuseţe, iubire, Pofte, Tineri | Tags: cresterea copiilor, parinti si copii, Sf. Ioan Gura de Aur 2 comentarii
Sa purcedem! Sa intram mai întâi pe poarta limbii, pentru ca e cea mai importanta. Sa-i facem mai întâi de toate canaturi si zavoare, dar nu din lemn, nici din fier, ci din aur. Într-adevar, aceasta poarta este de aur, pentru ca în cetatea aceasta nu va locui un om obisnuit, ci împaratul tuturor, daca e bine facuta. Si pe masura ce copilul învata sa vorbeasca, vom sti si unde asezam palatul împaratului.
Sa-i facem, asadar, canaturi si zavoare din aur, care sunt cuvintele lui Dumnezeu, cum spune profetul: “Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea” (Psalmul 118, 103). Sa-i învatam pe copii sa aiba mereu pe buze aceste cuvinte, chiar si atunci când sunt la plimbare, dar nu asa la întâmplare sau doar din când în când, ci neîntrerupt. Iar canaturile sa nu le îmbracam doar într-o foita de aur, ci sa le facem cu totul din aur, sa le facem groase si grele si sa fie împodobite cu pietre pretioase, dar nu doar pe deasupra, ci pietrele sa fie încrustate în aur.
Pocăinţa şi rugăciunea tămăduiesc stresul şi nervozitatea! Şi ce n-ar tămădui ele…
Postat: 24 septembrie 2010 Înscris în: Copii si parinti, Cuvinte de invatatura, familie, Formă şi conţinut în Ortodoxie, iubire, Pofte, Tineri, Vitamine de criza | Tags: boala, Dr. Dmitri Avdeev, liniste, nervi, nevroze, ortodoxie, pace, pocainta, rugaciune, tulburari nervoase 7 comentarii
Alexander Shurlakov."...and gates of hell won't win Her".
„Pe fond nervos” – această expresie a devenit aproape proverbială. O auzim peste tot: acasă şi la serviciu, pe stradă şi în mijloacele de transport – într-un cuvânt, pretutindeni. Potrivit unei afirmaţii a experţilor OMS, 45% dintre toate îmbolnăvirile sunt legate de stresuri, iar unii specialişti presupun că acest procent este în realitate de două ori mai mare. Potrivit altor date medicale, o jumătate dintre cei care se prezintă la consult în policlinici sunt oameni practic sănătoşi, dar care suferă totuşi acţiunea supraîncărcărilor psihoemoţionale.
Specialiştii în situaţii extreme şi medicii ştiu faptul că ulcerele gastrice „se deschid” şi se cicatrizează în dependenţă de fluctuaţiile curbei stresului psihoemoţional. Curba tensiunii arteriale este supusă aceleiaşi legităţi.
Cum poate fi recunoscut stresul emoţional şi influenţa lui asupra organismului uman? Iată câteva trăsături caracteristice pentru el: oboseală prelungită şi fără o cauză evidentă, care nu trece după odihnă; dureri de cap, tulburări digestive, dureri de coloană, insomnie; îndeplinirea sarcinilor zilnice ia mult mai mult timp decât înainte.
N-am cuvinte... 
Ultimele comentarii